Alimentația cu lapte matern donat: de la doici la băncile de lapte matern

Rezumat:

Alăptarea este considerată standardul de aur în nutriția sugarilor și a copiilor mici. Atunci când alăptarea de către propria mamă nu este posibilă, soluțiile la care s-a apelat și în trecut au fost sub forma laptelui donat prin intermediul doicilor, apoi prin intermediul băncilor de lapte. Articolul își propune să analizeze istoria donării de lapte matern.

Cuvinte-cheie: alăptare, lapte uman donat, doici, bănci de lapte mater

Abstract:

Breastfeeding is considered the gold standard in infants and young children’s nutrition. When breastfeeding is not possible, the solutions found also in the past were the use of donated milk through wet nurses, then through milk banks. The aim of this article is to analyze the history of breast milk donation.

Keywords: breastfeeding, donated human milk, wet nurses, human milk banks

Oamenii sunt mamifere, aceasta însemnând că nasc pui vii pe care îi hrănesc cu lapte. Hrănirea puilor printr-o secreție a glandelor mamare pare să fie un avantaj evoluționist pentru mamifere care ajută la creșterea șansei de supraviețuire a puilor și ajută la o adaptare mai bună la mediul înconjurător prin substanțele transmise prin laptele matern. Laptele matern este specio-specific, însemnând că fiecare specie produce un lapte unic care are o compoziție diferită de cel al altor specii și este perfect adaptat nevoilor speciei respective, conținând și material genetic. Dacă multe milioane de ani alăptarea a fost regula, alimentația ultimelor sute de ani caracterizată prin declinul alăptării este considerată cel mai mare experiment medical din istoria rasei umane: “Formula feeding is the longest lasting uncontrolled experiment lacking informed consent in the history of medicine.” (Frank Oski, M.D., retired editor, Journal of Pediatrics). În cazul în care alăptarea nu a putut fi posibilă, popoarele au găsit soluții sub forma doicilor.

Doicile

Prima formă de donare a laptelui matern a fost prin intermediul doicilor. În această situație, copiii erau alăptați de o altă femeie decât mama lor. Dovezi legate de existența doicilor au fost descoperite în picturile din mormintele Egiptului antic. În codul lui Hammurabi (2250 BC) sunt descrise doicilen (1). Practica folosirii doicilor în alimentația sugarilor a evoluat de la nevoie (2000 BC) la alegere (950 BC până la 1800 AD). Alăptarea altui copil decât cel propriu a devenit o profesie foarte bine organizată care se supunea unor legi și reguli. Meseria de doică a fost cea mai frecventă meserie practicată de femei milioane de ani. Alăptarea propriului copil nu era tot timpul posibilă din cauza eșecului lactației sau a morții mamei la naștere. Eșecul lactației este menționat în enciclopedia medicală “The Papyrus Ebers” (Egipt, 1550 BC) (2). În Grecia, în jurul anilor 950 BC, femeile din înalta societate apelau la doici pentru hrănirea copiilor.

Se cunoșteau efectele contraceptive ale alăptării, iar în contextul unei mortalități infantile foarte crescute, era important ca femeile nobile să nu alăpteze pentru a avea cât mai mulți urmași (2,3). În Biblie sunt menționate câteva doici, cea mai cunoscută fiind doica angajată de fata faraonului pentru a-l alăpta pe Moise (2).   În Imperiul Roman, între anii 300 BC și 400 AD, angajarea doicilor se făcea prin contracte scrise în care erau descrise detaliat serviciile oferite de către doici, incluzând durata alăptării (frecvent până la 3 ani), oferirea de haine, ulei de lampă și plata serviciului (2). Autori ai tratatelor medicale precum Soranus din Ephesus, Galen din Pergamus și Oreibasius acordau o importanță mare descrierii calificărilor doicilor și modalității de hrănire a sugarilor. Soranus a fost cel care a descris testul pentru stabilirea calității și consistenței laptelui matern, test folosit timp de 1500 de ani (2). În timpul epocii medievale, cât și în timpul Renașterii, deși doicile erau cea mai bună alternativă atunci când mama murea sau nu putea alăpta, era încurajată și văzută ca o datorie sfântă alăptarea de către propria mamă. În ciuda acestor recomandări, pentru majoritatea femeilor sărace, principala formă de angajare era ca doică (2).

Meseria a devenit bine organizată. În Franța, doicile se înregistrau într-un birou municipal de angajare și se dezvoltaseră legi pentru a reglementa angajarea. Era necesar ca doica să treacă printr-o examinare medicală și i se interzicea să alăpteze alt copil până când propriul copil nu împlinea vârsta de 9 luni. În aceeași perioadă era neobișnuit pentru femeile din înalta societate, soțiile de negustori, avocați, doctori, să alăpteze (2). De la sfârșitul secolului al XVIII-lea până în secolul al XIX-lea, practica folosirii doicilor s-a schimbat de la familiile înstărite la familiile muncitorești. Începutul Revoluției Industriale a determinat multe femei să muncească pentru a contribui la venitul familiei și, astfel, copiii erau crescuți de femei de la țară, care îi și alăptau (2). În secolul al XIX-lea, alimentația artificială a devenit accesibilă. Progresul în domeniul hrănirii cu biberonul și accesul la laptele de animale a început să afecteze folosirea doicilor. În 1900, profesia foarte organizată a doicilor era distrusă (2).

Alimentația artificială

Istoria folosirii laptelui animalelor în alimentația sugarilor datează din anii 2000 BC. Se folosea laptele de la capre, oi, măgărițe, scroafe și iepe, dar cel mai frecvent, de la vaci. În secolul al XVIII-lea au apărut primele analize chimice ale laptelui uman și ale celui animal. Pornind de la compoziția laptelui uman au început să apară încercările de a modifica laptele animal încât să semene celui uman. Primele formule de lapte se bazau pe laptele de vacă la care se adăugau diverse făinuri și bicarbonat de potasiu (2). Tot în secolul al XIX-lea s-au descoperit metode pentru conservarea alimentelor, inclusiv evaporarea laptelui. Folosirea formulelor artificiale a dus la creșterea mortalității infantile – lucru înțeles în momentul descoperirii teoriei germenilor. Odată cu dezvoltarea formulelor a început și promovarea lor către cadrele medicale, iar apoi promovarea direct către public (2).

Alăptarea a suferit un declin masiv până în anii 1970. Eforturi conjugate ale diverselor organizații, campanii publice legate de importanța alăptării, au dus la o creștere constantă a ratei și duratei alăptării. În secolul al XX-lea, rata alăptării era de 90%, iar în secolul al XXI-lea a scăzut la 42% (2).   A fost necesară implementarea Codului de Marketing al Substituenților de Lapte Matern pentru a reglementa modalitatea în care companiile care produc substituenți ai laptelui matern se pot promova, în mai 1981, în Geneva, din inițiativa OMS și a UNICEF, votată la World Health Assembly a OMS. Acest document a pornit de la conștientizarea faptului că alăptarea este modalitatea de neegalat de a furniza alimentația ideală care să susțină o creștere și dezvoltare ideală a sugarilor și copiilor mici. Atunci când mamele nu alăptează sau alăptează parțial, apare o piață pentru folosirea substituenților de lapte matern, iar marketarea și distribuirea acestora nu trebuie să interfereze cu protejarea și promovarea alăptării.

Acest document recunoaște că practicile de alimentație neadecvate duc la malnutriția sugarilor, rate mari ale morbidității și mortalității în toate țările. Pentru a susține aceste obiective, un rol important îl au societatea, guvernul, cadrele medicale, organizațiile non-guvernamentale care ar trebui să respecte, promoveze, protejeze și să sprijine relația de alăptare (4,5). Decenii de cercetări au demonstrat beneficiile alăptării. Alăptarea este metoda recomandată pentru alimentația sugarilor și are un rol vital pentru sugarii bolnavi și prematuri (1). Pentru acești sugari, dacă laptele propriei mame nu este disponibil sau insuficient, următoarea opțiune este reprezentată de laptele uman donat din băncile de lapte.

Băncile de lapte matern

Istoria băncilor de lapte matern este de peste 100 de ani, mai veche decât cea a băncilor de sânge. Băncile de lapte matern s-au dezvoltat la începutul anilor 1900 când folosirea doicilor a devenit mai puțin practicată, iar dezvoltarea metodelor de refrigerare și procesare ale alimentelor au permis pasteurizarea (1). Prima bancă de lapte a fost înființată în Viena, Austria în 1909 (6).

Continentul american

Începutul băncilor de lapte matern în Statele Unite este legat de numele doctorului Fritz Talbot din Massachusetts. Acesta a căutat trei zile o doică pentru un sugar bolnav pe care îl avea în grijă. În 1910 a deschis “Directory for Wet-Nurses”, prima instituție care era dedicată furnizării laptelui matern sugarilor care aveau nevoie de el, fiind prototipul băncilor de lapte matern moderne (7). Prin această instituție se punea la dispoziția copiilor și lapte matern extras de doici care era vândut spitalelor sau familiilor. Astfel, a apărut un prim model de bancă de lapte în Boston, în 1910. La început, laptele matern a fost tratat ca un produs care era luat, de obicei, de la femeile sărace, contra unui cost. Această modalitate oferea posibilitatea femeilor sărace, nemăritate, să aibă un venit dintr-o muncă onorabilă și, în același timp, să se ocupe de creșterea propriului copil. Ulterior, s-a apelat și la femeile căsătorite, iar plata pentru laptele lor aducea un surplus de venit familiei (7). Vânzarea laptelui matern a permis femeilor care aveau puține șanse de angajare să aibă un venit. Fondatorul Detroit Mothers’ Milk Bureau, Dr. Raymond Hoobler, descria vânzarea de lapte matern precum „construirea unei noi profesii pentru femei – aceea de producător de lapte uman”, una care „nu interferează în niciun fel cu îndatoririle de gospodină și mamă și nu o expune public” (7). Separarea fizică a vânzătoarelor de lapte de laptele lor, faptul că laptele a fost văzut ca un medicament, a înlăturat tenta de imoralitate asociată cu doicile și s-a potrivit cu noua ideologie legată de maternitate. Băncile de lapte au evoluat ulterior, laptele matern fiind văzut la început ca un produs, apoi ca un cadou. Băncile de lapte înființate din 1970 s-au bazat pe un model de tip altruist în care mama își dona excesul de lapte matern fără o recompensă (7).

Această modificare a avut loc datorită unor schimbări ale societății americane: mamele sărace au putut să nu mai depindă de vânzarea laptelui și să-și găsească mai ușor un loc de muncă, mamele din clasele mijlocii care s-au întors la locul de muncă au putut deveni donatoare, schimbări ale ideologiei legate de maternitate, văzând alăptarea în centrul ei, schimbări ale tehnologiei – pompe de sân, posibilități mai bune de stocare, testări medicale și transport. Evoluția tehnologiei a făcut ca laptele matern să fie mai ușor de extras, colectat, depozitat și transportat, a permis „decorporalizarea” și „medicalizarea” laptelui matern (7). Bănci de lapte, precum cea din San Francisco, au plătit aceeași sumă de 10 cenți per uncie, timp de 30 de ani, timp în care prețul a devenit simbolic, iar banca se referea la mame ca „donatoare” (7). Astfel, băncile de lapte s-au bazat pe donatoare, nu pe vânzătoare de lapte matern (7). Din punct de vedere organizatoric, de la înființarea primei bănci de lapte în Boston, în 1910, numărul acestora pe continentul american a fost în continuă creștere datorită unei îngrijiri cât mai bune a copiilor prematuri. În anii 1940, Academia Americană de Pediatrie a dezvoltat ghiduri pentru donarea laptelui matern.

În anii ’80, existau 30 de bănci de lapte în Statele Unite și 23 în Canada. Laptele donat era distribuit fie crud, fie pasteurizat, în special pentru copiii prematuri și bolnavi (6). În mijlocul anilor ’80, au apărut îngrijorări legate de transmiterea citomegalvirusului (CMV) prin laptele matern, cu consecințe neurologice grave pentru copiii prematuri. În același timp, a apărut și epidemia cu virusul imunodeficienței umane (HIV). Multe bănci de lapte s-au închis din cauza posibilei transmiteri a acestor virusuri prin laptele matern. Apoi au apărut modificări: cerințele pentru recrutare au introdus și screeningul serologic al donatoarelor, iar pasteurizarea a devenit metodă standard în băncile de lapte. Alte bănci de lapte s-au închis pentru că nu aveau fonduri să susțină aceste procese necesare noi. În același timp, marketingul formulelor speciale, mai ales pentru copiii prematuri, a convins multe cadre medicale că laptele uman poate fi înlocuit. În anii 1990, băncile din Statele Unite au atins cel mai mic nivel. Apoi, lucrurile s-au schimbat, pentru că prematurii din ce în ce mai mici au fost salvați, iar studiile legate de nutriția lor adecvată au readus în prim-plan laptele matern și, în lipsa lui, laptele matern donat (6).

În anul 1985, ia ființă Human Milk Banking Association of North America. Scopul acestei asociații non-profit este acela de a stabili standardele de funcționare a băncilor de lapte pe baza dovezilor științifice, de a oferi informații comunității medicale în legatură cu folosirea laptelui matern, să încurajeze cerectarea proprietăților terapeutice și calitățile nutriționale ale laptelui matern, să faciliteze comunicarea între membrii ei pentru distribuirea adecvată a laptelui matern, să faciliteze înființarea băncilor de lapte noi în America de Nord. Aceste standarde au fost mai întâi publicate în anul 1990 și sunt urmate de către toate băncile de lapte membre ale asociației. Standardele sunt revizuite și updatate constant de către asociație (1, 8).

Modelul brazilian

Brazilia are cea mai mare rețea de bănci de lapte. Donarea laptelui matern în Brazilia este parte a programului național de promovare, protecție și sprijin al alăptarii. Brazilia reprezintă un model de succes pe care îl exportă și în alte țări. Există o bancă națională de referință la Universitatea Fiocruz din Rio de Jaineiro care are rolul de legatură între băncile de lapte și ministerul sănătății. Această bancă este responsabilă de educarea obligatorie a întregului personal din băncile de lapte și monitorizează întreaga activitate prin analizarea screeningurilor biologice înainte și după pasteurizare. Comunicarea în sistemul brazilian se face prin internet (6). Un portal online, numit RedeBLH, facilitează o vastă colectare de date și permite atât publicului, cât și guvernului să rămână informați (9). Atât pompierii, cât și poștașii au fost educați în domeniul alăptării și al băncilor de lapte și au rolul de a încuraja alăptarea și de a prelua depozitele de lapte dacă este necesar. Brazilia are și o zi națională dedicată donării de lapte matern, 19 mai, care a fost preluată ulterior și la nivel internațional (6). Băncile de lapte sunt așa de bine integrate în sistemul național de sănătate, încât, la momentul externării din maternitate, mamele sunt direcționate către băncile de lapte matern (9).

Doriți să vă abonați la Revista Galenus și să beneficiați de acreditările de specialitate? Click aici.

Europa

Prima bancă de lapte matern a fost înființată în Viena, Austria, în 1909, de către Theodor Escherich (1857-1911), profesor de pediatrie la Universitatea din Viena și director la St. Anna Children’s Hospital. Acesta a observat că bacteriile intestinale ale copiilor alăptați erau diferite de cele ale copiilor alimentați în alte moduri. La copiii alăptați, un rol important în dezvoltarea acestor bacterii îl au carbohidrații din laptele matern. Numele acestuia este legat de descoperirea și clasificarea bacteriei Escherichia coli, pe care a descoperit-o în cercetările efectuate pentru a descoperi cauza morții copiilor prin diaree (10, 11). Eforturile lui au dus la construirea Imperial Institute for Maternal and Infant Care și a primei bănci de lapte matern din lume (12). În țările europene, rețeaua de bănci de lapte se dezvoltă. În Italia și Franța există legislație specifică. În Italia, prima bancă de lapte a fost înființată în 1965 (12). Apoi s-a înființat Asociația Italiană a Băncilor de Lapte Uman Donat, cu 33 de bănci de lapte matern, iar donațiile de lapte primite au avut un trend ascendent din 2007 (13). Franța este țara cu cel mai mare număr de bănci de lapte din Europa, 36. L’Association Des Lactariums de France a fost fondată la 8 mai 1981, la Paris, pentru promovarea alăptării, ameliorarea condițiilor de colectare și distribuire și asigurarea calității laptelui matern în Franța. În anul 1947, LeLong introduce folosirea laptelui uman pentru copiii prematuri (12, 14). În Marea Britanie, sunt 15 bănci de lapte matern (13 în Anglia, 1 în Scoția, 1 în Irlanda). În Marea Britanie există o asociație națională a băncilor de lapte – United Kingdom Association for Milk Banking – și ghiduri naționale care reglementează funcționarea băncilor. Prima bancă de lapte a fost înființată la Queen Charlotte’s Hospital în Londra, în 1939.

Această bancă de lapte a avut o activitate continuă de la înființarea ei și este cea mai veche bancă de lapte din lume. În Marea Britanie, activitatea băncilor de lapte a crescut, având 1 500 de donatoare ce furnizează 6 500 de litri de lapte pe an (14). În Germania, istoria băncilor de lapte matern începe în anul 1919. Până la Al Doilea Război Mondial, 11 bănci de lapte funcționau. În anul 1952, o directivă obliga orice oraș cu o populație mai mare de 50 000 de locuitori să aibă o bancă de lapte. Până în anul 1989, 60 de bănci de lapte colectau 200 000 de litri de lapte. Odată cu izbucnirea epidemiei HIV, producătorii de formule au folosit această oportunitate pentru a-și vinde produsele „mai curate” decât laptele matern. Ultima bancă de lapte din Germania de Vest a fost închisă în 1972 (6). După căderea Zidului în 1989, băncile de lapte au pierdut sprijinul statului și s-au confruntat cu incapacitatea de a se susține singure. Informările greșite și intenționate despre băncile de lapte au dus la închiderea multora dintre acestea. Doar 9 au supraviețuit până astăzi, toate în Germania de Est (15). După accidentul nuclear de la Cernobîl din 1986, laptele donat a fost testat timp de 2 ani pentru izotopi radioactivi (Yodium şi Caesium).

În 1987, tratarea termică a laptelui a fost schimbată de la 90 de grade Celsius timp de 10 minute, la 62,5 grade Celsius timp de 30 minute. Tot laptele este testat pentru nivelul de pH. Laptele este acceptat dacă depășește un pH de 6,6 (14). Norvegia este singura țară care a ales să nu pasteurizeze laptele donat. Norvegia continuă să aibă o incidență scăzută a enterocolitei ulcero-necrotice și a sepsisului cu debut tardiv, ca urmare a beneficiului suplimentar datorat neprocesării laptelui matern donat, ce păstrează componenta celulară și imunologică intactă. Folosirea laptelui crud este posibilă într-o țară cu o incidență scăzută de infecție cu HIV și hepatită și cu un standard ridicat de viață. Donatoarele și laptele lor sunt supuse testării cu o frecvență mai mare decât în alte țări (16).

European Milk Bank Association (EMBA)

A luat ființă la data de 15 octombrie 2010, ca organizație non-profit. Membri ai asociației pot deveni băncile de lapte, asociațiile băncilor de lapte și persoanele care sprijină scopul asociației. Scopul asociației este de a promova băncile de lapte în Europa și să încurajeze cooperarea dintre ele. EMBA promovează și sprijină cercetarea pentru a îmbunătăți cunoștințele despre laptele matern donat și băncile de lapte (14).

Alte țări

Băncile de lapte matern sunt în număr foarte mic în Australia și separate de distanțe mari. Sunt 4 bănci de lapte și niciuna în Australia de Sud. Deși în anii 1940 era un lucru normal ca femeile să doneze surplusul de lapte matern, a avut loc un declin de-a lungul anilor din cauza marketingului agresiv al companiilor ce produc formulă și a unei lipse de protecție și sprijin politic și medical al alăptării (17). Noua Zeelandă – în februarie 2014 se deschide prima bancă de lapte, după 4 ani de eforturi ale echipei medicale de la Christchurch Women’s Hospital’s Neonatal Unit (NICU) (18). În Africa de Sud, unde incidența infecției cu HIV la femeile însărcinate din anumite zone ajunge să fie de 37,4%, există o preocupare deosebită pentru siguranța laptelui matern donat.

Problemele în aceste societăți sunt complexe, întrucât recrutarea, screeningul donatoarelor este foarte important, astfel încât cadrele medicale să apeleze cu încredere la laptele din banca de lapte. Pe de altă parte, acceptarea alimentației cu lapte matern donat este o decizie care poate stigmatiza familia, întrucât, în societate, deciziile care vizează alimentația copilului și lipsa alăptării sunt legate de infecția HIV (19). India s-a confruntat cu propriile provocări, având cel mai mare număr de prematuri cu o mortalitate și morbiditate semnificative în populația de prematuri VLBW (very low birth weight). Hrănirea acestor copii cu lapte matern reduce semnificativ riscul de infecții. Prima bancă de lapte din Asia a fost fondată în Mumbai, la 27 noiembrie 1989. În prezent, sunt 14 bănci de lapte în India, dar creșterea numărului de bănci de lapte a fost foarte înceată în comparație cu cea a secțiilor de terapie intensivă. Acest lucru se datorează promovării formulelor de lapte, lipsei conștientizării importanței alimentației cu lapte matern, lipsei liderilor, a fondurilor și spațiilor necesare (20). În China, prima bancă de lapte matern a fost deschisă în anul 2013. Funcționarea ei, și a altor bănci înființate între timp, este periclitată, nu de lipsa fondurilor, dar de lipsa donatoarelor (21).

International Milk Bank Initiative (IMBI)

International Milk Banking Initiative este un grup de bănci de lapte și de cadre medicale interesate în stabilirea unei asociații internaționale de bănci de lapte non-profit. IMBI a fost înființată la Congresul HMBANA din Washington DC din 2005, la inițiativa HMBANA și United Kingdom Association of Milk Banks. Scopul IMBI este de a promova în întreaga lume bănci de lapte etice și sigure, de a promova alimentarea cu lapte matern donat ca primă soluție atunci când laptele propriei mame este absent, de a facilita comunicarea internațională între băncile individuale și asociațiile de bănci de lapte, de a pune pe hartă activitatea băncilor la nivel global, de a promova și sprijini cercetarea etică asupra laptelui uman donat (22).

Bibliografie:

1. http://www.texasmilkbank.org/history-milk-banking.
2. Emily E Stevens, Thelma E Patrick, Rita Pickler, A History of Infant Feeding, J Perinat Educ. 2009 Spring; 18(2): 32–39.
3. Gabrielle Palmer, The Politics of Breastfeeding: When breasts are bad for business, Pinter&Martin, 2011.
4. http://www.who.int/nutrition/publications/infantfeeding/9241541601/en/.
5. http://apps.who.int/iris/bitstream/10665/40382/1/9241541601.pdf.
6. Jan Riordan, Karen Wambach, Breastfeeding and Human Lactation, fourth edition, pg 473-490.
7. Marisa Gerstein Pineau, From comodity to donation Breast Milk Banking in the United States from 1910 to the present, CSW Update february 2011.
8. https://www.hmbana.org.
9. http://milkgenomics.org/article/milk-banks-around-the-world/.
10. Clemens Kunz, Historical Aspects of Human Milk Oligosaccharides, Adv Nutr Mai 2012 vol. 3:430S-439S.
11. Dave Gallup, E. Coli: A „Model Organism” From Theodor Escherich’s Legacy, The Environmental reporter, volume 8, issue 3.
12. S. Arslanoglu, Human Milk Banking in Italy, for the EMBA Meeting 2010.
13. De Nisi et al. Survey of Italian Human Milk Banks. 2015. Journal of Human Lactation. Vol. 31(2) 294–300.
14. http://www.europeanmilkbanking.com.
15. Nele Obermueller, Human milk banks?, Exberliner, 23 martie, 2012.
16. Hagen Grøvslien, A. & Grønn, M. 2009. Donor Milk Banking and Breastfeeding in Norway. Journal of Human Lactation. Vo. 25(2), 206-210
17. Mackenzie, C. et al. 2013. Mothers’ Knowledge of and Attitudes toward Human Milk Banking in South Australia: A Qualitative Study. Journal of Human Lactation, Vol. 29(2) 222–229.
18. http://www.cdhb.health.nz/Hospitals-Services/Specialist-Care/Canterbury-Neonatal-Service/Human-Donor-Milk-Bank/Pages/default.aspx.
19. Coutsoudis, I. et al. 2011. Acceptability of donated breast milk in a resource limited South African setting. International Breastfeeding Journal. Vol. 6:3.
20. K. Bharadva, S. Tiwari, S. Mishra, K. Mukhopadhyay et al. Human Milk Banking Guidelines. For the infanta and young child feeding chapter, Indian Academy of Pediatrics, Vol 51-June 15,2014, 469-474.
21. Liu Xi-Hong, Ding Zong-Yi, Medical applications of breast milk banks, Chinese Journal of Contemporary Pediatrics, 2014, vol 16, 674-678.
22. http://www.internationalmilkbanking.org/.

Dr. Mihaela Niţă

medic specialist pediatru
consultant în lactaţie certificat internaţional IBCLC, preşedinte Asociaţia Consultanţilor în Lactaţie din România