Sylvia Hoișie, „mama Polidinului” care a salvat generații întregi

La sfârșitul lunii iunie 2022, ar fi împlinit 95 de ani, însă cu doar o lună înainte de momentul aniversar, Sylvia Hoișie a părăsit această lume. A lăsat în urmă o „moștenire” greu de egalat, ce a intrat în istoria medicinei românești. Cu toate acestea, poate că una dintre cele mai mari lecții pe care putem să o învățăm de la cea recunoscută drept „mama Polidinului” este cea a curajului de a salva vieți prin pasiune și dăruire.

Spunem „Polidin” și automat ne duce gândul la Sylvia Hoișie, medicul român care a lucrat, alături de echipa sa de cercetători, la dezvoltarea celebrului imunomodulator al anilor ’60 – marca Institutului Cantacuzino, salvând viețile a milioane de români, pe parcursul anilor.

Cum era să ajungă Sylvia Hoișie profesoară în loc de doctor

Sylvia Hoișie s-a născut pe 24 iunie 1927, la Câmpulung-Moldovenesc. „Mama Polidinului” și-a dedicat mai bine de jumătate din viață activității de cercetare, aplicate în domeniul sănătății publice din România.

Fiind evreică, Sylvia Hoișie a fost una dintre supraviețuitoarele Holocaustului. După 1940, nu a avut voie să meargă la cinema, nu a avut voie să se plimbe cu bicicletă sau să aibă radio acasă. La doar 13 ani, a ajuns să fie deportată în Transnistria, așadar copilăria nu a fost una tocmai ușoară, ci umbrită de temeri și sărăcie.

Într-un interviu din 2017, Sylvia Hoișie mărturisea că dacă nu ar fi fost războiul, cel mai probabil ar fi devenit profesoară. Însă cea care a reușit să o influențeze a fost chiar sora ei mai mare, Miriam, care alesese să devină medic.

Ajunsă în România după război, Sylvia a urmat cursurile Facultății de Medicină din Iași, specialitatea Igienă. Cu patru candidați pe un singur loc, a dat examenul de admitere, deși nu era necesar – cei ce fuseseră deportați aveau locuri asigurate. Însă se pare că nu și-a dorit deloc să profite de acest avantaj, ci a trecut prin aceleași emoții ca toți ceilalți ce aspirau la înalta carieră de medic.

După absolvire, Hoișie a fost repartizată de către Ministerul Sănătății la Institutul Cantacuzino din Iași, instituție ce s-a înființat în anul 1953, ca secție a celui de la București.

A testat Polidinul pe propria piele

Abia după un deceniu de cercetări, Hoișie și echipa de medici din cadrul Institutului Cantacuzino din București și Iași lansează pe piață Polidinul, o injecție ce apăra organismul de infecții bacteriene, dar și de gripă, ajutând la creșterea imunității.

Sylvia Hoișie a testat Polidinul pe propria piele, după cum a și dezvăluit în același interviu din 2017. Ea și echipa sa s-au injectat timp de 6 zile la rând cu câte 2 ml de Polidin, observând toate reacțiile, iar rezultatele au fost promițătoare. Abia după aceea, echipa a primit dreptul de a-l produce. Așa a început adevărata cercetare: pentru ce afecțiuni este eficient, dacă produce sau nu efecte adverse la copii, dacă este indicat și femeilor însărcinate.

„Fire deschisă, flexibilă, tenace și optimistă, încrezătoare, după 6 ani de muncă, alături de echipă, a reușit obținerea produsului propus, respectiv Polidinul. Munca de producție a fost grea la început, pentru că nu exista aparatură și fiolarea produsului se realiza doar manual. Apoi, în anii ’70 s-au folosit mașini de fiolat și aparatură, astfel că, dacă la început se producea mai puțin, în anii 1998 – 2000 se produceau cam 15 milioane de fiole pe an.”, potrivit reprezentanților de la Institutul Cantacuzino din București.

Sylvia Hoișie a murit la 94 de ani

Sylvia Hoișie a decedat pe 24 mai 2022, la vârsta de 94 de ani. Până la sfârșitul zilelor, „Mama Polidinului” a trăit într-un apartament modest din cartierul ieșean Tătărași.

În 2018, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România, Sylvia Hoișie a fost decorată de președintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, alături de alți 43 de supraviețuitori ai Holocaustului.

Sursa foto: Facebook Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Cuvinte-cheie: , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.