Acasă » Practică medicală » 2020, anul inovaţiilor medicale
2020, anul inovaţiilor medicale
Anul 2020 a fost anul inovaţiilor medicale, potrivit specialiştilor. Chiar și în mijlocul pandemiei COVID-19, comunitatea medicală a făcut progrese. De la descoperiri în domeniul oncologiei, terapiilor genetice și cardiologiei, până la dezvoltarea vaccinurilor COVID-19 care sunt acum administrate în întreaga lume, cercetarea nu a stagnat. Oamenii de știință au lucrat neîncetat, astfel că ne putem mândri cu realizări precum editarea genomului uman, noi modalități de tratament în ceea ce privește bolile cardiovasculare, încetinirea procesului de îmbătrânire sau dezvoltarea telemedicinei.
Modificarea codului genetic
În lun octombrie, Emmanuelle Charpentier și Jennifer A. Doudna au primit Premiul Nobel pentru Chimie datorită descoperirii unui instrument de „rescriere a codului vieții”, numit și „foarfeca moleculară” CRISPR/Cas9. Charpentier și Doudna au arătat că acest instrument genetic ar putea fi folosite pentru a „tăia” orice fel de moleculă de ADN – nu doar pentru a distinge ADN-ul de virusuri. Datorită acestei descoperiri, oamenii de ştiinţă vor putea modifica ADN-ul plantelor, animalelor şi microorganismelor cu o precizie foarte mare. Potrivit specialiştilor, această descoperire ar putea contribui la dezvoltarea unor terapii noi împotriva cancerului, ba mai mult, ar putea vindeca bolile moştenite.
Progrese în cercetarea bolilor cardiovasculare
American Heart Association și-a lansat propria listă de inovații medicale. Cercetătorii au descoperit noi modalităţi în ceea ce privește tratamentul de primă linie pentru fibrilația atrială – o nouă intervenție chirurgicală minim-invazivă, care ar putea preveni accidentul vascular cerebral (principala complicație). În plus, oamenii de ştiinţă susţin că administrarea mai multor medicamente nu însemnă neapărat un tratament mai eficiente pentru bolile coronariene. Studiile s-au îndreptat şi către înțelegerea legăturilor dintre gripă, COVID-19 şi bolile de inimă. În plus, de amintit este și faptul că medicamentele concepute pentru tratarea diabetului, inhibitorii transportorului de glucoză de sodiu 2 sau inhibitori SGLT2, sunt eficiente și în cazul pacienților cu insuficiență cardiacă.
Progrese în cercetările ce privesc cancerul
Benjamin Neel, directorul Perlmutter Cancer Center din New York a declarat că 2020 a fost un an în care cercetările privind cancerul au avansat. Acesta a afirmat că tehnologiile sunt în curs de dezvoltare pentru depistarea precoce a cancerului prin teste de sânge. Era deja cunoscut faptul că tumorile eliberează ADN în fluxul sangvin, iar acum oamenii de ştiinţă au creat o tehnologie care face posibilă monitorizarea acestui ADN eliberat.
Dezvoltarea telemedicinei
Una dintre cele mai mari schimbări ale anului 2020 an a venit sub forma modului în care „noul” stil de viață normal, de la domiciliu, a influențat medicina. Specialiştii spun că deși aceasta nu este o descoperire medicală în sine, este o dezvoltare importantă în foarte anumite privințe. Pandemia a facilitat crearea unei noi modalităţi de comunicare între medici şi pacienţi – telemedicina, un instrumente impoartant și în viitor.
Un test de sânge pentru detectarea bolii Alzheimer
Anul acesta, o nouă descoperire în cercetarea și tratamentul bolii Alzheimer a venit sub forma unui test de sânge care poate diagnostica această formă progresivă de demență. Deși subiectul a fost intens mediatizat, testul este încă în faza de testare. Până la 5 milioane de persoane cu Alzheimer trăiesc în Statele Unite, un număr care probabil se va tripla până în 2060, potrivit Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC).
Inversarea procesului de îmbătrânire
Un nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Tel Aviv și Centrul Medical Shamir din Israel indică faptul că tratamentele cu oxigen hiperbar, administrat adulților sănătoși pot opri îmbătrânirea celulelor sangvine și inversa procesul de îmbătrânire. Administrarea tratamentului în repetate rânduri poate determina întinerirea celulară. Factorul-cheie este reprezentat de lungirea telomerilor, situaţi la capetele cromozomilor, care odată cu înaintarea în vârstă se scurtează şi deteriorează ADN-ul. Oamenii de stiinţă au reuşit alungirea telomerilor cu 38% şi scăderea celulelor îmbătrânite cu 37%.
Cuvinte-cheie: boli cardiovasculare, cod genetic, genom uman, inovatii medicale, telemedicina
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.