Acasă » Interviuri » Interviu dr. Raluca Ungureanu
Interviu dr. Raluca Ungureanu
Anestezia și terapia intensivă reprezintă un domeniu medical foarte activ, în care apar multe schimbări, actualizări permanente ale informațiilor și recomandărilor clinice. Dr. Raluca Ungureanu este medic primar anestezie și terapie intensivă în cadrul Spitalului Clinic de Urgență București, șef lucrări UMF „Carol Davila”, București, și doctor în științe medicale. Întâlnește zilnic cazuri extrem de complicate care atârnă de un fir de ață, de aceea satisfacțiile profesionale sunt enorme atunci când ajută un pacient să depășească momentele grele. Anestezia este un eveniment medical ce trebuie aplicat doar atunci când trebuie, în funcție de complexitatea intervențiilor, iar cooperarea cu echipa chirurgicală este absolut necesară.
GALENUS: Ce v-a determinat să alegeți această ramură a medicinei?
Fără îndoială că mi-am dorit o specialitate activă, în care noțiunile teoretice consistente să se împletească cu manevrele terapeutice complexe. De asemenea am fost curioasă, fiind o specialitate mereu în evoluție și dezvoltare în urma numeroaselor cercetări și a rezultatelor bazate pe dovezi clinice clare.
Vă desfășurați activitatea în cadrul Clinicii ATI a SCUB Floreasca. Care sunt provocările fiecărei zile?
Lucrând într-unul dintre cele mai mari spitale de urgență din București, cea mai mare provocare o reprezintă pacienții cu politraume, mai ales că aceștia sunt adesea pacienți tineri cu leziuni severe, amenințătoare de viață, la care reacția medicilor trebuie să fie promptă și eficientă. În afara acestor cazuri urgente sunt implicată atât în asigurarea anesteziilor la pacienții cu operații elective din diverse specialități chirurgicale, alternând cu activitatea de îngrijire a pacienților critici internați în Secția de Terapie Intensivă.
Anestezistul sau chirurgul, cine decide de ce fel de anstezie are nevoie un pacient?
Întotdeauna există o discuție cu echipa chirurgicală în urma căreia se determină amploarea, durata intervenției, complicații potențiale precum și comorbiditățile asociate fiecărui caz în parte.
„În principiu, anestezia trebuie să fie adaptată tipului de intervenție, adică să dureze cel puțin cât durează aceasta. Dacă starea pacientului este sever afectată, la limita epuizării, atunci intervenția trebuie scurtată până la minimum necesar alături de manevre susținute de menținere a funcțiilor vitale.”
Câte tipuri de anestezie există?
Există, în linii mari, două tipuri de anestezie. Prima este anestezia generală necesară în general intervențiilor ample desfășurate în zona abdomenului, toracelui, când toate simțurile pacientului trebuie suprimate și menținută homeostazia organismului în condiții optime, cu ajutorul unor aparate sofisticate, medicație complexă și urmărirea atentă de către echipa anestezică. Al doilea tip este anestezia loco-regională rezervată în general intervențiilor de la nivelul membrelor, la care anestezicul local injectat țintit blochează trunchiurile nervoase ce asigură inervația zonei operate. Aceasta presupune ca pacientul să fie de obicei treaz sau ușor sedat, dar să se simtă confortabil, fără panica de a auzi ce se întâmplă în sala de operații.
Ce ar trebui să știe orice pacient înainte de o intervenție, respectiv înainte de a suferi o anestezie?
În etapa premergătoare intervenției chirurgicale are loc consultul preanestezic, în care medicul anestezist află detalii despre antecedentele anestezico-chirurgicale, starea clinică actuală, analizele medicale prezente, dar și alte consulturi care s-au făcut anterior, și discută ce conduită trebuie să respecte pacientul înainte de anestezie, opțiunile privind tehnicile anestezice cu avantajele și dezavantajele, riscurile și complicațiile potențiale. Un element esențial îl reprezintă respectarea de către pacient a restricției privind alimentația: 6 ore pentru alimente solide și 2 ore pentru lichide.
Există o anumită conduită pe care o recomandați înainte de anestezie și după?
Preoperator sunt permise doar unele medicamente. De asemenea, se recomandă repaus doar în cazul anesteziei loco-regionale, câtă vreme funcția senzitivo-motorie este blocată. După revenirea acesteia nu mai este necesar, cu excepția situației când există o restricție din partea echipei chirurgicale în acest sens. În cazul rahianesteziei nu se mai recomandă imobilizarea la pat în prima zi postoperator, în scopul reducerii incidenței cefaleei postrahianestezie. Chiar este încurajată mobilizarea cât mai precoce a pacienților postoperator pentru minimizarea complicațiilor tromboembolice, cu reluarea alimentației în funcție de toleranța fiecărui pacient.
De ce este nevoie de prezența unui medic anestezist pe tot parcursul unei intervenții?
În primul rând pentru că pacientul nu își mai poate controla funcțiile vitale, acestea fiind preluate de aparate ce trebuie urmărite în permanență de anestezist. Oricând pot apărea în cursul intervenției evenimente neprevăzute ce țin de operație, reacția la medicamente sau alte motive, fiind necesare manevre prompte de redresare pentru a menține stabilitatea organismului.
Ce riscuri prezintă anestezia pentru copii și seniori?
Sunt categorii de pacienți cu risc de complicații mai ales vârstnicii, din cauza bolilor cronice asociate care reduc resursele organismului și posibilitatea ca acesta să facă față unui nou obstacol reprezentat de intervenția anestezico-chirurgicală.
Se poate trezi un pacient în timpul unei intervenții chirurgicale?
Au fost citate cazuri în trecut de trezire intraanestezică, din cauza utilizării defectuoase a medicației sau a funcționării incorecte a aparaturii din dotare. Dar în ziua de azi, datorită metodelor de monitorizare avansate și a utilizării de medicamente moderne acest lucru este minimizat, noi ca anesteziști fiind preocupați cu seriozitate de acest aspect.
Ce fel de substanțe se utilizează pentru anesteziere? Sunt acestea toxice pentru organism?
Pentru a obține o anestezie generală optimă pentru pacient și pentru chirurg, trebuie atinse mai multe obiective. Noi, specialiștii, îi spunem „triada anestezică”, adică utilizăm o asociere de medicamente, atât intravenos cât și inhalator, care să îi asigure pacientului hipnoză (somn), anestezie (lipsa percepției dureroase) și relaxare musculară (necesară efectuării intervenției chirurgicale), ce are și efecte adverse cunoscute care trebuie minimizate pe cât posibil.
Din păcate, pacienții se tem de anesteziile în coloană, mai exact de efectele acesteia. Există riscul paraliziei?
Aș putea să spun că practic nu există acest risc deoarece condițiile de efectuare a anesteziei rahidiene sunt sigure, asepsia este obligatorie, acul pe care se injectează anestezicul local este foarte subțire, cât un fir de păr și nu atinge măduva spinării, ci doar ajunge în zona în care rădăcinile nervoase plutesc în lichidul cefalorahidian. În plus sunt respectate niște restricții privind efectuarea procedurii atunci când există alterări ale coagulării (prin medicația concomitentă sau din cauza bolii) cu riscul de formare de hematom compresiv și paralizie nervoasă.
Care sunt satisfacțiile dumneavoastră profesionale?
Este bucuria de a te afla în slujba pacientului bolnav, suferind, de a-l ajuta să depășească momentul fără durere, și chiar de a-i spori șansele de vindecare, noi, medicii ATI-işti ocupându-ne și de pacienții critici din reanimare, cu boli foarte severe, internați la Terapie Intensivă.
Povestiți-ne, vă rugăm, și despre lucrul la catedră, alături de studenți.
Formarea și instruirea atât a studenților cât și a medicilor rezidenți este o parte foarte importantă a activității, cu atât mai mult cu cât clinica noastră este și o clinică universitară de prestigiu. Particip la organizarea de cursuri de specializare în domeniul anesteziei locoregionale ghidate ecografic, domeniu pentru care personal am un interes special alături de nutriția clinică a pacienților în perioada perioperatorie.
Cuvinte-cheie: anestezie, anestezie si terapie intensiva, dr. raluca ungureanu, medic anestezist, medic primar ATI, spitalul de urgenta floreasca
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.