Un muzeu in suferinta

In Bucuresti exista de multa vreme un „muzeu national in suferinta”; este vorba despre Muzeul National de Istoria Farmaciei. Despre Muzeul National de Istorie a Farmaciei din Bucuresti au fost prezentate cateva comunicari la manifestarile stiintifice anuale ale Societatii Romane de Istoria Farmaciei. Ideea de a organiza un muzeu de istoria farmaciei a apartinut profesorului Ion Vintilescu (1881 – 1954). Acesta a creat conditiile minime, dar satisfacatoare, in 1936 chemand de la Galati un farmacist cu activitate de istoria farmaciei si cu experienta de redactor al unei reviste farmaceutice, farmacistul Aurel Scurtu (1875 – 1948).

Pentru ca nu putea fi remunerat ca farmacist, Aurel Scurtu a fost numit bibliotecar la Facultatea de Farmacie din cadrul Universitatii Bucuresti. El sosit in Bucuresti, a inceput sa stranga materiale. Director, de fapt al muzeului, el a inceput sa cutreiere Transilvania pentru a culege diplome si alte documente ale vechilor farmacisti cu studii in strainatate. Muzeul a inceput sa se infiripe, mai ales cu materiale de la cele mai vechi farmacii publice din Bucuresti. Sala muzeului era langa biblioteca. Totul arata promitator. Dar prima drama a inceput prin distrugerea si incendierea provocata de bombardamentele anglo-americane din aprilie 1944. S-au salvat numai diplomele stranse cu atata grija. In scurta vreme Aurel Scurtu a decedat, iar odata cu el, si muzeul national. Ideea de a organiza un muzeu a fost reluata de farmacistul Zissi Farsirotu, cercetator in organizarea farmaceutica la Institutul pentru Controlul de Stat al Medicamentelor si Cercetarii Farmaceutice din Bucuresti.

Profitand de doi factori importanti: nationalizarea farmaciilor particulare in 1949 si 1953 care a facut posibila disponibilizarea de mobilier vechi, aparatura, documente etc.; si autoritatea care il inconjura pe initiator, fost director al Directiei Farmaceutice din Ministerul Sanatatii, a determinat acumularea de ustensile vechi si mobilier de la trei oficii farmaceutice: Deva, Ploiesti si Suceava. Odata cu numirea sa in Facultatea de Farmacie din Bucuresti, conferentiarul Farsirotu a mutat toata colectia in localul facultatii, pe atunci in strada Dumbrava Rosie. Colectia nu a ramas multa vreme aici, ea s-a mutat in actualul edificiu din strada Traian Vuia. Decanatul a oferit spatiu la disciplina Organizare Farmaceutica si Istoria Farmaciei la etajul IV.

Sala fiind mica, ustensilele de farmacie au fost ingramadite in spatiul de la inceput insuficient. Materialele au fost asezate pe o receptura dubla, busturile pe pervazul ferestrelor, pe jos, pe pereti (diplomele si fotografiile). Donatiile au continuat, creand si mai mult nevoia de spatiu. Desigur, daca cererile repetate la decanatul Facultatii de Farmacie din Bucuresti, Primaria Generala si Primaria de Sector ar fi fost solutionate macar in parte, situatia ar fi fost mai buna. Disciplina de Industrie a medicamentelor din cadrul Facultatii de Farmacie din Bucuresti a oferit o incapere si acolo s-a adapostit sectia documentare. Aceasta sufera insa de lipsa de mobilier pentru depozitare si mobilier minim pentru studiu, pentru cel putin 2-3 cercetatori. In acest compartiment s-au strans si reviste vechi de farmacie, carti de istoria farmaciei si fonduri personale de arhiva ale oamenilor de stiinta, farmacisti si cadre universitare. Centrofarm S.A. a oferit o incapere in localul oficiului central de stocare, care ameninta cu degradarea materialelor, camera neputind fi aerisita. In aceasta camera supra-aglomerata s-au depus obiectele si arhivele savantului prof. Dumitru Gr. Constantinescu si obiecte ale academicianului Stefan Marius Milcu. Toate magaziile si colectia care poarta numele conf. dr. Zissi Farsirotu de la Facultatea de Farmacie sufera din lipsa spatiului. Mentionam ca tarile vecine din vest au muzee de Istoria Farmaciei: Ungaria, Cehia, Slovacia (compartiment in Muzeul National);

Polonia este un exemplu: Muzeul de Istoria Farmaciei de la Cracovia (exista un muzeu si la Varsovia) are o vechime respectabila, are spatiu in centrul orasului intr-o casa sistem vila cu 3 niveluri, mai multi salariati si cercetatori. In timp ce aceste tari au muzee deschise si cu vechime, la noi, forurile competente nu acorda sprijin. Se pune intrebarea, dupa occidentalizarea farmaciilor publice de dupa 1990 care au indepartat vechiul mobilier se vor mai gasi materiale de interes farmaco-istoric? De aceea ridicam steagul suferintei muzeului national in speranta gasirii unei solutii cat mai urgente. Muzeul poarta acum denumirea veche si s-a redeschis in anul 2000 doar Sectia A – Colectia „Z. Farsirotu”. Facem apel la cei cu posibilitati si la autoritatea de stat sa sprijine prin acordarea unui spatiu corespunzator pentru a putea reorganiza muzeul si al redeschide cat mai curand. Bibliografie: 1. A. Carata, C. Iugulescu – Le Musée National D’Histoire de la Pharmacie de Bucarest – Al 36-lea Congr. Int. Ist. Farm., Sinaia, 24-27 septembrie 2003; 2. Catruna Bianca si colab. – Farmacistul Aurel Scurtu – Colectionar si Creator de Muzeu National de Farmacie – A XI-a Reuniune Nationala de Istorie a Farmaciei, Braila 8 -10 iulie 2004; 3. C. Iugulescu – De la Colectie la Muzeul National de Istoria Farmaciei. Clasificare – A XI-a Reuniune Nationala de Istorie a Farmaciei, Braila 8 -10 iulie 2004.