Interviu Prof. Dr. Dan Simionescu

În cât timp preconizați că o astfel de valvă ar putea fi folosită pentru transplantul la subiecții umani?

Foarte mult depinde de rezultatele pe care le vom obține din aceste studii care se derulează în prezent, precum și de o serie de studii suplimentare de biocompatibilitate și funcționalitate („safety and efficacy”) care să dovedească faptul că aceste valve sunt acceptabile din punct de vedere hemodinamic și biologic. În cel mai fericit caz, mai avem nevoie de încă 5-10 ani.

Care ar fi principalele avantaje ale valvelor biologice regenerate din celulele pacientului față de protezele valvulare folosite la ora actuală?

Protezele valvulare actuale, cele manufacturate din elemente mecanice sau din țesut biologic neviabil, oferă soluții bune pentru restabilirea funcționalității valvulare și o calitate a vieții excelente pentru pacienți. Totuși, acestea nu rezistă mai mult de 10-15 ani și sunt afectate adeseori de aceleași mecanisme patologice care au dus inițial la schimbarea valvei. Așadar, protezele valvulare pot suferi de degenerare cu sau fără calcificare, asociată sau nu cu fenomene trombotice. Durata de funcționare a protezelor depinde mult de starea de sănătate a pacientului și de vârsta la care se implantează. În plus, acestea nu se pot implanta la copii sau adulți tineri, deoarece protezele nu pot crește în dimensiune în paralel cu creșterea cordului și creșterea somatică. În cazul copiilor, este nevoie de 4-5 intervenții chirurgicale pentru a schimba valva cu proteze cu diametrul corespunzător. Aceasta este provocarea cea mai mare și cred că merită tot efortul intelectual și financiar pentru a răspunde la ea. Valvele regenerate prin inginerie tisulară posedă calitățile hemodinamice optime și sunt compuse din celule vii, capabile să mențină homeostazia matricei extracelulare ca răspuns la stimulii micromecanici permanenți. Doar o asemenea structură vie poate rezista milioanelor de cicli de funcționare, poate crește în dimensiune și poate rezista o viață!

Sunteți membru în Consiliul științific al SIMCR. Ce implică această poziție?

Această funcție implică un rol activ în actualizarea tematicii și organizarea conferințelor științifice, asigurarea unui cadru elevat de diseminare a cunoștințelor din domeniu, de stimulare a cadrelor noi și de atragere a studenților și doctoranzilor către medicina regenerativă. O noutate o reprezintă cursul teoretic și practic pe care-l organizăm în acest an.

Veți susține un curs în cadrul celei de-a doua ediții a Congresului SIMCR. Ce teme veți aborda?

Acesta este un efort de echipă la care participă profesorii Lina Badimon, Agneta Simionescu și Dana Jianu, precum și specialiști de la Facultatea de Biologie și de la Institutul de Biologie și Patologie Celulară. Cursul, care se va oferi unui grup de maximum 20 persoane, conține elemente teoretice și practice, și se va derula pe parcursul a 2 zile, cu câte ½ de zi de prezentări și ½ de zi pentru lucrări practice de laborator. Tematica va include discuții despre celule stem adulte, terapii celulare, metode de studiu a celulelor stem adulte, celulele stem din țesut adipos, ingineria tisulară, biomateriale și scaffold-uri, bioprintarea, nanotehnologii, teste preclinice și studii pe animale, aspecte translaționale și etice. Partea practică abordează tehnici de validare a izolării celulelor stem din țesut adipos și evaluarea capacității de diferențiere a acestora.

Ce sfaturi aveți pentru tinerii care își propun să facă cercetare?

Sfatul meu general este să se lase contaminați de „virusul” cercetării și să întâmpine cu mult curaj provocările specifice. Am trei sfaturi de bază. În primă fază, îi sfătuiesc să caute să se implice într-un grup de cercetare în domeniul care-i atrage, chiar dacă inițial munca va fi neplătită. La Universitatea Clemson, unde lucrez în prezent, avem un sistem în care asigurăm prezența studenților în laborator încă din anii II-III de facultate. Facem în așa fel încât să-i lăsăm pe ei să aleagă cât de mult vor să se implice în cercetare. Unii vin doar să vadă ce facem și stau de vorbă cu doctoranzii despre proiect („shadowing”), alții lucrează cot la cot cu doctoranzii și participă la experimente. Toată lumea participă la ședințele săptămânale de grup unde doctoranzii și masteranzii dau raport de progres. Din acest proces educațional se selectează în mod natural 2-3 studenți care devin pasionați de cercetare și, de obicei, pe aceia îi și luăm la masterat sau doctorat. În al doilea rând, le recomand tinerilor să citească în permanență lucrări științifice din domeniu. Se publică mult și trebuie să fim la zi cu tot ce se lucrează, pentru a evita duplicarea și a veni cu idei inovatoare. Aș zice că trebuie citite cel puțin 3-4 lucrări pe săptămână. Eu și acum încerc să citesc în permanență și continui să învăț de la alții cum abordează o problemă, ce metode de lucru utilizează și cum interpretează rezultatele.

Și cel de-al treila sfat…

Ultimul sfat este să caute un mentor de calitate care impune respect, rigoare, disciplină și etică profesională. Așa cum am descris mai sus, personal am avut norocul de câțiva mentori deosebiți care, fără să forțeze, m-au îndrumat către o carieră extrem de pasionantă. Cunosc mulți tineri care au identificat mentorul preferat după ce l-au văzut la o conferință sau după citirea unui articol științific și l-au abordat direct și simplu, în persoană sau e-mail: „vreau să lucrez cu dvs.”.  În fine, mai trebuie să menționez că cercetarea de calitate necesită extrem de multă muncă, dedicare și intuiție, dar poate aduce satisfacții personale imense. Cercetarea în domeniul medicinei regenerative este extrem de atrăgătoare în prezent, iar perspectiva de a putea regenera țesuturi sau chiar organe întregi are pentru mine o aură „magică”. Așadar, îi încurajez pe tinerii din domeniu să abordeze cercetarea ca pe un modus vivendi, un stil de viață și ca pe o modalitate de a face diferența în lumea în care trăiesc. „Make a difference in your life” – căci nu există satisfacție mai mare decât să visăm că putem schimba viața unui om prin munca noastră.

Intenționați să vă întoarceți în România?

Nu mă consider „plecat”, deoarece o bună parte din sufletul meu rămâne în România. Am ales să lucrez un timp în SUA, întrucât am fost invitat să particip la unele proiecte de cercetare-dezvoltare extrem de interesante pentru care a trebuit să fiu prezent în SUA. După câțiva ani, am avut ocazia să lucrez într-o universitate care oferă o atmosferă extrem de propice de lucru, precum și șansa unică de a lucra cu studenții. România continuă să fie „acasă” pentru mine, deoarece aici am petrecut peste jumătate din viață, aici am familia și chiar am și păstrat apartamentul de la Târgu Mureș unde mă întorc cu plăcere în fiecare an. Între timp, am deschis și un laborator de medicină regenerativă la UMF Târgu Mureș unde am derulat un proiect de cercetare pe valve în valoare de un milion de euro în perioada 2012-2016. Acest proiect se continuă și în prezent, fiind finanțat cu încă două milioane de euro până în 2020. Pentru aceste proiecte mențin o legătură foarte strânsă cu colegii din proiect, am ședințe de lucru săptămânale prin skype sau telefon. În plus, vin în România cel puțin de 2-3 ori pe an și particip la proiectul de cercetare. Așadar, sunt prezent cu trup și suflet.