Interviu dr. Mihaela Niță

Dr. Mihaela Niță este medic specialist pediatrie, Clinica de Diagnostic Gral Medical, vicepreședinte al Asociației Consultanților în Lactație din România și președinte al Alianței Europene a Consultanților în Lactație (ELACTA). Promovează puericultura, este trainer și organizator de cursuri în ce privește lactația și a pus bazele, alături de alți specialiști, a primei Bănci de Lapte Matern din țară, din cadrul Spitalului de Urgență pentru Copii „Marie Curie”. Iubește pediatria, caută tot timpul să fie la curent cu noutățile din domeniu, învață, se perfecționează, este empatică și răbdătoare, pune umărul și schimbă lucrurile în bine, educă și iubește tot ceea ce face.

GALENUS: De unde a început, pentru dumneavoastră, drumul spre cariera în medicină, deși presupune de cele mai multe ori un job 24/7, cu multe provocări încă din start?

Drumul spre cariera în medicină a început încă din copilărie. Bunicul meu se ocupa de animale. Verile pe care le petreceam la țară, la bunici, însemnau și să mă ocup de trusa medicală a bunicului, să merg împreună cu el la diversele intervenții pentru care era chemat. În familie, pentru că vara mergeam desculți majoritatea dintre noi, mă ocupam cu extracția diverșilor corpi străini din tălpile bătătorite ale bunicilor. Acestea se întâmplau când încă nu eram la școală. Ulterior, am participat la concursul Sanitarii Pricepuți. Sora mea, care era mai mare, participase și ea și deja învățasem. Așa că pasiunea de a ajuta era întreținută. Încă de prin clasa a 9-a, știam că voi urma medicina. Am început să particip la olimpiadele de fizică, chimie, biologie. În clasa a 11-a, am obținut premiul la olimpiada națională, ceea ce mi-a permis intrarea la facultate fără admitere. Privind înapoi, mă pot considera norocoasă că am crescut într-un mediu care mi-a permis să îmi descopăr și să îmi întrețin pasiunea pentru medicină.

Este mai ușor sau mai greu să lucrați cu „micii pacienți”? Faptul că la mijloc este, de regulă, un adult (părinte) înlesnește sau nu lucrurile?

Consider că pediatria este o specializare cu totul inedită. De obicei, colegii de breaslă sunt oameni care iubesc și sunt pasionați de acest domeniu și atunci și rezultatele se văd. Lucrând de ceva timp în acest domeniu, ajungem să cunoaștem „limba bebelușilor”. Ne putem da seama destul de repede din gesturi, cuvinte, din cum se manifestă, de povestea din spatele lor. Partea frumoasă este că odată ce înțelegem acest limbaj, autenticitatea și veridicitatea lui sunt foarte mari. Copiii mici nu mint. Și ne putem baza pe ceea ce ne transmit.

Sigur că și comunicarea cu părinții are un rol extrem de important, mai ales că problemele medicale, atunci când apar, vin cu un bagaj emoțional foarte puternic pentru familie: frici, anxietăți, temeri, unele explicabile, altele mult exagerate față de situația reală. Câteodată, acestea ne provoacă mai mult sau la fel de mult ca situația medicală a copilului. 

Ați avut ocazia să lucrați alături de nume mari ale pediatriei românești (de exemplu, dr. Constantin Arion, dr. Dumitru Orășeanu etc.). Care este cel mai de preț sfat primit de la aceștia?

Am avut marele noroc și marea onoare să lucrez cu medici excepționali! În afara părții legate de erudiție, informații, abilitatea stabilirii unui diagnostic, tratamente adecvate, am învățat partea umană a laturii de medic. Să fii OM, să fii modest, să fii responsabil pentru fiecare pacient, să te documentezi pentru fiecare pacient, să acorzi timpul necesar, să nu accepți compromisuri, jumătăți de măsură… Nu am cuvinte să le mulțumesc acestor minunați mentori. Viața dânșilor era de cele mai multe ori spitalul. Veneau primii, plecau printre ultimii din spital. În ciuda multor responsabilități, găseau timp pentru activitatea didactică – pedagogică, cumva simțind că plămădesc următoarea generație de medici. Și rezultatele s-au văzut. Cu mândrie spun că în generația mea de medici, pediatrii sunt oameni excepționali. 

Sunteți printre medicii care au rămas în România, în ciuda oricăror aspirații care i-au făcut pe alți specialiști să aleagă calea străinătății. Ce v-a ținut pe dumneavoastră „acasă”?

Sunt într-o situație favorabilă, ce îmi permite interacțiunea cu comunitatea europeană/internațională de specialiști. Lucrez ca pediatru în țară, însă, la nivelul Alianței Europene a Consultanților în Lactație (ELACTA), am privilegiul să muncesc într-o echipă multidisciplinară, multiculturală, alături de colege din Europa și nu numai. Ne vedem online și la câteva luni ne întâlnim și fizic. De câte ori ne vedem, profităm și vizităm spitale, secții, bănci de lapte din diverse țări europene. În același timp, particip frecvent și la conferințele europene și mondiale. Îmi organizez timpul de lucru astfel încât 4 zile pe săptămână le dedic cabinetului, iar o zi este dedicată lucrului în Elacta, în grupurile de lucru internaționale, în proiecte. 

Mă ține acasă faptul că simt că pot face o diferență. Simt că activitatea mea aici are un sens. Îmi place că pot învăța de la comunitatea internațională cu care lucrez, iar faptul că pot implementa imediat în activitatea clinică ceea ce am învățat îmi dă o împlinire și satisfacție speciale. De exemplu, am participat la Conferința mondială de alăptare din Cairo, Egipt, în urmă cu câteva săptămâni. Am învățat atât de multe lucruri, am plecat cu întrebări/teme legate de câțiva pacienți/câteva situații, pe care să le pot discuta într-un mediu academic excepțional, și imediat am implementat la cabinet ce am învățat. Mi se pare extrem de important să fim conștienți că nu știm tot, că ceea ce credeam că știm se poate schimba… cheia evoluției în lumea actuală este „schimbarea”, mai ales în lumea medicală.

Care sunt cele mai mari provocări pentru un medic pediatru în România? Ce trebuie prioritizat, care sunt „problemele acute” ale acestei specializări?

Voi răspunde la această întrebare mai întâi dintr-o perspectivă personală. Mi se pare important să stabilim un echilibru între muncă, viața personală, timpul dedicat nouă și familiei noastre, timpul dedicat pregătirii noastre continue. Putem cădea ușor în capcana de a munci mai mult, riscând să ajungem la burnout, riscând să neglijăm pregătirea profesională și timpul de care oricare dintre noi are nevoie pentru a fi conștient de ceea ce face, în ce direcție se duce, de ce se duce acolo. Am privilegiul de a călători frecvent atât în scop profesional, cât și în scop personal. Profit de acest timp de detașare de activitatea clinică, pentru a-mi încărca bateriile și pentru a mă reîntoarce la mine, pentru a redescoperi scopul și misiunea mea personală.

În plan practic, consider că încă nu oferim suficientă atenție prevenției în pediatrie. Pornind de la sprijinirea alăptării și a nutriției sănătoase, la încurajarea activității fizice, informarea despre vaccinare, prevenția rahitismului etc. Am putea urma exemplul altor țări, care deși au resurse limitate, au investit foarte mult în alăptare, nutriție și în înființarea băncilor de lapte. Rezultatul a fost scăderea mortalității și morbidității infantile și o stare de sănătate mai bună pentru întreaga populație. Un exemplu în acest sens este Brazilia.

Fiecare medic pediatru ar trebui să se gândească la timpul acordat prevenției. Inevitabil, specializării noastre i se asociază și un important rol de educație pentru sănătate. Mi-aș dori să profităm mai mult de acest rol, să fim integrați în programe naționale de educație și prevenție. 

Este automedicația un pericol real și în cazul copiilor?

Automedicația a fost și rămâne un pericol real. Obiceiul și concepțiile potrivit cărora tratăm febra cu antibiotic, de exemplu, sunt extrem de nocive. Avem un consum mare de medicamente la copii, observ tendința părinților de a împrumuta medicația de la prieteni/cunoștințe/de la episoade precedente de boală/de la persoane cunoscute în mediul online. Suntem deja țara cu unul dintre cele mai ridicate consumuri de antibiotice, de multe ori nejustificat, în populația pediatrică. Iarăși, mă gândesc la rolul nostru de educatori și la importanța explicării în rândul părinților a consulturilor medicale, a folosirii medicamentelor doar după o prescripție medicală.

Cât de important este ca pacientul să nu facă lucruri „după ureche”, așa cum a auzit „de prin străbuni”. Ne putem referi aici și la acele mituri legate de „copilul bine înfofolit” care nu va răci, febra scăzută cu „șosete cu oțet”, dureri de ureche calmate cu „lumânarea” sau anumite uleiuri etc. Ce este de făcut ca acest fenomen să fie stopat?

Multe din exemplele oferite de dumneavoastră, deși încă o realitate, pot pune în pericol copiii. Provin dintr-o lume bazată pe misticism, departe de medicina bazată pe dovezi, pe care o practicăm astăzi. Încă mai asist uneori la o schimbare de perspectivă între generații, legat de creșterea copiilor. Bunicii care susțin înfofolirea copilului și diverse remedii populare în perioada în care dânșii au crescut copii și părinții care se informează, merg la cursuri de puericultură, alăptare, diversificare, căpătând o altă perspectiva asupra creșterii copilului și se îndepărtează de concepția generației părinților lor.

Din punctul meu de vedere, schimbarea trebuie făcută cu blândețe, cu înțelegere, fără învinuire. Am avut mulți bunici care au venit la cursurile pe care le susțineam despre puericultură, alăptare, diversificare, prim ajutor, și m-au uimit cum, în ciuda a ceea ce au trăit, erau deschiși, întrebau, cereau explicații. Îi sfătuiesc pe părinți să vină și împreună cu bunicii la consulturile pediatrice, periodice, pe care le efectuez. Discutând împreună, putem să stabilim o modalitate comună legată de creșterea și îngrijirea copilului.

Evoluția medicinei a salvat multe vieți, fie că este vorba despre viitoare sau proaspete mame, fie de copii. Însă există mentalități care încă resping acest progres. Cum explicăm necesitatea vaccinării în primii ani de viață?

Vaccinarea și modul în care este ea percepută de către societate este un fenomen foarte complex. Majoritatea părinților își vaccinează copiii, chiar discutăm și despre vaccinurile care nu sunt în schema națională și pe care aleg să le efectueze. În spatele părinților care aleg să nu își vaccineze copilul sunt, de obicei frici, anxietăți, informații medicale provenite din surse îndoielnice. Nu am judecat decizia părinților. M-am arătat tot timpul deschisă să discutăm despre acest subiect, în măsura în care părinții au simțit nevoia de o discuție. În situațiile în care identificăm frici – frica de boală, de reacția postvaccinală, am încercat să ofer informații despre aspectul respectiv. La cursurile prenatale de puericultură pe care le organizez, am acordat atenție și subiectului vaccinării. La cabinet, la fel, urmăresc periodic acest aspect.

În ceea ce privește pregătirea profesională pe care o avem, cred că o putem îmbunătăți prin cursuri și evenimente medicale. În ultimele conferințe pe care le-am organizat, am avut privilegiul să întâlnim speakeri cercetători din Australia, din domeniul vaccinologiei, precum profesorul Tobias Kollmann, care ne-au prezentat aspecte legate de vaccinare și efectele patogen-agnostice ale acestora.

Sunteți un promoter al puericulturii; cât de important este să investim astfel, atât individual, cât și la nivel de sistem medical, într-un viitor „sănătos” al copiilor – adulții de mâine?

Este extrem de important. Fiecare efort de informare/educare aduce un plus părinților/viitorilor părinți. Pregătirea pentru naștere, alăptare și îngrijirea bebelușului asigură un start bun în creșterea copilului. Și la cabinet, observ diferența între părinții care s-au informat, au participat la cursuri de puericultură și alăptare, și cei care s-au bazat că se vor descurca ei cumva. Încurajez toți părinții să participe la aceste evenimente, majoritatea fiind chiar și cu intrare liberă. Personal, mă implic în organizarea acestor evenimente periodic, în proiectul „Cu bebe acasă”, și mă bucur să văd apoi feedbackul pozitiv al părinților.

Sunteți vicepreședinte al Asociației Consultanților în Lactație din România. Ați adus în atenția tuturor importanța alăptării, într-o țară cu „note mici” la acest capitol. S-a schimbat ceva în ultimii ani?

Am fondat Asociația Consultanților în Lactație din România împreună cu dr. Ilinca Tudose-Tranulis, dr. Cătălin Cîrstoveanu și alte colege, în anul 2014. Am fost președinte al Asociației până în urmă cu 3 ani, când am devenit vicepreședinte, ocupând funcția de președinte al Alianței Europene a Consultanților în Lactație (ELACTA). În aceeași perioadă (începând cu anul 2014), am început cursurile de educație în lactație a cadrelor medicale și a celor ce au devenit ulterior consultanți în lactație certificați internațional. Concomitent, am început și voluntariatul la Spitalul de Urgență „Marie Curie” din București, pe Secția de terapie intensivă, ce a stat la baza înființării primei bănci de lapte matern din țară. Între timp, numărul consultanților în lactație, în țară, a depășit 100. Conștientizarea legată de importanța consultantului în lactație, în ajutorul specializat în privința alăptării, a crescut în rândul mamelor și a cadrelor medicale, dar tot mai sunt multe lucruri de făcut.

Rămâne nerezolvată problema recunoașterii meseriei de consultant în lactație și introducerea ei în echipa medicală. La nivel național, încă nu avem o strategie în ceea ce privește alăptarea, nu avem o comisie de alăptare. Programul „Spital prieten al copilului” a rămas un proiect abandonat. Proiectul băncii de lapte, ce se dorea un proiect pilot, care să fie multiplicat și în alte maternități și Secții de terapie intensivă, a rămas un proiect unic în țară. În acest context, pandemia nu ne-a ajutat. Alăptarea nu a fost o prioritate în perioada pandemică. Mamele au fost mult timp, total nejustificat și împotriva protocoalelor și recomandărilor OMS, separate de nou-născuți la naștere. Mamele erau sfătuite să se mulgă, dar laptele matern era aruncat, iar nou- născuții erau hrăniți artificial. Am scris, împreună cu Unicef, scrisori deschise către Ministerul Sănătății. Din păcate, nu am avut un rezultat pozitiv, fiind una dintre ultimele țări europene care a renunțat la separarea de la naștere, în contextul pandemiei. Personal, am învățat că fără o strategie națională pentru alăptare, fără oameni profesioniști, specializați în domeniul alăptării în domeniile de decizie, alăptarea este, din păcate, uitată, neglijată, neprotejată.

Ați pus bazele primei Bănci de Lapte Matern din țară. De la ce a pornit ideea, cum funcționează și cum s-a dezvoltat?

Înființarea Băncii de Lapte Matern este efortul unei echipe din care am făcut parte, care a pornit de la voluntariatul consultanților în lactație, în Secția de terapie intensivă nou-născuți a Spitalului de urgență „Marie Curie”. Relativ repede după ce am început voluntariatul în secție (ajutam mamele să își mențină secreția lactată/să alăpteze), am ajuns în situația în care o mamă putea să hrănească toată secția sau o mare parte din aceasta. Ne-am documentat despre băncile de lapte. Am scris un prim articol despre băncile de lapte în revista dumneavoastră, iar, ulterior am început o documentare mai amănunțită, ce a stat la baza tezei mele de doctorat „Băncile de Lapte Matern”. Un merit deosebit în acest proiect l-a avut dl dr. Cîrstoveanu, care s-a implicat în toți pașii înființării băncii de lapte și a celor două asociații – Asociația Consultanților în Lactație din România și Asociația Inima Copiilor. În prezent, este prima și unica bancă de lapte funcțională din țară. Cu ajutorul ei, fiecare mililitru de lapte ajută la recuperarea celor mai sensibili copii, și anume a prematurilor, salvând vieți. Următorul pas ar fi replicarea acestei bănci și în alte spitale/maternități din țară. 

Potrivit unor statistici recente, România este pe locuri fruntașe la obezitate infantilă, deci și cu riscuri mari de boli grave. Ce se poate face în acest context, cum poate ajuta sistemul medical?

Pentru că vorbeam de prevenție, importanța educației pentru sănătate, importanța alăptării, cred că acestea ar fi elementele-cheie ce ar putea rezolva această situație. Știm că alăptarea este un factor de prevenție pentru obezitate. Alăptarea ajută și la reîntoarcerea mamei la greutatea de dinainte de sarcină. Ulterior, diversificarea este un pas important. Știm că obiceiurile alimentare create în primii doi ani de viață pun fundația pentru sănătatea viitorului adult. Dacă ne-am concentra eforturile pe această perioadă, cu siguranță vom vedea rezultate și asupra stării de sănătate, ulterior. De multe ori le spun părinților că dacă își doresc schimbări legate de copiii lor, de exemplu legat de stilul de viață, alimentație, atunci întreaga familie trebuie să îmbrățișeze schimbarea. Părinții, în contextul creșterii copiilor, sunt într-un moment foarte bun, în care se informează și pot fi dornici să-și schimbe stilul de viață. În acest context, aș vedea copiii ca acel motiv/argument foarte bun pentru conștientizare și schimbare. 

„Mulțumesc mult pentru interviu! Mă leagă o relație specială de revista Galenus, primele mele articole despre alăptare și băncile de lapte fiind publicate în această revistă!”

Adelina Mariş