Amigdalita (amigdale inflamate): cauze, simptomatologie, tratament și management

Prin amigdalită înțelegem inflamația amigdalelor palatine, structuri limfoide situate bilateral la nivelul faringelui, două la număr. Acestea joacă un rol important de barieră împotriva agenților infecțioși, motiv pentru care inflamarea lor este frecvent întâlnită în practica clinică. În general, copiii sunt cei mai frecvent afectați. Afecțiunea poate varia de la forme acute și autolimitate, la forme cronice sau episoade recurente care necesită o abordare terapeutică mai complexă. Copiii de vârstă preșcolară și preadolescenții reprezintă principalele categorii populaționale cu risc, și în cazuri excepționale amigdalita apare și la adulți, în special pe fondul imunodepresiei.

Ce este amigdalita și cum apare?

Amigdalele palatine sunt două mase de țesut limfoepitelial situate la nivelul peretelui posterior al faringelui, parte a inelului limfoid al lui Waldeyer. Acestea acționează drept o barieră fizică, imunologică, împotriva agenților patogeni din aerul inhalat sau din alimentele consumate. Cele două amigdale conțin foliculi limfoizi activi care facilitează recunoașterea antigenelor (adică a particulelor non-self cu potențial patogen) și activarea răspunsului imun celular și umoral. Însă, în contextul unei supraîncărcări microbiene sau a slăbirii mecanismelor de apărare, amigdalele pot deveni locul principal al infecției. Astfel, se ajunge la amigdalită, adică inflamarea acestora.

Amigdalită – cauze și factori de risc

Amigdalita se manifestă printr-o hiperemie și hipertrofie a amigdalelor, secundară infiltrării la nivelul amigdalelor a celulelor inflamatorii (limfocite, neutrofile). Suprafața amigdalelor poate prezenta exsudat purulent în contextul infecțiilor bacteriene sau hiperplazie, în special în cazul recurențelor. De asemenea, în cazurile severe procesul inflamator poate afecta și țesuturile din proximitate, ducând la potențiale complicații precum flegmonul periamigdalian. Amigdalita se dezvoltă în general ca urmare a unei infecții, care poate fi de natură virală sau bacteriană. Însă, infecțiile virale sunt cele mai frecvente. Principalii agenți etiologici implicați în etiologie sunt:

Virusuri

• Rinovirusuri;
• Adenovirusuri;
• Coronavirusuri;
• Virusul sincițial respirator;
• Virusurile gripale și paragripale;
• Virusul Epstein-Barr (care provoacă mononucleoza infecțioasă);
• Citomegalovirusul;
• Virusul hepatitei A;
• Virusul rubeolei;
• Virusul imunodeficienței umane (HIV);

Amigdalita provoacă de virusuri este de obicei ușoară, autolimitată, cu febră moderată și riscuri relativ reduse de complicații. În general, amigdalita virală poate mima cu fidelitate simptomele unei răceli banale. Însă, pe fond imunodepresiv, simptomele asociate tind să fie mai severe.

Bacterii

• Streptococcus pyogenes (streptococul β-hemolitic de grup A; amigdalita streptococică);
• Staphylococcus aureus;
• Streptococcus pneumoniae;
• Haemophilus influenzae;
• Corynebacterium diphtheriae (în special la persoanele nevaccinate);
• Infecția cu speciile Treponema pallidum, Neisseria gonorrhoeae și Chlamydia trachomatis nu ar trebui exclusă la persoanele active din punct de vedere sexual;
• Amigdalita recurentă, de asemenea, poate ridica suspiciunea infecției cu Mycobacterium tuberculosis;
• Bacterii anaerobe din flora orofaringiană.

Copiii cu vârste între 5-15 ani prezintă un risc crescut de amigdalită streptococică, iar infecțiile de natură virală predomină în special la copiii cu vârsta sub 5 ani. Agenții infecțioși sunt foarte ușor transmiși prin picături respiratorii emise în timpul tusei, strănutului și vorbirii, acesta fiind și motivul pentru care școlile, grădinițele și creșele sunt locuri frecvente de contaminare. Printre principalii factori de risc asociați se numără imunosupresia și fumatul, inclusiv cel pasiv, pentru că irită mucoasa faringiană și slăbește mecanismele de apărare locală.

Amigdalită – simptome și manifestări clinice

Amigdalita se prezintă cu o serie de simptome locale și sistemice cu severitate care poate varia în funcție de agentul etiologic implicat. În general, persoana cu amigdalită se prezintă cu:

• Durere în gât, accentuată la înghițire (odinofagie);
• Hiperemia și hipertrofia amigdalelor, la inspecția faringelui amigdalele apărând de culoare roșie, mărite, uneori acoperite de depozite albicioase (semn de amigdalita streptococică);
• Limfadenopatie cervicală (ganglionii limfatici cervicali se măresc, devin dureroși). Aceasta se manifestă în special la nivelul lanțului limfatic cervical anterior;
• Febră, care în infecțiile bacteriene este crescută (peste 38°C) și deseori însoțită de frisoane. În amigdalita de natură virală, febra este moderată sau absentă;
• Halitoză (mirosul neplăcut al gurii), mai ales în amigdalita bacteriană.

La sugari și copiii mici, semnele tipice includ hipersalivație, pierderea poftei de mâncare, stări nejustificate de iritabilitate. Creșterea în volum a amigdalelor deseori afectează posibilitatea de a vizualiza corespunzător orofaringele posterior și de a gestiona secrețiile, motiv pentru care în general copiii mici se prezintă cu salivă care curge din gură. Abcesul periamigdalian reprezintă o posibilă complicație în caz de amigdalită, care se prezintă cu trismus, disfagie severă și febră. În cazul infecțiilor streptococice inadecvat tratate sau netratate, febra reumatică poate să apară. Glomerulonefrita poststreptococică este o complicație rară, dar gravă, care afectează rinichii.

Amigdalită – tratament și management adecvat

Întrucât amigdalita este provocată în special de infecții virale, de obicei tratamentul se bazează în principal pe gestionarea simptomelor asociate. Infecția în sine este autolimitată și tinde să se rezolve în aproximativ 5-7 zile. În cazul de amigdalită bacteriană, pe de altă parte, este necesar tratament pe bază de antibiotice. Este foarte important să se identifice agentul etiologic implicat înainte de a se prescrie antibiotice, iar antibioticele se iau conform indicațiilor medicului.

Tratament simptomatic

• Hidratarea optimă, consumul de supe calde și clare;
• Analgezice și antipiretice (paracetamol, ibuprofen) pentru a ameliora durerea, reduce stările febrile;
• Gargara cu soluție salină ajută la ameliorarea inflamației locale;
• Repaus și odihnă la pat.

Tratament amigdalită virală

• În cele mai multe dintre cazuri, infecția virală este autolimitată și nu necesită tratament;
• Terapia antivirală este rareori indicată, cu excepția cazurilor de infecții cu virusul gripal sau virusul Epstein-Barr. Terapia antivirală este cu atât mai eficientă, cu cât este rapid inițiată.

Tratament amigdalită bacteriană

• Tratamentul antibiotic se recomandă doar în cazul confirmării amigdalitei cu Streptococcus pyogenes;
• În acest caz, penicilina V este tratamentul de primă linie;
• Amoxicilina poate fi utilizată drept alternativă, în special în cazul copiilor sau în contextul unei alergii la penicilină;
• De asemenea, pentru persoanele alergice la penicilină se recomand tratamentul pe bază de macrolide (azitromicină, claritromicină);
• Durata tratamentului este de 10 zile și ar trebui respectată, chiar dacă simptomele dispar, în principal deoarece riscul de complicații încă există (inclusiv febră reumatică).

Amigdalectomia

Amigdalectomia este indicată în cazurile de amigdalită cronică, episoade recurente sau risc de complicații severe, cum ar fi abcesul periamigdalian recurent. Prin amigdalectomie înțelegem, în esență, îndepărtarea chirurgicală a amigdalelor. Principalele indicații sunt următoarele:

• Peste 7 episoade de amigdalită de-a lungul unui an;
• Peste 4-5 episoade pe an, de-a lungul ultimilor doi ani;
• Peste 3 episoade pe an, de-a lungul ultimilor trei ani.

De asemenea, amigdalectomia mai este indicată și în cazul în care inflamația amigdalelor a dus la anumite complicații precum sindromul de apnee obstructivă în somn, dificultăți de respirație, dificultăți severe de deglutiție. Procedura este relativ simplă, are un grad ridicat de reușită și în general nu presupune un protocol anume de recuperare.

Pentru a reduce riscul de infecție cu agenți patogeni implicați în apariția bolii, se recomandă:

• Spălarea frecventă a mâinilor și folosirea soluțiilor dezinfectante;
• Evitarea contactului cu persoane care prezintă semne de infecție;
• Renunțarea la fumat și evitarea expunerii la fumul de țigară;
• Purtarea măștii de protecție, în special în spațiile aglomerate sau cele închise, cu flux ridicat de oameni (transportul în comun, spre exemplu);
• Vaccinarea împotriva virusurilor gripale și altor agenți patogeni implicați în apariția bolii.

În general, prognosticul amigdalei acute – în absența complicațiilor – este excelent. Majoritatea cazurilor sunt infecții autolimitate la persoanele cu sistem imunitar integru. În cazul recurenței, de obicei intervenția chirurgicală este necesară, dar prognosticul asociat este bun. Ca urmare a disponibilității largi a antibioticelor, chiar și persoanele cu complicații – cea mai frecventă fiind abcesul peritonsilar – au un prognostic foarte bun. Complicațiile mai grave care apar de obicei în amigdalita streptococică – febră reumatică, glomerulonefrită poststreptococică – au devenit din ce în ce mai rare, odată cu utilizarea pe scară largă a penicilinelor.

Referințe bibliografice:

1. Anderson J, Paterek E. Tonsillitis. [Updated 2023 Aug 8]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2025 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK544342/;
2. org [Internet]. Cologne, Germany: Institute for Quality and Efficiency in Health Care (IQWiG); 2006-. Overview: Tonsillitis. [Updated 2023 Jan 2]. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK401249/;
3. Georgalas CC, Tolley NS, Narula PA. Tonsillitis. BMJ Clin Evid. 2014 Jul 22;2014:0503. PMID: 25051184; PMCID: PMC4106232. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4106232/;
4. Alrayah M. The Prevalence and Management of Chronic Tonsillitis: Experience From Secondary Care Hospitals in Rabak City, Sudan. Cureus. 2023 Feb 13;15(2):e34914. doi: 10.7759/cureus.34914. PMID: 36938154; PMCID: PMC10015508. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10015508/;
5. Windfuhr JP, Toepfner N, Steffen G, Waldfahrer F, Berner R. Clinical practice guideline: tonsillitis I. Diagnostics and nonsurgical management. Eur Arch Otorhinolaryngol. 2016 Apr;273(4):973-87. doi: 10.1007/s00405-015-3872-6. Epub 2016 Jan 11. PMID: 26755048; PMCID: PMC7087627. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC7087627/;
6. KELLY LACY SMITH, MD, RACHEL HUGHES, MD, AND PALEE MYREX, MD. Tonsillitis and Tonsilloliths: Diagnosis and Management. Link: https://www.aafp.org/pubs/afp/issues/2023/0100/tonsillitis-tonsilloliths.html.