Clindamicina: acțiune farmacologică, indicații, utilizare și dozare

Clindamicina este un antibiotic semisintetic derivat din lincomicină, utilizată pe scară largă ca urmare a spectrului său extins de acțiune împotriva bacteriilor aerobe Gram-pozitive, mai ales a cocilor (inclusiv stafilococi rezistenți la penicilină). De asemenea, este activă și în cazul unor infecții cu bacterii anaerobe, mai ales din genul Bacteroides. Clindamicina reprezintă o soluție terapeutică valoroasă în practica clinică, în special în contextul rezistenței antimicrobiene care devine din ce în ce mai răspândite. Cu toate acestea, este foarte important ca antibioticul să fie administrat doar la recomandările medicului specialist și în conformitatea indicațiilor acestuia.

Clindamicina – mecanism farmacologic de acțiune

Clindamicina a fost descoperită în anii 1960, derivată din D-lincomicină, antibiotic care a fost pentru prima dată izolat din bacteria Streptomyces lincolnensis. Modificarea chimică a acestuia a dus la obținerea clindamicinei, care prezintă activitate antimicrobiană superioară, dar și o mai bună biodisponibilitate orală. Clindamicina a fost aprobată pentru uz clinic în anii 1966 și foarte rapid a devenit un antibiotic esențial pentru tratarea și gestionarea infecțiilor bacteriene. În ceea ce privește structura chimică, clindamicina face parte din clasa lincosamidelor. Există doi mari reprezentanți ai acestei clase, și anume?

• Lincomicina, produsă de Streptomyces lincolnensis;
• Derivatul de semisinteză al lincomicinei, clindamicina.

Clindamicina este disponibilă sub mai multe forme farmaceutice, inclusiv capsule orale, soluții injectabile (intravenoase) și topice, ceea ce o face foarte versatilă în tratarea și gestionarea mai multor tipuri de infecții. Clindamicina inhibă sinteza proteinelor bacteriene, legându-se printr-o legătură reversibilă la subunitatea 50S a ribozomului bacterian (locul sintezei proteice). Odată legată, interferează cu procesul de translocare a peptidelor, prevenind alungirea lanțului proteic și, implicit, creșterea bacteriană. De altfel, are și capacitatea de a inhiba toxina 1 a sindromului șocului toxic stafilococic, dar și a toxinei α produsă de numeroase specii bacteriene.

Clindamicina are acțiune bacteriostatică (inhibă creșterea bacteriană) în concentrații scăzute și bactericidă (ucide bacteriile) în concentrații mai mari, în funcție de sensibilitatea bacteriei, dar și de concentrația antibioticului la locul infecției. Clindamicina este eficientă împotriva:

• Bacteriilor Gram-pozitive aerobe: Staphylococcus aureus (inclusiv unele tulpini de MRSA) și Streptococcus pyogenes (streptococ β-hemolitic de grup A), Streptococcus pneumoniae;
• Bacterii anaerobe: Peptostreptococcus, Bacteroides fragilis, Fusobacterium spp., însă și Clostridium perfringens, Prevotella melaninogenica.

Farmacocinetica clindamicinei o face foarte potrivită pentru tratarea infecțiilor profunde. Cu o biodisponibilitate orală de aproximativ 90%, eficiența sa este ridicată. Administrarea sa pe cale parenterală asigură creșterea rapidă a concentrației plasmatice. Antibioticul pătrunde ușor în țesuturi, mai ales în cel osos, ceea ce îl face ideal pentru tratarea infecțiilor osteoarticulare (cum ar fi osteomielita cauzată de infecția cu Staphylococcus aureus).

Indicațiile clindamicinei

Clindamicina este utilizată pe scară largă în tratamentul infecțiilor bacteriene, mai ales în cazul în care alte antibiotice, cum ar fi antibioticele beta-lactamice, nu au eficiența dorită sau prezintă contraindicații. În practica clinică, antibioticul se administrează în contextul mai multor boli și afecțiuni, cum ar fi:

• Infecții ale pielii și țesuturilor moi: celulită, erizipel, abcese cutanate și diferite infecții care au la bază MRSA-ul transmis intracomunitar;
• Infecții osteoarticulare: osteomielită acută și cronică, artrită septică;
• Infecții respiratorii: pneumonie cauzată de bacterii anaerobe sau Gram-pozitive, empiem și abcese pulmonare;
• Infecții ginecologice și intraabdominale: boală inflamatorie pelvină (în combinație, deseori, cu gentamicina), endometrită postpartum, infecții peritoneale, abcese intraabdominale, dar și alternativă la metronidazol în cauzel vaginozei cu Gardnerella;
• Infecții odontogene: abcese dentare, parodontite severe;
• Utilizată topic pentru tratamentul acneei vulgare, întrucât reduce inflamația și încărcătura bacteriană de la nivelul leziunilor acneice.
• Profilaxie chirurgicală, în special în chirurgia capului, gâtului, ginecologică sau ortopedică, și mai ales în cazul pacienților alergici la penicilină;
• Alte indicații: babesioza, antraxul, malaria.

Clindamicina se administrează pentru tratarea infecțiilor severe la adulți și copii cu vârsta mai mare de 4 săptămâni. Este foarte important de reținut faptul că, în raport cu antibiotice care fac parte din alte clase, clindamicina este mai frecvent implicată în apariția colitei cu Clostridium difficile. Tocmai din acest motiv, utilizarea sa pe scară largă a început să fie tot mai redusă, însă există cazuri în care raportul risc/beneficiu înclină spre administrarea clindamicinei.

Clindamicina – utilizare și dozare, posibile reacții adverse

Clindamicina poate fi administrată oral, intravenos, intramuscular sau topic. Forma sub care se administrează depinde de severitatea infecției și, bineînțeles, localizarea acesteia. Este deosebit de important să se respecte întocmai durata tratamentului pentru a preveni recidivele și reduce riscul de apariție a fenomenului de rezistență la antibiotice.

Este foarte important de reținut că clindamicina se administrează doar la indicațiile medicului. De asemenea, dozele pot fi ajustate în funcție de necesități. Spre exemplu, pacientul cu afectare hepatică ar trebui să aibă doza ajustată în raport cu disfuncția asociată, întrucât antibioticul se metabolizează la nivel hepatic.

Antibioticul este considerat sigur în timpul sarcinii, dar ar trebui utilizat cu prudență de femeile care alăptează, deoarece antibioticul poate trece în laptele matern. Clindamicina, deși deosebit de eficientă, se asociază cu un risc crescut de infecție ulterioară cu Clostridium difficile. Acesta este și motivul pentru care nu ar trebui administrată pe scară largă, decât la indicațiile medicului specialist. Colita pseudomembranoasă cu Clostridium difficile are un potențial foarte sever.

De asemenea, secundar administrării antibioticului pot să apară și potențiale reacții adverse:

Clindamicină – reacții adverse comune

• Tulburări gastrointestinale: greață, vărsături, diaree;
• Reacții cutanate: erupții alergice, prurit;
• Durere la locul de administrare (în cazul injecțiilor IM cu clindamicină).

Clindamicină – reacții adverse severe (rare)

• Șoc anafilactic;
• Colită pseudomembranoasă;
• Toxicitate hepatică;
• Sindromul Steven-Johnson;
• Necroliza epidermică toxică (NET);
• Pustuloza exantemică acută generalizată (PEGA) ș.a.

Pentru a reduce riscul acestor posibile reacții adverse, terapia se inițiază doar la recomandările medicului. De asemenea, este necesară citirea prospectului înainte de inițierea tratamentului.

Referințe bibliografice:

1. Murphy PB, Bistas KG, Patel P, et al. Clindamycin. [Updated 2024 Feb 28]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2025 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK519574/
2. Armillei MK, Lomakin IB, Del Rosso JQ, Grada A, Bunick CG. Scientific Rationale and Clinical Basis for Clindamycin Use in the Treatment of Dermatologic Disease. Antibiotics (Basel). 2024 Mar 17;13(3):270. doi: 10.3390/antibiotics13030270. PMID: 38534705; PMCID: PMC10967556. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10967556/
3. Brian J. Werth, PharmD, University of Washington School of Pharmacy. Clindamycin. Link: https://www.msdmanuals.com/professional/infectious-diseases/bacteria-and-antibacterial-medications/clindamycin
4. Smieja M. Current indications for the use of clindamycin: A critical review. Can J Infect Dis. 1998 Jan;9(1):22-8. doi: 10.1155/1998/538090. PMID: 22346533; PMCID: PMC3250868. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3250868/