Interviu dr. Paula Bejenaru

Dr. Paula Bejenaru este medic specialist O.R.L. în cadrul C.M.D.T.A. „Dr. N. Kretzulescu”, București. Este încă la început de drum, dornică să acumuleze cât mai multe informații, și se pregătește intens pentru profesia sa, pe care ales-o pentru că a considerat întotdeauna că i se potrivește. În prezent, se axează pe studiul foniatriei, mai exact pe tulburările de voce, și este interesată de reabilitarea pacienților oncologici, implicându-se în creșterea calității vieții acestor pacienți. Este unul dintre medicii care a ales să profeseze la noi în țară, este pasionată, dedicată și se perfecționează continuu.

GALENUS: Ce v-a determinat să alegeți medicina și de ce ați optat pentru O.R.L.?

Privind retrospectiv, am simțit mereu o înclinație către științele naturii și de la o vârstă fragedă îmi puneam întrebări despre cum funcționează corpul uman. Am ales medicina instinctiv, pur și simplu a fost unica variantă ce am considerat că mi se potrivea. Îmi doream o specialitate chirurgicală, iar în anul VI, având o viziune completă asupra opțiunilor, am ales otorinolaringologia.

Cum arată parcursul dumneavoastră profesional?

Sunt încă la început de drum și parcursul meu profesional a urmat treptele firești de dezvoltare ale unui medic tânăr. Am ales ca deocamdată să rămân aproape de un centru universitar pentru a-mi îmbogăți experiența. Pot spune că în clinica în care am făcut rezidențiatul, am avut ocazia să asist o patologie extrem de variată, iar mentorii mei m-au susținut să particip și la activități – conferințe și cursuri – în afara țării, pentru a căpăta o imagine de ansamblu asupra specialității.

Ați avut sau aveți vreun mentor?

Din fericire, pot spune că am avut mai mulți mentori și consider că a găsi un mentor în orice domeniu de activitate este esențială pentru succes. Studentă fiind, am fost practic luată de mână și dusă în sala de operații, mi-au fost explicate noțiuni, dar mai ales am fost încurajată să caut tot timpul răspunsuri. Sunt extrem de recunoscătoare faptului că am avut ocazia să lucrez alături de medici ai Catedrei de O.R.L. a Spitalului Clinic Colțea. Domnul prof. Berteșteanu Șerban, doamna prof. Grigore Raluca, doamna dr. Nițu Liliana, domnul conf. Popescu Bogdan și mult regretatul domn profesor C.R. Popescu sunt oamenii din echipa care m-a modelat și m-a ajutat să devin medicul de astăzi.

Specialitatea pe care ați ales-o este una complexă și foarte grea. Ce calități trebuie să aibă un medic O.R.L.-ist, din punctul dumneavoastră de vedere?

Această specialitate are aceste atribute, însă este și foarte ofertantă, cu multiple supraspecializări. Medicul O.R.L.-ist, din punctul meu de vedere, pe lângă calitățile umane de bază, necesare unui medic – empatie, capacitate de integrare a informațiilor și de prelucrare, elaborarea unui plan adecvat și adaptat de tratament – trebuie sa aibă manualitate, să fie la zi cu dezvoltările tehnologice și metodele de diagnostic și tratament și să aibă curiozitatea de a urma o supraspecializare a domeniului.

„În practica generală, cel mai adesea ne confruntăm cu afecțiuni rinosinusale sau otice, dar și ale cavității orale și faringo-laringiene.”

Ce afecțiuni sunt cel mai dificil de abordat și tratat?

În opinia mea, cel mai dificil este tratamentul pacienților cu afecțiuni oncologice. Afectarea sferei O.R.L., prin localizarea expusă și impactul asupra mecanismelor de integrare socială, în astfel de cazuri implică, mai ales în cazurile avansate, provocări pentru echipa curantă. Restabilirea unui tract aero-digestiv superior funcțional, cu accent pe reabilitare și reintegrare, sunt adesea dificile; în alte cazuri patologia este rară, dar debilitantă, și necesită supraspecializări și centre dedicate.

Cum rămâneți la curent în ce privește descoperirile și informațiile din domeniul dumneavoastră de activitate?

În primul rând, urmăresc activitatea societăților de profil din România și particip, pe cât posibil, la conferințele și cursurile organizate de către acestea. În al doilea rând, aleg să particip anual la congresele internaționale și la unele cursuri organizate de societățile europene, comunitatea fiind foarte importantă. Bineînțeles, studiul consecvent și urmărirea articolelor din revistele de specialitate întregesc aceste demersuri de a mă menține la curent cu informațiile din domeniu.

Cum arată o zi din viața unui medic O.R.L.-ist?

După cum am mai precizat, activitatea e dependentă destul de mult de mediul în care medicul alege să lucreze. O.R.L.-ul este o specialitate chirurgicală, însă se departajează anumite ramuri în care medicii pot lucra exclusiv sau să fie supraspecializați – O.R.L. pediatrie, rinologie, foniatrie și afecțiuni ale vocii, audiologie și vestibulologie, chirurgie cervicală și oncologie ș.a. Pe de altă parte, activitatea unui medic O.R.L.-ist în spital poate cumula de la consultații în regim programat și de urgență, program operator (de asemenea, în regim programat sau de urgență) și îngrijirea pacienților internați, pe când activitatea unui medic din policlinică/cabinet poate reuni o gamă largă (cu pacienți de toate vârstele) de afecțiuni diagnosticate, tratate sau îndrumate către rezolvare chirurgicală. În ambele cazuri, în plus, pot fi necesare manevre medico-chirurgicale de diagnostic și tratament, cu anumite grade de complexitate, în funcție de profil și dotări – de exemplu, endoscopii rigide sau flexibile, examinări microscopice, intervenții de mică chirurgie locală, prelevări de probe pentru diagnostic microbiologic sau histopatologic, aplicarea tratamentelor locale, aspirarea secrețiilor, manevre de diagnostic și tratament în cazul afecțiunilor vestibulare, proceduri de reabilitare ale pacienților oncologici etc.

Care este aportul tehnologiei în diagnosticarea și tratarea afecțiunilor O.R.L.?

Tehnologia are un aport deosebit în această ramură a medicinei. Am învățat de la mentorii mei că o anamneză bună îți oferă în majoritatea cazurilor diagnosticul, însă simțul clinic este dependent de o examinare a unor spații mici, înguste – găuri de cheie – în care avem nevoie indispensabil, în primul rând, de mijloace adecvate de vizualizare. Adesea, examinarea necesită completare cu endoscopii rigide sau flexibile ale etajelor afectate, teste biometrice pentru obiectivarea auzului, stării nervilor cranieni, vocii. În plus, realizarea unor manevre în cabinet este, de asemenea, dependentă de dotarea tehnologică. În cazul intervențiilor chirurgicale, progresul tehnologic a avut un aport indiscutabil în creșterea calității vieții pacienților, cu viraj către intervenții endoscopice și chirurgie microscopică, ce pot fi asistate L.A.S.E.R. sau folosind echipament cu disipare minimă de căldură locală și eforturi permanente ale comunității în realizarea instrumentarului potrivit. Un domeniu de avangardă este în acest moment chirurgia robotică, cu aplicabilitate mai ales în patologia etajelor cu abord trans-oral.

Care considerați că este aportul echipei în reușita fiecărui caz în parte?

Eu consider că medicina și reușita unui tratament sunt definite de spiritul de echipă. În primul rând, trebuie să faci echipă cu pacienții și aparținătorii acestora (în funcție de caz), apoi, mai ales în specialitățile chirurgicale, cu colegi de încredere, pe care să te poți baza. În îngrijirea unui pacient, trebuie să știm cum să implicăm și să colaborăm cu foarte mulți oameni – asistenți medicali, infirmiere, personal auxiliar. Deși pare o sintagmă redundantă, tratăm oameni și nu boli; interdisciplinaritatea și o bună colaborare cu colegii din alte ramuri medicale este cheia soluționării multor cazuri.

Ce zonă a otolaringologiei aprofundați?

În momentul de față, am început să aprofundez foniatria – tulburările de voce, și prezint un deosebit interes în reabilitarea pacienților oncologici, studiu pe care l-am concretizat și în activitatea doctorală, cu intenția de a mă implica activ în creșterea calității vieții acestor pacienți.

Care sunt diferențele între activitatea în cadrul unei instituții de stat versus una privată?

Personal, recunosc că deși am activat în ambele sisteme, am o experiență limitată, dar consider că principala diferență este adresabilitatea. Deocamdată, aceste două sisteme sunt strâns conectate și chiar se pot completa. Noi știm acest aspect și ne ajutăm între noi, adesea se întâmplă ca pacienții să se adreseze unuia pentru diagnostic și investigații și celuilalt pentru tratament, în funcție de criterii personale.

Ați participat la foarte multe conferințe, workshopuri. Putem vorbi despre progres și în România?

Din prisma mea, a optimistului, se fac demersuri continue pentru progres. Mai ales ultimii ani ne-au pus în fața unor situații fără precedent, grele, dar care cred că pot afirma că au contribuit la o „dezvoltare/creștere posttraumatică”, astfel încât multe fonduri au fost mobilizate către modernizare, organizarea este actual mai bună și am fost forțați să ne depășim limitele. Deși încă există mirajul „străinătății”, față de perioada în care mi-am început eu activitatea (și încă era necesar ajutor substanțial din partea părinților), pot spune că în prezent un medic este mai susținut de sistem, generațiile tinere sunt îndrumate la activitate practică intensă, studiu atât în țară și în afara țării, cât și implementarea noilor cunoștințe.

Ați avut vreun caz care v-a impresionat și pe care ați putea să ni-l povestiți?

Pacienții care au cazuri aparent banale pot ascunde povești de viață uimitoare; trebuie doar să fii deschis să asculți. Mă impresionează, în general, cazurile oncologice și lupta asiduă a acestor pacienți. Un pacient tânăr, într-o formă fizică extrem de bună, s-a prezentat la un moment dat povestindu-mi că în urma unei răceli își simțea o ureche înfundată. Părea ceva simplu, examinarea nu a relevat altceva și a primit recomandare de tratament și control programat. A ajuns la control cu aceleași simptome, moment în care am decis o endoscopie, iar în rinofaringe am descoperit o formațiune tumorală ce bloca trompa lui Eustachio. Biopsia a fost concludentă pentru cancer, iar el, om în plină putere, adept al unui regim vegetarian, cu un loc de muncă deosebit de dificil, tată a două fetițe, a început călătoria în care „piramida de principii a vieții lui s-a întors cu vârful în jos”. A luptat și acum e bine, în curs de monitorizare. Bineînțeles, se pot scrie cărți cu cazurile întâlnite, acesta este doar unul, dar mi-a întărit ideea că nimic nu este simplu când vine vorba despre boli.

Este ceva ce nu v-am întrebat și ați vrea să adăugați?

Doresc doar să vă mulțumesc frumos pentru ocazia de a împărtăși relatările mele legat de această frumoasă meserie și că prin asta pot contribui la dispersarea unor informații de actualitate despre O.R.L. și le mulțumesc cititorilor pentru timpul acordat parcurgerii acestui material.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!