Interviu dr. Bogdan Tudose

În perioada 20 – 24 septembrie, este Săptămâna Mondială a Urologiei. În acest context, am stat de vorbă cu dr. Bogdan Tudose, medic specialist radiologie și imagistică medicală, din cadrul clinicii Medima Health, pentru a afla mai multe despre RMN-ul multiparametric de prostată și despre importanța screeningului pentru cancerul de prostată. Orice bărbat de peste 50 de ani trebuie să efectueze anual examenul urologic (tușeul rectal), analizele PSA (antigen specific prostatic) și free PSA. Avantajul ultimelor decenii este că acest tip de cancer poate fi tratat cu succes în fazele incipiente, important este ca leziunile să fie identificate din timp.

Ce este RMN-ul de prostată, prin tehnica multiparametrică?

Examinarea RMN multiparametrică utilizează softuri speciale pentru a identifica leziunile mici, cu suspiciune malignă, la nivel prostatic, scanarea fiind în planul prostatei și cu focalizare pe leziunile de la nivelul prostatei și din jurul acesteia.

Există două categorii principale de pacienți cărora li se adresează acest tip de investigație:

  1. Pacienții care au PSA (antigen specific prostatic) crescut – necesitatea examinării este impusă de caracterul nespecific al PSA, care, odată cu înaintarea în vârstă, se poate dezvolta într-o multitudine de afecțiuni, cum sunt prostatita acută și cronică, infecțiile urinare, adenomul de prostată. La acest grup de pacienți, apare suspiciunea de cancer prostatic, iar examinarea are rolul de a identifica o leziune PI-RADS 3 (indică riscul de cancer) sau mai mare, și de a localiza leziunea suspectă pentru o biopsie țintită. Înainte de era examinării prostatice prin RMN multiparametric, biopsierea prostatei se efectua sub ghidaj ecografic, de obicei din 12 locații specifice și multe dintre biopsii erau negative, în contextul existenței cancerului prostatic de mici dimensiuni. Acum, leziunile de prostată descrise la examinarea RMN sunt biopsiate țintit, prin tehnica fusion, RMN-ecografie sau prin localizarea ecografică după identificarea pe secvențele RMN, cu procente mult mai mari de identificare a leziunilor sub 1 cm. Este foarte importantă identificarea leziunilor în fazele incipiente ale bolii, care în cazul leziunilor agresive, poate duce la intervenția chirurgicală și salvarea pacientului.
  2. Al doilea grup de pacienți este reprezentat de cei care au leziuni PI-RADS 2 sau peste, leziuni ce trebuie monitorizate anual sau la 6 luni, în cazul susceptibilității clinice mari.

Prin ce se diferențiază RMN-ul prin tehnică multiparametrică de alte investigații imagistice?

Dacă examinarea pelviană clasică scanează prostata, cu dimensiuni cât ale unei nuci, împreună cu toate celelalte organe pelviane, examinarea dedicată scanează o arie mult mai mică, cu capacitatea de a identifica modificări ce nu pot fi vizibile la examinarea RMN pelviană.

Folosirea algoritmilor AI (inteligență artificială) de identificare a cancerelor prostatice și planurile multiple în care este scanată prostata cresc substanțial calitatea actului medical în ceea ce privește identificarea cancerelor prostatice, neputând fi înlocuită prin tehnicile care nu îi sunt dedicate.

RMN-ul prin tehnică multiparametrică poate fi inclus ca primă investigație pentru depistarea cancerului de prostată în orice stadiu?

Examinarea RMN prostatică prin tehnica multiparametrică a devenit standardul de aur în țările dezvoltate, înainte de orice biopsie prostatică, ea crescând considerabil șansa de identificare a cancerelor prostatice ce nu pot fi vizualizate prin tehnicile anterioare.

Ce ne puteți spune despre RMN-ul multiparametric și scorul PI-RADS?

Este important de reținut că identificarea leziunilor PI-RADS 3, 4, 5 nu înseamnă leziune certă de cancer prostatic, ci sugerează statistic posibilitatea unei leziuni canceroase. Există leziuni care au fost biopsiate sau identificate anterior și sunt urmărite atât de urolog, cât și de către medicul radiolog, pentru a observa schimbările produse la nivel lezional – creșterea în dimensiuni, modificarea caracteristicilor – care transformă o leziune considerată anterior benignă (PI-RADS 1 și 2), într-o leziune cu suspiciune malignă (PI-RADS 3-5).

Leziunile PI-RADS 1 și 2 sunt leziuni considerate benigne (statistic), care trebuie urmărite la 6 luni/1 an, în funcție de alterarea probelor clinico-biologice (creșterea PSA, hipertrofierea prostatei, apariția durerii la micțiune).

Putem spune că și cancerul de prostată se numără printre bolile „silențioase”, din cauza lipsei simptomatologiei?

Majoritatea cancerelor prostatice sunt nesimptomatice în perioada de debut. Există un procent mare de cancere prostatice care nu cresc valoarea PSA și nu sunt sesizabile la examenul de tușeu rectal. Din păcate, simptomele apar în momentul în care tumorile prostatice maligne sunt avansate și ele cuprind printre altele: disuria (jenă în momentul urinării), hematuria (sânge în urină), dureri la defecație, imposibilitatea urinării și apariția globului vezical. Multe dintre simptomele cancerului de prostată sunt similare cu cele ale adenomului prostatic, ceea ce face și mai dificil diagnosticul cancerului prostatic prin metode clinice simple.

 

Cuvinte-cheie: , , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.