Acasă » Interviuri » Interviu dr. Toni Feodor
Interviu dr. Toni Feodor
Dr. Toni Feodor este medic primar chirurgie generală, medic specialist chirurgie vasculară şi fondator al Clinicii Vascularte din București. Are la activ peste 5.000 de tehnici endovenoase în tratamentul bolilor venoase cronice, peste 15.000 de ecografii Doppler venoase, experiență în chirurgia herniei, chirurgie venoasă, chirurgie de urgență, chirurgie laparoscopică și oncologică. S-a specializat în străinătate și, deși ar fi putut rămâne acolo, a ales România și a pus bazele clinicii mai sus amintite, focusul actual fiind creșterea activității centrului și pregătirea cât mai temeinică a personalului medical. Domnul doctor trage un semnal de alarmă asupra faptului că varicele sunt, de fapt, semnele unei boli foarte serioase și că pentru a exista prevenție este nevoie, în primul rând, de educație.
Care a fost parcursul dumneavoastră și de ce ați ales chirurgia venoasă?
Nu am calculat asta, a venit firesc. De fapt, cred că specializarea m-a ales pe mine. Sunt chirurg generalist, am lucrat pe partea de chirurgie de urgență la Spitalul Floreasca. Ulterior, am urmat o serie de stagii de supraspecializare în chirurgie minim-invazivă în străinătate – Bruxelles, Ghent. Apoi, viața m-a dus într-o instituție medicală unde se făcea foarte multă patologie pe chirurgia venoasă. Iar când trebuia să plec în Franța cu un contract de muncă, am primit o propunere de a face parte dintr-o echipă care lucra pe flebologie și am rămas.
Inițial, am vrut să rămân pentru scurt timp în acea echipă, însă, dat fiind că la acea vreme metodele din flebologie care se utilizau în tratamentul varicelor erau depășite, iar eu am văzut lipsa de dezvoltare în domeniu, am luat hotărârea de a rămâne.
Aveți o supraspecializare în flebologie. De ce sunt varicele o amenințare pentru sănătate? În ce stadii ajung pacienții la dumneavoastră?
Varicele sunt, de fapt, semnele unei boli foarte serioase, cu localizare la nivelul membrelor, dar cu afectare sistemică, adică asupra întregului organism. Și asta pentru că există un nivel scăzut, într-adevăr, dar continuu de inflamație în corpul pacienților care suferă de varice. Acest proces inflamator prezent mereu afectează și pe partea emoțională: se spune că pacienții cu varice sunt mai triști, ei ajungând mai ușor la depresie. Aproximativ 90% dintre pacienții noștri cu ulcer venos sunt afectați de depresie, iar asta afectează starea de bine, calitatea vieții.
Cât despre stadiul de boală în care pacienții ajung la noi, mulți vin deja cu ulcer de gambă, adică vorbim despre stadiul ireversibil al bolii, și asta pentru că au avut în jur modele de boală similară, fără succes în tratament – ori nu au avut un tratament corect, ori au avut o vindecare foarte lentă – astfel încât au ales să apeleze mai întâi la Dr. Google și să-și administreze singuri tratamentul descoperit pe internet.
Povestiți-ne mai multe și despre tehnicile minim-invazive pe care le utilizați. Care sunt avantajele?
Cele mai populare și eficiente tehnici sunt ablația venei safene și scleroterapia. Prima reprezintă o alternativă minim-invazivă a tratamentului chirurgical și se mai numește ablație endovenoasă cu radiofrecvență. Are un disconfort minim pentru pacient, intervenția durând în jur de 45 de minute. Constă, practic, în ocluzarea venei cu ajutorul radiofrecvenței, iar rata de recidivă este foarte mică.
Scleroterapia presupune administrarea unei soluții speciale în vena afectată, astfel încât aceasta se cicatrizează, sângele este redirecționat către o venă sănătoasă, iar cea bolnavă nu va mai funcționa.
Sunteți primul medic din România care a utilizat tehnica VNUS Closure Fast. Cât de mult a avansat aceasta și ce presupune, mai exact?
Da, dar asta nu înseamnă că aceasta este cea mai bună procedură de tratament pentru venele varicoase, indiferent de pacient. Nu, cea mai bună procedură este cea care se potrivește fiecărei situații de boală în parte. Pentru fiecare pacient, derulăm un protocol care începe cu evaluarea clinică, examinarea ecografică și mappingul (harta) varicelor.
Tehnica VNUS Closure Fast este un tratament minim-invaziv în care, sub ghidaj ecografic, se introduce în interiorul venei un cateter (fie laser, fie radiofrecvență), închizând vena dinăuntrul ei. În afară de faptul că este o procedură urmată de o evoluție postoperatorie foarte bună, există și o explicație medicală ce pledează pentru utilizarea acestei metode: se lasă deschis locul prin care se face reintrarea sângelui din teritoriul superficial – din tegument – către sistemul venos profund. În procedura chirurgicală, acel loc se închide.
Imaginați-vă sistemul venos ca o rețea. Prin această procedură, închidem vena care nu mai funcționează corespunzător și care le strică pe celelalte, păstrăm rețelele paralele de drenaj. Recuperarea după VNUS Closure Fast implică dureri mai mici, iar aspectul cosmetic este mult mai acceptabil.
Putem vorbi despre prevenție în ceea ce privește boala venoasă cronică în România?
Putem vorbi despre prevenție dacă ne referim la ceea ce putem face pentru a preveni apariția bolii sau pentru a încetini evoluția ei. Dar mai puțin putem vorbi despre prevenție ca un comportament activ al pacientului român. Foarte rar există consultație doar de prevenție, „să văd ce am”. În general, lumea vine (sau ar trebui să vină, dar mulți nu vin nici în acest stadiu) când apar primele semne de probleme la nivelul circulației membrelor: senzația de picioare grele, umflate, crampele musculare nocturne. Neapărat, aceste semne ar trebui să trimită pacientul la consultație, pentru a nu lăsa boala să evolueze dincolo de pragul de ireversibilitate.
Dacă ar fi să vorbim despre un comportament corect de prevenție, de aplicat mai ales de către persoanele afectate de factori de risc, precum ereditatea, obezitatea, sedentarismul prin prisma jobului, de exemplu, atunci trebuie să includem neapărat mișcarea – încă din copilărie, susținută și consecventă, o alimentație sănătoasă (antiinflamatoare și eficientă în controlul greutății) și ciorapii de compresie pe care ar trebui să îi purtăm în perioadele în care stăm mult în picioare sau așezați.
Apropo de prevenție, țara noastră este deficitară la acest capitol, se discută foarte mult, însă se face foarte puțin. Care este părerea dumneavoastră legată de acest aspect?
Am un singur cuvânt care poate schimba total această situație: educația. Educația făcută încă din școală asupra stilului de viață, ceea ce este foarte important, pentru că aproximativ 75% dintre problemele noastre de sănătate sunt legate de stilul nostru de viață, de interacțiunea noastră cu mediul. Cu cât știm mai multe despre ceea ce se întâmplă cu corpul nostru, cu atât ne va fi mai ușor să ducem o viață mai sănătoasă, fără a vedea numai restricții la tot pasul.
V-ați specializat și în străinătate și ați avut ocazia să învățați și să lucrați cu profesioniști din domeniu. V-ați gândit vreodată să profesați poate într-o altă țară sau chiar pe un alt continent?
După cum spuneam la început, eram pe punctul de a-mi muta activitatea pe termen lung într-o altă țară, dar am descoperit oportunitățile de creștere în domeniul meu de activitate aici, așa că am rămas. Iar de când am devenit și antreprenor, prin fondarea Clinicii Vascularte, aspectul relocării peste hotare nu m-a mai preocupat. Acum, focusul meu este înspre creșterea activității clinicii și înspre pregătirea cât mai temeinică a personalului medical.
Se realizează și la noi în țară intervenții în domeniul chirurgiei cardiovasculare, care să se ridice la standardele de afară?
Desigur, se întâmplă chiar la noi, în Clinica Vascularte! Suntem mereu conectați la cercetările, studiile și progresele medicale internaționale și așa reușim să ținem pasul în procedurile pe care le oferim pacienților noștri. Mai ales că noi punem un accent foarte mare pe pregătirea echipei cu care lucrăm, pe aptitudinile fiecărui medic în parte, pe punctele sale forte în exercitarea profesiei sale în relație cu omul suferind din fața sa.
De altfel, aceasta a și fost ideea de la care am plecat ca antreprenor: să fondez o clinică unde medicii au un nume, sunt entități specializate medical diferite, care comunică personalizat cu pacienții și sunt susținuți în munca lor de asistente dedicate și de health coaches care stau în contact cu pacienții pentru urmărirea tratamentului lor.
Care este aportul tehnologiei, al aparaturii în diagnosticarea și tratarea patologiilor cardiovasculare?
Este unul enorm, desigur, însă n-ar trebui să înlocuiască o relație fructuoasă dintre medic și pacient. Schimbul de energie dintre medic și pacient este foarte important în procesul vindecării oricărei boli. Tendința actuală din medicină este de a uniformiza actul medical, de a pune sistemul deasupra specialiștilor, iar tehnologia ajută la acest proces pentru că mulți au impresia că o tehnologie de ultimă oră poate suplini lipsa vocației.
Am crescut în școală cu marii doctori, marii profesori în medicină, care și-au sacrificat viața personală pentru vocația lor. Țin minte că am avut un profesor care ne-a învățat să facem compresie the hard way, cum se zice: în trei zile de curs ne-a pansat pe noi, 100 de doctori, cu mâinile lui, iar el avea 88 de ani! Dar a încercat să ne facă să simțim ce simte pacientul, un aspect extrem de important atunci când practici medicina, care trebuie să rămână o profesie vocațională.
Ce sfaturi aveți pentru studenții și rezidenții care vor să vă calce pe urme?
Să fie creativi! Aici mă refer la partea aceea de imaginar prin care reușim să ne conectăm cu pacientul, imaginându-ne manifestările bolii sale. Acest sfat este valabil nu doar pentru cei care doresc să se specializeze în domeniul meu de activitate, ci pentru orice viitor medic. Medicul trebuie să se pună în pielea celui pe care îl tratează, să își imagineze ce simte acea persoană. Când citim despre o anumită simptomatologie, ar trebui să ne închipuim mecanismele sale, chiar să ne imaginăm durerea.
De aici încolo, lucrurile merg foarte ușor pentru că se creează acea conexiune cu pacientul, care duce la un dialog productiv. Iar abilitatea de a-i explica și de a-l face să înțeleagă clar care este drumul către vindecare și care sunt provocările pe care le implică îl fac pe acesta să capete încredere și putere spre vindecare.
Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!
Cuvinte-cheie: boala venoasa, boala venoasa cronica, chirugie venoasa, chirurgie vasculara, clinica vascularte, dr. toni feodor
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.