Acasă » Nutriție și farmacie » Prevenția diabetului zaharat de tip II
Prevenția diabetului zaharat de tip II
Diabetul zaharat de tip 2 este o problemă majoră de sănătate publică, din cauza prevalenței în continuă creștere, a complicațiilor cronice și a faptului că reprezintă un factor de risc major pentru bolile cardiovasculare. Pentru ca prevenția să fie posibilă, trebuie să se cunoască istoricul natural al bolii, să existe factori de risc modificabili și să se efectueze screeningul.
Diabetul, boală cronică netransmisibilă [1,2,3]
Diabetul zaharat de tip 2 este o boală cronică, netransmisibilă, cu o prevalență în continuă creștere, care poate afecta majoritatea populației adulte și nu numai, într-un anumit moment al vieții. Astfel, constituie o problemă majoră de sănătate, care duce la diverse complicații cronice, atunci când nu este tratată sau este tratată necorespunzător, fiind un factor de risc major în ceea ce privește bolile cardiovasculare. Pentru ca prevenția să fie posibilă, trebuie să se cunoască istoricul natural al bolii, să existe factori de risc modificabili și să se realizeze screeningul. În cazul pacienților adulți asimptomatici, trebuie să se cunoască categoriile și factorii de risc.
Testarea în vederea diagnosticării diabetului zaharat de tip 2 se va realiza atunci când pacienții au indicele de masă corporală (IMC) mai mare de 25 kg/m2, care indică supraponderalitate, la care se adaugă și alți factori de risc suplimentari:
- sedentarismul;
- existența rudelor de gradul I, care suferă de diabet zaharat;
- apartenența la o comunitate etnică despre care se știe că prezintă un risc crescut de a dezvolta diabet zaharat;
- diabetul gestațional sau/și nașterea unui copil cu o greutate > 4 kg;
- existența în antecedentele personale, patologice, a unui diagnostic de HTA cu valoare tensională > 140/90 mm Hg;
- un profil lipidic care evidențiază nivelul HDL–ului < 35 mg/dl și al trigliceridelor > 250 mg/dl;
- sindromul ovarelor polichistice, care pot duce la creșterea rezistenței la insulină, astfel crescând riscul de diabet zaharat de tip 2;
- valoarea HbA1C > 5,7% (indică prediabet, ce poate evolua spre diabet zaharat de tip 2);
- testarea pentru diabet zaharat de tip 2 se va începe la toată populația adultă, cu vârsta de peste 45 de ani, indiferent de greutate, și chiar dacă nu există factori de risc sau alte situații care să sugereze creșterea riscului de a dezvolta acest tip de diabet;
- în cazul în care testarea nu indică diabet zaharat de tip 2 și nici nu există factori de risc pentru a-l dezvolta, repetarea analizelor se va realiza cel puțin o dată la 3 ani. În cazul în care există factori de risc sau alte situații care pot duce la diabet zaharat de tip 2, testarea se va efectua mai frecvent.
Caracteristicile diabetului
Factorii de risc care fac parte din stilul de viață al omului modern sunt alimentația nesănătoasă (aportul exagerat al alimentelor procesate, rafinate, concentrate, conservate, colorate, cu mare densitate calorică și ingestia scăzută a produselor naturale) și sedentarismul.
Diabetul zaharat de tip 2 este caracterizat prin două procese etiopatogenice interrelaționate, respectiv rezistența la insulină și deficitul funcției celulei beta, iar istoricul natural al bolii prezintă o perioadă preclinică îndelungată, în care se înscriu grupurile cu mare probabilitate de a dezvolta diabet zaharat de tip 2.
Strategiile de prevenție pot fi clasificate în patru etape:
- prevenția primordială = adaptarea strategiilor în faza de toleranță normală la glucoză, pentru a preveni apariția factorilor de risc;
- prevenția primară = înseamnă diagnostic/screening în stadiul de prediabet – alterare a glicemiei à jeun și/sau scăderea toleranței la glucoză;
- prevenția secundară = include strategiile care sunt adoptate după ce diabetul zaharat de tip 2 a fost detectat, pentru a preveni sau întârzia dezvoltarea complicațiilor cronice ale bolii;
- prevenția terțiară = se realizează în stadiul în care s-au instalat deja complicații, cu scopul de a preveni progresia acestora.
Prediabetul [3]
Prin prediabet, se înțelege o valoare a glicemiei care nu se încadrează nici în cea patologică, dar nici în parametrii normali. Prediabetul are de 5 ori prevalența diabetului zaharat de tip 2. Screeningul pentru detectarea prediabetului și intervențiile în acest stadiu au cel mai mare potențial de impact asupra evoluției și menținerii sub control a diabetului zaharat de tip 2.
Intervențiile asupra stilului de viață [2,3]
Scăderea ponderală
În general, pacienții cu prediabet suferă de obezitate de tip central, cu grăsime viscerală, care favorizează inflamația și rezistența la insulină, astfel încât crește considerabil riscul diabetului zaharat de tip 2. Este cunoscut faptul că o pierdere în greutate, chiar și mică, poate contribui la diminuarea riscului (pentru fiecare kilogram pierdut, riscul de diabet scade cu 16%). Dieta cea mai frecvent recomandată este cea mediteraneeană, totuși se recomandă și dietele cu aport scăzut de glucide, trebuind evitate în special glucidele rafinate. Pentru obținerea rezultatelor dorite, se recomandă o scădere de 5 – 7% din greutate, timp de 3 luni. În caz contrar, se recomandă chirurgia bariatrică.
În urma realizării operației bariatrice (micșorarea stomacului), poate surveni o scădere semnificativă în greutate, ceea ce poate duce la reversia diabetului zaharat, astfel încât glicemiile să fie în parametri normali. De asemenea, s-a observat că în urma chirurgiei bariatrice, la persoanele cu prediabet și obezitate morbidă, s-a redus considerabil incidența diabetului zaharat de tip 2.
Nutriția
Se recomandă terapia comportamentală centrată pe pierderea în greutate, care include mese cu un aport caloric redus și activitate fizică planificată, mai ales pentru pacienții supraponderali sau obezi, care au risc crescut de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 2. Persoanele cu prediabet prezintă adesea și alți factori de risc, inclusiv hipertensiune arterială și dislipidemie. S-a dovedit că dieta mediteraneeană ajută la pierderea semnificativă în greutate, precum și la reducerea markerilor inflamatori.
Eliminarea/limitarea zahărului și a glucidelor rafinate
Consumul alimentelor cu conținut ridicat de glucide și zahăr rafinat, precum și a băuturilor îndulcite cu zahăr crește glicemia și insulinemia, ceea ce poate duce la creșterea riscului de diabet zaharat de tip 2. Se recomandă consumul alimentelor cu indice glicemic mai mic, astfel încât să scadă riscul diabetului zaharat de tip 2. S-a demonstrat că persoanele care au un aport mare de glucide cu absorbție rapidă, prezintă un risc cu 40% mai mare de a dezvolta diabet față de cele cu un consum redus.
Se recomandă dietele cu aport foarte scăzut de glucide și cele bogate în fibre
Există dovezi clare în favoarea dietelor cu aport scăzut de glucide. Aceste diete scad constat nivelul glicemiei, cresc sensibilitatea la insulină și reduc alți factori de risc ai diabetului zaharat de tip 2. Persoanele prediabetice, care timp de 12 săptămâni, au urmat o dietă cu conținut redus de glucide, au înregistrat o scădere a glicemiei cu 12% și a insulinemiei cu 50%.
S-a demonstrat științific că alimentația joacă un rol esențial în prevenția diabetului zaharat la toate categoriile de vârstă, care suferă de obezitate și prediabet. O dietă bogată în cereale, legume, leguminoase și fructe de pădure va avea un conținut crescut de fibre, contribuind la menținerea unui nivel scăzut al glicemiei și insulinei, deoarece fibrele ajută digestia, încetinesc absorbția alimentelor și mențin sănătatea microbiotei intestinale.
Atenție la dimensiunile porțiilor
Reducerea dimensiunilor porțiilor poate ajuta la prevenirea creșterii glicemiei și insulinemiei. S-a demonstrat că, în cazul pacienților care au redus mărimea porțiilor alimentare și au urmat alte comportamente nutriționale sănătoase, riscul de a dezvolta diabet zaharat de tip 2 a fost cu 46% mai mic față de cei la care nu s-au implementat modificări în privința stilului de viață.
Optimizarea nivelurilor vitaminei D
Numeroasele studii realizate în ultimii ani au demonstrat legătura directă dintre deficitul de vitamină D și diabetul zaharat de tip 2. De asemenea, deficitul poate îngreuna controlul glicemic. Ca atare, în urma analizei de sânge, se recomandă suplimentarea cu vitamina D, expunerea la soare, dar și o alimentație bogată în pește gras sau/și ulei din ficat de cod.
Hidratarea corectă
Hidratarea se va realiza cu apă plată; se recomandă reducerea și chiar renunțarea la băuturile carbogazoase îndulcite cu zahăr. Orice băutură dulce poate duce la supraponderalitate, cu creșterea riscului de a dezvolta prediabet sau diabet zaharat de tip 2.
Consumul de cafea sau ceai
Se recomandă consumul de ceai negru și/sau cafea, care conțin antioxidanți cu rol în prevenția bolilor degenerative și creșterea sensibilității la insulină.
Renunțarea la fumat
Fumatul trebuie redus și chiar oprit total de către persoana care suferă de diabet, din cauza riscului de apariție și evoluție a complicațiilor cronice. S-a demonstrat că persoanele care fumează au risc de a dezvolta ateroscleroză și diabet zaharat de tip 2. Reducerea sau renunțarea completă la fumat reduce aceste riscuri și crește chiar și speranța de viață a pacientului cu diabet.
Exercițiul fizic
Inactivitatea fizică poate crește riscul de supraponderalitate și obezitate, sindrom metabolic, diabet zaharat de tip 2, sarcopenie și osteoporoză. Activitatea fizică îmbunătățește sensibilitatea la insulină și reduce țesutul adipos.
Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!
Referințe bibliografice:
- www.medscape.com;
- Tratat Român de Boli Metabolice, editat de Viorel Șerban – volumul I;
- Ghid de management al diabetului zaharat – Prevenția diabetului zaharat de tip 2, pg. 18.
Cuvinte-cheie: boala cardiovasculara, diabet, diabet zaharat tip 2, prediabet, prevalenta diabet, preventie
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.