Chipuri de farmacisti in literatura

Preparatori de medicamente in antichitate si evul mediu (I)

Dr. Farm. Constantin Iugulescu
(30.05.1924-09.12.2006)

Farmacistii sunt interesati sa afle cum sunt priviti ei in opinia publica, de catre scriitori si oamenii de alte profesii. In acest sens, fara a ascunde parerile negative, scriitorii ne ofera cel mai vast material, care prin binefacerile tiparului, se transmite din generatie in generatie.

Inainte de toate, este necesar a se preciza denumirile profesiei acestor slujitori de-a lungul vremii.
Pentru antichitate si evul mediu, pana in secolul XV s-a folosit denumirea de preparator de leacuri sau medicamente. De regula, acestia nu erau pregatiti prin scoli, ci prin practica. Pana la jumatatea secolului al XIX-lea, preparatorii de medicamente din tara noastra, fara sau cu diplome de la diferite scoli de farmacie sau universitati, s-au numit spiteri, iar de atunci, avand studii superioare si examene de licenta, s-au numit farmacisti. In lucrare, vom folosi acest limbaj stiintifico-istoric.
Preparatorii de leacuri s-au bucurat de atentia scriitorilor inca din antichitate. Multi scriitori mari sau mici au creionat in lucrarile lor portrete mai mult sau mai putin interesante. Unii au inscris pe acestia in mod pasager, altii au inclus farmacistii ca personaje principale, mai ales in secolele XIX-XX.

Figuri de farmacisti in
Grecia Antica si Roma Antica
Cei mai vechi preparatori de leacuri au fost descrisi in antichitatea greaca si romana. Toti au ocupat locuri pasagere in opere care urmareau alte idei, alte preocupari, alte scopuri.
In fecunda imaginatie a vechilor eleni, preparatorii de leacuri, mai mult sau mai putin miraculoase, au coborat din legendele mai vechi care circulau din gura in gura. Grecii au creat cele mai mari figuri de zei tamaduitori (era perioada cand profesia de farmacist nu era despartita de cea de medic sau, altfel spus, tamaduitorii preparau si leacurile). Astfel, Apollo era inzestrat cu darul de a tamadui, dar cel mai bine descris a fost Esculap. Zeul medicinei in Grecia Antica a fost Asclepios (romanii i-au spus Esculap). Asa au fost descrisi si cunoscuti pana in zilele noastre.
Vergiliu (Publius Vergilius Maro, 70-19 i. Ch.), poet latin, atribuie zeitei Venus arta de a prepara remedii medicamentoase1. Poetul nu intra in amanunte, atentia sa fiind indreptata mai ales spre calitatile fizice, frumusete, gratie etc. Dar un episod interesant si unic ne atrage noua atentia. Zeita Venus cunostea si culegea planta denumita dictamn2 de pe pajistile muntoase din Creta. Apoi facea o extragere cu apa, in vase stralucitoare. Planta era proaspata. Adauga apoi „sucul datator de sanatate al ierbii inmiresmate” si astfel vindeca toate bolile.
Iapix, tamaduitorul lui Enea, cunostea mai multe „buruieni” pe care le folosea ca leacuri. Dar toate acestea nu l-au ajutat sa scoata sageata ce intrase in trupul eroului. Folosind „apa Venerei”, el a reusit in tratamentul sau. Dupa ce rana a fost spalata, durerea a trecut, sangele s-a oprit, iar varful sagetii a iesit cu usurinta, aproape singur.
Iapix recunoaste ca nu a reusit prin leacurile sale. Numai arta unui zeu „mult mai puternic” i-a adus succesul3.
Prin Horatiu, preparatorii de leacuri au intrat din viata reala in lite-ratura4. Ei au fost pusi de autor alaturi de „netrebnicii din tagma flautistilor (cei ce cantau la flaut), a vanzatorilor de droguri, milogi, mascarici, pierde-vara”5. Acestia nu se bucurau de incredere si respect, dar nici preparatele lor nu aveau mai multa „cinstire”6.
Originea simbolului adoptat de medicina – sarpele infasurat pe un toiag, ca si al farmaciei – sarpele infasurat pe piciorul unei cupe (presupusa cu un medicament lichid) o gasim, de asemenea, in legende si in relatarea lui Ovidiu7.
Se spune ca in Latium se iscase o molima cumplita.
Ingroziti de atatea pierderi si de triste ingropari, romanii s-au indreptat spre Peloponez, spre Oracolul de la Delphi, cautand protectia lui Apollo, dar Pithia i-a indreptat catre fiul lui, Esculap (Aesculap). Romanii au plecat in Epidaur, unde se afla templul acestuia.
Dar sfatul batranilor de aici s-a impotrivit plecarii zeului ocrotitor al cetatii. Hotararea a luat-o zeul insusi. El s-a aratat in vis romanilor cu infatisarea sa mareata din templu, masiv, cu toiagul infasurat de un sarpe.
El s-a adresat romanilor spunand:
s…t
„Lasati-va teama, veni-voi
Alta va fi insa fata. Priveste tu doar acest sarpe
Care-a-nvartit imprejurul toiagului a lui noduri
Uita-te bine la el, ca sa-l poti recunoaste la urma,
Chipul acestuia iau, dar mai mare voi fi si-arata-voi
Cu inaltimea de trup ce se cade la zei cand se schimba.”
Din poem aflam ca, a doua zi, zeul s-a aratat multimilor sub forma unui sarpe infricosator si s-a lasat condus pe corabia romanilor, care a plecat imediat spre Roma. Acolo, prezenta sa ocrotitoare a stins molima si a mantuit cetatea.
In evul mediu apare figura unui preparator de leacuri la poetul francez François Villon (1431- 1463). Intr-un poem-testament lasa prietenilor sai, printre care era si un apoticar8, o serie de lucruri personale, amanetate sau chiar ravnite.
In celebra opera a lui Boccacio9 printre diverse personaje: tineri inflacarati, calugari ipocriti, negutatori, tarani si altii, in diverse posturi, ne infatiseaza si un spiter. In vremea aceea, ustensilele de farmacie erau bine cunoscute, de vreme ce autorul isi permite sa dea in unele povestiri sens laic, erotic „mojarelor si pilugurilor”.
Intr-una dintre anecdotele sale, aflam ca exista un spiter, pe numele sau Simione, denumit uneori si Scimione (in traducere: maimutoi!) care tinea spiteria sa, cu firma evident ironica „La bostan”, in Piata Veche din Florenta. Spiterul se ocupa cu analiza urinei si practica in deradere medicina. In acea povestire, Simione a scapat de sarcina pe un netot, pe numele sau Calandrino. Este inscrisa „reteta” si onorariul.
Acesta a plecat multumit, spre supararea sotiei sale care l-a bombanit…
Un alt spiter (Speziale, in original), cu numele sau Bernardo Puccini, a fost eroul altei intamplari. Spiterul era priceput in meseria sa.
Spre necazul sau si al familiei, fiica sa s-a indragostit de regele Petru de Aragon. Fata se prapadea vazand cu ochii. In cele din urma, familia devine iarasi fericita prin marinimia regelui.
In vasta opera a lui Shakespeare, gasim chipul unui spiter anonim, sarac si deformat de foame si lipsuri. In drama sa, scrisa la 1594, Shakespeare il aduce in scena, din nevoia de a-i asigura lui Romeo un mijloc sigur de sinucidere10, Spiterul nu rezista aurului si, contrar indatoririlor sale, el distribuie otrava, desi stia ca putea fi pedepsit cu moartea. Foamea si lipsurile l-au corupt.
Romeo:
s…t
Imi vine-n minte un sarman spiter
s…t
Cu fruntea incretita se trudea
Sa stranga buruieni; privirea lui
Era buimaca, fata scofalcita
In pravalia lui saracacioasa
Sta atarnata de tavan o broasca.
Testoasa. Un crocodil umflat cu paie
Si piei diformi, in galantar,
Cutii desarte, oale verzi, basici,
Seminte vechi, papusi de sfori si alte
Mici maruntisuri, puse sa ia ochii.
Cand am vazut atata saracie
Mi-am zis – de are cineva nevoie
Sa ia otrava – a careia vanzare
E pedepsita in Mantua cu moartea –
Acest nenorocit i-ar vinde-o indata
s…t
Romeo ii cere otrava, dar spiterul se impotriveste.
Din teama de raspundere.
Romeo:
Esti asa sarac
Si nevoias si te mai temi de moarte?
Pe-obrajii tai e scrisa foamea, lipsa
Si grijile ti le citesc in ochi.
Si zdrente si pacate duci in spate.
Nici legile, nici lumea nu ti-s prieteni
Nici legi nu sunt pe lume sa te faca
Bogat! Deci calca legile si ia….
s…t
Ia-ti aurul, otrava mult mai rea.”
Spiterul se lasa corupt si ii da otrava ceruta. Dar, prin cuvintele Ducelui, spiterul nu va scapa de pedeapsa.
In opera lui Molière (secolul al XVIII-lea) gasim multe figuri de medici si farmacisti (spiteri). In „Bolnavul inchipuit”, scriitorul este nemilos fata de medicii „savanti” sub care se ascundeau profitori de duzina.
„Stiinta voastra-nalta e goala amagire
O..! doctori fara minte si-ncrezuti.
Zadarnic cati intruna dorita izbavire,
Cu vorbe mari, latine, nu te-ajuti.
Stiinta voastra-nalta e goala amagire.”
Farmacistul Fleurant este pedant si speculant.
In „Amorul medic”, scrisa in 1665, Molière creeaza un spiter ambulant amator de versuri, care-si face mare reclama leacurilor sale:
„Tot aurul din lumea pazita de ocean
Cum poate sa plateasca o taina atat de mare
Cand leacul meu aduce pe data vindecare
La boli cate sa numeri de-acum pana-ntr-un an:
Raia, reapanul, scarpinatura,
Fierbinteala, ciuma, guta, varsatul, surpatura
O! Leac fara pereche ce dregi la loc faptura.”
Desi darnic in leacuri, spiterul ambulant se multumeste cu cativa firfirici. Plata proasta nu-l indispune si pleaca recitand reclama versificata.

Bibliografia, in numarul urmator