Acasă » Interviuri » Interviu dr. Mihaela Leventer
Interviu dr. Mihaela Leventer
Dr. Mihaela Leventer este medic primar dermato-venerologie, cu specializare în dermato-estetică și dermato-oncologie, fondator Dr. Leventer Centre, București, și președintele Fundației pentru Sănătatea Pielii. A absolvit cursurile Facultății de Medicină Generală din Cluj și are peste 40.000 de biopsii realizate în clinică și 99,7% rată de succes în tratarea carcinomului cutanat. Dr. Leventer Centre este singura clinică acreditată de ASDS (American Society for Dermatologic Surgery – Societatea Americană de Chirurgie Dermatologică) în microchirurgia MOHS în Europa Centrală și de Est. Printre planurile de viitor în ceea ce privește clinica se numără consolidarea și dezvoltarea ambulatoriului de dermato-venerologie, deschiderea spitalului de chirurgie oncologică în sfera țesuturilor moi, prezența regională națională și extinderea unor parteneriate internaționale.
GALENUS: Povestiți-ne, vă rugăm, cum arată parcursul dumneavoastră profesional și de ce ați ales dermatologia?
Consecvență, încredere în profesie, în știință, dorința de a face bine ceea ce faci. Este un traseu obișnuit pentru un medic la început de drum, dar nu banal: examene, concursuri, creștere treptată în notorietate prin muncă. Migală și răbdare, încrederea că sunt destul de bună pentru a-mi împlini visul. De ce dermatologie? Pentru că se ocupă atât de pielea sănătoasă, cât și de cea bolnavă. Am descoperit o specialitate frumoasă, complexă, cu multiple nișe profesionale. Povestea unui drum profesional consecvent este tot ce ai și trebuie prețuit.
Sunteți deja un nume în domeniul dermatologiei. Ce vă motivează să vă continuați activitatea profesională, ce înseamnă succesul?
Îmi place ceea ce fac, îmi place să învăț și să transmit mai departe experiența. Nu am urmărit succesul, ci am fost mânată de dorința de a face bine ceea ce fac. Vreau să las în urmă ceva, respect și o profesie întărită.
Sunteți primul medic din țara noastră care a realizat mai multe intervenții în premieră. Ce înseamnă pentru dumneavoastră atât de multe reușite?
Entuziasmul este motorul care te duce mai departe. Îmi place să diagnostichez cazuri dificile care nu și-au găsit înțelegere și rezolvare, dar și cazuri comune, pentru că fiecare pacient are nevoie de înțelegere și sprijin. Am fost mereu ghidată de curiozitate și dorința de a fi în rândul dezvoltării profesionale internaționale, pentru a putea oferi și românilor servicii medicale la standarde internaționale.
Care sunt afecțiunile pe care le tratați cel mai des în cadrul clinicii dumneavoastră?
În clinicile noastre, ne ocupăm de dermatologie 360. De la dermato-venerologie clinică la dermato-oncologie, adică tratamentul cancerelor de piele, dar și dermatologie estetică. Există atât de multe afecțiuni ale pielii, de la acneea unui adolescent, la ridurile unei doamne, la cazuri avansate de melanom sau carcinoame care mutilează chipuri și necesită reconstrucții plastice. Marea mea satisfacție este că reușim să le tratăm pe toate, iar grija mea și a echipei este aceeași pentru fiecare pacient.
Care este incidența cancerului de piele în țara noastră? Dar la nivel european?
Depinde despre ce tip de cancer de piele vorbim. Pentru melanom avem în medie 3.000 de cazuri noi pe an, însă pentru carcinom nu avem date exacte. Ce vă pot spune însă este că unul din trei cancere diagnosticate este un cancer de piele.
Care sunt metodele actuale de tratament în ceea ce privește cancerul de piele și ce presupun acestea?
Metodele actuale de tratament au fost mult îmbunătățite în ultimii ani. Pentru carcinom, utilizăm tehnica microchirurgiei MOHS, care are o rată de recidivă de 0,1%, comparativ cu rate de până la 40% în cazul exciziei clasice. În ceea ce privește melanomul, care pune viața în pericol, aici aplicăm un protocol complex, dar importantă este respectarea termenului de 6 săptămâni de la excizia inițială. Acest protocol, efectuat de o echipă competentă de medici, asigură o șansă mult mai mare de supraviețuire. Pentru toate tipurile de cancer, timpul este cel mai important, diagnosticarea timpurie și tratamentul rapid și adecvat.
Cum reușiți să clădiți o relație medic – pacient bazată pe încredere și respect?
Comunicare directă, sinceritate, explicații clare și respect reciproc. Îmi place să privesc pacienții în ochi și să discutăm împreună problema. Prin cordialitate totul e posibil, însă trebuie să recunosc că uneori este nevoie să fim și tranșanți, pentru a convinge pacienții de importanța afecțiunii lor.
Cât de important este ca pacienții să acorde importanță pielii, să o îngrijească corespunzător și, mai ales, să o observe îndeaproape?
Pielea este la vedere, este unul din cele mai sensibile organe ale corpului și unul dintre cele mai predispuse la afecțiuni, fiind atât de expus factorilor externi. Este important să îi acordăm atenție, atât din motive estetice, cât și de sănătate, cel mai important fiind prevenirea sau identificarea cancerelor de piele.
„Întotdeauna am ales în echipa mea medici capabili să învețe și să își păstreze curiozitatea. Este important să împărtășim aceleași valori, în frunte cu grija pentru pacient, motorul a tot ceea ce facem.”
Dezvoltarea profesională este un aspect continuu în activitatea dumneavoastră. Cum faceți acest lucru?
Formarea continuă prin conferințe, congrese, redactarea lucrărilor, articolelor, participarea la programe de cercetare. Entuziasmul este motorul lucrurilor. Educația este cea care te duce mai departe. Succesul nu înseamnă putere și funcții, ci responsabilitate, disponibilitate, concentrare pe obiectivul propus.
Cum vă descurcați cu categoriile de pacienți mai dificile, cum gestionați situațiile stresante?
Nu este ușor, interacțiunea cu pacienții oferă multe satisfacții, dar și stres și presiune, care nu sunt benefice. Nu îmi place să fiu presată de timp, vreau să acord fiecărui om din fața mea atenția pe care și eu aș dori-o într-o situație asemănătoare. Este vital să nu te lași doborât când lucrurile nu merg bine. Perseverența este cheia succesului, astfel încât să poți să fii o verigă într-un lanț neîntrerupt de progrese.
O mare problemă a României este reprezentată de lipsa programelor de screening. Când trebuie să se prezinte pacientul la medic și ce-i lipsește țării noastre din acest punct de vedere?
Screening nu înseamnă doar program impus de autorități, înseamnă și educația unui control periodic în condiții de bine. Facem tot posibilul să informăm publicul asupra importanței screeningului, prin activitatea Fundației pentru Sănătatea Pielii, pentru că știm că educarea și, mai ales, responsabilizarea populației constituie primul și cel mai important pas. Spun acest lucru și din cauză că ultimul studiu al Fundației, care a fost desfășurat la nivel național a scos la iveală faptul că în ultimii ani s-a produs o creștere a nivelului de conștientizare al românilor legat de pericolul cancerului de piele.
Cu toate acestea, deși au acces la informație și dețin mai multe cunoștințe, acest lucru nu se traduce și într-o creștere a frecvenței controalelor la medic. Așa se face că vedem tot mai des pacienți care au trecut cu mult de primele semne care ar fi trebui să îi aducă în cabinet. Mulți dintre ei au deja leziuni care presupun o abordare complexă din punct de vedere medical. Mai mult, observăm modificări și în ceea ce privește vârsta pacienților, care sunt tot mai tineri și, mai ales, nu foarte atenți la acest aspect. Pe de-o parte e normal, la această vârstă au senzația că tinerețea este veșnică și că niciodată nu vor avea probleme cu pielea, însă în realitate am avut însă și câteva cazuri de melanom chiar la 14 ani, la 15 ani, deci se poate întâmpla și la vârste tinere.
Care sunt cele mai noi tehnici din domeniul dermatologiei și cum fac acestea diferența în ceea ce privește tratamentul?
Tehnici noi? Dermatologia beneficiază de tehnologii noi. Digitalizarea, inteligența artificială, comunicarea interprofesională, blockchainul datelor sunt viitorul. Trebuie să ne adaptăm din mers. Dermatologia procedurală și cea digitală sunt viitorul. Diagnostic mai rapid, tratament mai eficient.
Este ceva ce nu v-am întrebat și ați vrea să adăugați?
O lecție atât profesională, cât și personală, pe care îmi doresc să o transmit și celorlalți este arta de a observa de aproape, de a observa detaliile. Indiferent că suntem în postura de medic sau de pacient, de multe ori această artă poate face diferența între reușită și eșec, sau chiar între viață și moarte. Iar această artă se transpune și în îngrijirea pielii – observați îndeaproape mesajele pe care pielea vi le transmite, și cereți întotdeauna sfatul specialistului.
Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!
Cuvinte-cheie: cancer de piele, chirurgie mohs, dermatologie, dr. leventer centre, interviu dr. mihaela leventer, mihaela leventer, piele
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.