Homeostazia sangelui – plan de cercetare

Rezumat:

Sangele este un material biologic foarte complex, poate cel mai complex dintre toate lichidele, seroasele si umorile organismului. De aceea, se impune, a fortiori, alcatuirea unui plan de lucru riguros si selectiv, tocmai in ideea de a evita rezultatele aparent eronate. Mai mult, posibilitatea aparitiei elementelor „discrete” la orice pas, care pot influenta semnificativ rezultatele cercetarii, obtinandu-se astfel rezultate gresite, usor de interpretat ca valide.

Abstract:

The blood is a very complex biological material, maybe the most complex of all liquids of the body. That is why it is necessary to lay a compelling and selective scheme to avoid the apparent false results. Furthermore, to avoid those “discrete” elements that may have an important influence regarding the results of the research. This way, one can obtain false results, easily to misread.

Cercetarile electrochimice trebuie sa tina seama de toti factorii homeostaziei care intervin in modificarea intima a substratului analitic. Din acest motiv, planul care se intocmeste trebuie sa tina cont de cercetarile clasice, de cele mai multe ori foarte greoaie si nu intotdeauna clare, evidente. In acest domeniu larg, extins, electrochimia are menirea sa simplifice eforturile chimice realizate pana acum si, mai mult, rezultatele obtinute sa aiba un caracter de constatare si mai ales de predictie in aparitia unei boli a sangelui. Daca rezultatele electrochimice nu vor fi rezultatul unui mers cat mai selectiv si conex in acelasi timp, atunci ele vor fi dur atacate de biologi. De aceea, aceasta cercetare trebuie sa tina seama de cele mai recente date din literatura de specialitate si, in special, de realizarea datelor comparative.

Exploatarea hemostazei primare

1.    Masurarea timpului de sangerare
a)    Metoda Duke stabileste timpul de sangerare mai mic de 4 minute. Peste 5 minute sangele este patologic. Timpul prelungit de sangerare reprezinta o anomalie a hemostazei primare (timp vascular plachetar al hemostazei) care poate insemna: afibrinogenemie, hemofilie severa, supradozaj de medicatie anticoagulanta.
b)    Metoda Ivy urmareste timpul de sangerare prin incizia la nivelul antebratului, dupa ce s-a aplicat brasarda unui aparat de tensiune, reglat la presiunea de 4 atmosfere coloana de mercur, iar cheagul sa se formeze in mai putin de 8-10 minute. Metoda Ivy este superioara metodei Duke, pentru ca evita vasomotricitatea locala, adica vasoconstrictia sau vasodilatatia.

2.    Numerotarea plachetelor (metoda Piette)
Cifra normala a plachetelor este cuprinsa intre 200.000 si 350.000 mm³. O hiperplachetoza (500.000) se observa frecvent la copii.

3.    Adezivitatea plachetelor in vivo (testul Borchgrevink)
Adezivitatea plachetelor in vivo este data de raportul X/ (trebuie X supra) numarul de plachete aderate, care se face odata cu determinarea timpului de sangerare (metoda Ivy) supra numarul de plachete in sangele capilar (X¹). Adezivitate = X trebuie supra X¹. 100 si trebuie cuprins intre 20 si 40%. Adezivitatea este scazuta sau crescuta in maladia Willebrand, in trombastenia Glanzmann sau afibrinogenemie congenitala.

Explorarea coagularii 

Timpul de coagulare – retractia trombusului

Principiul: timpul de coagulare este timpul care se scurge intre contactul unui esantion de sange cu o suprafata, si pierderea in masa a trombusului. De regula, reprezinta un test putin sensibil, infidel, totusi important, deoarece arata timpul de retractie a trombusului si consumarea protrombinei.

Fiziologia hemostazei

Hemostaza cuprinde ansamblul de fenomene care concura la oprirea unei hemoragii, asigurand obliterarea bresei vasculare. In procesul hemostazic se disting doua faze:

1. Faza vasculara plachetara (vasculo-plachetara) sau hemostaza primara, care reuseste sa formeze un dop plachetar care opreste sangerarea.
2. Faza plasmatica, faza in care intervine coagularea, prin formarea unui cheag de fibrina bine organizat.

Aceste doua faze sunt declansate simultan, fiind interdependente.

Hemostaza primara

1.    In faza vasculo-plachetara, vasul sangvin intervine in hemostaza primara ca substrat pentru adeziunea plachetara, rol propriu peretelui vascular, si in mod special al fibrelor conjunctive, care ocupa un loc deosebit de important.
2.    Imediat dupa sectiunea vasculara, plachetele adera la baza bresei si a fibrelor conjunctive perivasculare. Mecanismul acestei adeziuni nu este complet elucidat. Corectia prin perfuzii de plasma in anomaliile de adezivitate plachetara observate in maladia Willebrand sugereaza interventia unui factor plasmatic neidentificat in acest proces. Adeziunea este urmata de agregarea plachetelor intre ele, agregare la inceput reversibila, reusind sa formeze un trombus slab, insa permeabil. Aceasta agregare necesita prezenta acidului adenozin-difosfat (ADP) si de cationii bivalenti (Ca²+, Mg²+). Sursa de ADP este endogena (plachete) si exogena (eritrocite, colagen). Agregarea prin ADP depinde de calitatea plachetelor: insensibilitatea plachetelor la ADP in trombastenia Glanzmann, diminuarea agregabilitatii plachetelor prin ADP in cursul conservarii lor. Agregarea reversibila indusa prin ADP este urmata de agregarea ireversibila, cand plachetele sufera o modificare structurala profunda in procesul metamorfozei vascoase. In acest proces trombusul plachetar constituie o masa compacta si sangerarea se opreste. In timpul metamorfozei vascoase se elibereaza, in afara de ADP, numerosi constituenti activi, printre care un factor lipidic indispensabil coagularii plasmatice – factorul III plachetar trombastenina, proteina contactila plachetara, responsabila de retractia cheagului, care este activata. Metamorfoza vascoasa este declansata de catre trombina formata in starea plasmatica periplachetar in cursul procesului de coagulare plasmatica initiat prin efect vascular. Acest fapt arata cum sunt intricate hemostaza primara si coagularea propriu-zisa.

Coagularea plasmatica 

In procesul coagularii, in afara de fibrinogen, intervin 9 proteine plasmatice distincte, numite factori de coagulare, si anume: protrombina (factor II), precursor al trombinei – proaccelerina (factor V), proconvertina (factor VII), factori antihemofilici A (factor VIII) si B (factor IX), factor Stuart (factor X), factor PTA (factor XI), factor Hageman (factor XII) si factor stabilizant al fibrinei (factor XIII). Fibrinogenul este sintetizat in celula hepatica, dar in celula hepatica in mod egal si, obligatoriu, in prezenta vitaminei K sunt sintetizati factorii VII, IX si X. Locul sintetizarii celorlalte proteine ale coagularii este necunoscut. In afara acestor factori plasmatici, coagularea necesita prezenta ionilor de calciu si micelii fosfolipidice (factor III plachetar) care intervin, se pare, printr-un efect de suprafata.

Formarea trombinei

Trombina se formeaza prin scindarea enzimatica a moleculei de protrombina de catre protrombinaza, complex ce rezulta prin interactia fosfolipidelor, ionilor de calciu, factorii V (activat de trombina – proces autocatalitic) si X activat. Convertirea protrombinei in trombina se poate face si cu tripsina, prin stafilocoagulaza. Activarea factorului X, cheia formarii protrombinazei, poate fi realizata si in vitro, pe doua cai:

1. Sistemul „extrinsec” prin care factorul X este activat de un complex lipoproteic extras din tesuturi (extract tisular, tromboplastina tisulara) in prezenta factorului VII si ionilor de calciu. Acest sistem participa la masurarea timpului Quick (timp de coagulare a plasmei in prezenta unei concentratii optime de Ca²+ si a unui exces de extract tisular).
2. Sistemul „intrinsec” in care intra in joc intr-o oarecare masura eprubeta de sticla si timpul de coagulare a sangelui total si a plasmei in prezenta plachetelor/extract lipidic si o concentratie optima de Ca²+. Factorul X este activat ca urmare a unor serii de reactii initiate prin contactul plasmei cu sticla eprubetei, sticla ce formeaza cu factorul XI un „produs de contact” care, in prezenta ionilor de calciu, activeaza factorul IX. Acest factor activat reactioneaza cu factorul VIII in prezenta fosfolipidelor si ionilor de Ca²+, pentru a activa factorul X care, de asemenea, poate fi activat de catre tripsina. Toate faptele expuse obtinute in conditii artificiale pot fi cu greu extrapolate la ceea ce se petrece cu adevarat in tesuturi.

Formarea cheagului

Actiunea enzimatica a trombinei separa din fibrinogen doua peptide acide si moleculele astfel modificate, numite monomeri de fibrina, care se polimerizeaza intr-o retea fibrilara solida. Unirea monomerilor intre ei este cimentata prin actiunea enzimatica a factorului XIII activat de trombina in prezenta ionilor de calciu. Primele fibre de fibrina aparute in contact cu agregatele plachetare constituie nodul retelei. Viteza de polimerizare a monomerilor de fibrina si proprietatile fizico-chimice ale polimerului sunt foarte sensibile la proprietatile fizico-chimice ale mediului (pH, forta ionica, temperatura, prezenta macromoleculelor). Polimerul format in absenta factorului XIII este disociat de o maniera reversibila in mediul de formare, care se opune formarii legaturilor de hidrogen (solutii concentrate de uree, in prezenta acizilor slabi, detergenti anionici). Factorul XIII este o transamidaza care stabileste legaturile covalente intre monomerii fibrinei.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Dr. farm. D. Hurduc