Sindromul metabolic: rolul jucat de schimbarea stilului de viață prin dietă și exercițiu fizic

Sindromul metabolic asociază condiții precum dislipidemia, valori crescute ale tensiunii arteriale, toleranță scăzută la glucoză și acumularea grăsimii abdominale. Rezistența la insulină este pricipalul mediator. Glucoza nu mai poate fi metabolizată și se acumulează în mușchi, grăsime, ficat. În final crește riscul de apariție a bolilor cardiovasculare, a diabetului zaharat și ficatului steatozic non-alcoolic. Studiile au urmărit stabilirea unei relații cantitative între aceste condiții asociate și a rolului jucat de schimbarea stilului de viață prin dietă și exercițiu fizic, nu doar pe cale medicamentoasă.

Definiția sindromului metabolic

Sindromul metabolic a fost descris în urmă cu câteva decenii, când s-a constatat o asociere între obezitatea abdominală și dereglările metabolice. În 1988, Gerald Reaven a propus rezistența la insulină, nu obezitatea, ca fiind factor mediator și a denumit întreaga constelație de modificări drept sindromul X [1].

Cea mai frecvent utilizată definiție a fost stabilită de World Health Organization (WHO) și de National Cholesterol Education Program Adult Treatment Panel III (NCEP ATPIII), organizații care au considerat sindromul metabolic drept factor de risc cardiovascular, alături de valorile crescute ale LDL-colesterolului [1]. Dislipidemia aterogenetică (ce corespunde statusului protrombotic), rezistența la insulină, hipertensiunea arterială (HTA), obezitatea abdominală și valorile crescute ale diferiților markeri ai inflamației au fost considerate a fi caracteristici proeminente ale sindromului metabolic. În 2005, International Diabetes Federation (IDF) Epidemiology Task Force a sugerat o definiție nouă pentru sindromul metabolic, focusată pe obezitatea centrală.

Dislipidemia aterogenetică

Aspectul comun aparținând celor trei definiții este acela că în configurarea sindromului metabolic trebuie să se considere următoarele: dislipidemia aterogenetică (niveluri crescute ale LDL-colesterolului), rezistența la insulină, HTA și obezitatea. Fiecare dintre modificările menționate poate promova ateroscleroza în mod independent, cu atât mai mult atunci când aceste dereglări metabolice se asociază. Acestea, alături de nivelurile crescute ale LDL-colesterolului dovedesc un și mai mare potențial aterosclerotic și pot crește substanțial riscul bolilor cardiovasculare [1].  Prin urmare, devine necesară o abordare completă și integrativă față de persoanele afectate de acest sindrom.

Revizuirea criteriilor

Recent, pentru a diagnostica cu ușurință sindromul metabolic, criteriile deja prezentate au fost revizuite de către societățile științifice internaționale și sunt prezentate în continuare [1]:

1. Creșterea glicemiei à jeun peste 100 mg/dl sau tratament deja prescris pentru diabet zaharat diagnosticat anterior;
2. Creșterea tensiunii arteriale sistolice peste 130 mmHg și a celei diastolice peste 85 mmHg sau tratament deja prescris pentru hipertensiunea arterială;
3. Creșterea valorilor trigliceridelor peste 150 mg/dl sau efectuarea tratamentului ce vizează trigiceridele cu valori crescute;
4. Scăderea HDL-colesterolului (a „grăsimii bune”) sub valoarea de 40 mg/dl la bărbat și sub valoarea de 50 mg/dl la femei (sau efectuarea unui tratament instituit pentru valorile HDL);
5. Prezența obezității abdominale – obezitatea abdominală se stabilește prin măsurarea circumferinței abdominale. Pentru femeile europene obezitatea este considerată a fi prezentă dacă circumferința abdominală a acestora depășește 80 cm, iar la bărbații europeni dacă circumferința abdominală depășește valoarea de 94 cm.

Sunt necesare trei criterii

Pentru confirmarea sindromului metabolic sunt necesare trei criterii dintre cele prezentate. Prezența acestor criterii dublează riscul de boli cardiovasculare și crește de 4-5 ori riscul de apariție a diabetului zaharat. În vederea stabilirii sindromului metabolic asociat criteriilor prezentate, se consideră și câteva criterii adiționale, importante pentru complicațiile pe care le facilitează.

Acestea sunt [1]:

1. Creșterea nivelului „grăsimii rele” din sânge. Creșterea valorilor LDL-colesterolului și menținerea lor crescută în timp vor conduce la depunerea particulelor de LDL în pereții vaselor, formând plăcile de atero Formarea plăcilor de ateroscleroză pe vasele care irigă miocardul vor duce în timp la instalarea cardiopatiei ischemice cu apariția anginei pectorale și a infarctului de miocard. Când plăcile de aterom se formează pe vasele din creier sau pe arterele care transportă sânge către creier, pot predispune la apariția accidentelor vasculare cerebrale, iar prezența lor în arterele renale duce la creșterea necontrolată a hipertensiunii arteriale. Dacă plăcile de ateroscleroză se formează pe arterele de la nivelul membrele inferioare, vor conduce la îngreunarea circulației arteriale cu apariția arteriopatiei obliterante. Dar dislipidemia aterogenetică corespunde și statusului protrombotic;
2. Statusul protrombotic (implică creșterea nivelului fibrinogenului și a nivelului inhibitorului plasminogenului activat în sângele circulant) sugerează risc crescut de tromboze intravasculare și de tromboembolism subsecvent;
3. Statusul proinflamator (implică creșterea proteinei C reactiv). Creșterea nivelului de proteină C reactivă (test de inflamație acută) în sânge și faptul că grăsimea abdominală va elibera citokine care au tot rol proinflamator, sugerează risc crescut de boală cardiovasculară asociată sindromului metabolic.

Se acceptă astăzi la scară largă faptul că tratamentul HTA, al obezităţii și dislipidemiei trebuie în primul rând să se bazeze pe schimbarea stilului de viață prin: dietă adecvată ce vizează scăderea greutății corporale (are mai puține grăsimi saturate sau animale, dar este bogată în legume și fructe), evitarea consumului de alcool sau tutun și programe de exerciții sau activități sportive, menite să crească nivelul activității fizice și să amelioreze împreună progresia simptomelor [1].

Epidemiologia sindromului metabolic

Rezultatele studiilor epidemiologice cu privire la efectele intervențiilor aplicate în cadrul sindromului metabolic sunt în măsură să sublinieze rolul jucat de dietă și exercițiul fizic, în relație cu prevalența și evoluţia sindromului metabolic sau a diabetului zaharat (care poate conduce el însuși la dezvoltarea sindromului). Studiile epidemiologice sunt deosebit de utile deoarece asigură identificarea cauzelor și evaluarea factorilor de risc pentru dezvoltarea sindromului metabolic [1].

Modificările metabolice multiple se întâlnesc într-un procent semnificativ crescut la populațiile din zonele vestice. Prevalența a crescut însă la nivel mondial, în contextul în care a crescut obezitatea și s-a accentuat aderarea la stilul de viață sedentar.

Prin cooperare multidisciplinară se poate stabili strategia de neutralizare a factorilor de risc ce acționează asupra grupurilor populaționale (prevenție prin schimbarea stilului de viață), cât și o bună activitate de management al stării de boală (terapie complexă prin regim igieno-dietetic, anumit nivel al activității fizice, tratament medicamentos).

Principii nutritive

Organizațiile internaționale sugerează schimbări terapeutice ale stilului de viață în scopul reducerii prevalenței sindromului metabolic; printre aceste schimbări se află și dieta [1].

Grăsimile

Dietele nu trebuie să fie restrictive față de aportul total de de grăsimi, atât timp cât balanța energetică este subunitară (aportul caloric nu depășește consumurile energetice). Mai mult, grăsimile trebuie să fie de natură vegetală (ulei vegetal), cu conținut scăzut de grăsimi saturate și parțial, uleiuri hidrogenate [1]. Nutrienții specifici prezintă efecte diferite asupra dezvoltării sindromului metabolic; prin urmare joacă roluri diferite și în context terapeutic.

Proteinele de origine animală versus proteinele vegetale

Țesutul adipos uman este constituit preponderent din lipide. Grăsimea depozitată ca substanță de rezervă se regăsește sub piele sau în jurul diferitelor organe, este oxidată și utilizată când nevoile energetice ale organismului cresc sau când aportul este insuficient. Deoarece lipidele intră în structura celulelor, aportul lor este necesar organismului. Celulele sistemului nervos sunt bogate în lipide complexe (fosfolipide). Aportul de vitamine liposolubile A, D, E, K este dependent de cel al lipidelor (preponderent asigurate din ulei de pește, grăsimea laptelui).

Depozitele din cauza aportului exagerat de grăsimi conduc la obezitate. Consumul în exces de grăsimi bogate în AG saturați, sursa grăsimilor fiind de natură animală (carne grasă, unt, ouă), este urmat de creșterea nivelului de colesterol din sânge, având drept consecință procesul de ateroscleroză și riscul apariției afecțiunilor cardiovasculare (IMA, AVC, HTA) și subsecvent, sindromul metabolic.

Hidrocarbonații

Consumul de carbohidrați sau hidrocarbonate a fost criticat pentru implicarea în creșterea în greutate, obezitate, diabet zaharat și alte afecţiuni. Este însă de menționat faptul că astfel de probleme pot fi asociate consumului în exces de „carbohidrați răi” precum zahărul, nu al carbohidraților complecşi. În funcție de compoziția și impactul lor asupra glicemiei, carbohidrații sunt clasificați ca fiind simpli sau răi – precum zaharuri simple sau glucide rafinate și carbohidraţi complecși, considerati a fi cei buni [2]. Cele două tipuri de carbohidrați afectează în mod diferit nivelul glicemic și prezintă impact diferit atât asupra senzației de foame (prin declanșarea rapidă sau lentă a secreţiei de insulină din pancreas), cât și a producerii și stocării energiei în corp.

Dietele bogate în fibre alimentare se află în atenția specialiștilor ca urmare a asocierii lor cu scăderea incidenței câtorva dereglări metabolice, HTA-ului, diabetului zaharat, obezității, precum și bolilor cardiace și cancerului de colon [1]. Din totalul zilnic de glucide, 20-30% ar trebui să provina din fibre vegetale asigurate de legume și zarzavaturi, oleaginoase, semințe, cereale integrale, leguminoase. Aceste alimente au în general un indice glicemic scăzut și mediu. Cu cât indicele glicemic este mai mic, cu atât mai lent se transformă în energie, iar impactul asupra glicemiei este mai scăzut. Indicele glicemic crescut obligă pancreasul să producă mai multă insulină, iar excesul de insulină duce la apariția senzației de foame intrându-se într-un cerc vicios și cu fenomene complicate ulterior, cu hipersecreție de cortizol și valori crescute ale TA, mobilizarea grăsimilor din sânge, ceea ce în final produce rezistență la insulină, HTA, dislipidemie, ateroscleroză, sindrom metabolic [2].

Proteinele

Proteinele sunt necesare în construirea și repararea tisulară prin aminoacizii conținuți (esențiali și neesențiali). Studiile privind nutriția relevă faptul că, dacă nu desfășoară activitate fizică intensă, organismul uman are nevoie de cantități relativ scăzute de proteine de doar 0,75-0,8 grame proteină/kgc/zi pentru menținerea stării de sănătate (adulți, vârstnici) [3,4]. Aportul exagerat de proteine poate fi nefast persoanelor obeze sau celor cu boli de rinichi.

Dr. Mihaela Posea: „Echilibrul din farfurie se reflecta in starea de bine pe care o avem”

Drept surse proteice se recomandă cele animale (carne, ouă, brânză, lapte, pește) dar și cele vegetale (soia, quinoa, linte, fasole, nuci). Un consum optim de proteine presupune ca sursa să aibă un conținut scăzut de grăsimi saturate, să se evite consumul asociat al carbohidraților înalt procesaţi, carnea se consumă preferențial la prânz și la cină, nu dimineața, și se evită consumul shake-urilor sau a pulberilor proteice deoarece asigură aport de aminoacizi dar cu valoare nutritivă limitată. De menționat că dietele hiperproteice nu asigură întotdeauna scăderea dorită în greutate [4].

Schimbarea stilului de viață prin dietă adecvată

Dieta trebuie să asigure un aport echilibrat de nutrienți [1]. Un bun exemplu îl reprezintă dieta mediteraneeană, asociată unei rate scăzute a mortalității, scăderii prevalenței dereglărilor metabolice (obezitate, HTA), precum și unei incidențe scăzute a bolilor cardiace coronariene și a diferitelor tipuri de cancer [1]. Prin urmare, atenția s-a concentrat asupra acestui tip de dietă care este bogată în grăsimi vegetale, fructe, legume și alte alimente bogate în fibre, fără alimente procesate și zahăr, nefiind o cură de slăbire, ci un stil de viață sănătos. Dieta mediteraneeană protejează organismul împotriva dezvoltării anumitor boli precum bolile cardiovasculare, depresie, cancer, diabet de tip 2, obezitate, boli neurodegenerative (demență, boala Parkinson).

Deși aportul lipidic total ar părea crescut (în jur de 40% din întregul aport caloric), raportul AG mononesaturați/saturați este foarte crescut în țările din jurul Mediteranei, raportat la alte regiuni din lume [1]. O posibilă explicație a efectelor benefice ale acestui pattern nutrițional asupra stării de sănătate ar putea fi: este săracă în grăsimi saturate, bogată în grăsimi mononesaturate (provenite, în principal din uleiul de măsline), bogată în carbohidrați complecși proveniți din legume și în fibre provenite din vegetale și fructe. Conținutul bogat în vegetale, legume, fructe proaspete, cereale și ulei de măsline asigură un aport crescut de beta-caroteni, vitamine C și E, polifenoli și variate minerale importante; acestea fiind posibilele elemente cheie responsabile pentru efectul benefic al acestei diete asupra menținerii stării de sănătate [1].

Studiile efectuate de-a lungul ultimilor ani au ajuns la concluzia ca dieta mediteraneeană îmbunătățește profilul lipidelor sangvine, în special a nivelului HDL-colesterolului și a valorilor LDL-oxidat, scade riscul trombozei și a nivelurilor fibrinogenului plasmatic, îmbunătățește funcția endotelială și rezistența la insulină, reduce concentrațiile homocisteinei plasmatice și scade grăsimea corporală [1].

Mai mult, antioxidanții reprezintă un element comun al dietei mediteraneene iar prezența antioxidanților, conform celor cunoscute, ar avea capacitatea de a oferi o explicație plauzibilă pentru efectele lor benefice asupra stării de sănătate și asupra sindromului metabolic [1]. Un studiu recent a arătat că aderența la dieta mediteraneeană s-a asociat cu scăderea cu 20% a riscurilor de a dezvolta sindrom metabolic indiferent de vârstă, sex, activitate fizică și nivelurile lipidelor plasmatice sau ale TA [1].

Rolul jucat de exercițiul fizic

Câteva studii observaționale efectuate în urmă cu câteva decenii au sugerat faptul că mortalitatea și morbiditatea cauzate de boala aterosclerotică sunt invers proporționale cu nivelul activității fizice desfășurate [1]. Acestea au subliniat faptul că: 1. inactivitatea s-a asociat semnificativ cu creșterea ratei de mortalitate prin boala cardiacă coronariană; 2. există un risc mai crescut de deces, indiferent de cauză, pentru persoanele decondiționate fizic la efort, prin comparație cu cele care prezintă condiție fizică; 3. persoanele diabetice care au participat la activitate fizică pentru o durată mai lungă de timp prezintă scăderea riscului cardiovascular [1].

Combinarea factorilor benefici stării de sănătate, precum exercițiul fizic și dieta adecvată explică, cel puțin parțial, reducerea prevalenței sindromului metabolic, efectul rămânând benefic și din punctul de vedere al profilului lipidic sangvin, al inflamației și asupra factorilor de coagulare [1]. Nivelul minim necesar al activității fizice pentru a obține un impact benefic asupra riscului coronarian rămâne controversat [1]. Center for Disease Control and Prevention și American College of Sports Medicine recomandă cel puțin 30 de minute de activitate fizică de intensitate medie desfășurată zilnic, în timpul liber, în majoritatea zilelor săptămânii, în vederea creșterii rezistenței fizice la efort, în cadrul populaţiei generale [1].

Rolul protector al activității fizice

Rolul protector al activității fizice a fost atribuit unor mecanisme variate. Pe de o parte, exercițiul fizic prezintă efecte favorabile asupra factorilor de risc cardiovascular, iar pe de altă parte, efectele pozitive pot fi atribuite unei acțiuni a exercitiului fizic, care se manifestă direct asupra inimii conducând la creșterea aportului de oxigen la nivelul miocardului dar cu scăderea necesarului de oxigen la acest nivel, formarea circulației coronariene colaterale, îmbunătățirea contracției miocardului și stabilitatea electrică a inimii [1].

Activitatea fizică desfășurată pe termen lung cu durată și frecvență mulțumitoare prezintă efecte favorabile asupra scăderii în greutate și a distribuției grăsimii corporale și se asociază în mod semnificativ cu niveluri crescute ale HDL-colesterolului [1]. Alte studii au arătat că durata timpului dedicat activității fizice era invers proporţională cu nivelul anumitor markeri ai inflamației, precum proteina C-reactivă, concentrația fibrinogenului plasmatic și numărul leucocitelor sangvine [1].

Deși schimbările stilului de viață oferă beneficii pentru starea de sănătate și în special pentru managementul sindromului metabolic, uneori este destul de greu ca aceste modificări să fie implementate și menținute. În orice caz, tratamentul medicametos ce include statine, ACE inhibitori, blocanți ai angiotensin-II receptorului și antidiabeticele orale (ADO) trebuie luate în considerare, deoarece este dovedit faptul că sunt capabile să reducă eficient nivelurile factorilor de risc ai sindromului metabolic, precum dislipidemia, HTA, hiperglicemia și riscul de a dezvolta diabet zaharat tip 2 [1].

Modelul conceptual al schimbării comportamentale arată că prin schimbarea stilului de viață (dietă și mișcare) sunt influențați factorii de risc ce conduc la obezitate, dislipidemie, HTA, hiperglicemie. Ceea ce va conduce la scăderea riscului de apariție a diabetului, sindromului metabolic și al instalării bolilor cardiovasculare, iar în final va creşte durată medie și calitatea vieții.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Referințe bibliografice:

1. Christos Pitsavos, Demosthenes Panagiotakos, Michael Weinem and Christodoulos Stefanadis; Diet, Exercise and the Metabolic Syndrome in Rev Diabet Stud. 2006 Fall; 3(3): 118–126. Published online 2006 Nov 10. doi: 1900/RDS.2006.3.118, PMCID: PMC1783583, PMID: 17487335;
2. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1783583/;
3. bodyrecomandation.com/nutrition/how-many-carbohydrates-do-you-need.html;
4. health.clevelandclinic.org;
5. https://dralinpopescu.ro/2018/06/proteinele-de-origine-animala-versus-proteinele-vegetale/.