Interviu dr. Remus Stratulat

Dr. Remus Stratulat, cofondator al Clinicii Dental One, este specialist stomatologie generală, membru al Colegiului Dentiștilor din România, pasionat, în special, de tot ceea ce presupune estetica dentară. Este mereu la curent cu inovațiile din domeniu, reușind să transpună pasiunea pentru frumuseţe şi sănătate în practică. Studiază și dezvoltă noi metode în ceea ce privește estetica dentară, și și-a consolidat expertiza în acest domeniu al stomatologiei, axat pe redarea zâmbetului, prin participarea la congrese de specialitate, naționale și internaționale, unde a făcut schimb de idei și experiență cu alți profesioniști. Am vrut să aflăm care sunt problemele pacienților cu care se confruntă cel mai des în cadrul clinicii, dar și care sunt noutățile din punct de vedere al esteticii dentare, mai ales că domeniul acesta câștigă din ce în ce mai mult teren.

GALENUS: Cum v-ați descoperit pasiunea pentru medicină și de ce ați ales stomatologia?

Decizia a fost luată pe ultima sută de metri, la finalul liceului, și cred că a fost influențată de verișoara mea, medic stomatolog în Câmpina, orașul meu natal. Petreceam timp împreună, o observam în timpul activității și îmi plăcea tare mult, mai ales tot ce ținea de partea de estetică dentară.

Care sunt cele mai frecvente probleme pentru care pacienții vin la medicul stomatolog?

Din păcate, pacienții vin deseori cu urgențe, dureri apărute ca urmare a unei probleme lăsate să evolueze, problemă destul de complexă de cele mai multe ori. Organismul nostru este inteligent și luptă până în ultimul moment, așa că cele mai multe persoane ajung după 5-6 ani de la declanșare problemei la dentist. Des întâlnite sunt cariile care evoluează atât de mult, încât camera pulpară a dintelui este afectată și trebuie scos nervul. Vin destul de multe persoane cu dinți lipsă,  și de cele mai multe ori recomandăm implantul dentar.

Românii se află pe ultimele locuri în ceea ce privește igiena orală. Cum credeți că s-ar putea rezolva această problemă?

Nu este doar o statistică, realitatea este gravă, și încă de la vârste fragede. Vin pacienți care nu au mai mult de 25 de ani, dar au dantura grav afectată. Soluția este întotdeauna educația. Poate că urmând exemplul țărilor nordice, unde tratamentele sunt decontate de asigurări, situația s-ar îmbunătăți.

Țin pacienții cont de sfaturile pe care le oferiți în ceea ce privește regulile de îngrijire a danturii?

Dacă au avut probleme grave și au realizat cât de complicat a fost procesul de reabilitare și, implicit, se gândesc și la costuri, devin foarte conștiincioși și respectă cu strictețe toate recomandările. Altfel, aș zice că doar în proporție de 50%.

Există legături evidente între sănătatea dentară și afecțiunile cardiovasculare. Ce implicații au bolile dentare asupra întregului organism?

Foarte mari și ușor de remarcat dacă ne uităm la persoanele din jurul nostru. Se poate observa cum o persoană cu probleme stomatologice, cu dinți lipsă, este de cele mai multe ori foarte slabă, bolnăvicioasă, iar în urma analizelor de sânge putem depista indicatorii influențabili de către alimentația incorectă.

V-ați specializat pe stomatologia estetică. Care sunt cele mai noi tehnici în acest domeniu și ce presupun, mai exact, acestea?

Într-adevăr, pasiunea mea este legată de estetică. Îmi place să redau zâmbetul pierdut sau să obțin acel zâmbet pe care un pacient cu o dantură imperfectă și-l dorește. Poate pentru unii pare un moft dorința de a avea o dantură frumoasă, îngrijită, cât mai albă, însă pentru cei mai mulți pacienți este vorba despre schimbarea care le oferă mai multă încredere în sine și bucurie. Cea mai utilizată tehnică este aplicarea fațetelor dentare, care corectează imperfecțiuni ale dinților frontali și pot avea culoarea dorită de pacient. Aceste fațete se realizează din mai multe materiale. Personal, prefer fațetele din ceramică presată Emax care imită perfect dintele natural, având aceeași translucență.

Albirea dentară este una dintre cele mai obișnuite, des întâlnite proceduri de cosmetizare a zambetului. Ce se albește, mai exact, în acest proces și cât de sigur este?

Albirea este, de fapt, o curățare profundă a dintelui, prin acțiunea unui gel cu peroxid de carbon. Se poate obține nuanța pe care o aveam în copilărie, când suprafața dentară nu era afectată de colorația care apare din cauza alimentației, fumatului etc. Albirea efectuată în mod exagerat și fără să fie supravegheată de un medic poate dăuna și sensibiliza dinții.

Fațetele dentare asigură acel zâmbet hollywoodian. Cum se aplică acestea?

Fațetele se aplică pe dinții naturali, după ce au fost tratate toate problemele (de ex. cariile). Prima dată se face o simulare, wax-up se numește, iar după ce pacientul este hotărât se face preparația dintelui (șlefuirea, dacă este necesară), amprenta și la câteva zile cimentarea fațetelor. În general, se aplică pe 8-10 dinți la maxilar și rareori la mandibulă, daca nuanța este foarte diferită față de cum erau dinții la început.

Când devine implantul dentar o necesitate?

Lipsa unui dinte nu este de neglijat. Foarte puține persoane știu că atunci când lipsește un dinte, dinții vecini au de suferit, și la un moment dat, îi vor pierde și pe aceia. Atât timp cât osul îndeplinește toate condițiile optime: de înălțime, lățime și densitate, intervenția cu implant dentar este bine să fie făcută cât mai repede.

Tehnologia evoluează tot timpul în stomatologie. Care este aportul ei în tot ceea ce întreprindeți dumneavoastră?

Fără tehnologie nu cred că am putea obține cele mai bune rezultate pentru pacient. Stomatologia a beneficiat mereu de inovație tehnologică și de la an la an apar aparate uimitoare care ne ajută foarte mult în activitatea de zi cu zi.

Cum vedeți viitorul stomatologiei?

Cred că va fi provocator pe de-o parte, dacă ne gândim la România. Este o diferență mare între București și provincie din punct de vedere al investițiilor în clinici performante și pregătirea medicilor. Este mare nevoie de cabinete în zonele rurale și de educație, pornind de la copii. Una dintre probleme este și nivelul de trai, care în multe zone de abia acoperă nevoile de bază și nu rămân resurse pentru serviciile medicale. Am dezvoltat până acum și împreună cu partenerii mei voi dezvolta și alte campanii umanitare, care sperăm să-i ajute pe cei care au nevoie de astfel de servicii.

Cuvinte-cheie: , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.