Magneziul, mineralul care continuă să uimească

Pentru absorbția și metabolismul calciului este nevoie de un nivel adecvat de magneziu. Atunci când nivelul de calciu din sânge este crescut, este stimulată secreția de calcitonină şi este suprimată secreția hormonului paratiroidian (PTH). Acești hormoni reglează nivelul de calciu din oase şi ţesuturile moi, şi sunt, prin urmare, legați direct de diverse afecțiuni cum ar fi – osteoporoza sau artrita. PTH atrage calciul din oase și îl depozitează în țesuturile moi, în timp ce calcitonina crește nivelul de calciu din oase și previne absorbția sa în țesuturile moi. Cantitățile adecvate de magneziu controlează acest echilibru delicat și important.

În timp ce magneziul ajută organismul să absoarbă și să rețină calciul, prea mult calciu, împiedică absorbția magneziului. Deci, aportul în cantități mari de calciu fără magneziu adecvat poate crea fie malabsorbție, fie un deficit de magneziu. Indiferent de situație, magneziul este cel care influențează acest ciclu. Totodată, magneziul ajută la transformarea vitaminei D în forma sa activă, ajutând înca o dată absorbția calciului și intervine, de asemenea, în transportul calciului.

În mod paradoxal, calciul și magneziul funcționează ca o echipă, chiar dacă au efecte diametral opuse:

• Calciul este responsabil pentru excitația nervoasă, magneziul pentru relaxarea nervoasă.
• Calciul este necesar pentru contracția musculară, magneziul pentru relaxarea musculară.
• Calciul este necesar pentru procesul de coagulare a sângelui, magneziul previne coagularea anormală și menține un flux sangvin normal.
• Calciul se găsește mai ales în oase, conferindu-le rezistență și duritate, magneziul se găsește în oase, dar și în țesuturile moi. La nivelul oaselor, magneziul alături de proteine intră în structura matricei osoase, conferind oaselor flexibilitate și diminuând fragilitatea osoasă.

Având în vedere toate aceste aspecte, nu e de mirare că și cel mai mic deficit de magneziu poate reprezenta un risc de osteoporoză. Din acest punct de vedere, e regretabil că tratamentul pentru osteoporoză se rezumă de multe ori la administrarea de calciu. Calciul domină toate discuțiile legate de această afecțiune și este folosit în foarte multe produse alimentare (cereale, lactate, etc.). Dar calciul nu poate purta această „bătălie” de unul singur. Pentru a reuși are nevoie de magneziu!

Legat de raportul calciu/magneziu sunt câteva precizări de făcut:

• Cercetările au arătat că până și în cazul omului preistoric (paleolitic), acest raport era de 1:1.
• Un cercetător francez, dr. Jean Durlach, a fost primul care a recomandat să nu se depășească raportul 2:1 în favoarea calciului. De aici intervine și o confuzie, unii considerând că acesta e raportul normal. În mod normal, raportul calciu-magneziu ar trebui să fie 1:1 sau chiar 1:2 în favoarea magneziului. Din păcate, realitatea arată cu totul altfel, iar raportul anormal calciu-magneziu are grave consecinţe cardiovasculare. Astfel, între 1973-1999, Finlanda a avut cea mai mare incidenţă a infarctelor miocardice din lume, în condiţiile în care raportul calciu/magneziu era de 4:1. În S.U.A., raportul calciu/magneziu este chiar de 6:1.

Pe piață există o multitudine de preparate cu magneziu, cu care ne putem suplimenta dieta zilnică (suplimente alimentare) sau trata deficitul de magneziu (medicamente). Preparatele eficiente de magneziu sunt cele în care magneziul este legat organic (acetat, citrat, metionat, ascorbat, gluconat, propionat sau orotat de magneziu). Sărurile minerale de magneziu (clorură, sulfat) nu se pot absorbi, au de cele mai multe ori efect laxativ şi reduc astfel eficienţa terapeutică.

De pildă orotatul de magneziu are un plus în fața celorlalte săruri de magneziu, pentru că, pe lângă magneziu, conține și acid orotic. Acidul orotic a fost izolat în 1904 de către Biscaro şi Belloni prin tratarea proteinelor provenite din colostrul de vacă cu acetat de plumb. În 1940 s-a descoperit că acidul orotic este un produs secundar arderii nutreţurilor şi reprezintă o sursă reală şi valoroasă de proteine, cu rol de stimulare a creșterii. Colostrul de oaie sau capră conţine cea mai mare concentraţie de acid orotic. Acidul orotic a fost considerat mult timp ca o substanţă pe care organismul uman n-ar fi în stare să o producă singur şi a fost denumită de aceea „vitamina B13”. Are calităţi protectoare şi de dezvoltare a celulelor datorită rolului său în sinteza pirimidinei. Ca și uridinfosfatul, acidul orotic este încorporat în sinteza ARN-ului, ADN-ului şi a altor precursori metabolici, realizând creşterea sintezelor proteice şi o optimizare a metabolismului energetic. Acidul orotic are efecte clinice benefice asupra organismului, efecte care se sumează cu efectele benefice ale magneziului însuși. În al doilea rând, acidul orotic introduce magneziul intracelular, crescând eficiența preparatului. Celulele din corpul nostru au nevoie de magneziu (fie ele celule cardiace, celule musculare, celule nervoase etc.), nu spațiul extracelular. Pe lângă respectarea dozelor zilnice recomandate, un tratament corect al deficitului de magneziu trebuie să dureze cel puțin 6 săptămâni. Dacă după această perioadă fenomenele clinice persistă, chiar dacă se observă o ameliorare, se recomandă prelungirea tratamentului cu minimum încă 2 săptămâni. Tratamentul se poate repeta apoi, ori de câte ori este nevoie.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Bibliografie:

1. King DE, Mainous AG, Geesey ME, Woolson RF. Dietary magnesium and C-reactive protein levels. Journal of the American College of Nutrition. 2005 Jun; 24(3): 166-71.
2. Dean C. The Magnesium Miracle. New York: Ballantine Books; 2007.
3. Arnaud M. Update on the assessment of magnesium status. The British Journal of Nutrition. June 2008; 99 Suppl 3: S24-S36.
4. World Health Organisation. Calcium and magnesium in drinking water: Public health significance. Geneva: World Health Organisation Press; 2009.
5. Brown S – Better bones, better body. Keats Publishing, New Canaan, CT, 1996.
6. Paul J.Porr. Importanța magneziului în patologia umană. Ed.Risoprint Cluj-Napoca, 2012; 38-40.
7. Classen HG. Magnesium orotate – experimental and clinical evidence. Rom J Intern Med. 2004;42(3):491-501.
8. Swaminathan R. Magnesium Metabolism and its Disorders. Clin Biochem Rev 2003; 24: 47-66.
9. Fawcett W.J., Haxby E.J., Male D.A.. Magnesium: physiology and pharmacology. Br. J. Anaesth. (1999) 83 (2): 302-320.
10. Fox C, Ramsoomair D, Carter C. Magnesium: its proven and potential clinical significance. South Med J. 2001 Dec;94(12):1195-2010.
11. Andrea Rosanoff. Changing crop magnesium concentrations: impact on human health. International Journal on Plant-Soil Relationships. Vol.359, Oct.2012.
12. Wilhelm Jahnen-Dechent, Markus Ketteler – Magnesium basics. Clin Kidney J (2012) 5[Suppl 1]: i3–i14.

Dr. Alin Popescu

medic primar medicină sportivă
secretar general S.Ro.M.S., manager medical F.R. Rugby