Adicția alimentară – noțiune controversată pe care încă nu o înțelegem pe deplin

Adicția alimentară reprezintă un subiect controversat și intens dezbătut atât în rândul cercetătorilor, cât și al publicului larg. Termenul face referire la posibilitatea ca oamenii să aibă reacții similare cu cele întâlnite în adicțiile clasice de substanțe, dar în raport cu anumite tipuri de alimente. Tot mai multe studii evidențiază cât de frecvent apare acest fenomen și ce factori contribuie la dezvoltarea lui. De asemenea, adicția alimentară pare să aibă legături cu obezitatea și tulburările de alimentație, ceea ce sugerează că intervențiile în acest domeniu ar putea sprijini prevenirea și tratarea acestor probleme. Există totuși neînțelegeri cu privire la clasificarea corectă a fenomenului: unii îl privesc prin prisma criteriilor pentru tulburările cauzate de substanțe (cum este adicția alimentară – food addiction), în timp ce alții îl consideră mai bine încadrat în categoria tulburărilor comportamentale fără legătură cu substanțele (cum ar fi adicția de alimentație – eating addiction).

Adicție versus dependență – definiții

Există o diferență subtilă între adicție și dependență, ceea ce poate induce în eroare, dar definiția dependenței se conturează astfel: termenul „dependență fizică” descrie adaptările organismului care provoacă simptome de sevraj când anumite substanțe, precum alcoolul sau heroina, sunt întrerupte. Aceste adaptări apar și în cazul unor medicamente psihoactive, cum ar fi antidepresivele. Totuși, dependența fizică este diferită de adicție, care implică pierderea controlului și dorința compulsivă de consum, chiar și în ciuda efectelor negative. Adicția este mai mult legată de schimbări psihologice și comportamentale, nu doar de manifestările fizice de sevraj.

Conceptul de adicție alimentară descrie comportamente legate de consumul excesiv și necontrolat de alimente cu un conținut ridicat de energie. Studiile în acest domeniu au început încă din 1956, însă în ultimele decenii, acest subiect a atras o atenție deosebită datorită noilor metode de cercetare.

Pentru a măsura potențialul de adicție al alimentelor, au fost propuse două concepte fundamentale. Primul concept conturează cercetările care s-au axat pe analiza compoziției chimice a alimentelor. Aceasta se bazează pe faptul că modul în care consumăm alimente poate semăna cu comportamentele de adicție de droguri, accentul fiind pus pe o influență generată asupra substanțelor chimice din creier, precum dopamina. În mod particular, persoanele cu adicție de alimente tind să consume frecvent alimente procesate, cu conținut caloric ridicat, bogate în zaharuri, grăsimi și sare.

Celălalt concept s-a concentrat mai mult pe comportamentele alimentare decât pe alimentele propriu-zise. Aceasta a dus la dezvoltarea ideii că obiceiurile alimentare dezorganizate sau nesănătoase ar putea fi văzute ca o adicție de comportamentul alimentar. Totuși, această abordare a fost contestată, deoarece nu reușește să facă o distincție clară între aceste tipare de comportament și alte tulburări de alimentație, cum ar fi bulimia nervoasă sau tulburarea de alimentație excesivă.

Termenul „adicție” este des întâlnit în societatea de astăzi, deși nu există o definiție clinică clar stabilită. În practica medicală, nu există un diagnostic oficial pentru „adicție” în sine. Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mintale (DSM-5) folosește termenul pentru a descrie tulburările grave legate de consumul de substanțe. Aceste tulburări sunt evaluate pe baza a 11 simptome biopsihosociale, grupate în patru categorii principale.

Diagnosticarea pune accent pe impactul acestor tulburări asupra vieții de zi cu zi, cum ar fi suferința sau afectarea funcționării normale. Totuși, cercetările recente au explorat procesele biologice din spatele adicției, cum ar fi factorii neurologici legați de recompensă și motivație. Printre descoperirile principale se numără rolul DeltaFosB (un factor genetic), dopamina și expresia opioidelor.

American Society of Addiction Medicine (ASAM) a recunoscut „adicția de alimente” ca o posibilă tulburare de adicție. Studii multiple au identificat asemănări semnificative între consumul de droguri și supraalimentare, cum ar fi modificări în funcționarea dopaminei, poftele intense și recidiva în fața alimentelor foarte gustoase.

O analiză realizată de cercetători cunoscuți în domeniul psihologiei și al neuroștiinței a arătat că patru dintre cele 11 simptome definite în DSM-5 pentru tulburările legate de consumul de substanțe sunt susținute de dovezi în contextul alimentelor foarte gustoase. Între timp, cercetările privind adicția de alimente au continuat să avanseze, aducând mai multe date în sprijinul acestui concept.

Definiția adicției alimentare a fost subiectul unor controverse, existând mai multe metode de măsurare a acesteia. Printre acestea se numără chestionarele de autoraportare, autoidentificarea pacienților și Yale Food Addiction Scale (YFAS), un instrument considerat cel mai adecvat pentru evaluarea adicției de alimente, bazat pe criteriile DSM (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders) adaptate pentru tulburările legate de consumul de substanțe. De asemenea, unii au confundat adicția de alimente cu obezitatea sau alimentația excesivă, însă cercetările recente sugerează că aceste concepte sunt, de fapt, distincte.

Mecanismele neurologice

Creierul uman are sisteme de recompensă și motivație care s-au dezvoltat, cel puțin parțial, pentru a asigura accesul la suficiente calorii. Consumul de alimente bogate în calorii, cum ar fi zaharurile și grăsimile, stimulează aceste sisteme, în special căile dopaminergice și opioide, crescând atât plăcerea resimțită, cât și dorința de a căuta astfel de alimente. Sistemul de memorie, reprezentat de hipocampus, joacă un rol în păstrarea amintirilor legate de aceste alimente, amplificând reacțiile la semnalele asociate (cum ar fi mirosurile sau locațiile).
Pe măsură ce aceste obiceiuri se formează, creierul începe să automatizeze reacțiile la indicii asociate alimentelor bogate în calorii, ceea ce eficientizează căutarea acestora. Hormonii intestinali, precum grelina și orexina, pot crește sensibilitatea sistemelor de recompensă la aceste alimente în perioadele de foame, iar hormonii de stres, cum ar fi cortizolul, pot amplifica această reactivitate, favorizând dorința pentru alimente bogate în calorii, probabil ca o metodă de protecție împotriva deficitului energetic.

Alimentele ultraprocesate, cum ar fi ciocolata, chipsurile sau pizza, caracterizate prin adaosuri semnificative de grăsimi și carbohidrați rafinați, au fost asociate mai frecvent cu simptomele adicției alimentare evaluate prin Yale Food Addiction Scale (YFAS), comparativ cu alimentele naturale sau puțin procesate, precum fructele, legumele sau proteinele slabe.

Carbohidrații rafinați

Carbohidrații rafinați, cum ar fi zahărul și făina albă, sunt procesați similar de organism și pot influența glicemia. După consumul acestor carbohidrați, nivelul de glucoză din sânge crește rapid, ceea ce produce un „vârf glicemic”. Acest vârf este urmat de o scădere bruscă, care poate ajunge chiar sub nivelul normal de glucoză din sânge. Această fluctuație poate stimula pofta de a consuma din nou alimente bogate în carbohidrați rafinați, pentru a compensa scăderea glicemiei, întărind ciclul de consum.

Cercetările pe animale sugerează că zahărul poate induce comportamente similare adicției, cum ar fi poftele intense, supraalimentarea, toleranța și simptomele apărute în urma întreruperii consumului de zahăr, asemănătoare celor observate în cazul drogurilor. Aceste efecte sunt atribuite activării sistemului de recompensă al creierului, ceea ce determină eliberarea de opioide endogene, generând o senzație plăcută și de recompensă. Cu toate acestea, studiile subliniază că, deși există aceste asemănări comportamentale, modelul adicției nu se aplică în aceeași măsură consumului de zahăr la oameni, așa cum o face pentru droguri. Mai mult, deși zahărul influențează semnificativ funcționarea creierului și comportamentele asociate, căile neurologice implicate pentru zahăr și droguri nu sunt complet identice. De asemenea, există încă discuții cu privire la alt aspect, dacă zahărul poate fi considerat „adictiv” din punct de vedere clinic, deoarece nu prezintă aceleași caracteristici patologice precum pierderea controlului total sau efectele nocive severe asupra vieții.

Grăsimile

Carbohidrații rafinați stimulează regiunile de recompensă ale creierului, precum striatul (o parte a creierului situată în ganglionii bazali, implicată în coordonarea mișcărilor, învățare, recompensă și procesarea motivațională), prin fluctuațiile glicemiei, în timp ce grăsimile alimentare influențează mai mult senzațiile somatosenzoriale, cum ar fi textura și gustul. Grăsimile saturate și trans, frecvente în alimentele ultraprocesate, declanșează răspunsuri de recompensă mai intense decât grăsimile nesaturate. Neuroimagistica arată că aceste alimente, bogate în grăsimi, dar sărace în zahăr, activează zone din creier responsabile de plăcerea gustativă și evaluarea recompensei, precum girusul postcentral și cortexul orbitofrontal mediu.

Studiile preclinice pe șobolani au arătat că accesul intermitent la grăsimi poate duce la consum excesiv și o motivație crescută pentru mâncare. Totuși, eliminarea grăsimilor din alimentație nu provoacă simptome de sevraj, așa cum se întâmplă în cazul zahărului.

Alimentele ultraprocesate, combinații de carbohidrați rafinați și grăsimi

Majoritatea alimentelor ultraprocesate implicate în consumul compulsiv combină atât carbohidrați rafinați, cât și grăsimi, cum ar fi produse de patiserie, chipsuri de cartofi, pizza, cheeseburgeri, cartofi prăjiți și înghețată. Acestea sunt urmate de produse bogate în carbohidrați rafinați, dar cu un conținut scăzut de grăsimi, precum cerealele pentru micul dejun sau băuturile carbogazoase. Aceste alimente ultraprocesate sunt mai susceptibile să inducă adicție, comparativ cu cele care conțin doar un tip de ingredient, cum ar fi carbohidrați rafinați sau grăsimi. Combinarea acestor componente pare să joace un rol important în atracția și consumul excesiv, iar procesarea intensivă a acestor alimente elimină componente precum apa și fibrele, ceea ce permite o absorbție mai rapidă a ingredientelor, accentuând potențialul lor de a genera consum excesiv.

În alimentele ultraprocesate care combină grăsimi și carbohidrați rafinați, grăsimea joacă un rol auxiliar, sporind gustul și textura alimentului. Aceasta poate amplifica potențialul de adicție al carbohidraților prin activarea unui spectru mai larg de răspunsuri de recompensă în creier, ceea ce face aceste alimente și mai atractive și greu de evitat. De asemenea, sunt bogate în calorii ușor disponibile, care stimulează rapid sistemele de recompensă ale creierului, prin legătura intestin – creier. Totuși, nu se cunoaște exact doza sau rata de absorbție a carbohidraților rafinați și a grăsimilor care declanșează procese asemănătoare adicției, similar cu incertitudinile privind nicotina. Cercetările viitoare ar putea explora aceste limite și contribui la reformularea acestor alimente, pentru a reduce riscurile de adicție.

Alimentele naturale, minim procesate, cum ar fi fructele și legumele, au un risc scăzut de a provoca comportamente adictive. Deși unele alimente minim procesate conțin niveluri ridicate de carbohidrați (de exemplu, fructe) sau grăsimi sănătoase (de exemplu, somon), acestea nu sunt consumate compulsiv, nu stimulează intens sistemele de recompensă ale creierului și nu duc la pofte similare cu cele asociate alimentelor ultraprocesate. În schimb, consumul alimentelor minim procesate este legat de beneficii pentru sănătate, fiind rareori asociat cu tiparele de consum necorespunzătoare observate în cazul alimentelor ultraprocesate.

Un studiu efectuat pe șoareci a evidențiat un aspect interesant, mai exact faptul că un consum excesiv de alimente bogate în grăsimi poate duce la creșterea în greutate, dar nu provoacă simptome de sevraj asemănătoare celor provocate de opiacee. Grăsimea poate influența sistemul opioid și poate crește plăcerea la ingestia alimentelor. În cazul în care șobolanii consumă alimente procesate cu zahăr și grăsimi, se observă modificări în sistemul dopaminergic similare cu cele cauzate de droguri, însă fără simptome de sevraj. Aceasta sugerează că zahărul și grăsimea contribuie diferit la potențialul de adicție al alimentelor procesate.

Deși anumite droguri au un ingredient principal clar, cum ar fi etanolul în alcool sau nicotina în țigări, ele conțin și alte substanțe care ajută la sporirea efectului de adicție. De exemplu, oamenii nu consumă substanțele pure (cum ar fi 100% etanol), ci amestecuri de substanțe care îmbunătățesc palatabilitatea și reduc efectele negative. De exemplu, zahărul adăugat în țigări ajută la mascarea gustului aspru al nicotinei.

Este esențial să se investigheze mai detaliat rolul diferitelor ingrediente din alimentele ultraprocesate pentru a înțelege mai bine potențialul lor de a crea adicție. Această cercetare va ajuta nu doar la validarea acestui potențial, dar și la dezvoltarea unor strategii de intervenție și politici publice eficiente pentru a aborda consumul acestor alimente.

Sarea

Sarea, adăugată frecvent în alimentele ultraprocesate, poate juca un rol în consumul excesiv și în dezvoltarea obezității, fiind considerată un potențial agent al adicției. Deși sarea este prezentă alături de grăsimi și carbohidrați rafinați în multe produse alimentare (pizza, chipsuri, cartofi prăjiți), nu există încă studii care să analizeze comportamentele specifice asociate cu alimentele doar sărate. Este posibil ca sarea să contribuie indirect la potențialul de adicție, amplificând efectele plăcute ale altor ingrediente.

Îndulcitorii artificiali

Îndulcitorii artificiali, precum sucraloza și aspartamul, au un gust mai dulce decât zahărul, dar nu afectează nivelul glucozei. Acești îndulcitori activează sistemele neuronale diferit față de zahăr, stimulând într-o măsură mai mică regiunile de recompensă ale creierului. Deși induc satisfacție datorită gustului dulce, nu activează aceleași procese de recompensă dopaminergică postprandial, deoarece nu conțin glucoza așteptată de creier.

Cercetătorii sugerează că răspunsul incomplet de recompensă al îndulcitorilor artificiali ar putea stimula pofta pentru alimente cu zaharuri adăugate, pentru a activa complet sistemul de recompensă postprandial. Studii pe termen lung au arătat o asociere între consumul de îndulcitori artificiali și creșterea în greutate, însă nu este clar dacă acest consum mai mare cauzează sau este rezultatul creșterii în greutate.

Fast-food

Alimentele de tip fast-food sunt un subiect controversat în ceea ce privește adicția, din cauza conținutului ridicat de grăsimi, sare, cofeină și băuturi bogate în zahăr, care îi conferă un potențial adictiv. Reclamele și ambalajele atrăgătoare provoacă stimuli care pot declanșa supraalimentarea. Persoanele care suferă de obezitate consumă mai frecvent fast-food, ceea ce poate agrava obezitatea prin dezechilibre hormonale, precum rezistența la leptină, reducând astfel suprimarea apetitului. Acești factori combină plăcerea oferită de fast-food cu riscurile pentru sănătate.

Cofeina

Cofeina este cel mai consumat psihostimulant la nivel mondial. În doze mici sau moderate, este sigură și benefică, dar dozele mari pot fi toxice. Consumul excesiv poate duce la dependență, iar persoanele afectate întâmpină dificultăți în reducerea consumului, chiar și atunci când apar probleme de sănătate asociate.

Un studiu efectuat asupra a 600 de profesioniști din domeniul sănătății din Arabia Saudită a explorat consumul, dependența, adicția și efectele cofeinei. Majoritatea respondenților au fost femei (67,8%), nefumători (82%) și cu o vârstă medie de 35 de ani. Cofeina a fost consumată de 94,3% dintre participanți, 47,7% dintre aceștia fiind diagnosticați cu dependență conform DSM-IV, iar 60,9% manifestând o probabilitate ridicată de adicție.

Cele mai populare surse de cofeină au fost cafeaua (70%), ceaiul (59%) și ciocolata (52%). Cofeina a fost asociată cu beneficii precum sporirea energiei, vigilenței și încrederii, dar și cu efecte adverse, cum ar fi insomnie, probleme gastrointestinale și simptome cardiace.
Constatările au variat în funcție de sex, ocupație și starea de sănătate. Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a înțelege mai bine implicațiile pe termen lung ale consumului de cofeină asupra sănătății.

Băuturile energizante

În studiul publicat în International Journal of Environmental Research and Public Health, autorii au analizat impactul consumului regulat de băuturi energizante asupra riscului de adicție comportamentală și asupra sănătății mentale, cu un focus pe tineri. S-a observat că mulți dintre participanți consumă aceste băuturi în mod frecvent, iar acest comportament era corelat cu simptome ce sugerează adicție. Studiul a subliniat, de asemenea, legătura dintre un „simț de coerență” mai scăzut și o tendință crescută de a dezvolta adicție față de băuturile energizante, ceea ce sugerează că starea psihică influențează comportamentele de consum compulsiv. La tinerii care consumau frecvent aceste băuturi, s-au raportat efecte secundare, cum ar fi insomnie, iritabilitate și tahicardie, care indică posibile semne de dependență comportamentală asociată cu aceste produse.

Totuși, este important de menționat că termenii de „adicție” și „dependență” nu sunt încă pe deplin înțeleși sau clarificați în contextul consumului de băuturi energizante, la fel ca și în cazul altor alimente sau substanțe. Deși există semne care sugerează comportamente compulsive și efecte negative asociate cu consumul frecvent, mecanismele exacte care stau la baza acestora nu sunt complet stabilite și necesită cercetări suplimentare pentru a înțelege pe deplin legătura dintre consumul de băuturi energizante și riscurile de adicție comportamentală.

Alcoolul

Un studiu a explorat legătura complexă dintre consumul de alcool, microbiota intestinală și tratamentele adecvate. Autorii folosesc termenul de adicție la alcool pentru a descrie un comportament compulsiv marcat de pofte intense, care reflectă modificări semnificative la nivelul sistemului nervos. Această adicție este corelată cu alterări în sistemul de recompensă al creierului, în special prin impactul asupra dopaminei și altor neurotransmițători.

În același timp, conceptul de dependență este analizat în contextul fiziologic, referindu-se la manifestările fizice și psihologice care apar din cauza consumului repetat și constant de alcool, cum sunt toleranța ridicată și simptomele de sevraj. Studiul subliniază că ambele fenomene, adicția și dependența, sunt interconectate, dar diferă prin nuanțe: adicția implică un impuls comportamental compulsiv, iar dependența reflectă răspunsuri fiziologice și psihologice asociate consumului de alcool.

Proprietățile senzoriale și cognitive ale alimentelor

Alimentele ultraprocesate sunt extrem de atractive datorită proprietăților senzoriale (gust, miros) și asocierilor emoționale (precum consumul de tort la zilele de naștere). Studiile care au utilizat hrănirea directă în stomac, prin gastrostomă, au arătat pierderi semnificative în greutate la persoanele cu obezitate. Aceasta sugerează că factorii senzoriali și contextuali ai alimentelor, experiențele hedonice, joacă un rol esențial în consumul excesiv, influențând obiceiurile alimentare și starea de sănătate.

Una dintre principalele dezbateri recente privind adicția de alimente este dacă aceasta ar trebui clasificată ca o adicție comportamentală, similară cu adicția de jocuri de noroc, sau ca o tulburare de consum de substanțe. Distincția principală între aceste două abordări constă în faptul că, în cazul adicției de alimente, există un „agent adictiv” – substanțe din alimentele ultraprocesate, precum zaharurile și grăsimile – care stimulează consumul compulsiv. Majoritatea cercetărilor o descriu ca o tulburare de consum de substanțe, având în vedere că implică un consum necesar de alimente și nu se aplică anumite criterii comportamentale, cum ar fi pierderile financiare, întâlnite în adicțiile comportamentale.

Abordările de tratament care nu se concentrează pe abstinență oferă o perspectivă mai detaliată asupra substanțelor specifice și a contextelor care favorizează consumul excesiv. De exemplu, strategia de reducere a riscurilor ajută persoanele cu tulburări legate de consumul de alcool să identifice situațiile în care riscul de consum excesiv este mai mare, cum ar fi după o zi stresantă, în comparație cu momentele în care riscul este scăzut, cum ar fi un pahar de vin la cină cu prietenii. Tratamentul se axează pe evitarea contextelor de risc ridicat, permițând utilizarea controlată, în medii mai sigure. Această abordare promovează un echilibru între siguranță și implicarea adecvată cu substanța în cauză. Tratamentele adaptate pentru reducerea simptomelor asociate alimentelor ultraprocesate pot fi la fel de eficiente precum cele folosite în cazul consumului de alcool. Având în vedere răspândirea și accesibilitatea acestor alimente la nivel global, abstinența completă nu este realistă și nici necesară. În schimb, tratamentele personalizate se concentrează pe identificarea alimentelor problematice și a contextelor cu risc ridicat.

De exemplu, o persoană ar putea observa că are dificultăți în a controla consumul de dulciuri, precum ciocolata sau prăjiturile, mai ales atunci când este singură sau într-o stare emoțională negativă (risc ridicat). În schimb, în situații sociale, precum la un restaurant cu prietenii, alimentele ultraprocesate consumate ocazional ar putea să nu declanșeze același tip de comportament problematic (risc scăzut). Această abordare permite o reducere treptată a consumului și oferă soluții practice pentru gestionarea alimentației în funcție de context.

În cadrul unui program de consiliere, accentul ar fi pus pe reducerea expunerii pacientului la alimentele și situațiile cu risc ridicat, dar în același timp menținerea unor alimente cu risc scăzut, pentru a păstra diversitatea și flexibilitatea alimentației. Abordările personalizate, care țin cont de alimentele ultraprocesate specifice și de factorii declanșatori ai fiecărei persoane, ar reduce necesitatea de a urmări abstinența completă, ceea ce este dificil de realizat. Cu toate acestea, o posibilă problemă a acestor tratamente ar fi efectul de rebound, când restricțiile excesive duc la un consum compulsiv de alimente odată ce restricțiile sunt ridicate. De aceea, este esențial ca abordările să fie evaluate pe termen lung, pentru a compara eficiența strategiilor de reducere a efectelor nocive față de metodele psihoterapeutice existente, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală, care nu implică restricționarea alimentelor.

Axa creier – intestin – microbiom

Cercetările recente au evidențiat legătura dintre consumul de alimente ultraprocesate (UPF), axa creier – intestin – microbiom și riscurile pentru sănătate. Persoanele cu adicție de UPF prezintă dereglări în semnalizarea dopaminergică, ceea ce duce la un impuls crescut pentru consumul acestor alimente. De asemenea, hormonii responsabili de foame și sațietate sunt afectați, crescând senzația de foame și reducând senzația de sațietate. Aceste modificări sunt însoțite de alterări ale microbiomului intestinal asociate cu riscul de obezitate.
Femeile cu adicție de UPF au fost mai predispuse să dezvolte disbioză intestinală, caracterizată printr-o abundență excesivă a unor microbi implicați în rezistența la insulină, ceea ce le expune unui risc mai mare de obezitate. Această disbioză a fost corelată cu o conectivitate neuronală crescută în regiunile cerebrale implicate în motivația pentru recompensă. Un alt studiu a identificat tipare metabolice intestinale specifice la persoanele supraponderale cu adicție de UPF, care sunt asociate cu trăsături precum dereglarea emoțională și căutarea excesivă a recompenselor. Mai mult, aceste trăsături microbiene intestinale au fost un factor intermediar în relația dintre adicția de UPF și indicele de masă corporală.

Concluzii

Studiile analizează în profunzime validitatea și relevanța ideii de „adicție de alimente”. Cercetătorii au examinat atât argumentele care sprijină acest concept, cât și pe cele care îl contestă, subliniind complexitatea comportamentelor alimentare și dificultatea de a le asocia direct cu adicțiile de substanțe. Deși există asemănări evidente între consumul compulsiv de alimente și comportamentele adictive, dovezile disponibile în prezent nu sunt suficient de concludente pentru a confirma definitiv acest concept. Autorii evidențiază nevoia unor cercetări suplimentare pentru a clarifica mecanismele neurobiologice și comportamentale care contribuie la acest tipar alimentar necorespunzător.

Referinte bibliografice:

1. Hauck, Carolin, Brian Cook, & Thomas Ellrott. Food Addiction, Eating Addiction and Eating Disorders. Proceedings of the Nutrition Society, 79, nr. 1 (februarie 2020): 103–12. https://doi.org/10.1017/S0029665119001162;
2. https://www.asam.org/quality-care/definition-of-addiction;
3. Szalavitz, Maia, Khary K. Rigg, & Sarah E. Wakeman. Drug Dependence Is Not Addiction—and It Matters. Annals of Medicine, 53, nr. 1 (ianuarie 2021): 1989–92. https://doi.org/10.1080/07853890.2021.1995623;
4. Gordon, Eliza, Aviva Ariel-Donges, Viviana Bauman, & Lisa Merlo. What Is the Evidence for “Food Addiction?” A Systematic Review. Nutrients, 10, nr. 4 (12 aprilie 2018): 477. https://doi.org/10.3390/nu10040477;
5. Gearhardt, Ashley N., & Erica M. Schulte. Is Food Addictive? A Review of the Science. Annual Review of Nutrition, 41, nr. 1 (11 octombrie 2021): 387–410. https://doi.org/10.1146/annurev-nutr-110420-111710;
6. Fletcher, Paul C., & Paul J. Kenny. Food Addiction: A Valid Concept? Neuropsychopharmacology, 43, nr. 13 (decembrie 2018): 2506–13. https://doi.org/10.1038/s41386-018-0203-9;
7. Greenberg, Danielle, & John V. St. Peter. Sugars and Sweet Taste: Addictive or Rewarding? International Journal of Environmental Research and Public Health, 18, nr. 18 (17 septembrie 2021): 9791. https://doi.org/10.3390/ijerph18189791;
8. Vasiliu, Octavian. Current Status of Evidence for a New Diagnosis: Food Addiction-A Literature Review. Frontiers in Psychiatry, 12 (10 ianuarie 2022): 824936. https://doi.org/10.3389/fpsyt.2021.824936;
9. Gearhardt, Ashley N., & Alexandra G. DiFeliceantonio. Highly Processed Foods Can Be Considered Addictive Substances Based on Established Scientific Criteria. Addiction, 118, nr. 4 (aprilie 2023): 589–98. https://doi.org/10.1111/add.16065;
10. Schulte, Erica M., Nicole M. Avena, și Ashley N. Gearhardt. Which Foods May Be Addictive? The Roles of Processing, Fat Content, and Glycemic Load. Ediție de Tiffany L. Weir. PLOS ONE, 10, nr. 2 (18 februarie 2015): e0117959. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0117959;
11. Wilk, Klara, Wiktoria Korytek, Marta Pelczyńska, Małgorzata Moszak, și Paweł Bogdański. The Effect of Artificial Sweeteners Use on Sweet Taste Perception and Weight Loss Efficacy: A Review. Nutrients, 14, nr. 6 (16 martie 2022): 1261. https://doi.org/10.3390/nu14061261;
12. Amer, S.A., F.A. AlAmri, F.A. AlRadini, M.A. Alenezi, J. Shah, A.A. Fagehy, G.M. Shajeri, D.M. Abdullah, N.A. Zaitoun, și M. Elsayed. Caffeine Addiction and Determinants of Caffeine Consumption among Health Care Providers: A Descriptive National Study. European Review for Medical and Pharmacological Sciences, 27, nr. 8 (aprilie 2023): 3230–42. https://doi.org/10.26355/eurrev_202304_32093;
13. Costantino, Andrea, Aniello Maiese, Julia Lazzari, Chiara Casula, Emanuela Turillazzi, Paola Frati, și Vittorio Fineschi. The Dark Side of Energy Drinks: A Comprehensive Review of Their Impact on the Human Body. Nutrients, 15, nr. 18 (9 septembrie 2023): 3922. https://doi.org/10.3390/nu15183922;
14. Wang, Shao-Cheng, Yuan-Chuan Chen, Shaw-Ji Chen, Chun-Hung Lee, și Ching-Ming Cheng. Alcohol Addiction, Gut Microbiota, and Alcoholism Treatment: A Review. International Journal of Molecular Sciences, 21, nr. 17 (3 septembrie 2020): 6413. https://doi.org/10.3390/ijms21176413;
15. LaFata, Erica M., Kelly C. Allison, Janet Audrain-McGovern, și Evan M. Forman. Ultra-Processed Food Addiction: A Research Update. Current Obesity Reports, 13, nr. 2 (iunie 2024): 214–23. https://doi.org/10.1007/s13679-024-00569-w.

Foto: Shutterstock

Diana-Andreea Palfi

Nutriționist-dietetician autorizat, Kinetic Shape, Sinaia

Dr. Alin Popescu

medic primar medicină sportivă
secretar general S.Ro.M.S., manager medical F.R. Rugby