Interviu dr. Theodor Cebotaru

Este unul dintre acei medici cu vocație, pasionați și dedicați complet profesiei, care contribuie la aducerea țării noastre în era modernă a tratamentului chirurgical în bolile cardiovasculare. A salvat vieţile a mii de oameni cu afecțiuni cardiace grave, având cea mai mare experiență în intervențiile pe cord bătând și plastia de valvă mitrală de la noi. Cazuistica sa este impresionantă, cuprinzând peste 1.500 de revascularizări miocardice pe cord bătând, peste 1.000 de proceduri de înlocuire/plastie valvulară, nenumărate anevrisme și disecții de aortă operate și tot felul de alte operații vasculare sau de chirurgie toracică. Vorbim cu și despre dr. Theodor Cebotaru, medic primar chirurgie cardiovasculară, cel care coordonează echipa de chirurgie cardiacă din cadrul Spitalului Monza, București. A studiat și profesat în Italia la centre reputate din Milano, Trento și Novara, ceea ce, așa cum ne-a mărurisit, i-a creat premisele dezvoltării profesionale, constituind fundamentul pregătirii sale. A realizat mai multe intervenții în premieră pentru România și a format tineri specialiști în chirurgia cardiovasculară, cărora nu încetează să le transmită exigența sa și crezul în actul medical de calitate.

GALENUS: Ce v-a determinat să alegeți medicina?

Încă de când eram mic mă pasionau disecțiile și experimentam, ca orice copil, pe diverse animale cum ar fi șerpi, broaște etc. Dezvoltasem o pasiune pentru științele naturii, în special pentru biologie, așadar, alegerea acestei profesii a fost, până la urmă, inevitabilă. În primii ani de școală, am avut și dorința de a deveni biolog marin.

De ce chirurgia cardiovasculară și nu altceva?

De cum am început Facultatea de Medicină, am știut că voi face chirurgie. După ce am dat examenul de specialitate și mi-am dat seama că pot alege orice… am ales ceva nou. Chirurgia cardiovasculară era o specialitate nouă a Facultății din Cluj, în anul 1991.

Cine v-au fost mentorii?

În timpul facultății, chiar din anul I, am început lucrul efectiv în domeniul chirurgiei prin practica de vară pe care o făceam. Primul om de care m-am atașat și pe care am încercat să-l copiez, fiind un model pentru mine, a fost prof. Constantin Ciuce. Cu domnia sa am lucrat în anii următori în fiecare vară, el fiind cel care m-a sfătuit și îndrumat să fac chirurgie cardiovasculară, atunci când a trebuit să optez pentru o specialitate chirurgicală în urma concursului pe țară. Am ajuns astfel la chirurgie cadiovasculară la Cluj, unde am întâlnit un alt model de urmat, în persoana prof. Mircea Bârsan. Apoi, ajuns în stagiul din Italia, lucrând acolo timp de câțiva ani, am întâlnit alți doi profesori pe care și acum îi consider unii dintre cei mai mari chirurgi din lume, prof. Alessandro Frigiola și prof. Lorenzo Menicanti.

Cu ce așteptări v-ați început parcursul profesional? Câte dintre ele au prins contur?

Am vrut întotdeauna să practic medicina la un nivel cât mai înalt, să fiu în pas cu tot ce e nou, ca în Occident. Astăzi am satisfacția să profesez într-un centru în care suntem la zi cu nivelul de performanță al tuturor tipurilor de intervenții de chirurgie cardiovasculară, la nivel internațional. Satisfacția este dublată și de faptul că lucrez într-o echipă foarte bună, care mă sprijină să fac toate noutățile și schimbările în tehnică, asumându-și și ei aceste schimbări.

Tratamentul endovascular al anevrismului de aortă toracică

Care credeți că este cel mai important pas făcut în cariera dumneavoastră?

În cariera mea au fost două puncte foarte importante. Primul a fost stagiul de practică în străinătate, care m-a format și mi-a dat ocazia sa asimilez diverse tehnici și abordări chirurgicale, și mai ales să-mi actualizez cunoștințele. Al doilea a fost decizia de a lucra într-un spital privat din România, spitalul Monza fiind locul ideal pentru un medic care dorește să-și facă meseria așa cum trebuie.

Ați menționat perioada în care ați profesat în Italia. Vorbiți-ne despre această experiență. Ce a însemnat pentru dumneavoastră?

Stagiul de practică din Italia reprezintă cel mai important lucru din istoria pregătirii mele. A fost o răscruce, momentul în care am realizat ce înseamnă chirurgia cardiacă modernă și cât de ușoară poate să fie, dacă o faci așa cum trebuie. Este perioada în care am devenit cu adevărat chirurg cardiac.

V-ați gândit vreodată să nu vă mai întoarceți? Ce v-a motivat alegerea?

Nu m-am gândit niciodată să rămân în străinătate pentru că aveam părinții în vârstă și am considerat că va veni vremea când va trebui să mă îngrijesc de ei.

Mai țineți minte care a fost prima operație pe care ați realizat-o? Cât a durat?

Prima operație a fost una care astăzi durează în mod normal o oră, o oră și jumatate, însă cand am făcut-o eu a durat șase ore. Este vorba de un bypass femuro-popliteu și se întâmpla în anul 1993, când eram rezident în anul I și eram ajutat de colegul meu de astăzi, dr. Călin Popa, care era rezident în anul III.

Care a fost cel mai complicat caz de care v-ați ocupat? Cum l-ați gestionat?

Nu există cel mai complicat caz. Există cazuri complexe, care necesită o evaluare și o strategie de echipă în prealabil, pentru a evita orice surpriză intra sau postoperatorie. După zeci de ani de experiență, nu tehnica chirurgicală este cea care face cazul complicat, ci pacientul. Cu cât pacientul are o biologie mai depreciată, pe atât cazul devine mai complicat și, ca rezultatul să fie favorabil, munca pentru acest tip complex este o muncă de echipă. Dacă fiecare este atent și știe ce trebuie să facă, mai ales postoperator, rezultatul este unul favorabil. Cred cu tărie că aceasta este rețeta succesului: o evaluare amănunțită pentru a se putea vedea ce se poate face și care sunt cele mai bune variante în tratarea pacientului.

Cum reacționați în cazul în care vă confruntați cu surprize intraoperatorii?

Chirurgul trebuie să fie pregătit întotdeauna pentru a lua o decizie în cazul unei suprize intraoperatorii, iar pregătirea înseamnă să iei o decizie extrem de repede. Alegerea unei decizii bune vine cu experiența.

Cum vă pregătiți pentru o operație? Aveți un ritual anume?

Nu am neapărat ritual, ci mai degrabă un protocol, dacă îl pot numi așa. Orice operație, oricât de ușoară ar fi, mi-o repet în minte înainte de a intra în sală. Serile dinaintea intervențiilor mai complexe citesc/recitesc despre tehnicile pe care le fac mai rar, revăd toate datele pacientului, atât seara cât și în dimineața înainte de operație.