Acasă » Legislație farmaceutică » Noi consideratii asupra codului deontologic
Noi consideratii asupra codului deontologic
Codul deontologic al farmacistului, aprobat prin Decizia Adunarii Generale a Colegiului Farmacistilor din Romania nr. 1/2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 752 din 18 august 2005, a fost modificat si completat prin DECIZIA nr. 1 din 12 mai 2006 publicat in Monitorul Oficial cu numarul 514 din data de 14 iunie 2006, adica dupa data adoptarii Legii nr. 95/2006, astfel ca potrivit acestei ultime decizii: „in temeiul art. 590 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, Adunarea generala nationala a Colegiului Farmacistilor din Romania, intrunita in sedinta din data de 12 mai 2006, hotaraste:…”
Ca principiu, Codul deontologic stabileste doar linii directoare, neputand cuprinde toata varietatea de cazuri intalnite in practica farmacistilor. De aceea, in art. 5 stabileste o regula in sensul ca: “in situatiile in care, in rezolvarea unei probleme, alegerea solutiei nu este prevazuta in normele legale, farmacistul trebuie sa ia o decizie concordanta cu etica profesiei si sa-si asume responsabilitatea”.
Desi un farmacist poate fi subordonat pe linie organizatorica angajatorului, totusi, Codul deontologic il obliga „sa-si pastreze libertatea si independenta profesionala conform juramantului profesiei”, raspunzand pentru activitatea sa profesionala numai in fata Colegiului Farmacistilor. De aceea, acest organism are ca scop primordial garantarea mentinerii standardelor profesionale la cel mai inalt nivel posibil, in scopul ocrotirii sanatatii publice si supravegherea respectarii de catre farmacisti a indatoririlor profesionale si a eticii profesionale, precum si apararea independentei, onoarei si demnitatii profesionale.
Ca o subliniere a sustinerilor noastre, Art. 8 stabileste, fara putinta de tagada:
„(1) Indiferent de sfera de activitate, farmacistul trebuie sa aiba in centrul atentiei sale binele pacientului si al publicului in general.
(2) Farmacistul este raspunzator pentru toate deciziile sale profesionale, indiferent de responsabilitatile (gestiuni, promovari produse etc. – adaugirea noastra) asumate in exercitarea profesiei sale.”
Codul detaliaza regulile ce trebuie respectate in luarea deciziilor profesionale:
„a) sa-si exercite profesia in conformitate cu procedurile standard de operare scrise, prevazute de regulile de buna practica din domeniul sau de activitate;
b) sa-si indeplineasca indatoririle profesionale cu competenta, in termenele stabilite;
c) sa profeseze doar in acele posturi in care i se permite sa-si respecte indatoririle esentiale ca farmacist, libertatea de decizie si independenta profesionala;
d) sa accepte acele posturi pentru care are competenta si disponibilitatea necesare pentru a indeplini cu succes indatoririle profesionale. In acest sens trebuie sa se informeze asupra specificului activitatii, accesului la mijloacele necesare pentru exercitarea profesiunii la standardele necesare;
e) sa-si indeplineasca personal atributiile si, la nevoie, sa delege o persoana competenta autorizata pentru indeplinirea anumitor activitati profesionale, asumandu-si raspunderea;
f) sa informeze imediat o persoana responsabila in cazul in care nu isi poate indeplini indatoririle profesionale, pentru a se putea lua la timp masuri de remediere;
g) sa raporteze medicului prescriptor sau autoritatilor competente orice efect nedorit sau advers al medicamentelor, in scopul optimizarii tratamentelor;
h) sa se abtina sa critice sau sa condamne convingerile personale ori religioase ale pacientului care apeleaza la serviciile sale;
i) sa acorde servicii in mod egal pentru toti pacientii, fara discriminare, in ordinea solicitarii acestora, cu exceptia situatiilor de urgenta;
j) sa se asigure ca serviciile sale au fost percepute si intelese corect de pacient, incurajandu-l sa participe activ la reusita tratamentului;
k) sa nu refuze nejustificat acordarea serviciilor care ii intra in atributii, conform legii.”
Sa luam un ragaz pentru a reflecta asupra respectarii acestor reguli generale de deontologie si asupra modului de respectare/aplicare a lor in activitatea de zi cu zi…. pana la aparitia numarului viitor.
Jurist Alina Stefan
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.