Suplimente alimentare recomandate în hipercolesterolemie

Dr. farm. Anca Zanfirescu, șef lucrări, Catedra de Farmacologie și Farmacie Clinică , Facultatea de Farmacie,Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București

Screeningul lipidelor plasmatice și apoproteinelor

Determinarea periodică a valorilor lipidelor plasmatice (pentru prevenirea bolii cardiovasculare) se recomandă în cazul pacienților:

Cu vârsta > 40 ani (bărbați), respectiv > 50 ani (femei)
Cu boală cardiovasculară diagnosticată
Cu hipertensiune
Fumători
IMC ≥ 30 kg/m2 sau circumferința taliei > 90 cm (bărbați), respectiv > 80 cm (femei)
Antecedente familiale de BCV
Afecțiuni inflamatorii cronice
Boală renală cronică
Antecedente familiale de dislipidemii.

Suplimente nutritive utilizate în dislipidemii

Fibre

O metaanaliză a 67 de studii clinice a fost efectuată pentru a cuantifica efectele hipocolesterolemiante ale unor fibre alimentare (pectine, tărâțe de ovăz, gumă de guar, psyllium). Consumul a 2-10 g/zi de fibre solubile/zi a fost asociat cu scăderea mică, dar semnificativă statistic a valorilor colesterolului total și a LDL colesterolului (de exemplu, 3 g de fibre solubile din ovăz, cum ar fi betaglucanul – echivalentul a 3 mese de tărâțe de ovăz a 28 g fiecare – a scăzut colesterolul total și LDLc cu 0,13 mmol/L)3. Consumul de 10,2 g de psyllium/zi, timp de 8 săptămâni, a scăzut colesterolul total cu 4%, LDLc cu 7% și raportul apoB/apoA1 cu 6% comparativ cu placebo (celuloză) [4]. FDA a aprobat utilizarea sintagmei „reduc riscul cardiovascular” pentru două tipuri de fibre: β-glucan (0,75g x 4/zi) și psyllium (1,78 g x 4/zi). Folosind ecuația de calcul a riscului cardiovascular Framingham, a fost confirmată o reducere a riscului de 4,2 ± 1,4% (p = 0,003). Mici reduceri ale tensiunii arteriale au fost constatate pentru ambele fibre utilizate. Pacienții studiului nu au raportat diferențe în palatabilitate sau simptome gastrointestinale [5]. Consumul de fibre poate fi asociat cu scăderea în greutate. De asemenea, utilizarea lor poate avea efecte benefice asupra tranzitului intestinal, în cazul în care se asigură un aport hidric adecvat (cand consumul de lichide nu este corespunzător, efectul este contrar).

Soia

O metaanaliză din 1995, publicată de Institutul Național de Sănătate și Nutriție Japonia a raportat că ingestia a 47 g proteine de soia/zi determină reducerea colesterolului total cu 9,3%, a LDLc cu 12,9%, a trigliceridelor cu 10,5%, și creșterea HDLc cu 2,4%. Efectul hipolipemiant al soiei depinde de valorile inițiale ale lipidelor plasmatice (scăderea colesterolului total și LDLc este cu atât mai intensă cu cât nivelul lor plasmatic inițial este mai mare) [6,7]. O metaanaliză recentă bazată pe 11 studii clinice randomizate raportează o scădere semnificatică a LDLc și a colesterolului total prin consumul de proteine de soia cu un conținut crescut de izoflavone comparativ cu aceeași cantitate de proteine din soia lipsite de izoflavone. Mai mult, ingerarea a 102 mg izoflavone derivate din soia/zi, timp de 1-3 luni, reduce colesterolul total cu 1,77% și LDLc cu 3,58%, independent de aportul de proteine din soia. Consumul de aproximativ 49 g proteine din soia cu conținut redus de izoflavone, timp de 1-3 luni îmbunătățește de asemenea profilul lipidic (scăderea colesterolului total cu 3,56% și a LDLc cu 2,77%), rezultate confirmate de AHA (American Heart Association). Îmbogățirea proteinelor în soia cu izoflavone (49 g proteine – 111 mg izoflavone/zi) a determinat scăderi ale colesterolului total de 5,69%, LDLc de 4,98% și creșterea HDLc cu 3%, adică potențarea efectului hipolipemiant. Nu au fost raportate modificări ale valorii trigliceridelor [8]. Datorită potențialului de a modula activitatea receptorilor estrogenici, există numeroase preocupări privind siguranța utilizării izoflavonelor din soia, în special sub aspectul potențialului lor carcinogen. Studii observaționale realizate în Asia, unde consumul de soia este crescut, raportează un efect protector (și nicidecum favorizant) al izoflavonelor față de cancerul de sân [9], nu și față de cel endometrial.

Acizi grași Omega-3 (ω-3)

Acidul eicosapentaenoic și acidul docosahexaenoic sunt principalii acizi grași nesaturați utilizați în terapia hipolipemiantă. Administrarea lor în doze de 3-4 g/zi determină reducerea trigliceridelor cu 30-40% și cu 30-40% a VLDLc comparativ cu inițial și cu placebo, precum și creșterea HDLc cu 9% [10,11] (inclusiv la pacienți cu hiperlipoproteinemii mixte, aflați sub tratament cu statine). Nu au fost raportate modificări ale altor parametri biochimici și hematologici. În general, nu există scăderi semnificative ale LDLc (dimpotrivă, uneori se constată creșterea LDLc – dar LDLc format este mai puțin aterogen).

Esteri ai stanolilor sau sterolilor

2 g/zi de stanoli sau steroli reduc LDLc cu 10%. Creșterea dozei peste acest nivel nu aduce îmbunătățiri semnificative ale efectului. Eficiența este similară pentru steroli și stanoli, dar dacă aportul lor se face prin alimente, tipul alimentului poate influența efectul hipolipemiant al acestor compuși: astfel, consumul de alimente cu conținut redus de grăsimi saturate și colesterol și concentrații mari de stanoli sau steroli poate reduce LDLc cu 20%. Adaosul de steroli sau stanoli la medicația cu statine este mai eficientă decât dublarea dozei de statine. Majoritatea studiilor clinice demonstrează că nivelurile plasmatice de vitamina A și D nu sunt modificate prin administrarea de stanoli sau steroli. Nivelurile de beta-caroten scad, dar nu sunt așteptate consecințe clinice. Deși utilizarea lor necesită monitorizare suplimentară din cauza lipsei de informații privind potențiale reacții adverse (cum ar fi efectul la nivelul colonului), dovezile existente susțin utilizarea sterolilor și stanolilor pentru scăderea nivelului de LDLc la persoanele cu risc crescut de boală coronariană [12]. Policosanolul este un amestec de alcooli primari alifatici izolați din trestie de zahăr. Mai mult de 80 dintre studiile placebo controlate sau comparative au stat la baza utilizării acestuia ca hipolipemiant cu eficacitate comparativă cu a statinelor, în cazul utilizării unor doze cuprinse între 5-40 mg/zi. Pentru doza de 20 mg/zi au fost raportate scăderi față de valoarea inițială cu 27,4% a LDLc, cu 15,6% pentru colesterolul total și creșterea HDLc cu 17,6% [13]. Însă, important de subliniat, este faptul că toate aceste studii au fost efectuate în America Latină, majoritatea în Cuba, de un singur grup de lucru. Studii clinice efectuate în Europa contrazic aceste date, găsind scăderi nesemnificative ale lipidelor plasmatice în cazul administrării de policosanol [14,15].

Coenzima Q10 (CoQ10)

Deși, în mod popular, coenzima Q10 este utilizată ca adjuvant în boala cardiovasculară, informațiile privind utilizarea ei sunt contradictorii. Un studiu clinic dublu orb randomizat a demonstrat că administrarea de coenzimă Q10, 120 mg/zi reduce semnificativ evenimentele cardiace față de grupul de control (24,6 vs. 45,0%, p < 0,02), inclusiv infarctul non-letal (13,7 vs. 25,3%, p < 0,05) și numărul de morți din cauze cardiace. HDL a crescut semnificativ față de grupul de control (1,26 ± 0,43 vs. 1,12 ± 0,32 mmol/L), în timp ce speciile reactive de oxigen, LDLc și colesterolul total s-au redus semnificativ [16]. Bliznakov et al. au pledat în favoarea administrării concomitente a coenzimei Q10 în cazul terapiei extinse cu statine, pentru ameliorarea efectelor adverse ale celor din urmă (miopatii induse prin deficit de coenzima Q10) și pentru impactul sinergic al asocierii asupra progresiei bolii cardiovasculare.

Alte suplimente și ceaiuri utilizate în terapia tradițională sunt:

păducelul (Crataegus monogyna, doza depinzând de forma farmaceutică administrată). În studiile pe animale, păducelul a redus semnificativ concentrațiile VLDLc și LDLc și conținutul hepatic de esteri ai colesterolului. Flavonoidele conținute inhibă absorbția trigliceridelor și a glucozei, determină accelerarea tranzitului gastrointestinal in vivo și suprimă acumularea de trigliceride și de acizi grași liberi. Extractul de păducel a împiedicat creșterea lipidelor din ser și inimă și a determinat o scădere semnificativă a acumulării lipidelor în ficat și aortă, la șobolani hiperlipemici. Extractele de păducel au exercitat o gamă largă de proprietăți farmacologice cardiovasculare, incluzând activitatea antioxidantă, efectul inotrop pozitiv, antiinflamator, efectul de prevenire a remodelării cardiace, antiagregant plachetar, vasodilatator, efectul protector al endoteliului, reducerea migrării și proliferării celulelor musculare netede, efect protector împotriva leziunii de ischemie/reperfuzie miocardică, efect hipolipemiant și de scădere a tensiunii arteriale. Studii clinice placebo controlate au raportat ameliorarea semnificativă a bolii la pacienții cu forme ușoare de insuficiență cardiacă, hipertensiune arterială și hiperlipidemie. Printre reacțiile adverse ce pot apărea la oameni se numără amețeală, tulburări gastrointestinale, cefalee, migrenă și palpitații. Are o latență lungă – pentru obținerea beneficiilor maxime trebuie utilizat minimum 4 săptămâni. Doza depinde de tipul de preparat și materialul din care este obținut. Nu au fost raportate interacțiuni medicamentoase [17].

usturoiul (Allium sativum). Diverse metaanalize raportează un efect hipocolesterolemiant modest al usturoiului față de placebo, considerat lipsit de relevanță clinică [18,19].

drojdie de orez roșu (Monascus purpureus). Un studiu multicentric desfășurat în China, care a inclus 446 de pacienți a raportat o scădere semnificativă față de inițial a colesterolului total (22,7%), a LDLc (30,9%) și a trigliceridelor (34,1%) la grupul tratat cu M. purpureus 1.200 mg x 2/zi, după 8 săptămâni de tratament. De asemenea, a crescut semnificativ valoarea HDLc cu 19,9%. Au fost raportate reacții adverse ușoare, incluzând pirozis, flatulență și amețeli [20]. Rezultate similare au fost raportate și de alți autori, majoritatea rezultatelor fiind incluse într-o metaanaliză efectuată de Liu J [21,22].

Suplimentele menționate sunt doar o parte dintre suplimentele care se regăsesc pe piață și care sunt folosite pentru efectul lor hipolipemiant (demonstrat în studii clinice). Trebuie să se țină cont că pentru o serie de principii active recomandate în tratamentul dislipidemiilor, efectul a fost demonstrat numai în studii preclinice, necunoscându-se cu exactitate impactul lor clinic.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Bibliografie:

Catapano, A. L., Graham, I., De Backer, G., Wiklund, O., Chapman, M. J., Drexel, H., Reiner, Ž. (2016). 2016 ESC/EAS Guidelines for the Management of Dyslipidaemias. European heart journal, 37(39), 2999-3058.
Jellinger, P. S., Handelsman, Y., Rosenblit, P. D., Bloomgarden, Z. T., Fonseca, V. A., Garber, A. J., Pessah-Pollack, R. (2017). American Association Of Clinical Endocrinologists And American College Of Endocrinology Guidelines For Management Of Dyslipidemia And Prevention Of Cardiovascular Disease. Endocrine Practice, 23(s2), 1-87.
Brown, L., Rosner, B., Willett, W. W., & Sacks, F. M. (1999). Cholesterol-lowering effects of dietary fiber: a meta-analysis. The American Journal Of Clinical Nutrition, 69(1), 30-42.
Anderson, J. W., Allgood, L. D., Lawrence, A., Altringer, L. A., Jerdack, G. R., Hengehold, D. A., & Morel, J. G. (2000). Cholesterol-lowering effects of psyllium intake adjunctive to diet therapy in men and women with hypercholesterolemia: meta-analysis of 8 controlled trials. The American Journal Of Clinical Nutrition, 71(2), 472-479.
Jenkins, D. J., Kendall, C. W., Vuksan, V., Vidgen, E., Parker, T., Faulkner, D., … & Ryan, M. A. (2002). Soluble fiber intake at a dose approved by the US Food and Drug Administration for a claim of health benefits: serum lipid risk factors for cardiovascular disease assessed in a randomized controlled crossover trial. The American Journal Of Clinical Nutrition, 75(5), 834-839.
Zhan, S., & Ho, S. C. (2005). Meta-analysis of the effects of soy protein containing isoflavones on the lipid profile. The American journal of clinical nutrition, 81(2), 397-408.
Weggemans, R. M., & Trautwein, E. A. (2003). Relation between soy-associated isoflavones and LDL and HDL cholesterol concentrations in humans: a meta-analysis. European journal of clinical nutrition, 57(8), 940.
Taku, K., Umegaki, K., Sato, Y., Taki, Y., Endoh, K., & Watanabe, S. (2007). Soy isoflavones lower serum total and LDL cholesterol in humans: a meta-analysis of 11 randomized controlled trials. The American journal of clinical nutrition, 85(4), 1148-1156.
Setchell, K. D. (2001). Soy isoflavones-benefits and risks from nature’s selective estrogen receptor modulators (SERMs). Journal of the American College of Nutrition, 20(sup5), 354S-362S.
Harris, W. S. (1997). n-3 fatty acids and serum lipoproteins: human studies. The American Journal Of Clinical Nutrition, 65(5), 1645S-1654S.
Lavie, C. J., Milani, R. V., Mehra, M. R., & Ventura, H. O. (2009). Omega-3 polyunsaturated fatty acids and cardiovascular diseases. Journal of the American College of Cardiology, 54(7), 585-594.
Katan, M. B., Grundy, S. M., Jones, P., Law, M., Miettinen, T., Paoletti, R., & Participants, S. W. (2003, August). Efficacy and safety of plant stanols and sterols in the management of blood cholesterol levels. In Mayo Clinic Proceedings (Vol. 78, No. 8, pp. 965-978). Elsevier.
Castano, G., Mas, R., Fernandez, L., Illnait, J., Gamez, R., & Alvarez, E. (2000). Effects of policosanol 20 versus 40 mg/day in the treatment of patients with type II hypercholesterolemia: a 6-month double-blind study. International journal of clinical pharmacology research, 21(1), 43-57.
Berthold, H. K., Unverdorben, S., Degenhardt, R., Bulitta, M., & Gouni-Berthold, I. (2006). Effect of policosanol on lipid levels among patients with hypercholesterolemia or combined hyperlipidemia: a randomized controlled trial. Jama, 295(19), 2262-2269.
Lin, Y., Rudrum, M., van der Wielen, R. P., Trautwein, E. A., McNeill, G., Sierksma, A., & Meijer, G. W. (2004). Wheat germ policosanol failed to lower plasma cholesterol in subjects with normal to mildly elevated cholesterol concentrations. Metabolism, 53(10), 1309-1314.
Singh, R. B., Neki, N. S., Kartikey, K., Pella, D., Kumar, A., Niaz, M. A., & Thakur, A. S. (2003). Effect of coenzyme Q10 on risk of atherosclerosis in patients with recent myocardial infarction. Vascular Biochemistry:75-82. Springer US.
Wang, J., Xiong, X., & Feng, B. (2013). Effect of crataegus usage in cardiovascular disease prevention: an evidence-based approach. Evidence-Based Complementary and Alternative Medicine, 2013.
Stevinson, C., Pittler, M. H., & Ernst, E. (2000). Garlic for Treating HypercholesterolemiaA Meta-Analysis of Randomized Clinical Trials. Annals of internal medicine, 133(6), 420-429.
Pittler, M. H., & Ernst, E. (2007). Clinical effectiveness of garlic (Allium sativum). Molecular nutrition & food research, 51(11), 1382-1385.
Wang, J., Lu, Z., Chi, J., Wang, W., Su, M., Kou, W., … & Chang, J. (1997). Multicenter clinical trial of the serum lipid-lowering effects of a Monascus purpureus (red yeast) rice preparation from traditional Chinese medicine. Current Therapeutic Research, 58(12), 964-978.
Heber, D., Yip, I., Ashley, J. M., Elashoff, D. A., Elashoff, R. M., & Go, V. L. W. (1999). Cholesterol-lowering effects of a proprietary Chinese red-yeast-rice dietary supplement. The American journal of clinical nutrition, 69(2), 231-236.
Liu, J., Zhang, J., Shi, Y., Grimsgaard, S., Alraek, T., & Fønnebø, V. (2006). Chinese red yeast rice (Monascus purpureus) for primary hyperlipidemia: a meta-analysis of randomized controlled trials. Chinese medicine, 1(1), 4.