Acasă » Arhivă » Revista Galenus 2010 » Acte normative in domeniul farmaceutic si medical
Acte normative in domeniul farmaceutic si medical
Rezumat
Acest articol detaliaza cateva prevederi din domeniul farmaceutic si medical, cum ar fi Ordinul nr. 220/2010 al ministrului sanatatii pentru modificarea si completarea Normelor privind modul de calcul al preturilor la medicamentele de uz uman si Hotararea Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania (OAMGMAMR).
Abstract
This article highlights some of the provisions from pharmaceutical and medical field, such as Health Minister’s Order number 220/2010 for the amendment and the addition of Institution regarding the prices for human medicinal products and OAMGMAMR’s Decision.
In acest numar va supunem atentiei cateva prevederi din domeniul farmaceutic si medical publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, si anume:
1. Ordinul nr. 220/2010 al ministrului sanatatii pentru modificarea si completarea Normelor privind modul de calcul al preturilor la medicamentele de uz uman, aprobate prin Ordinul ministrului sanatatii nr. 75/2009, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 179 din 19 martie 2010, stabileste urmatoarele:
- Sintagma „pret de referinta generic” este acel pret echivalent cu maximum 65% din pretul medicamentului inovativ al carui generic este;
- Pentru realizarea analizei comparative a pretului, care trebuie sa fie mai mic sau cel mult egal cu cel mai mic pret al aceluiasi medicament din lista tarilor cu care se efectueaza comparatia, transformarea preturilor de producator din alte valute in lei se face luandu-se in considerare cursul de schimb valutar folosit la intocmirea bugetului pe anul in curs. Acest lucru este valabil pentru moneda euro. Pentru alte valute se foloseste cursul de schimb mediu prognozat de Comisia Nationala de Prognoza:
a) Sanctionarea detinatorului APP (Autorizatia de punere pe piata) in cazul in care pretul propus nu este in conformitate cu prezentele norme, cu excluderea medicamentului din lista denumirilor comune ale medicamentelor de uz uman de care beneficiaza asiguratii in tratamentul ambulatoriu cu sau fara contributie personala, pe baza de prescriptie medicala, pe o perioada de un an de la emiterea deciziei ministeriale;
b) in cazul in care pretul este mai mare decat in celelalte tari de comparatie, detinatorul APP sau reprezentantul este instiintat pentru diminuarea pretului in termen de 30 de zile;
c) in cursul termenului pentru care pretul este valabil, detinatorul APP sau reprezentantul poate diminua pretul de producator avizat de minister la medicamentele generice, pret pe care il va comunica Ministerului Sanatatii pentru stabilirea pretului cu ridicata si a celui cu amanuntul corespunzator, in vederea includerii in Catalogul national;
d) Actualizarea preturilor de producator in lei se face anual, in luna aprilie;
e) Articolul II al Ordinului nr. 1637/2009 al ministrului sanatatii pentru modificarea si completarea Normelor privind modul de calcul al preturilor la medicamentele de uz uman, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 2 din 4 ianuarie 2010, ordin despre care am vorbit in numerele trecute, care se refera la procedura avizarii si reavizarii preturilor, se abroga.
2. Hotararea nr. 1 din 12 martie 2010 a Consiliului national al Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania (OAMGMAMR), publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 200 din 30 martie 2010, a stabilit mai multe taxe, precum si cuantumul acestora in vederea eliberarii de duplicate, si anume: certificat de participare la curs de educatie continua si certificat de membru. Totodata, se stabilesc si documentele care se depun in vederea acordarii duplicatului solicitat, precum:
- Cerere pentru eliberare duplicat adresata conducerii filialei OAMGMAMR al carei membru este;
- Declaratie scrisa a titularului in care sunt cuprinse elemente necesare pentru identificarea actului si imprejurarile in care a fost pierdut, distrus complet sau deteriorat partial;
- Copie a actului pierdut (daca exista);
- Chitanta reprezentand dovada platii pentru eliberare duplicat;
- Copia actului de identitate a titularului;
- Dovada publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a III-a a pierderii, furtului, distrugerii, deteriorarii actului respectiv sau dovada publicarii anuntului intr-un cotidian de larga circulatie;
- Hotararea prevede si faptul ca duplicatul se elibereaza, de regula, o singura data.
3. Hotararea nr. 2 din 12 martie 2010 a Consiliului national al OAMGMAMR, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 200 din 30 martie 2010, modifica art. 1 din Hotararea Consiliului national al OAMGMAMR nr. 24/2009, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 750 din 4 noiembrie 2009, prin care membrii OAMGMAMR care exercita profesia de asistent medical generalist, moasa sau asistent medical au obligatia de a plati lunar cotizatia de membru in cuantum de 1% din valoarea salariului de baza.
4. Prin Hotararea Guvernului nr. 262 din 31 martie 2010 pentru aprobarea contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anul 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 207 din 1 aprilie 2010, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate elaboreaza normele de aplicare a contractului-cadru, consultand Colegiul Medicilor din Romania, Colegiul Farmacistilor din Romania, Ordinul Biochimistilor, Biologilor si Chimistilor, precum si a organizatiilor patronale si sindicale reprezentative din domeniul medical. La data de 1 aprilie 2010, data intrarii in vigoare a Hotararii Guvernului nr. 262/2010, s-a abrogat Hotararea Guvernului nr. 1714/2008 pentru aprobarea contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anul 2009, care a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 885 din 29 decembrie 2008, cu modificarile si completarile ulterioare, cu exceptia lit. y) a art. 14 din norme. Aceasta prevede faptul ca furnizorii de servicii medicale au obligatia, in relatiile contractuale cu casele de asigurari de sanatate, sa recomande asiguratilor tratamentul adecvat, cu respectarea conditiilor privind modalitatile de prescriere a medicamentelor, conform unui buget orientativ, in conditiile stabilite prin norme, prevedere care se va aplica incepand cu 1 iulie 2010. Prezenta hotarare prevede in anexa contractul-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anul 2010, care contine urmatoarele:
- Dispozitii generale privind: furnizorii si casele de asigurari de sanatate, nerespectarea obligatiilor contractuale de catre parti, modelele de contract pentru furnizarea de servicii medicale, medicamente si unele materiale sanitare in tratamentul ambulatoriu si de dispozitive medicale in ambulatoriu, prevazute de norme, termene de contractare, procedura in caz de refuz a caselor de asigurari de sanatate sau a Casei Nationale de Asigurari de Sanatate de a incheia contracte sau de a deconta unele servicii raportate ca realizate, solutionarea litigiilor (Comisia de arbitraj de pe langa Casa Nationala de Asigurari de Sanatate sau, dupa caz, de catre instantele de judecata), organizarea si efectuarea controlului furnizarii serviciilor medicale, medicamentelor si a unor materiale sanitare in tratamentul ambulatoriu si a dispozitivelor medicale acordate asiguratilor in ambulatoriu in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate (se realizeaza de CNAS si casele de asigurari de sanatate la care mai pot participa si reprezentanti ai Colegiului Medicilor din Romania, Colegiului Farmacistilor din Romania, Colegiului Medicilor Dentisti din Romania, Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania). De asemenea, procedura premergatoare efectuarii controlului, atributiile ce revin directiilor de sanatate publica judetene si a municipiului Bucuresti (exercitate de directiile medicale sau de structurile similare din ministere/institutii centrale cu retea sanitara proprie, precum si de autoritatile locale care au preluat managementul asistentei medicale spitalicesti), certificarea documentelor care stau la baza incheierii contractelor pentru conformitate cu originalul (aceste dispozitii generale sunt cuprinse in Capitolul I).
Capitolul II cuprinde dispozitiile generale si conditiile specifice pentru furnizorii de servicii medicale. Acestea vor fi tratate in editia viitoare.
Marinela Nichitus, consilier juridic
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.