Elementele minerale si copilul de 4-13 ani

Conf. dr. Corina Zugravu, UMF „Carol Davila”, București

Rezumat:

Omul are nevoi diverse de micronutrienti (vitamine si minerale), fiecare etapa a vietii avand necesitati particulare. Copiii de 4-13 ani trec in mai putin de un deceniu prin schimbari fizice si psihice rapide avand nevoie de un aport adecvat de elemente minerale. Daca acest aport este corespunzator, tesuturile si organele evolueaza corect si se asigura, pe termen lung, cresterea calitatii vietii. In articolul de fata vom discuta problemele cele mai frecvente care pot sa apara in practica si care pot fi prevenite printr-o alimentatie corespunzatoare sau prin administrarea de suplimente.

Abstract:

Man has differentiated needs of micronutrients (vitamins and minerals), each step in life being a moment of peculiar necessities. Children from 4, to 13, pass, in less than ten years, through rapid physical and psychical changes, needing a specific intake of minerals and vitamins. If the intake is adequate, organs and tissues develop in a healthy way, ensuring, on long term, a better quality of life. In the present paper, we will discuss the most frequent problems that can occur in practice and can be prevented by an adequate diet and/or supplements.

Vom continua in acest articol sa analizam necesarul de micronutrienti la copiii de 4-13 ani. Ne vom referi acum la necesarul de elemente minerale. O sa incepem prin a aminti doar faptul ca in intervalul de varsta 4-13 ani se definitiveaza dentitia, iar aparatul locomotor se dezvolta intr-un ritm exceptional de rapid. Incepand de la 9-10 ani si pana la pubertate, copiii trec printr-o perioada de crestere somatica accelerata, aprovizionarea cu mineralele obligatorii formarii unui os sanatos fiind de stricta necesitate.

Calciul in dieta copiilor

Si pentru ca vorbeam de os, 99% din calciul organismului se gaseste tezaurizat in oase si dinti, legat in matricea organica sub forma de saruri complexe. Desi in copilaria scolara nu mai poate sa apara rahitismul, asigurarea necesarului de calciu ajuta viitorul adult sa isi mineralizeze corect oasele ce cresc, sa ajunga la o masa osoasa optima si sa isi minimalizeze “sansele” de a face mai tarziu osteoporoza. (1)

Poate parea neadecvat sa punem problema osteoporozei cand ne referim la copii, dar osul se construieste lent, avand nevoie de multi ani pentru a se definitiva. Copiii prezinta in mod normal o balanta calcica pozitiva, adica au nevoie sa primeasca mai mult calciu decat elimina, aportul optim fiind de circa 1000 mg pana la 8 ani si de 1200-1300 mg mai apoi, pentru ca pubertatea creste si ea necesarul calcic. Desi calciul este adus de alimente usor accesibile, indeosebi de produsele lactate, diferite studii au aratat ca, de multe ori, copiii au un consum suboptimal. Intr-adevar, dupa diversificarea alimentatiei, multi copii incep sa aiba o dieta preponderent carnata, renuntand in parte la lapte. Parintii accepta, asociind laptele cu varstele foarte mici. In acest fel, insa, se pot crea dezechilibre serioase, cu precadere in perioadele prepuberale de crestere somatica intensa.

Intr-o cana de lapte exista aproximativ 300 mg de calciu si chiar daca mineralul se afla si in alimente de origine vegetala, el are un indice de biodisponibilitate maxim in lapte si derivate. Dintre toate alimentele, lactatele acide (sana, laptele batut, kefirul, iaurtul) aduc cel mai “eficient” calciu, adica cel cu biodisponibilitate maxima, fiind din acest punct de vedere superioare laptelui dulce. Produsele vegetale (legume, fructe, leguminoase si cereale) ofera calciu greu absorbabil, din cauza asocierii lui cu fibre, fitati si oxalati, care il leaga in saruri insolubile, eliminate rapid in materiile fecale. Desigur, suplimentarea cu calciu nu trebuie sa devina o rutina, dar in situatia in care nu se reuseste modificarea alimentatiei copilului, astfel incat acesta sa consume suficiente lactate, este posibil ca ratia sa fie completata de un supliment alimentar.

Fluorul

Un alt organ dur al corpului, alaturi de os, este dintele. Importanta sanatatii sale este evidenta, dar studiile din ultimii ani au aratat ca exista aspecte esentiale care o conecteaza inclusiv cu declinul functiilor cognitive si cu mortalitatea indiferent de cauza la varsta a treia. (2) Astfel, edentarea sau o dentitie deficitara la batran reprezinta un factor predictiv pentru dezvoltarea de demente senile. Sanatatea orala deficitara creste riscul de degradare a starii generale, inclusiv a degradarii sistemului nervos central si pentru acest lucru pot exista diferite explicatii, malnutritia asociata fiind una dintre ele.

Dintele sanatos, ca si osul sanatos, se formeaza in copilarie si o aprovizionare eficienta cu minerale poate duce la cladirea unui dinte rezistent, care sa amelioreze calitatea vietii peste decenii, la varsta a treia. Fara a intra in detalii care nu fac obiectul acestui articol, este de subliniat ca fluorul este un factor recunoscut pentru actiunea anticariogena. Caria dentara, desi aparent o problema minora de sanatate, poate conduce la nevralgii dentare, la dezvoltarea de infectii locale, edentare, probleme nutritionale si infectii sistemice.(3)

Expunerea la fluor, mai ales prin intermediul apei de baut, scade incidenta cariei si acest lucru este cu atat mai important in perioada eruptiei dintilor definitivi. Si dupa eruptia dentara, fluorul continua sa actioneze, dar doar ca agent protector de suprafata; in schimb, in situatia in care copilul este expus la fluor in perioada de eruptie dentara, elementul mineral se incorporeaza chiar in masa smaltului, crescand apararea fata de bacteriile producatoare de carii si fata de aciditatea crescuta din placa bacteriana.

Practic, o ingestie mica de fluor (1 mg/zi) a determinat o protectie maxima, fara a provoca semne, fie si incipiente, de fluoroza dentara (patarea dintilor sau modificarea rezistentei lor mecanice). Dozele recomandate se ating prin sumarea fluorului din diferite surse. Apa de baut cu fluor este sursa cea mai buna din punct de vedere al impactului in randul populatiei. Fluorul poate fi prezent in apa de baut si din surse naturale (apa il preia din solurile vulcanice), dar in cele mai multe tari din Europa si America de Nord fluorul este absent sau prezent in doze nesemnificative din punct de vedere al sanatatii dentare. In aceasta situatie, apa ar trebui fluorizata in statii special amenajate. Doar ca fluorizarea apei nu se face in mod sistematic acolo unde ar fi nevoie, iar in Romania, dupa un interval scurt in care acest lucru a fost incercat pe o arie restransa, s-a renuntat din cauza costurilor considerate mari.

Apa din Romania are in mod natural o incarcatura foarte mica de fluor, de aceea ea nu poate fi un protector eficient. Mai mult, alimentele sunt rareori bogate in fluor, iar acelea care sunt nu se consuma in mod particluar in tara noastra si nici nu sunt agreate de copii (ceaiul verde, fructele si pestele de mare). In acest context, principalele surse de fluor raman pastele de dinti fluorinate si suplimentele cu fluor. Pastele de dinti moderne contin, in cele mai multe cazuri, fluor si trebuie avut grija ca, la copiii mai mici, pasta de dinti inghitita sa nu duca la un aport prea mare de fluor. Se estimeaza ca un copil mai mic de 6 ani ingereaza aproximativ 0.3 mg de fluor din pasta de dinti la fiecare periaj. Copilul care depasteste de 2-3 ori doza recomandata se expune riscului de a face fluoroza dentara, motiv pentru care se recomanda supravegherea parentala in timpul periajului si o educatie corecta pentru actul respectiv (sa nu se inghita pasta, sa se puna pe periuta o cantitate de pasta de dimensiunile unui bob de mazare, sa se clateasca gura foarte bine dupa periaj, fara a se inghiti apa etc). (4)

Suplimentele de fluor, extrem de eficiente in profilaxia cariei, trebuie prescrise insa de medic si administrate de la varste foarte mici (de la varsta de sugar) si continuate panala 14-18 ani. Ele nu se inghit, se tin in cavitatea bucala pana la dizolvarea completa. Se recomanda astfel de suplimente numai in zonele in care fluorul din apa este redus si trebuie tinut seama de faptul ca aportul de fluor din diferite surse (suplimente, apa, pasta de dinti, alimente) nu trebuie sa depaseasca 1mg/zi. In caz contrar pot aparea semne de fluoroza, care, desi nu este o boala cu consecinte grave in formele uzuale, poate avea consecinte nefavorabile asupra aspectului si rezistentei dintilor (dinti patati, dinti “mancati de molii”, dinti sfaramiciosi). Implicarea suplimentelor de fluor in aparitia unor tipuri de cancer (mai ales de os si de tiroida) nu a fost niciodata dovedita in mod clar de studii stiintifice solide, iar American Cancer Society (5) declara ca la acest moment nu exista dovezi ale legaturii cauzale intre aportul de flor si amintitele tipuri de cancer.

Iodul in alimentatia copilului de 4-13 ani

Este un element mineral problematic in anumite zone ale tarii noastre. Zona subcarpatica, cu soluri calcaroase, a fost dintotdeauna un teritoriu al carentelor de iod, unde “gusa” (hipotiroidia) carentiala a avut caracter endemic. Dupa cum se cunoaste de mult timp, iodul este folosit in mod esential pentru sinteza hormonilor tiroidieni, triiod-tironina si tetraiodtironina (tiroxina). Tiroida capteaza iodul circulant, il incorporeaza in hormoni, iar acestia sunt eliberati in organism in functie de necesitatile metabolice. In organele-tinta, hormonii se leaga de receptori specifici ai nucleilor celulari, unde regleaza expresia anumitor gene. Astfel, hormonii tiroidieni intervin intr-un numar enorm de procese fiziologice, de la crestere si dezvoltare, pana la functia reproducatoare.

Deficienta de iod este recunoscuta ca cea mai comuna cauza evitabila de lezare a sistemului nervos central din lume. Efectele carentei de iod au un spectru larg, pornind de la retard mental, hipotiroidism, pana la gusa, toate insotite de grade diferite de anomalii de crestere si dezvoltare. Copilaria, fiind o perioada de metabolism intens, are cel mai mult de suferit de pe urma carentei de iod.

Incidenta gusei este mai mare la fetite decat la baieti. Copiii din zonele sarace in iod au performante scolare reduse, un coeficient de inteligenta mai mic si o incidenta mai mare a dizabilitatilor de invatare, in comparatie cu copiii ce traiesc in zone in care iodul se gaseste in cantitati suficiente. O metaanaliza a indicat faptul ca deficienta de iod reuseste sa coboare coeficientul de inteligenta al copiilor cu aproximativ 13.5 puncte.(6)

Problema insuficientei de iod la copii este una extrem de serioasa si ea intereseaza si tarile dezvoltate. Aici s-au facut eforturi deosebite pentru gasirea unor solutii in scopul ameliorarii situatiei respective. La ora actuala, se estimeaza ca 31.5% dintre copiii de 6-12 ani nu au un aport suficient de iod. Principala metoda de profilaxie a carentei este iodarea sarii, de care se bucura in acest moment aproximativ 70% din gospodariile din intreaga lume.(7) In ciuda masurilor indicate de Organizatia Mondiala a Sanatatii, inca mai sunt zone in care carenta de iod la copii este o problema nerezolvata.

In Romania, carenta de iod a fost abordata in mod diferentiat in ultimele decenii. In trecut, in zonele afectate de gusa se administrau in mod organizat suplimente de iod grupelor aflate la risc crescut de hipotiroidie (copii, inclusiv copii scolari, femei insarcinate). Eficienta acestei metode de profilaxie era buna, insa iodarea sarii pe teritoriul intregii tari da rezultate superioare si ea este aplicata in prezent. Am dori sa subliniem ca nu exista niciun fel de risc referitor la consumul de sare iodata si ca nu exista absolut niciun fel de studii bine puse la punct care sa il asocieze cu cresterea incidentei afectiunilor tiroidiene sau a aparitiei anumitor tipuri de neoplasm, asa cum in mod eronat se discuta ades in mass-media.

In ceea ce priveste sursele alimentare de iod, putine produse din zona geografica a Romaniei au un nivel ridicat. Doar alimentele marine (fructe de mare, pesti, iarba de mare) au cantitati mari de iod. In rest, alte alimente au mai mult sau mai putin iod in functie de cantitatea acestuia in ecosistemul in care s-a dezvoltat planta sau animalul. De exemplu, laptele poate fi o sursa buna de iod, cu conditia ca animalul de la care provine sa fi trait intr-o zona in care nivelul de iod sa fi fost crescut in sol si apa, deci sa fi consumat plante si apa bogate in iod.(8) In aceste conditii si tinand seama de caracterul endemic al hipotiroidiei in anumite zone geografice ale Romaniei, in trecut, iodarea sarii ramane cea mai eficienta metoda pentru asigurarea necesarului de iod pentru intreaga populatie.

Fierul

Un alt element mineral esential este fierul. El intra in componenta a sute de proteine si enzime cu diverse roluri in procesele metabolice, intre care amintim transportul oxigenului, al electronilor, metabolismul energetic, sinteza ADN etc. Fierul se tezaurizeaza sub forma de feritina, iar nivelul seric de feritina este un indicator bun al echilibrului fierului in organism la copil.

Deficienta de fier este o forma de malnutritie extrem de frecventa pe plan mondial. Este considerata a fi cea mai frecventa malnutritie, ea fiind intalnita deopotriva in tari dezvoltate si in tari sarace. Daca nivelul de fier scade sub un prag critic, apare anemia feripriva.

La nivel global, se apreciaza ca 30% dintre oameni au anemie, cei mai multi dintre acesti indivizi fiind, din pacate, copii.(9) Incidenta maxima a anemiei este atinsa pana la 6 ani, dar si ulterior copiii au un risc superior de a face anemie, in comparatie cu adultii. Anemia feripriva are caracter microcitar si hipocrom, consecintele ei clinice datorandu-se aprovizionarii suboptimale cu oxigen a diferitelor organe si tesuturi. Mai mult, si enzimele dependente de fier functioneaza defectuos. Cauzele anemiei feriprive la copii sunt diferite: aportul insuficient alimentar, sindroame malabsorbtive, parazitoze intestinale etc.

Numeroase studii au asociat anemia feripriva a copiilor cu dezvoltarea cognitiva necorespunzatoare, performantele scolare reduse, ba chiar si cu probleme ce tin de comportament. Probabil ca in studiile respective copiii au avut si alte deficiente nutritionale, deoarece rareori anemia feripriva apare in mod izolat. Totusi exista mai multe explicatii pentru asocierea deficientelor de fier cu evolutia necorespunzatoare psiho-comportamentala. Astfel, fierul are un rol important in dezvoltarea celulelor ce produc mielina, (10) astfel ameliorand si marind eficienta transmiterii impulsului nervos. Fierul este important si pentru functionarea unor enzime implicate in sinteza ADN si a unor neurotransmitatori. (11)

Fierul este adus in mod normal de unele alimente, cantitatea absorbita fiind cu atat mai mare cu cat organismul are mai mare nevoie de fier. (12) Copiii cu anemie sau deficienta preclinica de fier absorb procente superioare de fier. Absorbtia fierului depinde si de forma in care se gaseste in alimente. Astfel, fierul heminic, adus de produsele din carne, are o biodisponibilitate maxima si este putin influentat de alti factori alimentari care i-ar putea interfera absorbtia (fibre, calciu, fitati etc). Fierul heminic reprezinta numai 10-15% din fierul dietetic, dar el asigura o treime din fierul ce se absoarbe in mod concret. In cazul fierului non-heminic, gasit mai ales in alimentele de origine vegetala, este importanta asocierea cu factori ce ii stimuleaza absorbtia, cum ar fi, de exemplu, vitamina C sau alti acizi organici (tartric, citric, benzoic, malic etc). Prezenta fitatilor in leguminoase (fasole uscata, soia, linte etc) determina o scadere semnificativa a absorbtiei fierului, de altfel prezent in respectivele alimente. Studiile au aratat ca absorbtia poate fi de numai 2%.(13)

Daca din motive diverse alimentatia copilului nu reuseste sa ii asigure necesarul de fier, este indicat sa se recurga la suplimente, dar numai la indicatia medicului. Astfel, copiii cu alimentatie vegana sau vegetariana, deci lipsita de carne, pot sa prezinte ades carenta de fier, iar medicul de familie trebuie informat despre particularitatile nutritionale respective, pentru a putea determina daca exista sau nu o deficienta de fier, corectabila prin administrarea de suplimente.

Zincul in dieta copilului de 4-13 ani

Este un microelement important in crestere si dezvoltare, in mentinerea imunitatii, a functionarii sistemului nervos si in reproducere. Deficienta de zinc este o problema de sanatate publica la nivel mondial, cu peste 2 miliarde de persoane carentate in tarile slab dezvoltate.

Copiii prezinta un risc crescut de a face o carenta de zinc, consecintele fiind extrem de serioase: intarzierea cresterii, imunitate deficitara, retard psihoneurologic moderat. O deficienta usoara este posibila si in tarile dezvoltate, ea nefiind apanajul strict al tarilor subdezvoltate. Studiile au aratat ca deficienta usoara de zinc determina o intarziere a dezvoltarii fizice a copilului.

Recent, atat studii interventioniste (in care s-a administrat zinc), cat si o metaanaliza care a cuprins numeroase date din domeniu au confirmat existenta deficientei de zinc la copiii din numeroase tari si au fundamentat prezenta efectelor lipsei sale asupra dezvoltarii fizice. (14) Modalitatea prin care intarzie carenta de zinc cresterea nu este inca decelata, dar se presupune ca lipsa disponibilitatii sale duce la afectarea sistemelor de semnalizare celulare ce coordoneaza raspunsul la somatomedina C (IGF-1). (15,16)

Probabil ca exista si o contributie a faptului ca deficienta de zinc creste susceptibilitatea copiilor la infectii virale, indeosebi la diareea infectioasa, care determina malnutritie si depresia cresterii. Mai mult, si pneumoniile par a fi favorizate de deficienta de zinc.

Aportul normal de zinc este asigurat de alimentele de origine animala, indeosebi de carne, oua si alimente marine. Alimentele de origine vegetala, desi au zinc, nu reprezinta surse bune, din cauza prezentei acidului fitic. Derivatele cerealiere integrale, insa, preparate ca aluat dospit (cu drojdie), beneficiaza de actiunea pozitiva a fitazelor din drojdie, ce inactiveaza acidul fitic si permit o buna absorbtie a zincului. In aceste conditii, in tara noastra, unde consumul de paine este larg raspandit, nu exista riscul dezvoltarii carentei de zinc la copii, mai ales daca se consuma si o ratie adecvata de carne si oua.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Bibliografie:

Food and Nutrition Board, Institute of Medicine. Dietary reference intakes for adequacy: calcium and vitamin D. In: Dietary reference intakes for calcium and vitamin D. Washington, D.C.: The National Academies Press; 2011:345-402.
Paganini-Hill A, White S, Atchison K. Dentition, Dental Health Habits, and Dementia: The Leisure World Cohort Study Journal of the American Geriatrics Society, August 2012Volume 60, Issue 8, pages 1556–1563,
Centers for Disease Control. Achievements in public health, 1900-1999: fluoridation of drinking water to prevent dental caries. MMWR 1999;48:933-40.
Cerklewski FL. Fluoride bioavailability–nutritional and clinical aspects. Nutr Res 1997;17:907-29.
American Cancer Society : Water fluoridation and cancer risk, disp.la: http://www.cancer.org/cancer/cancercauses/othercarcinogens/athome/water-fluoridation-and-cancer-risk.
Tiwari BD, Godbole MM, Chattopadhyay N, Mandal A, Mithal A. Learning disabilities and poor motivation to achieve due to prolonged iodine deficiency. The American journal of clinical nutrition 1996;63(5):782-6.
Andersson M, de Benoist B, Rogers L. Epidemiology of iodine deficiency: Salt iodisation and iodine status. Best practice & research 2010;24(1):1-11.
Pennington JAT, Schoen SA, Salmon GD, Young B, Johnson RD, Marts RW. Composition of core foods of the U.S. food supply, 1982-1991. III. Copper, manganese, selenium, iodine. J Food Comp Anal 1995;8:171-217.
Micronutrient deficiencies: iron deficiency anemia. 2011.disp.la http://www.who.int/nutrition/topics/ida/en/index.html.
Todorich B, Pasquini JM, Garcia CI, Paez PM, Connor JR. Oligodendrocytes and myelination: the role of iron. Glia 2009;57(5):467-78.
Beard JL. Iron biology in immune function, muscle metabolism and neuronal functioning. The Journal of nutrition 2001;131(2S-2):568S-79S; discussion 80S.
Yip R, Dallman PR. Iron. In: Ziegler EE, Filer LJ, eds. Present knowledge in nutrition. 7th ed. Washington, D.C.: ILSI Press; 1997:277-92.
Food and Nutrition Board, Institute of Medicine. Iron. In: Dietary reference intakes for vitamin A, vitamin K, arsenic, boron, chromium, copper, iodine, iron, manganese, molybdenum, nickel, silicon, vanadium, and zinc. Washington, D.C.: National Academy Press; 2001:290-393.
Hambidge M, Krebs N. Trace elements in man and animals 10: Proceedings of the tenth international symposium on trace elements in man and animals. In: Roussel AM, ed. New York: Plenum Press; 2000:977-80.
Cole CR, Lifshitz F. Zinc nutrition and growth retardation. Pediatr Endocrinol Rev 2008;5(4):889-96.
MacDonald RS. The role of zinc in growth and cell proliferation. The Journal of nutrition 2000;130(5S Suppl):1500S-8S.