Interviu prof. univ. dr. Dragoș Vinereanu

Cum reacționați în situațiile în care vă confruntați cu surprize în timpul intervențiilor?

Evident, în timpul oricărei intervenții pot apărea situații neprevăzute. În general, reușesc să mă descurc singur, bazat pe experiența de peste 20 de ani în cardiologia intervențională. Niciodată, însă, nu consider a fi o rușine să apelez la un coleg mai tânăr să mă ajute. Întodeauna două minți fac mai mult ca una. În fond, ceea ce contează cel mai mult e viața pacientului.

Cum vă pregătiți pentru o intervenție? Aveți un ritual anume?

Pregătirea cazului e uneori mult mai importantă ca intervenția în sine. Cunoașterea bună a pacientului, discutarea abordului tehnic, verificarea cu atenție a materialelor, discuția cu echipa, astfel încât fiecare să știe ce are de făcut – toate acestea sunt esențiale pentru succesul intervenției. Așadar, nu e „ritual”, ci pregătire minuțioasă…

Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat în carieră? V-ați lovit de uși închise?

Pot spune că sunt un „fericit al sorții” și cariera mea a mers fără probleme majore. Provocări sunt tot timpul, dar am învățat să am răbdare și să fiu „pisălog”. La fel și cu ușile închise… Întotdeauna se găsește o portiță sau un geam deschis.

Cum reușiți să vă gestionați timpul, având în vedere că aveți atâtea funcții și activități? Cum arată o zi de lucru obișnuită din viața dumneavoastră?

Foarte greu, mai ales în ultima perioadă. Ziua începe la 07:30 și se termină târziu, după miezul nopții, iar în weekend încerc să recuperez ce nu am terminat pe parcursul săptămânii.

Și în timpul liber – atunci când acesta există, ce obișnuiți să faceți?

Călătoresc, vizitez cât mai mult, ascult muzică, ma uit la filme. Încerc să fac și ceva sport, fără prea mult succes. Mai merg cu bicicleta în parc cam o dată pe săptămână.

Ce sfaturi aveți pentru studenții la medicină aflați la început de drum?

În primul rând să se gândească unde se văd peste zece ani de la terminarea facultății. E foarte important să-și definească cât mai repede pe parcursul facultății dacă vor să facă doar medicină clinică sau să fie implicați și în activitatea didactică, academică și/sau de cercetare. Cu cât se decid mai repede, cu atât vor fi mai eficienți si vor avea mai multe împliniri profesionale.

Dar dumneavoastră cum vă imaginați peste zece ani?

Ha… nu anticipasem următoarea întrebare. Pentru mine e, totuși, ceva mai ușor… În primul rând, îmi doresc să fiu sănătos și împăcat cu mine însumi. Restul vine de la sine.