Interviu prof. univ. dr. Gheorghe Iana

Prof. univ. dr. Gheorghe Iana este medic primar radiologie și imagistică medicală, cu supraspecializare în neuroimagistică, și președintele Societății de Neuroradiologie și Radiologie Intervențională din România. Cu peste 30 de ani de experiență în domeniu, dr. Gheorghe Iana a susținut de-a lungul carierei sale peste 70 de prezentări cu valoare academică și a publicat numeroase articole științifice și recenzii în jurnale medicale. Este membru al Societății Internaționale de Rezonanță Magnetică și al Societății Franceze de Radiologie, iar din 2020, este director medical al Medima Health. În calitate de profesor universitar în cadrul UMF „Carol Davila”, își îndeamnă studenții să privească profesia aleasă în ansamblul său, să cunoască istoricul pacientului și să analizeze cu atenție fiecare caz în parte. În plus, atrage atenția asupra faptului că există o penurie de personal medical cu pregătire în domeniul imagisticii, dar și că țara noastră este pe ultimul loc în UE la numărul de examinări PET/CT.

GALENUS: De ce ați ales ramura radiologiei și a imagisticii medicale? Cine sau ce v-a ghidat pașii?

Am ales radiologia acum 30 de ani, din convingerea că este o metodă de evaluare neinvazivă. Pe vremea aceea, imagistica se afla la stadiul de embrion, dar am anticipat-o ca fiind o profesie a viitorului, aspect ce mi s-a confirmat atât pe zona de diagnostic, cât și pe zona terapeutică, pentru că radiologia și imagistica înglobează aceste două mari componente.

De asemenea, au fost trei oameni care mi-au ghidat pașii: regretatul profesor Popescu Emanuil – în alegerea radiologiei, profesorul Simionescu – în alegerea neuroradiologiei și profesorul Soman de la centrul Neuro-Cardio din Lyon, cu care am avut onoarea să lucrez 6 luni de zile și care m-a făcut să mă apropii foarte mult de partea de neuroradiologie și neuroradiologie intervențională și să practic imagistică medicală performantă.

Sunteți președintele Societății de Neuroradiologie și Radiologie Intervențională și ați susținut integrarea radiologiei și a imagisticii medicale în protocolul de screening. Unde ne situăm în acest moment, din acest punct de vedere?

Mă număr printre cei care au crezut că radiologia românească trebuie să ajungă la nivel european. În 2004, am avut o întâlnire cu secretarul de stat al Ministerului Sănătății de pe vremea aceea, Vasile Cepoi, și i-am explicat proiectul privind generarea unui program educațional pentru dezvoltarea neuroradiologiei și radiologiei intervenționale în România. Acest proces început în 2004 a fost finalizat ca și așezare legislativă, cu toate etapele pe care le-am parcurs, în 2018. Așadar, am lucrat 14 ani la proiectul acesta, pentru a asigura obținerea unui atestat de studii complementare în neuroradiologie și radiologie intervențională în România.

În 2008, am fondat Societatea Română de Neuroradiologie și Radiologie Intervențională din România, împreună cu un grup entuziast, dar și cu echipa de la Minister de atunci, care a înțeles rostul radiologiei intervenționale în dinamica terapeutică modernă. Am reușit să creăm programul, iar în 2018, cu sprijinul Comisiilor de Sănătate din Senat și Camera Deputaților și al doamnei ministru Pintea, am formalizat legal atestatul de studii complementare, cu recunoașterea practică a capacității noastre de a practica neuroradiologia.

În acest moment, putem spune că avem o dinamică în creștere. Aș lua ca referință AVC-ul ischemic și hemoragic – practic există situații în care terapia convențională nu ajută, însă în primele ore se poate realiza, prin radiologie intervențională, trombectomia endovasculară, astfel încât pacientul are peste 90% șanse să nu rămână cu niciun deficit motor. Deci, redai calitatea vieții unui om pe care, prin alte tehnici, nu ai reuși să o faci.

Ce diferențe există în domeniul radiologiei și imagisticii în ceea ce privește sistemul privat și cel de stat?

Există diferențe privind modul de organizare în sistemul de stat și modul de organizare în sistemul privat, diferențe ce țin de tipul abordării. Eu am fost întotdeauna adeptul screeningului, pentru că, mai ales în patologia oncologică și în cea vasculară, dacă depistezi precoce potențialul lezional, șansele ca acel pacient să meargă bine sunt mult mai mari, decât dacă pacientul ajunge cu acest diagnostic într-un stadiu în care simptomatologia a evoluat și este gravă. În acest domeniu, din păcate, în sistemul de stat este o presiune foarte mare pe spitale, fiind foarte greu să faci prevenție.

Practica imagisticii presupune o colaborare interdisciplinară între medicul curant, specialistul în imagistică și terapeut. Întotdeauna trebuie să privim acest ecosistem, care trebuie să aibă în centru pacientul, dar din păcate, la noi, partea de prevenție în sistemul public încă nu funcționează foarte bine.

Care sunt cele mai noi tehnici din domeniul dumneavoastră de activitate?

În ultima perioadă, imagistica este un domeniu cu o dinamică foarte intensă și cu mișcări foarte rapide. Adică, de la clasicele examinări care, pentru un examen cerebral, durau în medie 15 minute, s-a ajuns acum la examinări CT full-body (cap, torace, abdomen, pelvis) cu  o durată de 3 – 4 minute. Practic, această dinamică este susținută de investițiile masive în echipamentele medicale și în cercetare, s-au dezvoltat software-uri moderne care depistează leziunile nodulare și le analizează, au apărut algoritmi de inteligență artificială care vin în sprijinul diagnosticului imagistic, precum și o serie de tehnici noi, care reușesc să facă, cu precizie și analiză (nu doar fisulară, ci și metabolică și vasculară a gradului de perfuzie), de exemplu, perfuzia cerebrală, difuzia, tractografia sau spectroscopia.

Deci, toate acestea sunt tehnici moderne de diagnostic. În paralel, s-au dezvoltat și tehnicile de terapie endovasculară sau de terapie prin radiologie intervențională. Acum ne aflăm, din punct de vedere al specialității, în stadiul în care putem să spunem că începem să ne aliniem practicilor europene și practicilor din țările avansate. Din păcate, accesul la tehnologie este destul de limitat din cauza costurilor materiale pentru echipamentele moderne și pentru accesoriile de care avem nevoie pentru a putea lucra la standarde foarte ridicate.

Aveți supraspecializare în neuroimagistică. Povestiți-ne mai multe, vă rugăm, despre ceea ce presupune aceasta și care sunt tehnicile utilizate.

Regretatul profesor Arsenie spunea despre neuroimagistică, în anii ’80, că funcționează precum o cutie de conserve, pe care, dacă nu o deschizi, nu vei afla ce conține. Imagistica deschide fără să taie. Deci, acum putem să avem acces endocranian, și nu numai, mult mai ușor. Putem analiza țesuturile, putem aprecia gradul de perfuzie, evalua dimensiunile lezionale, poziționarea, afectarea funcțională, gradul de implicare a leziunii în simptomatologie și gradul de risc operator, în funcție de poziția leziunii. Deci, dintr-odată, faci un maping lezional, fără alte manevre care să genereze suferință pacientului. Acesta este primul pas pe care l-a făcut neuroradiologia și care este un pas fantastic.

Apoi, tehnicile moderne delimitează funcțional țesuturile care vor fi afectate în cazul unei intervenții chirurgicale, partea de tractografie desenează căile nervoase și arată procesul expansiv, precum și raportul cu aceste căi, le invadează, le împing, permit îndepărtarea fără a tăia și întrerupe comunicarea acestor căi.

De asemenea, prin tehnici imagistice moderne se pot diferenția tumorile benigne de cele maligne, spectroscopia analizând metaboliții din leziune. Toate aceste tehnici, ajută practic la diagnosticul precis al leziunii și la o poziționare corectă. Partea de neuroradiologie intervențională colaborează cu partea de terapie endovasculară în accidentul vascular, în stenozele carotidiene, în malformațiile vasculare cerebrale, care de multe ori sunt inoperabile și sunt greu abordabile, altfel decât endovascular. Deci, toate aceste tehnici consider că sunt practic un sprijin fantastic pentru medicina modernă.

Aveți peste 30 de ani de experiență în domeniu. Există vreun caz care să vă fi impresionat?

Am întâlnit foarte multe cazuri, dar mi-au rămas în minte două și mă voi întoarce la unul dintre ele. La începutul carierei de radiolog intervenționist, prin 2001 sau 2002, am avut o pacientă în scaun cu rotile, cu tulburări de vedere și instabilitate. Diagnosticul era de meningiom la baza craniului – o tumoră practic inabordabilă chirurgical ca poziție, care împingea toate structurile nervoase și dădea simptomatologie. A fost prima pacientă pe care am embolizat-o în România, iar după vreo 2 ani, bate la ușa cabinetului o doamnă care-mi zice că a fost la control și a trecut să mă vadă.

M-am uitat contrariat, eram un pic derutat, dar apoi mi-am dat seama cine era. I-am refăcut examenul, formațiunea tumorală scăzuse de la dimensiuni care se apropiau de o minge de tenis de câmp, la dimensiuni care se apropiau de o minge de tenis de masă. Deci, am reușit să închidem aproape toată sursa de alimentare vasculară a tumorii, iar aceasta s-a calcificat și și-a redus foarte mult dimensiunile. M-a impresionat cât de ușor a trecut de la o stare de disconfort personal și un status fizic care se deteriora, la un status aproape normal.

Care sunt cele mai mari provocări ale pandemiei în ceea ce privește specialitatea dumneavoastră?

Din păcate, pandemia devine o problemă socială în momentul de față, nu doar una medicală. Pe de-o parte, sistemul de sănătate public este asaltat de numărul mare de pacienți pozitivi, COVID simptomatici. Acest lucru încarcă spitalele și limitează accesul celorlalți, pentru că pacienții sunt speriați de ideea că ar putea intra în contact cu o persoană infectată, și încearcă să evite la maximum acest lucru amânând consulturile. Este o mare problemă.

Pe de altă parte, este greu să înțelegi din mers toate modificările pe care le generează acest virus pentru că, în final, nu vorbim numai de un virus care afectează sistemul respirator, ci este un virus mult mai complex, din cauza căruia pot apărea de la leziuni cerebrale la leziuni pulmonare, reprezentând o mare provocare, pentru că nu există experiență anterioară, și practic învățăm și ne adaptăm din mers, atât la dimensiunea socială a problemei pandemiei, cât și la cea medicală.

Din cauza expunerii la radiații, domeniul dumneavoastră de activitate are și un grad de risc. Vă gândiți vreodată la acest aspect?

În orice există și un grad de risc. În momentul în care ne asumăm profesional această specialitate, știm că există și un grad de risc. Gradul de risc este proporțional cu tipul de activitate desfășurată. Sunt tehnici iradiante, non-iradiante și intens iradiante. Partea de angiografie, radiologie intervențională, neuroradiologie intervențională este un domeniu complex, în care expunerea este foarte mare pentru că se stă efectiv în sala în care se lucrează cu raze X, cu pacientul.

Din fericire, există o implicare foarte mare a tehnologiei moderne: reducerea dozei aplicate pacientului și reducerea dozei de radiație împrăștiate, prin compensări ale echipamentelor pe de-o parte, dar și prin focusarea foarte precisă a fasciculului de raze X, lucru care-i protejează practic pe cei din încăpere.

Care sunt diferențele între examinarea CT și examinarea RMN? În ce situații se recomandă fiecare?

Sunt diferențe, în primul rând, de principiu. Examinarea CT are la bază utilizarea razelor X. Examinarea RMN nu folosește raze X, fiind o metodă neiradiantă și având ca principiu structura și modul de comportament al structurilor corpului uman, introduse într-un câmp magnetic. Deci, discutăm despre două principii diferite. Fiecare dintre ele poate fi standardul de aur în unele afecțiuni, dar de cele mai multe ori, sunt tehnici complementare și trebuie privite cu foarte mare atenție în momentul în care se face recomandarea potrivită.

RMN-ul stabilește cu precizie diagnosticul, gradul leziunii și pe cel al afectării neurologice, dar are și el limitele lui, deoarece nu vede foarte bine osul compact. Sunt situații în care un pacient trebuie să facă ambele investigații. De exemplu, o analiză amănunțită a urechii interne are nevoie și de un CT, și de un RMN, pentru că RMN-ul vede foarte bine partea de canale semicirculare, de rampă vestibulară, de rampă timpanică. În schimb, nu poate depista osteoscleroza, componenta septurilor osoase, distribuția septurilor osoase, vizibile doar la CT.

Un CT high resolution este net superior unui examen RMN pentru a depista gradul de afectare pulmonară și interstițială în leziunile foarte mici. Deci, cele două sunt tehnici complementare, tehnici care au indicații în afecțiuni diverse, dar trebuie prescrise cu foarte mare atenție.

Recomandarea se face în funcție de diagnosticul căutat și de multe ori există o etapizare, deoarece, dacă examenul CT este mai ușor accesibil și mai rapid de făcut, el poate stabili un diagnostic primar, de excludere, apoi pacientul merge la un RMN pentru un diagnostic de precizie.

Aveți vreo investigație „preferată”?

Da, m-am ocupat foarte mult de partea patologiei de substanță albă și patologiei tumorale cerebrale. Sunt lucruri pe care le fac cu plăcere, mai ales în ceea ce privește examinările cerebrale dificile.

Care este cel mai mare pas pe care l-ați făcut în cariera dumneavoastră?

Cel de la preparator universitar și tânăr absolvent de facultate, la profesor universitar, care formează generații de studenți rezidenți, specialiști, supraspecialiști. Însă, cel mai important pas a fost în momentul în care am decis să aleg neuroradiologia și am urmat acel stagiu de formare în clinica din Lyon. Acela a fost în momentul în care am văzut imagistica altfel decât se vedea în România, unde în momentul acela nu exista decât un singur echipament de rezonanță magnetică.

Din anul 2020 sunteți și director medical Medima Health. Ce competențe și calități sunt necesare? Cu ce probleme vă confruntați?

În momentul în care alegi partea antreprenorială, trebuie să îți asumi și alte responsabilități decât cele strict medicale. Trebuie să fii și un bun organizator, să colaborezi foarte bine cu echipele medicale, dar și cu echipele administrative, trebuie să găsești cea mai bună soluție pentru echipamentele medicale. Este un conglomerat de factori, deoarece în spatele calității actului medical stau actul medical în sine, calitatea medicului, calitatea echipamentelor și infrastructura logistică.

În ceea ce privește Medima Helath, am plecat de la zero – am găsit spațiul, am adus echipamentele, am creat echipa și abia după aceea am început să lucrăm. Este un drum mai greu decât să preiei un centru gata funcțional, dar mie mi se pare că este mult mai sănătos și aduce un aport mult mai important în calitatea actului medical.

Trebuie să ne povestiți și despre experiența dumneavoastră de la catedră. Ce mesaj aveți pentru tinerii care vor să vă calce pe urme?

Eu le spun studenților tot timpul că medicul imagist nu se ocupă numai de imagini, ci trebuie să vadă pacientul în ansamblu său. Îi învăț să analizeze fiecare examinare pe care o au ca pe un caz, care presupune un istoric, deci examinări precedente. Trebuie să înțeleagă simptomatologia pacientului, să îi cunoască istoricul și după aceea să interpreteze imaginile, să privească contextul clinic și să fie deschiși să colaboreze cu medicul clinician, cu medicul terapeut la care pacientul merge după aceea, pentru rezolvarea cazului în sine. Adică, schimbul acesta de informații este obligatoriu.

Este ceva ce nu v-am întrebat și ați vrea să adăugați?

Aș vrea să spun că în momentul de față este un mare deficit de medici și personal cu pregătire în domeniul imagisticii. Este un deficit și pe zona numărului de examinări la suta de mii de locuitori. Suntem pe penultimul loc în Uniunea Europeană. Este un deficit și la nivel de tehnologie. În România, în momentul de față, funcționează numai câteva echipamente de tip PET/CT și suntem pe ultimul loc în UE la numărul de examinări PET/CT. Deci, toate lucrurile acestea trebuie văzute în contextul în care patologia oncologică, patologia neurologică și patologia cardiovasculară sunt practic decimatoare pentru populație.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!