Microbiomul uman și dieta personalizată, importanță

Studiile recente au sugerat că microbiomul uman intestinal prezintă un rol important în diminuarea riscului mai multor boli cronice, inclusiv boli metabolice, neuroendocrine, autoimune și cancer. Există interacțiuni interesante și puțin explorate între organismul-gazdă și microbiotă, însă dieta joacă un rol esențial în modularea acesteia. Un echilibru sănătos între organism și microbiotă conduce la buna funcționare metabolică și imună și previne îmbolnăvirile. La polul opus, disfuncția microbiotei este corelată cu boli intestinale și afecțiuni neurologice. Înțelegerea cauzelor dezechilibrului microbiotei intestinale precum și capacitatea de menținere a unei proporții favorabile de microorganisme benefice va fi un obiectiv pentru dezvoltarea de noi intervenții terapeutice.

Cuprins 

Microbiota și microbiomul uman

Microbiomul uman, funcții

Microbiomul uman și boala

Proteinele și microbiomul

Grăsimile saturate și microbiomul

Carbohidrații și microbiomul

Probioticele și microbiomul

Microbiomul și dietele

Menținerea unui microbiom intestinal sănătos este esențială

Concluzii

Bibliografie

Microbiota și microbiomul uman

Microbiota umană este un ecosistem de microorganisme comensale, simbiotice și patogene care depășesc genele gazdei lor de peste 100 de ori. Printre cel mai des întâlnite organisme patogene putem enumera bacterii, virusuri și fungi care populează tractul gastrointestinal pielea și mucoasa bucală [1].

Diversitatea microbiotei este o măsură a numărului de specii diferite precum și a predispoziției lor în comunitate, în funcție de indicii diversității. O diversitate mai mică este considerată un marker al disbiozei (dezechilibrului microbian) în tractul intestinal și a fost întâlnit în boli autoimune, obezitate și boli metabolice, precum și la persoanele vârstnice [2].

Microbiomul, pe de altă parte, desemnează totalitatea elementelor genetice ale microbilor și interacțiunile acestora într-un mediu. Microbiomul este un ecosistem vast ce conține milioane de gene în comparație cu genomul uman. Tocmai datorită acestui fapt este considerat „al doilea genom uman”, experții susținând că fiecare dintre noi are microbiomul său, la fel ca amprenta digitală [3].

Microbiomul uman, funcții

Transferul microbiomului se face la naștere, se definitivează în copilărie și este influențat de administrarea medicamentelor, în special a antibioticelor. Dacă nu se intervine cu antibiotice, compoziția microbiomului poate rămâne la fel ani și chiar zeci de ani la rând.

Microbiomul uman deține funcții extensive precum dezvoltarea imunității, apărarea organismului de agenții patogeni, fiind gazda pentru producția de acizi grași cu lanț scurt importanți pentru metabolism, sinteza vitaminelor și depozitele de lipide, având totodată o influență asupra comportamentului uman, ceea ce îl face un organ esențial, fără de care nu am putea funcționa optim. Microbiomul intestinal și relația sa cu sănătatea și bolile au fost supuse unor cercetări extinse, iar microbiomul intestinal s-a dovedit a fi implicat în menținerea metabolismului uman, nutriției, fiziologiei, funcției imunitare și sănătății mintale.

Microbiomul fiecăruia dintre noi este influențat de factori genetici și factori externi. Factorii externi, precum dieta și antibioticele pot modifica microbiomul cu consecințe favorabile sau nu.

Poluarea, refrigerarea alimentelor, creșterea gradului de igienă, scăderea infecțiilor cu germeni patogeni, creșterea consumului de grăsimi, de carne și scăderea consumului de fructe, vegetale și fibre sunt factori care au influențat microbiomul în ultimele decenii.

Microbiomul intestinal este în simbioză cu organismul uman, având funcții multiple, necunoscute complet încă, fiind considerat în practica medicală de  astăzi ca un „organ” deseori uitat.

Microbiomul uman și boala

Relația dintre modificările din compoziția microbiomului și patogeneza bolii este deocamdată incertă. Provocarea este să se identifice dacă dezechilibrul microbian este asociat cu boala, denumită uneori „disbioză”, și capacitatea de a distinge între cauză și efect [4].

Bolile inflamatorii intestinale

Acestea se numără printre cele mai studiate afecțiuni asociate cu microbiota intestinală. Alcătuirea microbiotei intestinale diferă la persoanele sănătoase față de pacienții cu boli inflamatorii intestinale în termeni de bogăție a speciilor (de exemplu, numărul speciilor de bacterii) și de abundența speciilor (de exemplu, număr de indivizi per specie).

Enterocolita necrotizantă

Patogeneza enterocolitei este plurifactorială, deși se crede că microbiota digestivă are un rol important. Studiile efectuate atât pe animale cât și pe oameni au descris modificări în microbiota digestivă între care o reducere a diversității bacteriene și o creștere a proteobacteriilor la nou-născuții înainte de termen în comparație cu sugarii sănătoși născuți înainte de termen.

Bolile atopice

Afecțiuni precum eczema, astmul și alergiile alimentare au o incidență în creștere. Se crede că lipsa expunerii devreme în viață la antigene microbiene modifică compoziția microbiotei sistemului digestiv al sugarului, fapt care întrerupe dezvoltarea imună și determină boli alergice.

Diabet de tip 1

Microbiota intestinală este implicată în reglarea axei metabolic-imune. Studiile care speculează asupra compoziției microbiene cauzale nu sunt consistente. Totuși, bifidobacteriile se crede că sunt protectoare, în timp ce proteobacteriile reprezintă un factor de risc.

Tulburările de spectru autist

Microbiota intestinală poate influența comportamentul uman modulând axa intestin-creier pe cale endocrină (prin intermediul cortizolului), imună (prin intermediul citokinelor) și neurologică (prin intermediul nervului vag și a sistemului nervos enteric).

Diversitatea mică a microbiotei, cu puține specii de bacterii, a fost întâlnită în boli precum sindromul colonului iritabil, artrita psoriazică, diabetul zaharat de tip 1, eczema atopică, boala celiacă, obezitatea, diabetul zaharat de tip 2, precum și în rigiditatea arterială [5].

Tulburări ale funcției țesutului adipos, caracterizate printr-o capacitate redusă de a stoca lipide, par să joace un rol major în dezvoltarea rezistenței la insulină și a diabetului zaharat de tip 2. În condiții normale de sănătate, țesutul adipos este un organ tampon important pentru acizii grași atunci când lipoliza endogenă este inhibată. Această acțiune poate fi afectată în condiții obeze rezistente la insulină, ducând la creșterea lipidelor circulante și a grăsimii provocând astfel tulburări în semnalizarea insulinei și metabolismul substratului [6].