Interviu dr. Theodor Cebotaru

Ați accepta să operați un membru al familiei?

Acum aș spune că da, dar dacă m-aș vedea în această situație probabil aș simți altceva.

Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat până acum?

De fiecare dată când fac ceva nou este o provocare pentru mine. Să pui pe picioare un serviciu de la zero este o provocare, asta s-a întâmplat la Brașov și la Spitalul Monza, în București. După ce am ajuns să fac bine o anumită tehnică de operație, dacă apare o noutate în modalitatea de a o efectua, fac tot posibilul să o schimb și să ajung să o fac așa cum este mai bine pentru pacient. Fiecare modificare de tehnică înseamnă, practic, să înveți de la zero același lucru. Fiecare decizie pe care o iau pentru a face ceva nou știu că va fi urmată de o altă perioadă de învățare. Poate părea greu, însă această perfecționare continuă aduce satisfacții mari.

Sunteți autorul unor premiere medicale în țara noastră. Ce a făcut posibile aceste reușite?

Aceste premiere sunt rezultatul dorinței mele de a face chirurgie cardiovasculară la nivel internațional și, spre norocul meu, am avut mereu și susținerea unei echipe care m-a sprijinit în toate aceste premiere. Am început să fac tehnici noi în 1998, când am făcut primul bypass aorto-coroanarian pe cord bătând, cu sprijinul și cu imboldul anestezistului-șef de pe vremea aceea, dr. Ioan Vlad. Apoi, cu trecerea anilor, am încercat să reduc agresiunea chirurgicală, să fac operațiile mai ușor de suportat pentru pacient și cu o recuperare mai rapidă. Am ajuns astfel să fac operații valvulare prin ministernotomie, începând cu anul 2001, apoi am trecut la repararea valvelor mitrală sau aortă, începând din 2004, totul culminând după 2010, cu efectuarea acelorași operații prin minitoracotomie, și mai nou, cu robotul Da Vinci.

Ce afecțiuni cardiace pot fi tratate astăzi chirurgical prin tehnici minim-invazive?

Teoretic, toate afecțiunile cardiace, adică bolile valvulare – mitrală, aortă, tricuspidă, în parte sau toate trei deodată –, bolile congenitale la adult, așa că defectul septal atrial (DSA) sau defectul septal ventricular (DSV), dar și bypassul aorto-coronarian.

Cordul sportiv

Există intervenții cardiace realizabile în străinătate, dar care să nu poată fi efectuate la noi? Suntem în pas cu marile centre medicale ale lumii?

Fără să exagerez, consider că lucrurile s-au inversat. Sunt puține centre în lume care fac ceea ce facem noi astăzi în România, la Spitalul Monza.

Cum vedeți viitorul chirurgiei cardiovasculare?

Treptat se va reduce totul la tehnici minim-invazive sau se va opera prin practici de cardiologie intervențională.

Ce sfaturi aveți pentru studenții la medicină aflați la început de drum?

Studenții la medicină trebuie să se decidă din timp ce specialitate vor să facă și neapărat să facă stagii de pregătire în mai multe centre din țări diferite, ca să poată experimenta și asimila moduri diferite de abordare a problemelor și să-și aleagă propria cale.

Aveți hobby-uri? Ce faceți în timpul liber?

Muzică, sport, motocicletă, și mai ales jocurile pe consolă. Ultimul hobby mă ajută să mă deconectez psihic și să-mi pregătesc mintea pentru a doua zi.

Acum, cred că cel mai important pentru mine este să am un psihic și un fizic care să mă ajute să îmi fac meseria așa cum îmi doresc. Contează cel mai mult să fiu foarte bine pregătit. Este ceea ce-mi asigură confortul moral pentru a profesa.

Cuvinte-cheie: , , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.