POMPEI GH. SAMARIAN SI ISTORIA FARMACIEI DIN MOLDOVA

Farm. Primar Maria Soporean, Dr. Biolog Iuliana Crisan, Prof. Dr. Ana Carata,
(Societatea Romana de Istoria Farmaciei – Bucuresti)

REZUMAT
Desi nu este un istoriograf de profesie, Pompei Gh. Samarian (1879-1942), detine o pozitie importanta in istoriografia medicala si farmaceutica romaneasca.

Originar dintr-un mic oras de provincie, prin vointa si tenacitate a reusit sa invinga izolarea si sa scoata la lumina inegalabile file din trecutul farmaceutic romanesc.

Lucrarea sa „Medicina si Farmacia in trecutul Romanesc”, a fost premiata in 1935 de catre Academia Romana

Aceasta lucrare se bazeaza in principal pe documente si fapte de o mai mare valoare, care ne sunt dezvaluite cu exactitate, nu pe implicarea emotionala a autorului. Se compune din trei volume: vol. I (se refera la perioada 1382-1775); vol. II (1775-1834), vol. III (servicii de asistenta medicala publica in Romania, din trecut pana in1834).

ABSTRACT

Although not a historiographer by profession, Dr. Samarian holds a leading position in the Romanian medical and pharmaceutical historiography. Originally from a little town in the province, though will and tenacity he succeed in gaining control over the isolation and rebelling remarkable discoveries in the field of “pharmaceutical art”.

This work is essentially based upon documents and facts of greater value which are a accurately disclosed, not backing the author’s emotional implication. His work “Medicine and Pharmacy in Romania’s past” was granted an award in 1935 by the Romanian Academy. It consists of three volumes: vol. I (1382-1775); vol. II (1775-1834); vol. III (Public Medical Assistance services in Romania’s past until 1834).

INTRODUCERE

Lucrarea noastra cu titlul „Pompei Gh. Samarian si Istoria Farmaciei din Moldova”, este o scurta prezentare dupa „Medicina si Farmacia in trecutul Romanesc”, volumul II publicata de Dr. Pompei Gh. Samarian in anul 1938 [2]. Lucrarea a fost sustinuta la Sectia – Istoria Farmaciei, in cadrul celui de al XI-lea Congres National de Farmacie din 8-10 octombrie 1998 la Iasi [3], calauza fiind motto-ul din volumul II al acestei opere:

„Lorsque vous traitez un sujet il n’est pas toujours nécessaire de l’épuiser, il suffit souvent d’y faire pencer” (Montesquieu[1]).

In istoriografia medico-farmaceutica romaneasca un loc de frunte il ocupa Dr. Pompei Gh. Samarian, care nefiind istoriograf de profesie, asezat intr-un orasel de provincie (Calarasi-Ialomita) a reusit prin tenacitate si vointa sa invinga izolarea si sa scoata la lumina inegalabile file din trecutul farmaceutic romanesc.

Aceasta opera intitulata “Medicina si Farmacia in trecutul Romanesc” este cea mai reprezentativa si ampla lucrare a Domniei sale, fiind premiata de Academia Romana in anul 1935. Lucrarea are la baza documente si fapte de mare valoare, care sunt redate cu mare acuratete in 3 volume: volumul I “Medicina si Farmacia intre anii 1382-1775”; volumul II „Medicina si Farmacia intre anii 1775-1834”; volumul III „Asistenta publica in trecutul Romanesc pana la 1834”.

In prefata la vol. I, Nicolae Iorga (1871-1940) scria: „nu se poate o strangere de material mai ingrijita decat aceea pe care o da autorul in aceste pagini…. In total e una dintre cele mai bune lucrari de istorie pe care le-am avut in ultimii ani” [1].

Capitolele consacrate farmaciei (volumul II) si inceputul prepararii medicamentului in Tara Romaneasca si Moldova, cuprind in ordine cronologica, date referitoare la:

–          spiteri, spiterii, drogherii si medicamente;
–          controlul si legiferarea comertului spiteresc si,
–          practica spitereasca.

Notiunea de Farmacie ca arta a prepararii medicamentului dupa prescriptia medicului, bazata pe cunostinte temeinice si cu respectarea riguroasa a Farmacopeei, a aparut in Moldova si Tara Romaneasca destul de tarziu, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea.

De multa vreme insa, poporul folosea termenul de spiterie pentru desemnarea unui comert specializat in vanzarea de produse folosite pentru lecuirea bolilor.

Citand pe Nicolae Iorga in explicarea originii cuvintelor de spiter si spiterie, Dr. Samarian explica originea latina a acestor cuvinte. Astfel, spiterul este “cel ce vinde speciile si compune medicamentele ordonate de medic”, cat si dupa denumirea frantuzeasca “„a speciilor“„épices”, iar cel ce se ocupa de vanzarea lor “„épicier”, adica bacan.

Iata deci, ca la inceput notiunile de bacanie si spiterie aveau aceeasi semnificatie, dupa parerea noastra.

Treptat a aparut diferentierea acestora – bacanii care vindeau si specii medicamentoase s-au transformat cu timpul in vanzatori de „miroase” – apotecari, denumire intalnita si in Pravila lui Matei Basarab. [conform Samarian, vol.II].

Spre sfarsitul secolului al XVI-lea (circa 1590), multi negustori din Iasi, mai ales armeni, erau aromatarii Iasului. Activitatea acestor vanzatori de „speciali”, de ierburi de leac si otravuri nu se desfasura la intamplare, ci respectand unele reguli, precizeaza Dr. Pompei Gh. Samarian. Numele unui astfel de vanzator – Luca Stroe, apare intr-un proces din 5 februarie 1591 la Iasi.

Pravila lui Vasile Lupu, tiparita in Moldova in 1646, mentioneaza ca la acea data existau spiteri sau negustori de specialitate, de la care se cumparau vracevaniile, adica medicamente.

Faptul ca medicamentele se vindeau prin bacanii alaturi de diferite articole specifice acestui negot, rezulta si din specificatia data de Dimitrie Cantemir (1673-1723) cuvantului apotecar. Invatatul numeste apotecar pe „acela ce sade la pravalie si mai cu deadins acela ce vinde erbi de doftorie”. Tot el spune ca spiterul sau apotecarul trebuie sa aiba „praxis” adica sa stie a executa dupa anumita invatatura, cele ce se prescriau de doftori.

Pana la aparitia spiterilor, prepararea medicamentelor, eliberarea si administarea lor se facea la noi (ca si in alte tari) de catre medici. Cu alte cuvinte, nu se despartisera profesiile, medicul fiind in acelasi timp si spiter (apotecar).

Dimitrie Cantemir defineste, de asemenea, si cuvantul reteta, ca fiind “izvodul de leacuri pe care il trimet doftorii la spiteri sa faca leacul asupra boalei”.

SPITERI, SPITERII, DROGHERII SI MEDICAMENTE IN MOLDOVA

Aparitia primilor spiteri instruiti in Moldova, dupa Dr. Pompei Gh. Samarian ar fi in secolul al XVII-lea. Spiterii profesionisti care se deosebesc de bacani prin cunostinte mai avansate, incep sa apara mai intai in slujba curtilor domnesti din Iasi. Dupa nume ei sunt straini si initiati in arta prepararii medicamentelor in tarile de origine. Ei se deosebesc de spiterii autohtoni care erau bacani.

Pana in anul 1834, Dr. Samarian citeaza urmatorii spiteri si spiterii:

La 1 iunie 1670 este mentionat in Iasi Mihalco spiterul.
In 1763, in registrul de socoteli al Domnitorului Calimachi, sunt amintiti la Iasi – Toma, Antohi si Andonie Feiermann.

Odata cu infiintarea spitalelor se deschide o epoca noua pentru spiteri.

In ianuarie 1657 este dat Hrisovul de intemeiere al Spitalului Sf. Spiridon din Iasi de catre Domnitorul Constantin Cehan Racovita, care fara indoiala avea si o spiterie, pentru ca despre aceasta aminteste Dr. Gustav Orraeus ceva mai tarziu, in 1770 in lucrarea sa „Historia paestis Issiensis”, subliniind ca de la inceput la acest spital a lucrat efectiv un spiter.
In 1764 s-a deschis o spiterie, denumita Minerva in orasul Roman, de catre un sas si apartinea de Spitalul Spiridoniei.
La 2 august 1771 se vorbeste intr-un raport despre Johann Lochman „hirurg si ipotecar al orasului Iasi”, cu spiteria Hygeia, retras apoi din afaceri in Ardeal.
La 17 ianuarie 1741 in Moldova, sub Grigore Matei Ghica, se gasesc doua documente despre existenta unui spiter Alexandru Toma.
1765 este anul cand, prin Hrisovul Domnitorului Ghica, se infiinteaza Spiteria Spitalului Sf. Spiridon din Iasi, avand ca spiter pe Andonie Feiermann.

Un pas inainte pe drumul „dezvoltarii farmaciei romanesti” il reprezinta aparitia „farmaciei obstesti” sau a „spiteriei comunale”.

In 1776 apare o astfel de farmacie la Iasi, deschisa nu de un spiter ci de catre un doftor – Fotache, prin Hrisovul Domnitorului Ghica.
La 28 ianuarie 1778 Domnitorul Constantin Moruzi intareste prin alt hrisov hotararea anterioara pentru oficializarea doctorului obstii si a spiteriei de obste, motivand aceasta masura prin faptul ca „norodul are nevoie de doftor si doftorii”.
In martie 1785, Alexandru Mavrocordat da un hrisov prin care intareste toate oranduielile predecesorilor sai in ceea ce priveste functionarea spiteriei de obste. In acea vreme, existau la Iasi 2 categorii de spiterii, care se bucurau de scutiri de vama – spiterii de obste si una particulara.
Din 1793 la Spiteria Spitalului Sf. Spiridon din Iasi este spiterul Lockeman (Ioan Lohman, Ioan Lochman), care a avut apoi o spiterie particulara timp de 35 de ani.
La 5 octombrie 1793 prin Hrisovul lui Mihai Voda Sutu a luat fiinta la Botosani o spiterie, ca raspuns la jalba targovetilor din oras. Spiteria a fost condusa de spiterul Ioan Giorgiu (Johann Gorgias, fiul unui sas protestant din Brasov).
La 1 noiembrie 1796 s-a deschis la Iasi Spiteria lui Alexandru Venier, preluata apoi de Costache Desila.
Sub ocupatia ruseasca, la Spitalul Sf. Spiridon, in 1808, functiona spiterul Luca Nicolaev.
La 5 martie 1809 apare si un furnizor de medicamente, angrosist sau numai plasator de droguri, Thomas Nerantzi.
La 1 iulie 1813 s-a deschis la Botosani o doua spiterie, infiintata de spiterul Frantz Xavier Naiman.
La 18 mai 1814 Vasile Malava deschide la Galati „Spiteria Curtei regale” sau Sf. Gheorghe.
La 18 august 1819 apare inca o farmacie particulara la Iasi, a lui Kraus.
In 1820 a luat fiinta spiteria „Providenta” in Iasi, deschisa de Kloss Ferdinand.
La 3 ianuarie 1823, tot la Iasi s-a deschis spiteria „Paracelsus”, devenita mai apoi „Populara” ce apartinea lui Ioan Vasiliu.
La 7 februarie 1823 s-a deschis la Iasi spiteria „La Coroana”, care apartinea lui Iosif Leiter. Mai tarziu, el face tovarasie cu spiterul Anton Abrahamfi, om cult, care impreuna cu spiterii Torenberg si Lochmann intocmesc un tablou de „gradurile spirtului”, folosind termometrul lui Reomur si alcoholmetru lui Vagner.
In 1823 gasim in Iasi un spiter roman din Bucovina – Daniel Scavinschi, cu studii facute la Lwow. Era ipohondru pana la nebunie (inghitea toate doftoriile din lume; a murit intoxicat cu Hg si opiu). In pachetul de manuscrise romanesti din Biblioteca Academiei Romane (BAR) nr. 409, gasim o prezentare a acestuia ca traducator din germana a lucrarii „Macroviotica sau metodul de a lungi viata omineasca” – Daniel Scavinschi, cel mititel de statura, Pre care-a placut naturei a-l lucra-n miniatura –.
1823 este anul deschiderii la Piatra Neamt a spiteriei lui Iacob Garocinschi.
La 30 august 1825 s-a deschis la Falticeni spiteria lui Gh.Vasilcovschi, (aprobare data de Doctorul Curtei Toma Nae).
In martie 1826 la Iasi s-a deschis spiteria lui Iacob Verjenschi, despre care se precizeaza ca, acesta – plecand la Viena pentru aprovizionare a lasat-o pe sotia sa Cecilia Wirozinsca „provizoara legiuita……asezata cu diploma” sa conduca spiteria. Aceasta ar fi prima femeie spitereasa „legiuita” la noi, scrie Dr. Pompei Gh. Samarian. In 1833 exista si o moasa Verojinska la Iasi, putand fi sotia sau sora spiterului.
La 20 iulie 1826 la spiteria din Barlad era diriginte Craus „cu bune stiinte de himica si mester intru amestecarea si plasmuirea doftoriilor, aprobat de Dr. Toma Nae, doctor al Curtei”.
La 10 septembrie 1826, la Spitalul Sf. Spiridon din Iasi functiona Filip Naiman, spiter si hirurg.
3 iulie 1827 este data deschiderii la Dorohoi a spiteriei lui Frantz Sleider.
La 10 august 1827 s-a deschis la Iasi „Spiteria Centrala” fosta „Minerva” de catre Ioan Padure, viitor membru al Societatii Medico-Naturalistilor din Iasi.
In 1827 a aparut la Botosani inca o spiterie „Minerva” a lui Iosif Ferdinand Dobrovolschi.
La 11 ianuarie 1830, data infiintarii Societatii Medico-Naturalistilor din Iasi, apare printre membrii Societatii numele lui Johan Binder, magistru farmacist din Botosani.
La 10 martie 1832, Dr. Constantin Hepites, care era spiter cere permisiunea de a deschide o spiterie in Braila, denumita „Aquila Romana” (pentru a pune capat practicii negustorilor care tin in pravalie si casele lor doftorii proaste si otravuri). Aceasta spiterie a ajuns cea mai cunoscuta din tara din acea vreme.
La 31 martie 1832, un slujbas rus, Tornberg, administratorul spitalelor militare din Iasi, primeste aprobare pentru deschiderea in oras a spiteriei „Steaua Polara”.

In loc de Concluzii

Din documentele publicate de Pompei Gh. Samarian in 1938, (volumul II), am enumerat primele farmacii si primii spiteri care au asigurat medicamente pentru populatia Moldovei, mai ales pentru oraseni si boieri, in anii 1775-1832.

Lucrarea a inchinat-o parintilor, Porfira si Gh. Samarian, iar in prefata, Dr. Victor Gomoiu, Presedintele Societatii Internationale a Istoriei Medicinii, spunea „cu inteligenta, rabdare, bun simt si mai ales cu o covarsitoare iubire (cum zicea Nicolae Iorga), Pompei Gh. Samarian s-a trudit sa identifice pe inaintasii nostri si sa le defineasca rostul, scotand la lumina figuri sau fragmente cu totul ignorate pana atunci……… Fie ca exemplul Dr. Samarian sa serveasca de indemn urmasilor pentru desavarsire ce am inceput noi”.

Bibliografie

IZSÁK, S. –Farmacia de-a lungul secolelor – Ed. St. Enc. Buc. 1979, 419 p.
Dr. Pompei Gh. Samarian, „Medicina si Farmacia in trecutul Romanesc (1382-1775)”, vol. I, Tipografia „Moderna” Calarasi – Ialomita, 1935, 438 pag;
Dr. Pompei Gh. Samarian, „Medicina si Farmacia in trecutul Romanesc (1775-1834)”Vol. II, Tipografia „Cultura”, 1938, 714 pag.;
Soporean Maria, „Pompei Gh. Samarian si Istoria Farmaciei din Moldova”, Al XI-lea Congres National de Farmacie, 8-10 octombrie 1998, Iasi, Romania.