Acasă » Interviuri » Interviu dr. Florin Lăzărescu
Interviu dr. Florin Lăzărescu
Pentru dr. Florin Lăzărescu, drumul spre cariera de succes din prezent a început de la un cabinet cu două scaune, într-un garaj. La acel moment, a fost în același timp și medic, și secretară, și manager. Experiența la cel mai înalt nivel organizațional și științific, precum și implicarea în Societatea de Stomatologie Estetică din România l-au propulsat în rândul specialiștilor din cadrul Societății Europene de Cosmetică Dentară (European Society of Cosmetic Dentistry – ESCD). De acolo, perspectivele sunt foarte clare: stomatologia românească și medicii români sunt recunoscuți ca adevărați profesioniști în domeniu. Însă ca lucrurile să meargă în sensul bun, este necesară o susținere pe plan local a medicilor stomatologi, precum și investiția continuă în formare profesională și tehnologie.
GALENUS: De unde a venit pasiunea pentru medicină, care s-a transformat, în cele din urmă, într-o carieră de succes, dedicată stomatologiei?
Florin Lăzărescu: Alegerea profesiei la vârsta de 18 ani este o decizie grea pentru fiecare dintre noi. Te întrebi dacă vei fi bun la ceea ce îți alegi, dacă vei excela în acel domeniu, te confrunți cu incertitudinea, sperând că nu vei simți ca o povară munca, ci ca pe o parte firească a existenței, desfășurată cu pasiune și dedicare; toate acestea sunt lucruri pe care le-am gândit fiecare dintre noi. Alegerea nu a fost previzibilă în cazul meu, deoarece nu aveam pe nimeni în familie care să fie medic stomatolog. A fost mai mult o intuiție și o decizie individuală, pe care am urmat-o fără a sta pe gânduri. Face parte din acele decizii pe care le iei într-o clipă, simțind că așa este bine. Și nu stai să pui argumente pro și contra în ecuație, lucru care de multe ori poate dăuna procesului decizional. În cazul meu, s-a dovedit alegerea corectă, pentru că totul s-a transformat în pasiune. Și când pui pasiune în ceea ce faci, nu mai percepi activitatea ca pe o muncă istovitoare, ci ca pe un lucru pe care vrei să îl hrănești și să îl dezvolți din ce in ce mai mult.
Ați avut modele? V-ați conturat profesional după cei pe care i-ați întâlnit în anii de studiu?
Toți avem nevoie de mentori, de modele de urmat. În cazul meu, am fost profund influențat de Dr. Mauro Fradeani, un specialist desăvârșit, model pentru generații întregi de stomatologi. Sute de ore de pregătire împreună cu el m-au format profesional și mi-au deschis orizontul pentru stomatologia estetică. Am călcat pe urmele lui atât profesional, cât și educațional, fiind inspirat de lucrările publicate, reușind la rândul meu să devin autor internațional, cu volume publicate de edituri de prestigiu. O a doua persoană care mi-a marcat existența este Dr. George Freedman, care a pus bazele Societății de Stomatologie Estetică din România, și de a cărei existență sunt legați cei 20 de ani de activitate ai mei. O persoană deosebită, profesionist, fost președinte al Academiei Americane de Cosmetică Dentară, Dr. Freedman m-a propulsat într-o lume a excelenței în stomatologie, la nivel internațional.
Sunteți unul dintre medicii care au reușit „să lucreze” la propria clinică. Este acesta un vis împlinit sau doar rezultatul firesc al pasiunii susținute prin muncă și voință?
Activitatea mea a pornit de la un cabinet cu două scaune, într-un garaj. Timp de 10 ani, am lucrat 12 ore pe zi, cu doar o asistentă și 2 – 3 foști colegi de facultate. Cu ei discutam cazuistica și compensam astfel lipsa de experiență inevitabilă acelei perioade. O muncă grea, fără suportul unei echipe, trebuind să fiu și medic, și antreprenor, și secretară, și manager. Prin muncă multă și perseverență, am reușit să dezvolt acel cabinet și să construiesc propria clinică, atât din punct de vedere al brandului, cât și al investiției imobiliare. Rezultatul este cert al pasiunii obținute prin muncă și voință, timp de 20 de ani.
„Stomatologia în România este eminamente privată. Dezvoltarea noastră profesională urmează calea privată. Este o piață concurențială foarte intensă, numărul de absolvenți este foarte mare, densitatea de medici și cabinete raportate la numărul de locuitori, în special în zonele urbane, pune presiune pe fiecare dintre noi să oferim servicii de excelență pacienților noștri, pentru a putea supraviețui și pentru a ne putea dezvolta. Investiția continuă în formare profesională și tehnologie au reprezentat întotdeauna cheia dezvoltării atât ca medic, cât și din punct de vedere antreprenorial.”
Dr. Florin Lăzărescu
Ce sfat i-ați oferi unui tânăr care alege același drum?
Sfatul meu este să-și urmeze pasiunea, să nu facă rabat de la principii și să își aleagă modele de urmat – atât din punct de vedere profesional, cât și antreprenorial.
În 2015, ați fost numit președinte al Societății Europene de Cosmetică Dentară (ESCD). În prezent, sunteți Secretar General în cadrul aceleași organizații. Ce a presupus această validare a parcursului profesional?
Implicarea în Societatea de Stomatologie Estetică din România, dobândirea experienței în organizarea evenimentelor la cel mai înalt nivel științific și organizațional m-au propulsat în rândul ESCD. Am început ca simplu membru, am urcat pe scara ierarhică în calitate de reprezentant al României în acest for (Country Chairperson), apoi ca Vicepreședinte pentru un mandat și, ulterior, ca Președinte pentru două mandate. Propulsarea la cel mai înalt nivel internațional, alături de publicarea în cadrul prestigioasei edituri Quintessence a unor volume de specialitate (alături de echipa SSER), traduse și distribuite în engleză și mandarină, au reprezentat momente de vârf în cadrul carierei mele profesionale.
Implicarea în aceste societăți (SSER, ESCD) a fost făcută alături de oameni de o calitate deosebită, care au ca vector comun pasiunea pentru excelență și calitatea actului educațional și medical. Au fost întotdeauna funcții onorifice. Puterea acestor organizații vine din pasiunea lucrului bine făcut.
În calitate de Secretar General al Societății de Stomatologie Estetică din România (SSER), cunoscând îndeaproape radiografia acestei importante ramuri, care sunt cele mai mari provocări pentru un medic stomatolog român?
Stomatologia românească și medicii români sunt priviți și recunoscuți ca profesioniști în domeniu. Prezența lor pe podiumurile internaționale, cazuistica prezentată, implicarea lor activă în asociații profesionale internaționale, toate aceste lucruri contribuie la bunul renume al stomatologiei românești. Dezvoltarea noastră profesională nu se termină pe băncile facultății, ci este continuă, pe întreaga perioadă a vieții noastre profesionale. Dezvoltarea unui sistem de educație medicală continuă, care să pună accent pe calitate, și totodată gândirea unui sistem în care competențele noastre să fie create prin formare fundamentală, exercițiu practic și actualizare continuă trebuie prioritizate în fața unor forme fără fond, forme care de multe ori sunt promovate în sistemul educațional românesc.
Ce ar putea ajuta medicul stomatolog din România să își exercite profesia în condiții care să susțină calitatea actului medical?
Trebuie în primul rând întărită recunoașterea și sprijinul pentru practicianul liberal independent, care are un rol fundamental pentru practica stomatologică. Acest lucru poate fi făcut prin suport financiar și educațional, ajutându-l să își extindă serviciile și să își păstreze autonomia. Totodată, este nevoie de o revizuire a reglementărilor, pentru a asigura un mediu concurențial echitabil între structurile mari și cabinetele mici, protejarea și sprijinirea medicilor în situații de malpraxis, organizarea periodică a unor evenimente educative, pentru a informa medicii stomatologi despre cele mai bune practici, prevenind astfel situații potențiale de malpraxis, precum și publicarea de broșuri și ghiduri care să ofere recomandări practice pentru evitarea situațiilor de malpraxis.
Clinicile și rețelele de clinici pot coexista și reprezenta centre de excelență sau integrare multidisciplinară, fără a se substitui asistenței stomatologice oferite de cabinetele stomatologice independente.
Urmează să candidați la președinția Colegiului Medicilor Stomatologi din România; cu ce gând? Care sunt, din perspectiva dumneavoastră, direcțiile de evoluție ale acestui organism profesional și cum considerați că ar putea facilita activitatea de zi cu zi a medicului stomatolog?
Este necesară în primul rând democratizarea acestui organism, care în prezent este foarte opac în comunicare, și transparența față de corpul profesional pe care îl reprezintă. Acest lucru poate fi făcut prin mai multe măsuri. Este necesară punerea în transparență decizională (dezbatere publică) a reglementărilor avute în vedere și prin integrarea feedbackului constructiv, primit de către membrii CMSR în noile reglementări. O altă măsură este consultarea periodică a asociațiilor profesionale pe teme de specialitate, prin organizarea de mese rotunde, offline și online. Cererea unui sistem național unitar, digital securizat, de acces la informații de tipul „my account”, ar fi la fel de necesară. De asemenea, asigurarea transparenței alegerilor, prin permiterea de observatori independenți (în acest moment, nu sunt acceptați observatori independenți din partea asociațiilor profesionale la procesul de vot sau numărătoarea voturilor), este primul lucru care trebuie implementat, alături de limitarea numărului de mandate pentru președinția CMSR la maximum două (mandatele sunt nelimitate în acest moment). O prioritate este și înființarea unui departament de imagine și comunicare, coordonat prin intermediul unui purtător de cuvânt, care să informeze în timp real și să reprezinte imaginea colegiului în relația cu mass media și cu membrii CMSR. Acest departament reprezintă un factor important într-o comunicare transparentă și corectă cu medicii stomatologi. Elaborarea unor protocoale de lucru unitare la nivel național (protocoale terapeutice, protocol de sterilizare, protocol pentru activitățile organizatorice), reformarea și consolidarea sistemului de Educație Medicală Continuă, prin stimularea calității procesului educațional, sunt pași importanți care trebuie făcuți și care vor ajuta activitatea de zi de zi a medicului stomatolog.
Din păcate, România nu stă prea bine la capitolul igienă orală, potrivit celor mai recente cifre statistice. Majoritatea pacienților ajung la cabinet când problemele sunt acute, iar specialistul nu mai are prea multe opțiuni pentru a-i salva dantura. Ce este necesar pentru a schimba această realitate?
Trebuie să schimbăm percepția pacientului referitor la sănătatea orală. Trebuie să educăm pacienții în a privi sănătatea orală ca parte din sistemul complex al stării de sănătate generală, afecțiunile orale fiind interconectate cu afecțiuni generale. Nu tratăm doar dinți, ci ne adresăm unui stil de viață sănătos, care ne poate prelungi durata de viață și îmbunătăți calitatea ei. Prevenția este cheia rezolvării acestei probleme.
Ce facem cu frica de dentist? Se poate gestiona?
Tehnologia vine mult în ajutorul nostru. La ora actuală, tehnicile de anestezie, digitalizarea în stomatologie, inteligența artificială, evoluția biomaterialelor, toate sunt lucruri care vin în ajutorul unei comunicări mai bune cu pacientul și contribuie la îndepărtarea stării de disconfort sau frică, pe care unii dintre noi am resimțit-o pe scaunul stomatologic. Amprentele digitale înlocuiesc amprentele convenționale, Digital Smile Design ne îndepărtează frica de un rezultat estetic incert, iar computerul tomograf și printerele 3D reprezintă tehnologii care vin în ajutorul unor proceduri chirurgicale ghidate, minim invazive. Mașinile de frezat computerizate (tehnologia CAD/CAM) ne ajută în realizarea unor restaurări protetice de înaltă calitate și foarte rapid confecționate, eliminând timpii de așteptare.
Este prevenția soluția salvatoare și în stomatologie?
Răspunsul simplu este DA! Prevenția, vizitele regulate periodice la medicul stomatolog preîntâmpină apariția problemelor acute, grave, complicate. Reduce costurile tratamentelor și complexitatea acestora.
Din punctul dumneavoastră de vedere, care sunt „descoperirile” care au facilitat cel mai mult lucrul în cabinetele de stomatologie, în ultimii ani?
Digitalizarea în stomatologie, imagistica 3D, tehnologia CAD/CAM, printarea 3D, implementarea inteligenței artificiale în diferitele softuri cu care lucrăm, toate acestea constituie factori determinanți în practica de zi cu zi.
Sunt procedurile minim invazive cheia în relația cu pacientul?
Da, obținerea unui rezultat predictibil pe termen lung ține de aplicarea unor tehnici neinvazive sau minim invazive. Acest lucru se obține de cele mai multe ori prin abordarea interdisciplinară a cazurilor și lucrul în echipe interdepartamentale.
Ce ne puteți spune despre piezochirurgie în intervențiile orale?
Reprezintă metode minim invazive, tehnologii de lucru avansate, care alături de tehnologia CBCT, CAD/CAM și printerele 3D, pot ajuta la obținerea unor rezultate de înaltă calitate în chirurgia orală.
Cum arată viitorul în implantologie?
Tehnologia digitală și chirurgia ghidată vor reprezenta din ce in ce mai mult standardul în implantologie, cu avantajele de minim invazivitate și precizie, ce decurg din aceste tehnologii.
În concluzie, cum vedeți dezvoltarea stomatologiei din România?
Suntem 27 de mii de medici stomatologi care am ales să tratăm pacienții acasă, în țară. Cei mai mulți profesează în cabinete mici și au mare nevoie de sprijin pentru realizarea investițiilor și pregătirea personalului. Viitorul nostru depinde de această coloană vertebrală, formată din aceste cabinete. În același timp, stomatologia a progresat mult, iar românii au mare nevoie de acces la servicii medicale de calitate. Pentru a reuși acest lucru, avem nevoie de medici foarte bine pregătiți, de echipamente și tehnologii performante, dar și de o reprezentare pe măsura acestor standarde. Aici intervine rolul Colegiului Medicilor Stomatologi din România, care este unul esențial. Pentru că progresul nu poate fi atins fără viziune, responsabilitate și respect față de comunitatea profesională.
Cuvinte-cheie: dr. Florin Lazarescu, stomatologie
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.