Interviu nutriționist Nicoleta Tupiță

A hotărât să îmbrățișeze științele nutriției pe când era în liceu, determinată să facă mai multă lumină asupra impactului pe care îl au alimentele pentru corpul uman. Aspirația din adolescență a devenit realitate. Acum Nicoleta Tupiță este nutriționist-dietetician licențiat și-și face meseria cu multă pasiune, exact așa cum a visat. Pentru că a vrut să descopere mai multe, s-a specializat în nutriție sportivă, un domeniu cu multe necunoscute și tot atâtea provocări, pe care îl explorează cu entuziasm încă din 2016, când și-a început colaborarea cu Federația Română de Rugby. Între timp, a avansat în postul de health&wellness manager în cadrul unei importante companii multinaționale din industria alimentară și s-a implicat în numeroase evenimente educaționale și proiecte științifice.

GALENUS: Când ați știut că vreți să deveniți nutriționist-dietetician? Ce anume v-a motivat decizia?

M-am născut și am crescut până la 14 ani la țară, în Maramureșul istoric. Pentru maramureșeni, să mănânci bine înseamnă să mănânci cu poftă, să crești sănătos, să fii voinic. În urmă cu zece ani, în Maramureșul istoric se făcea multă agricultură nemecanizată, așa că oamenii de la țară aveau nevoie de forță pentru muncă. Crescând în acest context, nutriția nu era un subiect care să mă preocupe. Nici medicina nu era un subiect care să mă atragă când eram mică, nu făceam injecții la păpuși, dar nici nu le puneam la dietă. Totul a început în adolescență, în ultimii doi ani de liceu. Nu m-am confruntat niciodată cu kilogramele în plus, dar, ca multe adolescente, îmi doream să fiu „subțirică” și cât mai fit. Atunci am început să citesc mai mult despre nutriție. Citeam în reviste de lifestyle și pe internet, erau cam singurele surse de informație pe care le aveam la îndemână pe vremea aceea.

Din păcate, nu pot spune că erau cele mai bune surse de informație și nu era neapărat vina publicațiilor. Pe atunci informațiile despre nutriție bazate pe evidențe științifice, disponibile publicului larg, lipseau cu desăvârșire. La aceasta se adaugă și faptul că nu prea existau nutriționiști sau dieteticieni cu studii academice în România, iar specialiștii din mediul universitar care dețineau aceste informații nu ieșeau prea mult în presă. Ce m-a motivat să studiez nutriție și dietetică a fost tocmai această lipsă de informații. Voiam să aflu mai multe, să știu dincolo de „ceaiul verde ajută la slăbit” sau „dieta cu supă de varză”. Am început să devin din ce în ce mai curioasă cu privire la impactul alimentelor asupra corpului uman și mi-am dorit să studiez ceva specific, să aprofundez cât mai mult acest domeniu. Norocul meu a fost că tocmai se înființase un departament dedicat studiului nutriției în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Am aflat despre această facultate doar în clasa a 12-a de pe un afiș pus pe holul liceului. Din acel moment, am știut că aceasta este facultatea la care doresc să mă înscriu. Pentru părinți și mulți cunoscuți, era ceva cu totul nou, nici măcar nu știau ce voi face după terminarea studiilor. Ce-i drept, nu îmi era nici mie clar, dar credeam în asta și am știut că, făcând ce îmi place, voi reuși.

Rolul nutriției în ameliorarea simptomatologiei patologiei funcționale și litiazice biliare

De ce nutriţia sportivă? Este o alegere neconvenţională, mai ales pentru o femeie?

M-am angajat imediat după licență și am venit la București, dar voiam să continui studiile. Opțiunile de masterat în domeniul nutriției nu erau variate în România și nu exista nimic pe ramura nutriției în sport. Pentru că în România specializarea Nutriție și Dietetică era la început, eu am făcut parte din a doua generație, programa nu era încă atât de dezvoltată și nu am studiat deloc nutriția în sport. Îmi doream să am cunoștințe complete care să acopere cât mai bine toate ramurile nutriției, așa că am căutat un masterat de nutriție în sport în alte țări. În timpul facultății, am avut oportunitatea să studiez pentru o jumătate de an în Valencia. Facultatea din Valencia avea un masterat excepțional de nutriție în sport, disponibil și la distanță. Așa am început să fiu atrasă de nutriția în sport. Mi se pare una dintre cele mai frumoase ramuri. Rolul nutriției în sport este de a crește performanța. Cred că acesta ar trebui să fie rolul nutriției în viața tuturor.

„Mâncăm pentru a performa mai bine în orice facem – activități sportive, intelectuale etc. –, nu doar pentru a trăi și a ne păstra sănătatea. Din păcate, în ziua de azi, cu această expansiune a bolilor cronice, cel mai adesea vorbim despre nutriția sănătoasă care să ne ajute să funcționăm normal, nu neapărat să performăm. Sportul este singurul domeniu în care nutriția are un rol esențial în performanța fizică.”

Cu ce așteptări v-ați început parcursul profesional? Câte dintre ele au prins contur?

Am avut o singură așteptare: să pun în aplicare cunoștințele dobândite. Sunt foarte bucuroasă să profesez în domeniul nutriției încă din facultate, fără întreruperi. În cazul meu s-a confirmat faptul că, atunci când faci ceea ce îți place, vei reuși. Până în momentul de față, cred că am realizat mai mult decât mi-am propus. Am reușit să lucrez în mai multe domenii, de la industria alimentară la sport, să acumulez experiență și chiar să public trei cărți și multe articole.

Care credeți că este cel mai important pas făcut în carieră până acum?

Nu pot spune că a fost doar un singur pas important. Mi se pare că, pe plan profesional, dacă vrei să realizezi anumite lucruri, trebuie să ieși tot timpul din zona de confort și să fii conștient de faptul că dezvoltarea profesională nu are limite. Având un contract de muncă cu normă întreagă, încă de la 22 de ani, a fost permanent o provocare să mă dezvolt în continuare, să fac un masterat, să fiu coautor la trei cărți, să scriu numeroase articole de specialitate și să lucrez cu sportivi și oameni care au avut nevoie de consiliere nutrițională.

Aţi scris o carte despre nutriţia sportivilor amatori şi profesionişți. Cât de mult se deosebeşte aceasta faţă de cea a unui om obişnuit?

Nutriția este unul dintre factorii care influențează cel mai mult performanța fizică a sportivilor. Spre deosebire de oamenii care nu sunt angrenați în activități sportive de performanță și nici nu practică sport într-un cadru organizat, sportivii au nevoi energetice și de nutrienți semnificativ mai mari. Desigur, sunt și unele sporturi, cum este gimnastica, în care aportul caloric trebuie atent supravegheat pentru a evita creșterea în greutate, pe de o parte și deficiențele alimentare, pe de altă parte. Sportivii au nevoi hidrice și de electroliți mai mari. Alimentația sportivilor variază mult pe parcursul anului, în funcție de perioada în care se află: cantonement, competiții, vacanță sau recuperare după accidentări. Suplimentele sunt un alt aspect care trebuie mult mai atent urmărit în rândul sportivilor.

Care sunt cele mai mari provocări în alcătuirea planului alimentar în cazul sportivilor de performanţă?

Una dintre cele mai mari provocări, mai ales când vorbim despre sportivii cu nevoi energetice de ordinul a 5000 de kcal pe zi, este volumul alimentelor. Să mănânci 5000 de kcal într-un mod sănătos nu este ușor, trebuie să mănânci o cantitate mare de alimente, 3-4 kg pe zi. Iar atunci când sportivii au 2-3 antrenamente pe zi, este greu să le faci cu 3 kg de mâncare în stomac. Digestia sportivilor de performanță se adaptează în timp acestui stil de viață, dar nutriționistul trebuie să evite pe cât posibil alimentele și combinațiile alimentare care pot provoca disconfort digestiv înainte de un antrenament intens. În România, o altă provocare este bugetul pe care sportivii sunt dispuși să-l investească în mâncare. În multe cazuri, un meniu sănătos de 5000 de kcal de calorii poate fi destul de scump.

Când vine vorba de controlul greutăţii, contează mai mult numărul de calorii sau sursa acestora?

Controlul greutății pare cea mai simplă ramură a nutriției, dar, după părerea mea, este cea mai dificilă. Obezitatea este o problemă de sănătate complexă și, de cele mai multe ori, nu are cauze somatice. Obezitatea ține de fragilitatea voinței, așa cum răceala apare pe fondul unui sistem imunitar slăbit. Prin urmare, cel mai mult contează echilibrul psihic și emoțional. Când vine vorba de alimentație, pentru menținerea greutății corporale sunt importanți trei factori: numărul de calorii, sursa acestor calorii și orarul meselor. Se vorbește din ce în ce mai mult despre postul intermitent care pare a avea rezultate bune în menținerea greutății pe temen lung, fără o restricție calorică severă, evitând astfel scăderea metabolismului bazal și blocajele care apar în orice dietă hipocalorică.

Care sunt cele mai frecvente mituri şi idei preconcepute legate de nutriţie pe care încă le mai întâlniţi?

Miturile și „minunile” nutriționale circulă liber și se propagă într-un mod viral pentru că sunt titluri foarte bune. Niciodată echilibrul „nu va vinde” atât de bine, dar aceasta este cea mai bună soluție. Din fericire, cercetarea avansează foarte mult în domeniul nutrițional și multe mituri sunt astfel dezvăluite. Sunt în continuare multe persoane care cred că pâinea le îngrașă și o elimină din alimentație. În nutriție nu există alb sau negru, sunt destule nuanțe de gri în multe situații. Așa este și cu pâinea. Pâinea albă în cantități mari  îngrașă, dar 2-3 felii de pâine integrală pe zi sunt chiar o recomandare. Multă lume crede în continuare în puterile miraculoase ale apei cu lămâie. Da, apa cu lămâie este foarte bună atunci când o bem în locul sucurilor carbogazoase îndulcite, dar altfel nu prea face minuni pentru siluetă.

Alimente acide versus alimente alcaline

Un alt mit este cel al mierii de albine. Mierea de albine conține zaharuri simple și ne îngrașă la fel de mult ca zahărul, dacă este consumată în cantități mari. Mierea are unele beneficii pentru sănătate și este un produs mai natural, dar asta nu înseamnă că putem să o consumăm în cantități mari. Mierea nu se folosește la gătit, se folosește doar pentru îndulcit băuturi și alimente solide la temperaturi mai mici de 35-40 de grade C. Folosită la gătit, mierea își pierde calitățile și poate forma compuși iritanți, cum este hidroximetilfurfuralul. Frecvent întâlnite sunt și miturile legate de uleiul de cocos. Acest ulei nu se recomandă a fi consumat în cantități mari. Chiar dacă este o grăsime vegetală, conține grăsimi săturate în cantități chiar mai mari decât untul. Poate că este bun pentru hidratarea pielii, dar nu îl recomand pentru consumul alimentar.

De ce credeţi că există atât de multă confuzie în ceea ce priveşte nutriţia, dieta şi legăturile acestora cu sănătatea?

Nutriția nu este deloc simplă, este un domeniu foarte vast, cu foarte multe implicații. Studiile sunt greu de făcut, multe dintre ele nu sunt etice sau subiecții nu respectă 100% metodologia (de exemplu, atunci când trebuie să consume o dietă clar definită de metodologia studiului). Interpretarea greșită a unor studii, puterea de influență a unor pseudo-specialiști și căutarea disperată de metode ușoare de a mânca sănătos și a ne menține greutatea au condus la o mare confuzie. Reglamentările în domeniu sunt precare, lăsând loc oricui să vorbească despre nutriție și alimentație. Chiar dacă la prima vedere o dietă nu face atât de mult rău precum un medicament, efectele unor diete nesănătoase pe termen lung pot fi devastatoare pentru metabolism. Este și o lipsă de specialiști în România. Avem nevoie de mai mulți nutriționiști și dieteticieni care să facă parte din echipele medicale multidisciplinare și să ghideze mai vocal opinia publică în direcția corectă.

Chiar dacă la prima vedere s-ar părea că în domeniul nutriţiei nu mai există secrete şi că se ştie tot ce se putea şti, lucrurile nu stau chiar aşa. Ca în orice altă ramură medicală, e nevoie de pregătire continuă. Ce faceţi în acest sens?

Așa cum am precizat deja, cred că dezvoltarea profesională și cunoașterea nu au limite. Niciodată nu vei ști tot ce se poate ști într-un domeniu. Cu această gândire, încerc permanent să mă dezvolt. În era aceasta digitală, este destul de ușor. Încerc să mă dezvolt cu ajutorul cursurilor online, cu urmărirea publicațiilor de specialitate și prin proiectele pe care le desfășor. Îmi place să mă implic în proiecte noi, care mă provoacă să studiez mai mult despre un anumit subiect. În ultimul timp am început să studiez sustenabilitatea sistemului alimentar și a alimentației. Cred cu tărie că, prin ceea ce mâncăm, putem să avem grijă și de sănătatea planetei, nu doar de sănătatea corpului nostru. Dietele sustenabile trebuie să fie abordarea nutrițională în viitor. Zicala „O minte sănătoasă într-un corp sănătos” trebuie să devină „O minte sănătoasă într-un corp sănătos, pe o planetă sănătoasă”.

Care dintre ultimele descoperiri v-au atras atenţia în mod deosebit? Care v-au ajutat să vă regândiţi strategiile în lucrul cu sportivii?

Nu aș putea spune că este o descoperire recentă, dar consider că planurile de nutriție personalizate sunt cele mai eficiente și de aceea încerc tot timpul să am cât mai multe discuții cu sportivii înainte de a face recomandări. Există diferențe mari în ceea ce privește nevoia de macronutrienți în funcție de sportul practicat, dar chiar și în cadrul aceleiași echipe, nevoile sportivilor pot fi total diferite. În plus, trebuie luate în considerare preferințele alimentare, planul de antrenament, cunoștințele pe care sportivul le are în materie de nutriție și evalurea medicală, înainte de a recomanda un plan nutrițional. Dacă nutriția personalizată ar fi aplicată mai des, performanțele sportive ar putea fi mult îmbunătățite în sportul românesc și expunerea sportivilor la suplimente cu efecte adverse sau chiar cu pericol de dopaj ar fi mult reduse.

Descrieţi o situaţie în care aţi identificat discrepanţe între ceea ce se întâmplă în domeniul în care activaţi în străinătate şi la noi?

În România, lumea merge la nutriționist pentru a slabi. La fel ca la medic, ar trebui să mergem la nutriționist preventiv, pentru a afla care sunt nevoile noastre de nutrienți și a beneficia de recomandări care să ne facă să ne simțim mai bine, mai sănătoși, mai fit. Cum mai spuneam, nutriția ar trebui să fie o metodă ușor accesibilă de a ne îmbunătăți performanța profesională, nu doar sportivă. Dacă vorbim de sport, diferențele sunt uriașe. În România, există foarte puțini nutriționiști care lucrează cu sportivii, de cele mai multe ori, în mediul privat. Consider că fiecare echipă și sportiv în parte ar trebui să poată beneficia de recomandări nutriționale. Costurile în România sunt mici, este nevoie doar de conștientizarea importanței nutriției. Fără exagerare, dar nutriția este la fel de importantă ca antrenamentul. Dacă sportivul nu se hrănește adecvat, nu se va antrena la capacitatea maximă, iar performanțele vor fi sub potențialul real al sportivului. În unele cazuri, dacă nu beneficiază niciodată de o nutriție adecvată care să potențeze performanța, s-ar putea ca sportivul să nu-și descopere niciodată adevăratele limite ale corpului său.

Ce planuri aveţi pentru următorii cinci ani?

Sunt foarte bucuroasă că am reușit să public, alături de medici de renume, trei cărți înainte de a împlini 30 de ani. Îmi doresc să pășesc mai mult în mediul digital pentru a oferi informații corecte oamenilor, în mod gratuit, și a-i ajuta să trăiască mai sănătos. Oamenii ar trebui să facă pace cu mâncarea, să nu o privească ca pe un inamic care îi „bombardează cu grăsime” și îi îmbolnăvește. Mâncarea trebuie să rămână plăcere, nu trebuie să ne streseze. Acest lucru aș vrea să-l transmit cât mai multor oameni prin proiectele viitoare. Alături de domnul dr. Alin Popescu, am lansat  pagina de Facebook „Și eu ce mai mănânc?” (www.facebook.com/sieucemaimananc/ ), primul pas din proiectul nostru de informare corectă și bazată pe dovezi a publicului larg.

Ce sfaturi aţi avea pentru tinerii studenţi interesaţi de domeniul nutriţiei sportive?

Am un singur sfat, să citească cât mai multă literatură de specialitate. Pot începe cu o carte românească – „Nutriția pentru sportivii amatori și profesioniști”. Din fericire, există multă informație disponibila gratuit, trebuie doar să o citim și înțelegem. Nu este suficient să citească, este nevoie să înțeleagă până când îi pot învață ei pe alții. După ce s-au specializat, va trebui să fie răbdători și ambițioși, să-și croiască singuri drumul și să se facă auziți de autoritățile din sport și de sportivi. 

Natalia Talmacec