Interviu Dr. Laurențiu Gulie

Cum se vede din perspectiva unui practicant viitorul radiologiei intervenționale?

Radiologia intervenţională se dezvoltă spectaculos. Permanent apar noi proceduri, noi tehnici şi noi terapii cu aplicabilitate în acest domeniu, cu impact din ce în ce mai mic asupra pacientului dar, în acelaşi timp, cu rezultate incredibile.

Care credeţi că sunt cele mai mari realizări profesionale de până în prezent?

Nu are legătură cu persoana mea, dar cred că faptul că s-a realizat un program naţional de radiologie intervenţională, prin care majoritatea laboratoarelor de radiologie intervenţională primesc fonduri trimestriale de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care ne permit achiziţionarea materialelor necesare procedurilor intervenționale terapeutice şi, în acest fel, tot mai multe persoane pot beneficia de pe urma acestora. Este foarte greu să fii nevoit să refuzi pacienţi pe motiv că-ți lipsesc materialele de lucru.

V-a tentat perspectiva plecării din România pentru a profesa în altă ţară?

Nu m-a tentat, dar am fost abordat în acest sens. Atât de către foştii colegi de facultate sau rezidenţiat, care mi-au propus să le fiu coleg la spitalele în care lucrează, cât şi de firme de recrutare a personalului medical calificat, pentru ţări ca Franţa, Germania, Anglia sau ţările nordice. Am avut şansa să mă perfecționez pentru perioade scurte de timp în străinătate, dar formarea mea profesională o datorez majoritar şcolii româneşti de medicină.

Ce v-a motivat să nu acceptaţi ofertele făcute?

Evident, nu motivul financiar. Motivaţia a fost familia; încăpăţânarea de a-mi creşte copiii în România.

A fost vreun moment în care aţi regretat alegerea profesiei?

Au fost momente descurajante, umilitoare, dar nu atât de rele încât să mă facă să regret alegerea profesiei. Iar un moment de satisfacţie profesională, o intervenţie foarte dificilă care se finalizează printr-o reuşită sau un pacient care înaintea intervenţiei plânge de durere pentru ca, imediat după intervenţie, să plângă de bucurie poate să şteargă instantaneu o mie de regrete. Am reuşit să trec de aceste momente și deoarece cred sincer că nu aş fi putut face altceva în viaţă.

Ce i-aţi spune unui student la medicină aflat la început de drum? Ce sfaturi aţi avea pentru el?

Că această meserie se alege şi se face cu inima. Dacă nu vii cu drag la spital, consumul fizic și ales cel psihic sunt atât de mari, încât viaţa ta şi a celor din jurul tău devin un calvar. Devotamentul faţă de această meserie şi faţă de pacient sunt ingredientele care permit ca un moment de satisfacţie profesională să şteargă toate celelalte momente descurajante.