Aloe vera – proprietăți terapeutice importante

De secole întregi, planta Aloe vera este cunoscută și folosită în domenii precum cosmetica, dar și medicina tradițională. Denumirea „Aloe vera” derivă din cuvântul de origine arabă „alloeh”, care înseamnă „substanță amară strălucitoare” și termenul latinesc „vera”, care se traduce prin „adevărat”. Pe timpuri, egiptenii considerau că Aloe vera este „planta nemuririi”, întrucât putea fi folosită în numeroase abordări terapeutice. Studiile în domeniu indică faptul că, într-adevăr, această plantă are o compoziție fitochimică deosebit de complexă, iar beneficiile administrării ei (atât sub formă topică, cât și pentru uz intern) sunt puse în special pe seama acestor compuși.

Compușii fitochimici activi din planta de Aloe vera

De-a lungul timpului, din planta de Aloe vera au fost izolați peste 75 de constituenți potențial bioactivi, cu efecte in vivo certificate îndeosebi prin studii pe animale de laborator. Studii care au fost efectuate in vitro, în eprubetă, consolidează potențialul terapeutic al speciei, în vederea fie tratării, fie ameliorării anumitor patologii și condiții medicale. Principalii constituienți care pot fi găsiți în Aloe vera sunt următorii:

vitamine: A, C și E, cu potențial antioxidant, precum și vitaminele B9, B12, colina (nutrient esențial, similar vitaminelor din complexul B);
minerale: calciu, crom, cupru, magneziu, seleniu, magnan, sodiu, potasiu și zinc, care sunt esențiale pentru funcționarea sistemelor enzimatice (implicit a metabolismului), jucând rol important și în diferitele procese celulare;
enzime: aliază, fosfatază-alcalină, amilază, catalază, lipază, celulază, carboxipeptidaza, dar și peroxidaza și bradikinaza. Bradikinaza s-a demonstrat că are efect antiinflamator la nivel local, iar celelalte enzime au efect antioxidant și sunt implicate în metabolism;
glucide: planta de Aloe vera conține monozaharide (glucoză și fructoză) și polizaharide (în special glucomanani). Majoritatea se găsesc în componenta mucilaginoasă a plantei, motiv pentru care se mai numesc și mucopolizaharide. Recent, din gelul de aloe vera s-a izolat un compus de natură glicoproteică, numit alprogen, și un compus potențial antiinflamator, care poartă denumirea de C-glucozil-cromonă;
antrachinone: în Aloe vera se găsesc 12 tipuri de antrachinone, compuși de natură fenolică ale căror efecte laxative sunt intens recunoscute. Aloina și emodina au efect analgezic, însă și potențial efect antiviral și antibacterian;
acizi grași: planta de Aloe vera conține 4 steroizi vegetali, și anume colestrol, β-sisosterol, campesterol și lupeol. Toate aceste componente au acțiune antiinflamatoare, iar lupeolul se pare că prezintă și proprietăți antiseptice și analgezice;
hormoni vegetali: hormonii vegetali din Aloe vera sunt auxinele și giberelinele, care ajută la vindecarea mult mai rapidă a rănilor și au acțiune antiinflamatoare, pe lângă numeroase alte efecte de promovare a sănătății generale;
alți compuși: în părțile vegetate ale plantei sunt concentrați 20 de aminoacizi necesari unei bune funcționări a organismului și 7 din cei 8 aminoacizi esențiale (ai căror concentrație in vivo poate fi asigurată doar prin aport exogen). De asemenea, conține acid salicilic, care are proprietăți antiinflamatorii și antibacteriene. Lignina, o substanță inertă, este de obicei parte integrantă a preparatelor topice pe bază de Aloe vera, îmbunătățind absorbția ingredientelor la nivelul pielii. Saponinele formează aproximativ 3% din gelul de Aloe vera, prezentând o gamă variată de proprietăți, cum ar fi de curățare și antiseptice.

Proprietățile terapeutice ale gelului de Aloe vera

Gelul plantei Aloe vera se folosește, în general, sub formă topică. Cu toate acestea, există și izolate viabile spre a fi ingerate, fiind cunoscut faptul că ameliorează arsurile gastrice. Cercetătorii au încercat să descopere care sunt potențialele proprietăți terapeutice ale plantei de Aloe vera, iar în cele din urmă au ajuns la concluziile prezentate în continuare.

Proprietăți vindecătoare

Glucomananul, un polizaharid bogat în manoză, și giberelina, un hormon de creștere izolat din această plantă, interacționează cu receptorii factorului de creștere situați pe fibroblaste. Astfel, stimulează activitatea și proliferarea acestor celule, cu promovarea biosintezei colagenului, un compus esențial pentru vindecarea rănii. Aceste efecte s-au observat atât în urma administrării orale, cât și topice. Gelul nu doar că stimulează biosinteza de colagen, dar pare să moduleze și compoziția acestuia: crește concentrație ce colagen de tip III, precum și gradul de reticulare al acestuia (cu cât gradul de reticulare este mai mare, cu atât compusul este mai rezistent).

Efecte protectoare împotriva radiațiilor UV și radiațiilor γ

Deși nu se cunosc întocmai mecanismele specifice, s-a raportat faptul că gelul de Aloe vera are efect protector împotriva daunelor cauzate de radiații asupra pielii. După administrarea gelului de Aloe vera, la nivelul pielii este generată o proteină antioxidantă, metalotioneina, care are rol în neutralizarea radicalilor hidroxil și previne inhibarea enzimelor integrante ale arsenalului cu acțiune antioxidantă în organism: superoxid-dismutaza și glutation-peroxidaza. Un alt efect pus pe seama administrării este reducerea producerii și eliberării de citokine imunosupresoare, cum ar fi interleukina-10 de la nivelul pielii, și a reacțiilor de hipersensibilitate de tip întârziat.

Efecte potențial antiinflamatoare

Anumiți compuși din gelul de Aloe vera par să inhibe calea ciclooxigenazei (suită de reacții în urma cărora ale rol biosinteza de prostaglandine), și implicit reduce producția de prostaglandine E2. Prostaglandina E2 este un mediator inflamator puternic, generat de conversia COX2 a unui compus numit acid arahidonic. Acest compus susține tumorigeneza prin promovarea proceselor de angiogeneză, stimularea proliferării celulelor tumorale și protejarea lor împotriva procesului de apoptoză. Recent, în gelul de Aloe vera a fost identificat un alt compus antiinflamator, numit C-glucozil-cromonă.

Efecte imunomodulatoare

Alprogenul din gelul de Aloe vera inhibă afluxul de calciu în mastocite, ceea inhibă ulterior și eliberarea de histamină și leucotriene, mediată de antigen, din mastocite. Prin urmare, gelul de Aloe vera poate fi benefic pentru gestionarea alergiilor. Într-un studiu pe modele animale a fost observat faptul că acemananul din Aloe vera stimulează sinteza și eliberarea de interleukină-1, dar și de TNF-α (factor de necroză tumorală) din macrofage, ceea ce duce la inițierea unui atac imunitar împotriva celulelor canceroase, cu necroza acestora și regresia implicită a tumorii.

Efecte laxative

Antrachinonele din gelul de Aloe vera prezintă un puternic efect laxativ, dependent de doză. În cazul dozelor mici, se previne absorbția apei și sodiului, pe când dozele mari stimulează, înainte de toate, secreția de sodiu, apoi cea de apă, în lumenul colonului. De asemenea, substanțele cu efect laxativ stimulează și secreția de mucus și peristaltismul intestinal, prevenind astfel stările de constipație și disconfort.

Efect antispetic

În gelul de Aloe vera se găsesc 6 compuși cu efect antiseptic: acid salicilic, azot ureic, lupeolul, acid cinamonic, fenolii și sulful. Toți au acțiune inhibitoare asupra creșterii și dezvoltării multor specii de fungi, bacterii și virusuri. Aloina, de exemplu, inactivează diferite virusuri încapsulate cum ar fi Herpes simplex, virusul varicelo-zosterian (Herpes virus varicellae) și Influenza. De asemenea, este eficient și împotriva bacteriilor care provoacă acnee, având efecte anti-acnee.

Utilizări bazate pe dovezi științifice ale gelului de Aloe vera

Gelul de Aloe vera se folosește în mai multe tipuri de patologii și condiții medicale. Chiar dacă siguranța și eficacitatea întrebuințării nu au fost întotdeauna dovedite și certificate, de-a lungul timpului gelul de Aloe vera a fost utilizat în afecțiuni și condiții precum:

dermatita seboreică;
psoriazisul vulgar;
herpesul genital;
arsuri ale pielii;
diabetul de tip 2;
colita ulcerativă;
vindecarea rănilor;
tratarea și ameliorarea escarelor de decubit;
mucozita;
radiodermatita;
acneea vulgară;
lichenul plan;
degerăturile;
stomatita aftoasă;
constipația.

Referințe bibliografice:

Sánchez M, González-Burgos E, Iglesias I, Gómez-Serranillos MP. Pharmacological Update Properties of Aloe Vera and its Major Active Constituents. Molecules. 2020 Mar 13;25(6):1324. doi: 10.3390/molecules25061324. PMID: 32183224; PMCID: PMC7144722, https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7144722/;
Foster M, Hunter D, Samman S. Evaluation of the Nutritional and Metabolic Effects of Aloe vera. In: Benzie IFF, Wachtel-Galor S, editors. Herbal Medicine: Biomolecular and Clinical Aspects. 2nd edition. Boca Raton (FL): CRC Press/Taylor & Francis; 2011. Chapter 3. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK92765/;
Hekmatpou D, Mehrabi F, Rahzani K, Aminiyan A. The Effect of Aloe Vera Clinical Trials on Prevention and Healing of Skin Wound: A Systematic Review. Iran J Med Sci. 2019 Jan;44(1):1-9. PMID: 30666070; PMCID: PMC6330525, https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6330525/;
Hęś M, Dziedzic K, Górecka D, Jędrusek-Golińska A, Gujska E. Aloe vera (L.) Webb.: Natural Sources of Antioxidants – A Review. Plant Foods Hum Nutr. 2019 Sep;74(3):255-265. doi: 10.1007/s11130-019-00747-5. PMID: 31209704; PMCID: PMC6684795, https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6684795/;
Surjushe A, Vasani R, Saple DG. Aloe vera: a short review. Indian J Dermatol. 2008;53(4):163-6. doi: 10.4103/0019-5154.44785. PMID: 19882025; PMCID: PMC2763764, https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2763764/.

Cuvinte-cheie: aloe vera, compusi bioactivi