Acasă » Personalități marcante » Victor Babeş, părintele medicinei moderne din ţara noastră
Victor Babeş, părintele medicinei moderne din ţara noastră
„Ştiinţa este adevărul, este cunoaşterea şi întrebuinţarea forţelor naturii pentru fericirea omului” – Victor Babeş
Una dintre personalităţile marcante ale medicinei româneşti a fost Victor Babeş, omul care este considerat părintele medicinei moderne din ţara noastră. Cu o activitate amplă ştiinţifică, cu descoperiri ce au ajutat la salvarea a o mulţime de vieţi, Victor Babeş a avut o poveste de viaţă în care au fost prezente şi aspecte dramatice, care i-au schimbat drumul deja ales, către medicină. Poate ar fi meritat, spun cei care i-au studiat realizările, să câştige Premiul Nobel pentru Medicină, la care de altfel a fost printre candidaţi, datorită tratatului său de bacteriologie.
Carol Davila, fondatorul Facultății de Medicină și Farmacie București
Drama care l-a îndreptat către medicină
Victor Babeş s-a născut în data de 4 iulie 1854, la Viena. Provenea dintr-o familie cu nume, tatăl său Vicenţiu Babeş fiind deputat, iar mama sa, Sophia Goldschneider, provenind dintr-o importantă familie din Viena. Una dintre cele mai interesante legende din jurul marelui om de ştiinţă român arată că a hotărât să urmeze Conservatorul de artă dramatică din Budapesta, dar o tragedie în familie i-a schimbat complet planurile. La doar 14 ani, sora sa Alma a murit din cauza tuberculozei, iar acesta a fost motivul pentru care Victor Babeş a decis să renunţe la studiile de artă şi să se înscrie la medicină.
Activitate profesională remarcabilă
În 1881, la trei ani după ce şi-a luat doctoratul în medicină, a urmat diverse burse şi a studiat la Berlin, Paris, Munchen sau Strassbourg, alături de Victor André Cornil, Louis Pasteur, Rudolf Virchow, Robert Koch şi mulţi alţii. În 1885, în acelaşi an în care a fost numit şi profesor de histopatologie la Facultatea de Medicină din Budapesta, publică, împreună cu Victor André Cornil, primul tratat de bacteriologie din lume. Acesta a fost numit Les bactéries et leur rôle dans l’anatomie et l’histologie pathologiques des maladies infectieuses (Bacteriile și rolul lor în anatomia și histologia patologică a bolilor infecțioase) şi, spun specialiştii, poate ar fi meritat chair Premiul Nobel pentru Medicină. În 1887 vine în România, unde este numit profesor la catedra de Anatomie Patologică și Bacteriologie. În acelaşi an ajunge la conducerea noului Institut de Bacteriologie şi Patologie, care acum îi poartă numele. În anul 1893 a devenit membru titular al Academiei Române, iar în 1900 a înfiinţat Societatea Anatomică.
„Iubeşte-ţi profesiunea şi socoteşte-o cea mai frumoasă dintre toate, şi astfel izbânda va fi deplină” – Victor Babeş
Are numeroase descoperiri ştiinţifice remarcabile
Pe lângă realizarea primului tratat de bacteriologie din lume a ieşit în evidenţă prin munca depusă pentru realizarea unui vaccin antiholeric. Acesta a fost extrem de important în lupta cu epidemia de holeră, care afecta Armata Română aflată în luptele din cel de-Al Doilea Război Balcanic. Specialiştii îl numesc al doilea rabiolog din lume, după Louis Pasteur, în condiţiile în care a introdus în ţara noastră vaccinarea antirabică. În activitatea ştiinţifică se numără şi cercetări în tuberculoză, lepră şi seroterapie. A fost numit părintele bacteriologiei şi pentru că a descoperit peste 40 de microorganisme patogene, acestea fiind denumite Babesiide, după numele marelui om de ştiinţă român. Prezența bacililor tuberculozei în urina persoanelor bolnave este o altă realizare remarcabilă a lui Victor Babeş. Realizările sale au ajuns şi peste hotare, iar ca urmare a fost decorat în Franţa cu Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincţie civilă franceză.
A fost căsătorit cu Iosefina Thorma şi a avut un copil pe nume Mircea. Victor Babeş a murit la Bucureşti pe 19 octombrie 1926 iar mormântul său se află la Institutul „Cantacuzino” din Bucureşti.
Cuvinte-cheie: babesiide, biografie victor babeş, personalităţi marcante, tratat bacteriologie, vaccin antiholeric, viaţa lui victor babeş, victor babeş
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.