Farmacist: deontologie profesionala

Jurist Alina Stefan

Din nou impreuna, pentru a arunca o privire asupra unor prevederi legale care au atat o functie de protejare a beneficiarilor serviciilor asigurate de catre farmacist, dar si o functie preventiva, de modelare si de sanctionare pentru cei care le incalca.

Revenind la Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, daca in precedentele articole am raspuns la intrebarea „Cine poate profesa ca farmacist?”, de aceasta data ne vom ocupa de raspunsul la intrebarea „Cine nu poate fi farmacist?”.

Ca in mai toate profesiile ce implica o libertate, cel putin privind exercitarea atributiunilor strict legate de profesia in sine, si profesia de farmacist nu poate fi practicata decat cu respectarea unor principii general valabile, care sa asigure desfasurarea in conditii bune a serviciului prestat. Aceste principii se refera la:
n o pregatire, o calificare corespunzatoare; de aceea pentru exercitarea profesiei de farmacist ai nevoie de „titlul oficial de calificare”;

 

  • neexercitarea in paralel si a altor profesiuni care, si acestea, la randul lor, implica o responsabilitate mare, chiar daca, ca pregatire, in proportie de 80-90 la suta, materiile din timpul perioadei de pregatire sunt la fel;
  • un comportament ireprosabil care sa stea la baza unei relatii de incredere intre farmacist si bolnav;
Privind primul principiu, legea asigura, prin prevederile ei, conditii de exercitare/autorizare a profesiei de farmacist, crearea unui organism specializat de control – Colegiul Farmacistilor – avand in cele din urma acelasi scop: exercitarea atributiunilor specifice profesiei de farmacist in conformitate cu cele mai inalte standarde de calitate, calitate care este data in primul rand de calificarea celor ce o exercita.
Celui de-al doilea principiu Legea nr. 95/2006 ii consacra art. 563 vorbind despre incompatibilitati, precum si despre procedura privind aparitia unei astfel de situatii in timp ce este exercitata profesia de farmacist:
„(1) Exercitarea profesiei de farmacist este incompatibila cu:
a) profesia de medic;
b) oricare ocupatie de natura a aduce atingere demnitatii profesiei de farmacist sau bunelor moravuri, conform Codului deontologic al farmacistului;
c) starea de sanatate fizica sau psihica necorespunzatoare pentru exercitarea profesiei de farmacist.
(2) In termen de 10 zile de la nasterea situatiei de incompatibilitate, farmacistul este obligat sa anunte colegiul al carui membru este.
(3) Presedintele colegiului din care face parte farmacistul poate desemna o comisie special constituita pentru fiecare caz in parte, alcatuita din 3 farmacisti primari, pentru a confirma sau a infirma situatia de incompatibilitate prevazuta la alin. (1) lit. a) si b). In cazurile prevazute la alin. (1) lit. c), acesta poate solicita organelor In drept confirmarea sau infirmarea starii de incompatibilitate.
(4) Pe timpul starii de incompatibilitate se suspenda de drept calitatea de membru al Colegiului Farmacistilor din Romania si dreptul de exercitiu al profesiei.”
Cat priveste cel de-al treilea principiu general, Legea nr. 95/2006 prevede interdictia unui comportament contrar bunelor uzante in domeniul farmaceutic, comportament care a fost denumit de lege ca „nedemnitati”. Astfel, art. 562 prevede ca:
„Este nedemn sa exercite profesia de farmacist:
a) farmacistul care a fost condamnat definitiv prin hotarare judecatoreasca pentru savarsirea cu intentie a unei infractiuni contra umanitatii sau vietii, in imprejurari legate de exercitarea profesiei de farmacist, si pentru care nu a intervenit reabilitarea;
b) farmacistul caruia i s-a aplicat pedeapsa interdictiei de a exercita profesia, pe durata stabilita prin hotarare judecatoreasca definitiva sau disciplinara.”

Vorbind despre deontologie profesionala, vom face, in articolul urmator o scurta incursiune in Codul deontologic al farmacistului, astfel incat orice farmacist sa inteleaga principiile generale de care va trebui sa tina seama in exercitarea atributiilor.

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.