Interviu dr. Paul Dragomir

Care sunt ultimele tehnici și noutăți în gastroenterologie? Ce ne puteți spune despre capsula endoscopică, câți pacienți au acces la acest tip de investigație?

Gastroenterologia a evoluat spectaculos odată cu dezvoltarea tehnicilor endoscopice, atât diagnostice, cât și terapeutice. Cromoendoscopia virtuală, endomicroscopia (care ne orientează către un diagnostic anatomopatologic în timp real), puncțiile ghidate echoendoscopic (fără a mai fi necesară intervenția chirurgicală) sunt domenii de înaltă performanță ale investigațiilor endoscopice diagnostice. Acestea sunt realizabile datorită dezvoltării de excepție a tehnologiei fabricării liniilor de endoscopie și a accesoriilor endoscopice, care au ajuns la performanțe greu de anticipat în trecutul recent. Dintre tehnicile endoscopice terapeutice merită cu siguranță menționate rezecția endoscopică mucosală și disecția endoscopică submucosală, prin care se excizează tumori care sunt localizate superficial la nivelul peretelui digestiv, dar care până acum erau dificil de diagnosticat și de tratat.

Capsula endoscopică, o investigație cu viitor

În ceea ce privește capsula endoscopică, termenul este folosit în principal pentru a descrie capsula ce vizualizează intestinul subțire, aceasta fiind prima introdusă în practica gastroenterologică. Se recomandă în special pentru elucidarea cauzei unei hemoragii digestive, atunci când aceasta nu a fost descoperită la nivel esogastroduodenal (prin endoscopie digestivă superioară) sau colonic (prin colonoscopie). Ulterior au fost dezvoltate și capsule pentru vizualizarea colonului, care se bazează pe același principiu. Inițial, accesul pacienților la această investigație a fost oarecum restricționat de costul sensibil mai mare decât al explorărilor endoscopice „clasice”, dar acum a intrat în practica curentă, fiind o investigație ce poate fi efectuată în numeroase centre gastroenterologice.

Cât de dotate sunt spitalele din România în ceea ce privește tehnicile de explorare a aparatului digestiv?

Spitalele din marile centre universitare, cel puțin unele dintre ele, sunt complet dotate cu aparatura necesară pentru a diagnostica un caz de afecțiune gastroenterologică, indiferent cât de complex ar fi acesta, fără a fi nevoie să trimită pacientul într-un alt centru pentru investigații suplimentare; deci întregul proces de diagnostic și, eventual, de terapie endoscopică poate fi efectuat în același loc; de asemenea există și medicii specialiști în endoscopie digestivă pregătiți să intervină în astfel de situații. Problema ar fi reprezentată, cred eu, de acele spitale cu secții de gastroenterologie în care nu se poate efectua o explorare endoscopică de bază, pentru orientarea rapidă către un anume diagnostic. Aceasta deoarece, a profesa în specialitatea de gastroenterologie fără a practica partea esențială, crucială, de endosocopie digestivă este extrem de dificil de realizat.

Cât de importante sunt formarea profesională, participarea la evenimente științifice, publicarea de lucrări și stagiile de specializare pentru un medic?

Un medic dedicat cu pasiune profesiei sale învață practic toată viața. Progresele în gastroenterologie (abordări terapeutice noi, tehnici endoscopice noi) se succed cu rapiditate, contactul cu informația medicală trebuie să fie permanent. Din fericire, în ziua de astăzi accesul la informația medicală de calitate este ușor de realizat, pe calea abonamentelor la reviste medicale, la site-uri ale revistelor prestigioase de gastroenterologie și endoscopie și prin infomațiile obținute din participarea la simpozioane și congrese de specialitate. Cele mai importante sunt însă, în opinia mea, stagiile de specialitate în clinicile de gastroenterologie și endoscopie, fie din țară, fie din străinătate. Iar din acest punct de vedere mă pot considera implinit, fiindcă am avut posibilitatea de a lucra în clinici din Franța, Italia, Germania, Grecia, cu profesori de gastroenterologie de renume mondial. O mențiune specială o am și pentru cei trei profesori români care mi-au marcat cariera medicală: acad. Laurențiu M. Popescu, prof. dr. Radu Voiosu și prof. dr. Dan Andronescu.

Ați fost vreodată tentat să plecați din țară? Ce ar trebui să facă autoritățile competente pentru a opri exodul medicilor?

Pe parcursul facultății și a specializării în cadrul rezidențiatului evident că am luat contact larg cu psihologia pacientului român, am facut parte din „echipă” alături de acesta și de colegi de alte specialități cu care m-am consultat atunci când evoluția cazului o impunea. De aceea, pot spune că adaptarea la o realitate culturală și la o psihologie diferită a pacienților nu mi s-a părut că ar putea fi în beneficiul acestora, de aceea am ales probabil să rămân în țară, deși ocazii pentru a-mi practica profesia în afara țării au fost multe, unele dintre ele extrem de concrete. Cheia pentru a opri exodul medicilor constă, cred eu, în a dota spitalele din orașele mai mici cu aparatură medicală nouă, performantă, de a crea condiții medicilor care profesează în aceste locuri pentru a-și putea desfășura activitatea la un nivel cât mai ridicat posibil, astfel încât satisfacția profesională pe care o pot obține să fie cea care să îi facă pe aceștia să nu dorească să mai plece din țară.

Care este cea mai mare realizare din viața profesională? Există și un regret pe care să îl aveți?

Viața profesionala este un continuum, marile realizări sunt de fapt zilnice, atunci când vezi că pacienții evoluează favorabil cu recomandările făcute în urma consultului și a investigațiilor; de aceea, nu aș alege aici un exemplu anume. Orice pacient a cărui boală a fost vindecată sau, acolo unde nu e posibil, fiind vorba de o afecțiune cronică, a cărui boală a fost ținută sub control reprezintă un succes și o realizare. În ceea ce privește partea a doua a întrebării, atât timp cât îți faci profesia cu pasiune și devotament, fiind convins că ai dat tot ce ai putut pentru a ajuta pe cineva, nu cred că poate exista loc de regrete.