PROF. DR. GHEORGHE PELTECU: ”Am ajuns manager in momentul in care am vazut ca spitalul risca sa decada”

Prof. dr. Gheorghe Peltecu este directorul Spitalului Filantropia si totodata unul dintre cei mai renumiti ginecologi romani, cel care a introdus la noi in tara chirurgia conservatoare a sanului in cancerul de san. Dar ceea ce este cu adevarat exceptional in cariera prof. dr. Peltecu este ca a reusit, prin foarte multa munca si dedicare, sa transforme un spital de obstretica-ginecologie vechi de 200 de ani, care era aproape sa se darame, intr-o clinica moderna, ce ofera pacientilor conditii similare celor din spitalele occidentale. Prin exemplul personal, prof. Peltecu ne-a demonstrat ca daca se vrea se poate sa avem si in Romania spitale publice in care sa mergem sa ne tratam cu incredere si in care sa fim ingrjiti cu responsabilitate si respect.

Cum a inceput cariera dumneavoastra la Spitalul Filantropia?

Am venit la Filantropia prin concurs de rezidentiat, dupa ce am facut un internat in chirurgie, n-am vrut sa fac alte specialitati cum ar fi ortopedie sau neurochirurgie. Singura pe care doream sa o fac a fost chirurgia generala si nefiind posturi bune pentru aceasta specialitate in spitale, am preferat sa iau singurul post bun apropiat de ceea ce imi doream eu atunci.

N-ati vrut deci sa faceti ginecologie de la inceput?

Nu, am vrut sa fac chirurgie generala. Dar am descoperit ca-mi place sa lucrez in ginecologie. Am venit la Filantropia ca rezident prin concurs national, iar pregatirea mea chirurgicala a fost extrem de utila, m-am adaptat foarte usor, stiam chirurgie mai mult decat ceilalti care studiasera doar ginecologie. Ulterior, perioada aceea s-a rasfrant si asupra curiculei pentru rezidentiatul de ginecologie, in sensul ca atunci cand am ajuns sa am o functie la Centrul de Perfectionare a Medicilor am introdus un an de chirurgie obligatorie pentru ginecologi. Rezidentiatul de ginecologie care era de 4 ani, s-a extins astfel la 5 ani.

Cum se impaca profesia de medic cu cea de manager de spital?

Manager sunt de mult mai putina vreme si am ajuns manager in momentul in care am vazut ca spitalul risca sa decada sau sa poata fi preluat de alte specialitati care erau in expansiune sau care aveau manageri cu influenta politica intr-un anumit moment si tanjeau dupa locul acesta care este central. Asa am hotarat sa ma implic ca manager – cand s-a pus problema mutarii Spitalului Filantropia. Asta se intampla in anul 2002 si atunci i-am pus o conditie doamnei ministru Bartos care a vrut sa-mi ofere functia de director: i-am spus ca voi prelua aceasta functie daca ma va lasa sa coordonez eu lucrarile de reconstructie a spitalului si sa se renunte la decizia Ministerului prin care urma sa se mute tot spitalul pentru a fi reparat. Ni se promitea ca Ministerul se va ocupa de lucrari si vom veni acasa intr-un spital nou, modernizat. N-am crezut acest lucru, era un fel de cadou otravit.

Credeati ca s-a fi putut inchide?

Nu, credeam ca va veni altcineva aici si era un scenariu plauzibil, care s-a si confirmat ulterior.  Asa ca n-am vrut sa plec si am ramas inchizand jumatate din spital. Fiind un spital pavilionar, am inchis partea din fata pe care am dat-o constructorilor si ne-am mutat cu tot spitalul in cele doua corpuri din spate. Renovarea partii din fata a durat 6 ani, desi la inceput ni se promitea ca totul va fi gata intr-un an si va arata ca un spital occidental. Am reusit dupa 6 ani sa facem inaugurarea acestei parti, dar ne-am dat seama ca este foarte greu sa o luam de la capat si cu cealalta parte, era neplacut. Am vazut ca iesise foarte frumos aici, era alt spital, nu mai era spitalul care era gata sa cada inainte de 2002 si atunci am continuat ideea si am mutat tot spitalul in partea din fata. Au fost inca doi ani in care s-a produs consolidarea in celelalte doua corpuri. S-a facut intr-un timp mult mai scurt, pentru ca atunci cand am facut deschiderea si au venit notabilitatile politice si ale administratiei locale, au vazut ca arata foarte frumos si au inceput sa ne dea bani mai multi. Avand bani mai multi, eforturile constructorilor au fost mai mari si in doi ani am reusit sa facem doua corpuri de cladire, iar in anul 2009 am deschis in intregime spitalul. In timpul acesta am urmarit sa fie dotat cu aparatura prin programele Bancii Mondiale si in final a iesit spitalul asa cum il vedeti acum, este probabil cel mai frumos spital de obstretica-ginecologie din tara.

Si in tot acest timp ati si profesat si v-ati ocupat si de refacerea spitalului? Cum le-ati imbinat?

Bine, desi au fost momente grele. Cel mai dificil a fost sa lucram cu o capacitate redusa la 60-70%, dar in niste conditii de razboi. Imaginati-va ca in aceasta perioada, cand am redus numarul de paturi drastic, aveam numai 20 de paturi pe sectia de obstretica, iar sala de nasteri era transformata dintr-un salon mare, in care erau trei mese de nasteri, cu paravane intre ele, aveam o sala mica de interventii chirurgicale, dar cu toate acestea in acei ani am avut 2200 de nasteri. Si nu am avut infectii, nu am inchis niciodata spitalul pentru infectii. Am desfasurat o activitate continua, putin redusa, dar in niciun caz nu am inchis spitalul pentru ca daca as fi facut lucrul acesta probabil ca personalul ar fi simtit un pericol si n-ar mai fi continuat activitatea. Munceam toti cu o speranta: ca va veni o zi… si a venit. Oamenii au sesizat ca putem sa iesim la capat, aveau semne ca nu va pleca nimeni de aici. Ganditi-va la alte institutii care se inchid, oamenii stau si protesteaza si spun sa vina Guvernul. Noi am lucrat. Cand au fost bani am lucrat cu ei, cand nu, am asteptat, dar aveam sperante mari.

S-au implicat practic toti angajatii spitalului, a fost o munca de echipa…

Absolut. De aceea si colectivul de astazi este unul cu totul special fata de alte spitale. Pentru ca am trecut prin momente grele impreuna si astazi se poarta ca o echipa mult mai bine sudata.

Cum le-ati imprimat spiritul de echipa?

Prin exemplul personal, prin motivarea celorlalti care vad ca te implici ca lider si se vad si rezultatele. Atunci oamenii cred. Vedeau ca se lucreaza, ca se opereaza, ca salariile veneau tot timpul, niciodata n-am avut sincope, intotdeauna si-au primit salariile pentru ca lucram, faceam  mai mult decat am fi facut cu un numar de paturi corespunzator. Va dati seama daca intr-o cladire ca asta se nasteau 2200 de copii si in acelasi timp si operam… Nu stiu daca as mai avea curaj sa mai fac inca o data ceea ce am facut atunci, dar in orice caz  a fost si o perioada frumoasa, o perioada de pionierat. Era pentru prima data cand conduceam o astfel de actiune de mari proportii si trebuia sa am grija nu numai de partea medicala, erau si discutiile si lucrul cu constructorii, care in general cand te vad ca esti de alta specialitate te considera slab si te manipuleaza. Am invatat sa discut cu constructorii, sa negociez, sa spun ”nu-mi place, dati jos”. Si pana la urma au inceput sa ma respecte pentru ca si-au dat seama ca ma intereseaza ce se face aici. Nu ziceam ”hai, faceti, dati un strat de vopsea  si nu conteaza ce este sub el”. Dupa modul in care a fost consolidat, probabil ca spitalul rezista la un cutremur de 7-8 grade pe scara Richter. Daca suntem in spital in timpul unui cutremur, suntem probabil in locul cel mai sigur. Este o lucrare facuta temeinic. Si mai este ceva frumos, exteriorul a fost pastrat. Filantropia are cea mai frumoasa istorie dintre toate spitalele care au mai ramas in Romania, in ultimii 135 de ani a fost numai spital de ginecologie si obstretica.

Practic daca vrei sa faci ceva, se poate! Si totusi sunt foarte multe spitale in Romania in care situatia nu este buna deloc..

Da, eu sunt intotdeauna convins de acest lucru. Cine vrea poate! Nu sunt un bun analist al situatiilor altora, dar  imi place sa gasesc solutii acolo unde sunt. Intotdeauna mi-a placut sa ma intind cat este spitalul pe care il conduc.

Ce inseamna management eficient pentru dumneavoastra?

Management eficient inseamna sa stii sa combini medicina de foarte buna calitate, dar facuta dupa strandarde, dupa ghiduri si sa folosesti dovezile medicale care iti permit sa fii eficient dar si econom in acelasi timp. Management inseamna sa negociezi orice achizitie faci, sa obisnuiesti oamenii din spital sa lucreze econom, sa nu faca risipa la materiale consumabile, la medicamente, fara sa-i privezi pe bolnavi de medicamentele necesare. Filantropia nu da niciodata medicamente pentru a fi cumparate pe reteta. Noi oferim in spital tot.

Cum reusiti sa faceti acest lucru?

Prin aceasta politica… medicina bazata pe ghiduri, protocoalele noastre de spitalizare. De exemplu se stie in ce situatii se dau antibiotice, la ce pacienti se dau anticoagulante. Exista o disciplina pe care o respecta toata lumea. Toti aderam la niste protocoale pe care le-am convenit si asta face ca actul medical sa fie eficient. Aceasta este disciplina casei pe care toti o invata, de la sefi de sectie, pana la medici rezidenti sau asistente. Este un spital cu 210 paturi in care lucreaza 260 de oameni, dar se imprima acest stil de lucru in echipa si toti stiu ca trebuie sa se adapteze.

Am vazut cand am vizitat spitalul ca oamenii aici au alta atitudine, par fericiti ca lucreaza aici… Cum se intampla asta, in conditiile in care salariile sunt la fel ca in alte spitale.

Da, oamenii sunt mai deschisi aici. Salariile sunt chiar mai mici uneori ca in alte parti, dar oamenii au sentimentul acesta ca sunt intr-o echipa, daca au o problema o rezolvam impreuna, fie ca este profesionala sau personala. Suntem ca o familie. Facem pana si petrecere de Craciun toata clinica, lucru care este neobisnuit in spitalele publice din Romania. Noi facem asta de vreo 7 ani si la astfel de petreceri vin toti, fara niciun criteriu de ierarhizare.

Se creeaza si niste legaturi emotionale practic, poate ca acesta este secretul…

Sigur, ei simt ca lucreaza in niste conditii deosebite. Pacientii apreciaza sa fie bine tratati, sa gaseasca personalul zambitor, acum ne pregatim chiar pentru un nou curs de comunicare, pentru imbunatatirea comunicarii cu pacientii si cu apartinatorii lor, pe care sa-l faca personalul nostru,  peste ceea ce am facut pana acum

De ce anume tine o buna comunicare cu pacientul? Multi pacienti se plang ca nu medicii nu comunica cu ei…

De respect si de constientizarea necesitatii acestei comunicari. Pentru ca nu poti lasa pe cineva sa astepte pe hol cand o persoana apropiata se opereaza, fara sa stie starea in care este. Incet, incet, integrand aceste notiuni, ele ajung sa faca parte din comportamentul lor si exprimarea este fireasca. Ei inteleg sa comunice cu cel care asteapta nerabdator pe hol ceva, sa nu-l apostrofeze. Este o disciplina care este pastrata in limitele unei politeti speciale. Nu se tipa, nu se pune la punct niciun om care iese din nota obsnuita de comportament ci pur si simplu intrebam: ”va putem ajuta cu ceva?”. Aceasta intrebare arata amabilitate, dar si descurajeaza o discutie agresiva.

Tot auzim ca oamenii se duc in spitale, sunt tratati cu raceala, sunt trimisi dintr-o parte in alta, medicii nu-i baga in seama, cum ar putea fi depasite aceste situatii?

Nu stiu despre alte spitale, dar noi aici le-am depasit atentionandu-i pe toti de la inceput si asta  ca asta schimba foarte mult din perceptia pacientilor asupra spitalului. Mi-aduc aminte cand lucram in strainatate ca m-a impresionat o garderobiera, care zambea cu gura pana la urechi si in fiecare dimineata era la fel. Si la un moment dat am vazut un mesaj scris de ea la garderoba: ”Zambeste, nu costa nimic!”. Si mi-a ramas in minte lucrul acesta si l-am spus si lor. Noi venim dupa o perioada comunista in care nu stiai sa zambesti, in care zambitul era perceput altfel, trebuie sa fie invatat si un astfel de comportament. Mie asta mi s-a parut o lectie foarte frumoasa: ”Zambeste nu te costa nimic!”.

Stiu ca specialistii de aici merg la burse in strainatate, pe care le gasiti dumneavoastra. Cum reusiti sa faceti acest lucru?

Da, mi-am dorit sa intineresc echipa din spital si dintre cei care fac rezidentiatul aici, daca la sfarsitul rezidentiatului mi se pare ca sunt oameni care merita pastrati prin calitatile lor medicale, atunci le propun sa se dezvolte intr-o anumita subspecialitate, pentru ca ginecologia nu mai este asa simpla, acum sunt diverse subspecialitati cum ar fi gincologia oncologica.

Da, din cate stiu Filantropia este si singurul spital din tara care are aceasta subspecialitate, ginecologia oncologica.

Da, este singurul spital in care exista acest departament. Eu am scris si o carte pentru aceasta subspecialiate – ginecologie oncologica – si aici tratam cancerele de san si cancerele genitale, avem si o sectie de oncologie medicala, unde tratam partea medicala a cancerelor, alta subspecialitate este uroginecologia, tratam femeile cu incontineta urinara de exemplu, avem departament de medicina fetala, unde depistam malformatiile inainte de nastere, colaboram cu spitale de pediatrie, ii avertizam ca le trimitem un nou-nascut cu probleme si ei nu mai investigheaza, stiu direct ce are si de ce trebuie sa-l opereze. Este singurul departament de medicina fetala din Bucuresti. Mai avem un departament de neonatologie, de genetica, iar fiecare subspecialitate are cate un om pe care l-am trimis sa se formeze pentru a putea sa fie mai bun cunoscator pe acea nisa. Am trimis doctori sa se specializeze, cu conditia sa se intoarca in spital sa lucreze pe posturile oferite, pe care le-am pastrat cu grija. Fiecare tanar medic de aici a petrecut intre 1 si 2 ani in strainatate.

Si cum le gasiti aceste burse?

Am colaborare cu diverse departamente, relatii personale cu profesori din spitalele din afara care ii primesc, ii formeaza si le dau cele necesare ca sa se intretina in perioada respectiva. Medicii nostri lucreaza acolo, ii remunereaza, iar eu beneficiez de educatia lor si ei sunt fericiti ca au un post in spital si ca au conditii asemanatoare celor in care s-au format.

Spuneti-mi mai multe despre ginecologia oncologica, de ce este nevoie pentru a avea un astfel de departament?

De experienta si de dotarea chirurgicala necesara, trebuie neaparat ca acest departament de ginecologie oncologica pe partea chirurgicala sa fie functional impreuna cu un departament de ginecologie medicala. Noi ne diagnosticam cazurile, le operam cand este nevoie, le tratam cu citostatice si avem o colaborare institutionala pentru radioterapie, pe care nu ne-am propus sa o facem aici in spital. Dar oncologia ginecologica se face doar in echipa, este nevoie de un oncolog medical, un psiholog care se ocupa de bolnavi si ii consiliaza… Avem femei insarcinate care sunt depistate cu cancer de san de exemplu si care nu sunt indrumate sa intrerupa sarcina, sunt consiliate sa pastreze sarcina, sa faca tratament citostatic.

Cum se impaca acest tratament cu citostatice, care este destul de periculos, cu sarcina?

Nu, nu este peiculos, este o prejudecata. Avem cazuri de gravide, depistate cu cancer de san in trimestrul II de sarcina si sunt tratate cu cistostatice pana inainte de termen, sunt operate prin cezariana, apoi li se continua cura de citostatice, dupa care li se face tratamentul specific.

Si cum duc astfel de paciente acest tratament, care nu este deloc usor?

La inceput nu cred, insa ulterior vad copilul la nastere ca este normal si incep sa fie increzatoare. Dar aici folosim tot un element psihologic: pacientele care sunt bolnave sunt puse in contact cu cele care au trecut printr-o situatie asemanatoare, ca sa-si impartaseasca experienta. O fosta pacienta este mai credibila, cel putin la inceput, pana ce actuala pacienta capata incredere in noi.

Dumneavoastra sunteti cel care a introdus la noi in tara si chirurgia conservatoare a sanului in cancerul de san…

Da, am scris si prima carte pe aceasta tema impreuna cu un colectiv de medici din intreaga lume, care sunt pionieri in acest domeniu. Am ales aceasta modalitate de a implica si straini pentru a o face mai cunoscuta, pentru ca de multe ori in medicina, un lucru bun, din cauza invidiei, este perceput ca fiind rau sau este denigrat. Si atunci, avand un colectiv format din cei mai buni oameni din lume, este mai greu sa spui ca lucrarea respectiva nu este demna de luat in seama. Astfel este carte a avut un impact mare in schimbarea conduitei:  de la indepartarea sanului s-a ajuns la conservarea sanului care este o conduita dominanta astazi, aproape 75% dintre pacientele bolnave de cancer de san se opereaza pastrandu-le sanul intr-o forma cosmetica.

Care au fost cele mai frumoase momente ale carierei dumneavoastra si care au fost cele mai grele?

Cele mai frumoase  au fost cand am reusit sa ies pentru prima data din Romania si sa cunosc medicina occidentala si probabil cea mai mare influenta asupra formarii mele a avut-o Clinica Mayo din SUA. Dupa ce am petrecut un an in Elvetia si o perioada in Anglia, am ajuns la Mayo, iar practica de acolo m-a influentat decisiv in modul de gandire, in modul de management. Managerii acolo sigur sunt altfel decat sunt la noi, iar colectivul clinicii era ca o familie. Dar stilul de practicare a medicinei si in special a ginecologiei, foarte eficient, cu investigatii cat mai putine – asta inseamna eficienta de gest medical, cu interventii chirurgicale agresive pentru a rezolva cazurile in oncologie… Acesta a fost momentul care m-a marcat cel mai mult, dar fiecare experienta a fost valoroasa in felul ei. Si in tara au fost momente frumoase, cum ar fi cel in care am deschis Spitalul Filantropia. Au fost si momente in care am fost pus in dificultate, sunt si momente in care trebuie sa te recunosti depasit de anumite situatii medicale. Din fericire am trait foarte putine astfel de momente.

Cum reactionati intr-un astfel de moment?

Incercam sa ajutam prin paliatie pacienta respectiva, medicatie, cuvant bun, suport psihic, compasiune. Dar din fericire astfel de momente sunt putine. In ginecologie este o responsabilitate foarte mare, pe care putini o inteleg din afara, pentru ca este vorba atat despre viata mamei, cat si despre cea a copiilor. Iar asteptarile sunt si ele foarte mari si este firesc sa fie asa. Majoritatea vad doar partea frumoasa dar sunt multe momente care ne tin in tensiune.

Ce recomadati, nastere prin cezariana sau nastere naturala? Pentru ca sunt multe romance care se tem de nasterea naturala…

Individualizare. Este e ochestiune culturala care n-o sa se rezolve nici prin optiunile mele, nici prin masuri drastice de reducere a numarului de operatii cezariene. Se va rezolva peste ani, femeile vor intelege ca se poate naste in siguranta si pe cale naturala, medicii vor fi si ei convinsi ca trebuie sa respecte si dorinta femeii si sa incerce sa prezinte mult mai favorabil si nasterea naturala. In tarile in care a fost interdictie de cezariana, exista exact tentatia fructului oprit, dupa care lucrurile incep sa reintre pe fagasul normal. Exista toate conditiile pentru ca femeia sa nu simta durere la nasterea naturala, dar sunt niste prejudecati care nu pot fi schimbate peste noapte, ci doar cultural.

La final, spuneti-mi cum a fost anul acesta la Filantropia si ce va doriti pentru 2014?

A fost un an bun, sunt multumit de cum l-am trecut. Am avut suficienta activitate,  un echilibru financiar, suntem un spital fara datorii, cu un oarecare echilibru in personal. Sigur ca dorinta mea cea mai mare in momentul de fata este sa pot face suplimentare de personal, care este sub norma. M-ar ajuta extraordinar deblocarea de posturi. Este un an pe care il inchei multumit si pornesc cu sperante mai mari in viitor. Am serbat 200 de ani de existenta a spitalului in conditii pe care lumea le apreciaza si ar fi pacat sa nu spun ca sunt multumit, alaturi de colegii mei. Vom face eforturi si in viitor pentru a ne arata valoarea, care nu este foarte mult pusa in lumina. Mass-media ar putea sa faca acest lucru, pentru ca acum acorda o mai mare atentie laturii private a medicinei, denigrand spitalele publice. Filantropia este unic in Bucuresti si in tara, este un spital public care ofera cele mai bune tratamente medicale in conditii hoteliere de clinica privata. Noi suntem de principiul incet, dar sigur. Noi nu avem buget pentru publicitate, dar cea mai buna publicitate ne-o fac pacientii care pleaca de aici multumiti.

Text: Bianca Badescu