Ion Cantacuzino și implicarea sa în vaccinarea antiholerică

Medicul şi microbiologul Ion Cantacuzino s-a născut în data de 25 noiembrie 1863, în Bucureşti, şi este fondatorul şcolii româneşti de imunologie şi patologie experimentală. Profesor universitar şi membru al Academiei Române, Cantacuzino a studiat la Paris, urmând cursurile a trei facultăţi: ştiinţe ale naturii, filozofie şi medicină. Ion Cantacuzino a revenit în ţară în anul 1907 şi a pus bazele unui sistem public de sănătate, urmând modelul sistemelor din ţările occidentale. O parte dintre principiile de organizare şi funcţionare implementate de Cantacuzino în sistemul de sănătate se regăsesc şi astăzi în legislaţie.

Cantacuzino, un mare susţinător al vaccinării

În perioada în care Ion Cantacuzino a fost director al Direcţiei Sanitare şi ministru al Sănătăţii a implementat reguli de igienă a muncii şi igienă comunitară. În anul 1907, introduce în Ţara Românească şi Moldova vaccinarea contra febrei tifoide, fiind un susţinător al vaccinării pentru prevenirea şi controlul bolilor transmisibile. Având în vedere acest lucru, România devine în 1926 a doua ţară din lume, după Franţa, care aduce în ţară vaccinul împotriva tuberculozei.

Principala activitate de cercetare a lui Cantacuzino a fost vaccinarea antiholerică. A publicat în anul 1896 cercetări cu privire la vibrionul holeric, iar pe baza acestora a stabilit metoda de vaccinare pe care a numit-o „Metoda Cantacuzino”.

Contribuţia lui Cantacuzino în istorie

Ion Cantacuzino a fost implicat în protecţia armatei române şi a populaţiei civile în timpul celui de-Al Doilea Război Balcanic, prin eliminarea focarelor de holeră. În anul 1928, Cantacuzino a primit gradul de medic general de brigadă, datorită coordonării acţiunilor împotriva holerei şi tifosului exantematic în perioada Primului Război Mondial. În 1920, Cantacuzino și Nicolae Titulescu au semnat Tratatul de Pace de la Trianon.

Cea mai importantă realizare

În anul 1921, Ion Cantacuzino a înfiinţat Institutul de Seruri şi Vaccinuri, care astăzi îi poartă numele. Prin intermediul acestei acţiuni a început fabricarea în România a preparatelor cu rol de prevenție împotriva bolilor cu impact major în sănătate. În anul 1933, Cantacuzino a fost nominalizat la Premiul Nobel – lucrarea Contribuții la studierea imunității la nevertebrate și a imunității de contact. În semn de omagiu, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a expus, la sediul din Geneva, bustul lui Cantacuzino alături de 10 personalităţi medicale de excepţie din întreaga lume.

Ion Cantacuzino, un bun organizator

Cantacuzino a fondat, pe lângă instituţii, şi publicaţii precum Archives roumaines de pathologie expérimentale et de microbiologie, Revista ştiinţelor medicale şi Annales de biologie. În plus, acesta a ocupat numeroase funcţii importante. A fost director general al Serviciului Sanitar al României, director al Institutului de Seruri şi Vaccinuri din Bucureşti şi şef al Directoratului Sănătăţii Publice, Civile şi Militare. În plus, a fost membru al guvernului condus de Nicolae Iorga, ocupând funcţia de ministru al Muncii, Sănătăţii, Ocrotirii Sociale.