Interviu prof. univ. dr. Martin Schindl

Prof. univ. dr. Martin Schindl este specialist chirugie abdominală în cadrul Wiener Privatklinik şi împreună am dezbătut subiectul cancerului pancreatic, afecţiune descoperită, de cele mai multe ori, în stadii avansate, mai ales din cauza simptomelor atipice. Există câțiva factori cunoscuți ce cresc riscul de a dezvolta cancer pancreatic, printre care se numără fumatul și obezitatea, iar schimbarea stilului de viaţă are un impact pozitiv în ce priveşte prevenţia.

GALENUS: Care sunt principalii factori de risc ce cauzează apariția cancerului pancreatic? Reprezintă vârsta un factor de risc important în apariția bolii? Dar obezitatea?

Vârsta este un factor de risc pentru cancerul pancreatic, însă aceasta nu poate fi influențată. Vârsta medie de apariție a cancerului pancreatic este în decada a 6-a și a 7-a de viață, sexul masculin fiind mai frecvent afectat. Pe de altă parte, alți factori de risc sunt obezitatea și supraponderalitatea, care pot fi influențați și sunt factori de risc modificabili importanți.

Cum este afectată funcționarea pancreasului în cazul apariției cancerului pancreatic?

Odată cu dezvoltarea tumorii și modificarea țesutului, atât funcția pancreatică exocrină cât și cea endocrină sunt afectate. Acest lucru poate duce la diaree, balonare și pierdere în greutate, deoarece alimentele nu sunt bine digerate. Totodată, perturbarea funcției pancreatice conduce la lipsa de insulină, ceea ce provoacă diabet. Toate aceste simptome sunt semne de avertizare timpurie pentru cancerul pancreatic și necesită examinări suplimentare.

Diagnosticul este tardiv, din cauza simptomelor atipice.

În ce stadiu al bolii este, de obicei, depistat cancerul pancreatic?

La majoritatea pacienților, tumora este adesea diagnosticată într-un stadiu avansat, fiind deja infiltrată la nivelul organelor și vaselor de sânge din jur sau răspândită la nivelul organelor îndepărtate (metastaze). Doar în cazul a 25% dintre pacienți, tumora poate fi rezecabilă la diagnosticul inițial.

Care sunt principalele analize recomandate pentru depistarea acestui tip de cancer?

Tomografia computerizată (CT) de înaltă rezoluție, cu contrast, oferă o precizie ridicată a diagnosticului la pacienții cu simptome precoce și permite luarea unor decizii privind îndepărtarea tumorii. Testele de sânge – acei parametri pancreatici (amilază și lipază), hepatici (GOT, GPT, GGT) și biliari (bilirubină, fosfatază alcalină), împreună cu markerii tumorali (CEA și CA19.9) oferă informații suplimentare importante. În cazul unor rezultate neclare, pot fi necesare examinări suplimentare de imagistică prin rezonanță magnetică de contrast (RMN) și ecografie endoscopică cu biopsie cu ac.

Care sunt complicațiile ce pot apărea în cazul cancerului de pancreas?

Cancerul capului pancreatic poate provoca icter obstructiv nedureros, cu afectarea stării generale, a funcției hepatice, a digestiei și a infecției căilor biliare (colangită). Tromboza și evenimentele tromboembolice, cum ar fi embolia pulmonară, sunt cauzate de modul în care afecțiunea influențează coagularea sângelui (sindrom paraneoplazic).

Care este tratamentul recomandat în cazul acestei boli? Cum diferă acesta în funcție de stadiul cancerului?

Rezecția radicală a tumorii și a depozitelor sale este esențială pentru vindecarea de lungă durată. Cu toate acestea, deoarece acest lucru este fezabil doar la o mică parte dintre pacienți (< 25%), la diagnosticul inițial, abordarea interdisciplinară are ca scop controlul și reducerea stadiului bolii prin chimio- și radioterapie și pentru ca tumora să poată fi îndepărtată după 3 până la 6 luni de tratament neoadjuvant.

Ce asigură reușita tratamentului în cazul cancerului pancreatic?

Rezecția (îndepărtarea) radicală a întregii tumori împreună cu infiltrațiile sale, urmată de chimioterapie adjuvantă, asigură succesul tratamentului.

Este important să se evalueze în mod fiabil stadiul inițial al bolii pentru a stabili în mod corespunzător tratamentul următor. Pacienții cu boală rezecabilă ar trebui să fie supuși unei intervenții chirurgicale inițiale. Totuși, dacă rezecția radicală nu este este posibilă din cauza stadiului avansat, este necesar un tratament neoadjuvant pentru tumora să fie adusă la un stadiu în care să poate fi îndepărtată într-o situație rezecabilă.

Putem vorbi despre prevenție în apariţia cancerului pancreatic?

Există câțiva factori cunoscuți ce cresc riscul de a dezvolta cancer pancreatic. Aceștia sunt fumatul și obezitatea. Evitarea acestor factori poate scădea riscul de cancer pancreatic. În plus, un stil de viață și o alimentație sănătoasă, exercițiile fizice frecvente și reducerea stresului pot fi, de asemenea, măsuri preventive.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Cuvinte-cheie: , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.