Interviu prof. dr. Alexandru Rafila

Apropo de antibiotice, România se plasează pe primele locuri în Europa atât din punct de vedere al consumului, cât şi din punct de vedere al rezistenţei bacteriilor la acestea. Ce se poate face pentru a îmbunătăți această situație?

Soluțiile sunt la îndemâna noastră. Nu trebuie să le inventăm noi. În primul rând, trebuie să raționalizăm consumul. Țările din sudul continentului, în care se consumă multe antibiotice, România, Grecia, Cipru, Italia, au bacterii cu niveluri foarte ridicate de rezistență la antibiotice, în timp ce țările din nordul Europei, în care se consumă mult mai puține antibiotice decât noi, de trei ori mai puține, au niveluri foarte reduse de rezistență. Este foarte clar că există o legătură directă între consum și apariția rezistenței. Pe de altă parte, măsurile igienice generale și cele de îngrijire a pacienților în spitalele din România trebuie îmbunătățite prin aplicarea ghidurilor de bună practică în domeniu. Identificarea rapidă a purtătorilor de bacterii multirezistente, gruparea și tratarea separată a acestor pacienți, astfel încât riscul de transmitere a acestor germeni către alți pacienți cu comorbidități sau imunodeprimați să fie minimizat este esențială. Dacă luăm toate măsurile necesare, putem evita în mare măsură infecțiile grave, invazive, cu risc mare de mortalitate, produse de bacteriile multirezistente. Acel procent de infecții asociate asistenței medicale de 5-6% din numărul pacienților externați dintr-un spital nu poate fi eliminat. Există în fiecare țară. Problema este că la noi multe dintre aceste infecții sunt cauzate de bacterii multirezistente.

România, pe locul 5 în Europa la consumul de antibiotice

Care sunt patogenii pentru care tratamentele actuale nu mai sunt sau nu vor mai fi în curând eficiente? Unde se înregistrează cele mai mari probleme?

În această categorie sunt enterobacteriile rezistente la carbapeneme, în special Klebsiella pneumoniae, bacteriile gram negative non-fermentative, Acinetobacter baumanii, Pseudomonas aeruginosa sau bacilul piocianic, enterococii rezistenți la vancomicină și stafilococul auriu meticilino-rezistent.

De ce avem atât de multe cazuri de tuberculoză multidrog rezistentă?

Pentru că avem și cele mai multe cazuri de tuberculoză. România reprezintă doar 4% din populația Uniunii Europene. Cu toate acestea avem peste 25% din totalul cazurilor de tuberculoză înregistrate la nivelul UE. Tuberculoza este o boală care are un determinism social profund, mulți pacienți nu au locuințe corespunzătoare sau nu se hrănesc adecvat. Acești pacienți sunt tratați pentru tuberculoza obișnuită, dar dacă ei dispar și își întrerup tratamentul, de multe ori boala nu se vindecă, iar germenii care produc o nouă îmbolnăvire pot fi multirezistenți. În aceste cazuri, tratamentul nu numai că este foarte costisitor, ci și foarte greu de suportat de către pacient, durând circa doi ani. Eșecurile terapeutice și decesul sunt frecvente la pacienții cu tuberculoză multirezistentă sau cu rezistență extinsă.

În primăvara acestui an, Adunarea Generală a OMS a aprobat, prin vot, nominalizarea dvs. din partea Regiunii Europene a organizației drept membru în Comitetul Executiv. Cum ați primit această veste?

Nu a fost neașteptată. Eu am fost timp de trei ani membru în Comitetul Permanent al Biroului pentru Europa al OMS și mi-am depus candidatura pentru unul dintre locurile în Comitetul Executiv al organizației. Ceea ce cred că a contat a fost, în primul rând, experiența pe care am dobândit-o la nivelul Biroului european al OMS – am lucrat începând din 2001 într-o zonă de sănătate publică care era în interacțiune permanentă cu acest organism și, ulterior, cu Centrul European de Control al Bolilor, apoi, am activat în structurile de conducere ale celor două organizații. Nu în ultimul rând, cred că a contat și propriul CV, care întrunea condițiile necesare ocupării unei astfel de poziții și care a fost apreciat foarte bine de către evaluatorii OMS.

Aceasta este o onoare pentru țara noastră…

Așa este și cred că ar trebui s-o folosim din plin, mai ales că acum urmează Președinția la Consiliul UE, iar România va prezenta în cadrul Comitetului Executiv al OMS toate pozițiile din domeniul sănătății publice exprimate de țările membre ale UE. Deja am făcut acest lucru la precedenta ședință a Comitetului Executiv la care am participat în luna mai. În luna ianuarie urmează o ședință lungă, de nouă zile, în care va trebui să susțin și să moderez punctele de vedere ale statelor membre ale Uniunii Europene în domeniul politicilor de sănătate de la nivel global.

Pe lângă cercetare, sunteți implicat și în multe activitati didactice. Ce vă ține aproape de învățământ?

Sunt cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” încă din 1992, iar de trei ani sunt profesor la Disciplina de Microbiologie I. Am urmat toate treptele didactice, începând de la cea de asistent universitar, continuând ca șef de lucrări, conferențiar și profesor universitar. Îmi place să lucrez cu oamenii tineri, cu studenții și cu medicii rezidenți. Consider că activitatea didactică este esențială: pe de o parte îți oferă posibilitatea să formezi tânăra generație, pe de altă parte îți oferă posibilitatea să-ți dezvolți abilitățile de comunicare și de înțelegere a modului în care oamenii percep lucrurile.

Ziua de lucru începe dimineața devreme și se termină uneori seara târziu. În medie 12-14 ore zilnic. Este destul de solicitant, dar încerc să am puțin timp și pentru viața personală, mai ales la sfârșit de săptămână împreună cu familia. Altfel nu cred că putem funcționa la parametri optimi pentru foarte mult timp.

V-a tentat perspectiva plecării din România pentru a profesa în altă țară? Ce v-a motivat să rămâneți?

Piața muncii în domeniul sănătății s-a deschis mult pentru români după aderarea la UE, iar la acel moment aveam o vârstă și obligații familiale care făceau dificilă această opțiune. În plus, aveam o activitate profesională solidă în România care îmi oferea suficiente satisfacții. Sunt de părere că noi, medicii, avem ca responsabilitate asigurarea funcționării sistemului de sănătate și a sistemului de învățământ medical. Încurajez și tinerii să încerce să se gândească să profeseze în România, pentru că în momentul de față, cel puțin din punct de vedere al veniturilor, situația cred că este corectă.