Acasă » Practică medicală » Aspecte care influențează vaccinarea în România

Practică medicală

Aspecte care influențează vaccinarea în România

Andreea-Denisa Toma, Farmacist specialist Farmacie Clinică, Spitalul "Dr. Karl Diel", Jimbolia

Vaccinarea reprezintă principala măsură de prevenire a bolilor infecțioase, fiind una dintre cele mai rentabile intervenții în domeniul sănătății publice. Deși beneficiile vaccinării sunt bine cunoscute, nu toate statele membre ale UE beneficiază de programe de vaccinare sustenabile, echitabile și eficace. Printre aceste state, amintim și România. Factorii care determină scăderea ratei de vaccinare în România sunt: lipsa unui cadru legislativ privind imunizarea, implementarea inadecvată a măsurilor de sănătate publică, ineficiența programelor de comunicare. Creșterea ratei de vaccinare necesită intervenții pe mai multe fronturi, inclusiv o mai bună înțelegere a cauzelor care stau la baza imunizării scăzute.

Introducere

Imunizarea este procesul în urma căruia organismul este protejat împotriva bolilor infecțioase. Imunizarea se produce fie în urma îmbolnăvirii, fie în urma administrării unui vaccin. În momentul îmbolnăvirii, organismul produce anticorpi care ajută în lupta împotriva infecției. Atunci când o persoană este expusă aceloraşi virusuri sau bacterii, anticorpii vor împiedica îmbolnăvirea.

Noul ghid mondial privind vaccinarea anti-HPV

Vaccinurile sunt produse medicale care conţin forme atenuate sau inactive de organisme cauzatoare ale unei boli, într-o cantitate suficientă pentru a activa sistemul de apărare al organismului și a produce imunitate pentru viitor, dar nu suficientă pentru a cauza boala respectivă.

În urma expunerii la vaccin, sistemul imunitar va produce anticorpi specifici care vor neutraliza infecția atunci când corpul intră în contact cu boala [1].

Importanța vaccinării

Vaccinarea reprezintă principala măsură de prevenire a bolilor infecțioase, fiind una dintre cele mai rentabile intervenții în domeniul sănătății publice.

Vaccinarea a adus beneficii medicale și socio-economice imense persoanelor, populațiilor și societății în ansamblu. Datorită vaccinării, variola, boală care a cauzat cel puțin trei sute de milioane de decese numai în secolul al XX-lea, a fost eradicată, iar poliomielita este și ea în prag de eradicare. În toate statele membre ale UE, boli precum difteria și tetanosul sunt în prezent evenimente foarte rare și s-au realizat progrese semnificative în ceea ce privește combaterea unor boli precum tusea convulsivă și rubeola [1].

Conform OMS (Organizația Mondială a Sănătății), în prezent, vaccinurile salvează între 1 și 3 milioane de vieți anual, estimându-se că în următorul deceniu, vor fi salvați încă 25 de milioane de oameni [1]. Deși beneficiile vaccinării sunt bine cunoscute, nu toate statele membre ale UE beneficiază de programe de vaccinare sustenabile, echitabile și eficace. Printre aceste state, amintim și România.

Reticența față de vaccinare: cum poate fi combătută?

Reticența față de vaccinare și impactul acesteia asupra programelor de imunizare generează o îngrijorare tot mai mare în Europa și în întreaga lume. Temerile legate de siguranța vaccinurilor reprezintă un factor determinant al reticenței atât pentru public, cât și pentru profesioniștii din domeniul sănătății [1,2].

Unele persoane consideră că bolile prevenibile prin vaccinare au fost eliminate aproape în totalitate, iar riscul de a fi expus la o boală infecțioasă este foarte scăzut. Prin urmare, acestea sunt de părere că nu este necesar un program de vaccinare [1,2].

Refuzul, în special al părinților, pentru vaccinare apare din cauza lipsei de informare, mesajelor eronate din mediul online, îndoielilor legate de eficiența și siguranța vaccinurilor, barierelor morale, costurilor, sau expunerii la grupurile anti-vacciniste. Răspândirea rapidă a dezinformărilor prin intermediul mijloacelor de informare online, face dificilă diferențierea adevărurilor științifice de afirmațiile nefondate de către cei care caută informații de încredere cu privire la vaccinuri [1].

Singura cale prin care pot fi combătute aceste bariere este informarea corectă. Oamenii trebuie să înțeleagă faptul că riscurile pentru sănătate la care se expun prin refuzul vaccinării sunt mult mai mari decât riscurile vaccinării. Este esențială îmbunătățirea accesului la informații obiective și transparente de înaltă calitate privind vaccinurile și vaccinarea, inclusiv privind aspectele de eficacitate și de siguranță [1,2].

Un program de vaccinare de succes necesită acceptare, comunicare, informare și o bună colaborare între autoritățile naționale de sănătate publică, profesioniștii din domeniul sănătății, părinți și pacienți.

Profesioniștii din domeniul sănătății au cea mai importantă și puternică influență asupra deciziei pacienților de a se vaccina. Aceștia trebuie să fie bine informați despre problemele comune asociate cu vaccinarea, astfel încât să poată oferi sfaturi autoritare și valabile științific. Ei sunt cei mai în măsură să îi înțeleagă pe pacienții reticenți, să răspundă temerilor acestora și să explice beneficiile vaccinării. Cu toate acestea, profesioniștii din domeniul medical pot fi ei înșiși reticenți față de vaccinare, indiferent dacă este vorba despre vaccinarea proprie sau a pacienților [1].

Pentru a crește încrederea în vaccinare, persoanele care furnizează vaccinurile trebuie să discute în mod sincer beneficiile și riscurile asociate cu vaccinarea, precum și riscurile pentru boli și complicații care ar putea rezulta din reținerea vaccinării. Dacă pacienții sau părinții ridică argumente împotriva vaccinării, cea mai bună abordare a profesioniștilor din domeniul sănătății este să asculte preocupările lor și apoi să ofere informații adecvate circumstanțelor și nivelului de educație a persoanei. Informațiile sunt furnizate cel mai bine într-un format scris credibil și prezentate într-un mod obiectiv. Profesioniștii din domeniul sănătății ar trebui să evite reducerea preocupărilor sau oferirea unor opinii personale excesiv, să respecte diferențele de opinie și să ia în considerare factorii personali, culturali și religioși care ar putea influența decizia unei persoane cu privire la vaccinare [1,2].

Imunizarea împotriva hepatitei C: obstacole și perspective

Formarea profesională continuă, pe parcursul studiilor și în practica profesională, reprezintă o prioritate pentru formarea unui personal medical încrezător, care să consilieze publicul în ceea ce privește necesitatea vaccinării și să realizeze o imunizare eficientă [1,2].

Organizațiile de pacienți joacă și ele un rol important în informarea și educarea populației. Aceștia pot ajuta la coordonarea campaniilor de conștientizare privind beneficiile și siguranța vaccinării, lucrând împreună cu comunitățile lor pentru a spulbera miturile prin transpunerea informațiilor științifice într-un limbaj adecvat care sa fie înțeles de publicul larg [3].

Provocările Comisiei Europene în ceea ce privește combaterea ratei scăzute de vaccinare sunt:

eliminarea reticenței față de vaccinare (acceptarea cu întârziere sau refuzarea vaccinurilor în pofida disponibilității serviciilor de vaccinare);
stoparea răspândirii bolilor transmisibile care pot fi prevenite prin vaccinare;
susținerea unor rate de vaccinare înalte;
garantarea accesului egal la vaccinare pentru toate categoriile de vârstă și populații.

Aceste provocări necesită intervenții pe mai multe fronturi, inclusiv o mai bună înțelegere a cauzelor care stau la baza scăderii ratelor de vaccinare. Sunt esențiale investiții nu doar pe plan financiar, ci și în instruirea profesioniștilor din domeniul medical pe tema vaccinării.

Sustenabilitatea financiară a programelor de vaccinare este esențială pentru a asigura un sprijin mai puternic monitorizării impactului și a eficacității vaccinurilor, minimizării riscului de deficit de vaccinuri și pentru a combate reticența față de vaccinare și impactul acesteia asupra programelor de imunizare [4].

Mișcarea globală anti-vaccin

Teama de vaccinuri și miturile împotriva lor nu reprezintă un fenomen nou. Opoziția împotriva vaccinării a apărut încă din secolul al XVIII-lea, în Anglia, fiind aduse argumente teologice. Cu toate acestea, opoziția împotriva vaccinurilor nu s-a manifestat doar în argumente teologice, mulți oameni opunându-se din motive politice și juridice [5].

Temerile legate de asocierea vaccinului împotriva rujeolei cu autismul au contribuit la extinderea mișcării anti-vaccin. Acestea au apărut după publicarea unei lucrări în The Lancet de către un fost medic și cercetător britanic, Andrew Wakefield, care a raportat conexiuni între vaccinul ROR și dezvoltarea autismului la copiii mici. Studiile publicate ulterior au respins asocierea dintre vaccinarea ROR și autism, iar studiul lui Wakefield a fost retras, fiind declarat „complet fals” [5].

În ultimii ani, mișcarea globală anti-vaccin a devenit mult mai prevalentă în România. Creșterea numărului de cărți, site-uri web, pagini de social media și chiar aparițiile publice ale persoanelor care sunt împotriva vaccinării au cântărit mult la acest fenomen. Mai mult de atât, mediatizarea susținătorilor anti-vaccin sporește în continuare neîncrederea publicului și atitudinile dăunătoare față de oficialii din domeniul sănătății care sunt implicați în activitățile de imunizare. Acești factori pot afecta și gradul în care părinții raportează rujeola pentru furnizorii de servicii medicale, contribuind astfel la răspândirea bolilor infecțioase [6].

Analiza acestor factori s-ar putea dovedi utilă la proiectarea campaniilor naționale de sănătate publică. Evaluarea factorilor ar permite identificarea unor subgrupuri specifice de populație, permițând astfel să fie concepute măsuri mai direcționate pentru maximizarea eficienței programelor naționale de sănătate publică [6].

Reticența față de vaccinare în România: confruntarea cu epidemiile de rujeolă

Rujeola reprezintă o continuă provocare pentru multe țări din întreaga lume. În România, boala rămâne endemică, deși există un program național de vaccinare împotriva rujeolei. Factorii determinanți includ: ezitarea vaccinului, dificultăți în administrarea dozelor la populație, precum și lipsa stocurilor de vaccin. Aceste probleme sunt agravate de: implementarea inadecvată a măsurilor de sănătate publică, ineficiența programelor de comunicare și absența unui cadru legislativ privind imunizarea [6].

Conform raportului ECDC „Monthly measles and rubella monitoring report” publicat în ianuarie 2020, în perioada 1 decembrie 2018 – 30 noiembrie 2019, în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European, au fost raportate 13.460 de cazuri de rujeolă, dintre care 10.589 confirmate la laborator. Cele mai multe cazuri au fost raportate în Franța (2.674), România (1.746), Italia (1.689), Polonia (1.532) și Bulgaria (1.201). De asemenea, au fost raportate 10 cazuri de deces provocate de rujeolă, dintre care 5 în România, 2 în Franța, 1 în Ungaria, 1 în Italia și 1 în Marea Britanie [7].

De la debutul epidemiei de rujeolă (septembrie 2016) până în prezent, în România, au fost raportate peste 19.000 de cazuri de rujeolă, soldate cu 64 de decese. Marea majoritate a îmbolnăvirilor s-au produs în cazul copiilor nevaccinați [8].

Dacă în perioada 1960-1980 valorile incidenței rujeolei în România se mențineau crescute acestea au înregistrat o scădere dramatică odată cu introducerea vaccinării antirujeolice (1.979) și au continuat să scadă, urmare a multiplelor intervenții de sănătate publică.

Vaccinul combinat rujeolă-rubeolă-oreion (ROR) a fost introdus în calendarul național de imunizare începând cu anul 2005, acoperirile vaccinale menținându-se o perioadă de timp peste 95% (ținta OMS); din 2010 valorile acestor acoperiri vaccinale au avut o tendință descrescătoare, situându-se în 2018 la 89,6% (doza 1) și la 80,9% (doza a 2-a). Acest lucru apare într-o oarecare măsură și din cauza scăderii încrederii în beneficiile vaccinării, concretizată prin refuzul părinților de a-și vaccina copiii [9].

Vaccinarea la pacienții cu boli cronice

Persoanele de contact din anturaj, respectiv copiii trebuie să aibă o schemă de vaccinare corectă și completă pentru a fi atins efectul imunității de grup. Adulții și personalul medical trebuie vaccinați pentru a împiedica transmiterea agenților patogeni către pacienții cu boli cronice.

Vaccinarea este recomandată pentru următoarele categorii de pacienți cu boli cronice:

pacienţi cu boli cardiovasculare (inclusiv boli cardiace congenitale la copil);
pacienţi cu boli hepatice;
pacienţi cu boli renale;
pacienţi cu boli pulmonare (inclusiv mucoviscidoză şi astm);
pacienţi cu diabet sau alte boli de nutriţie şi metabolism;
pacienţi care sunt în imunosupresie (cancer, transplant de celule stem prin hetero/autogrefă, transplant de organ solid, implant cohlear sau şunturi cerebro rahidiene, boli cronice inflamatorii, precum poliatrită reumatoidă, spondilită, lupus etc.) şi medicaţie imunosupresivă, asplenie şi siclemie.

Vaccinarea copiilor cu boli cronice

Pentru copiii cu boli cronice se vor aplica schemele de vaccinare în conformitate cu Programul Naţional de Imunizări (PNI) fiind analizată situaţia la momentul vaccinării pentru a nu exista o contraindicaţie absolută sau relativă. Suplimentar, schema de vaccinare poate fi completată cu vaccinuri opţionale: gripal, rotaviral, meningococic, varicelic, hepatitic A, Human Papilloma Virus, dacă circumstanţele epidemiologice şi clinice impun această decizie.

Vaccinarea adulților cu boli cronice

Pentru adulții cu boli cronice sunt recomandate următoarele vaccinuri:

gripal – durata protecției este limitată, iar vaccinul se repetă în fiecare an;
dTaP (diftero-tetanus-pertussis aceluar) – se recomandă repetarea la fiecare 10 ani;
pneumococic conjugat – se recomandă repetarea printr-un rapel la 3 sau la 5 ani;
hepatitic B – asigură protecție pe întreaga durată a vieții dacă schema este completă. În cazul persoanelor nevaccinate în antecedente este recomandată o serie de 3 doze;
hepatitic A – asigură protecție pe întreaga durată a vieții dacă schema este completă. În cazul persoanelor care nu au avut antecedente de boală este recomandată o serie de 2 doze;
zoster – asigură protecție pe întreaga durată a vieții. Se administrează pentru a reduce riscul de manifestare a infecției herpes zoster la pacienții cu boli cronice și/sau vârstnici. În prezent nu este disponibil în România;
HPV (Human Papilloma Virus) – asigură protecție pe întreaga durată a vieții dacă schema este completă. Se administrează pentru protejarea împotriva cancerului și a condiloamelor genitale cauzate de papillomavirusul uman la adulții până la vârsta de 26 de ani. Vaccinul nu este necesar tuturor persoanelor peste 26 de ani, dar, în unele situații, adulții între 27 și 45 de ani care nu sunt vaccinați pot primi 3 doze prin schema de vaccinare după evaluarea riscurilor pentru noile infecții cu HPV;
ROR (rubeolă-rujeolă-parotodită) – asigură protecție pe întreaga durată a vieții dacă schema cu 2 doze este completă;
varicelic – asigură protecție pe întreaga durată a vieții dacă schema cu 2 doze este completă [10].

Concluzii

Reticența față de vaccinare și impactul acesteia asupra programelor de imunizare generează o îngrijorare tot mai mare în România. Temerile legate de siguranța vaccinurilor reprezintă un factor determinant al reticenței atât pentru public, cât și pentru profesioniștii din domeniul sănătății. Singura cale prin care pot fi combătute aceste bariere este informarea corectă.

Referințe bibliografice:

WHO-Vaccine-Manual.pdf [Internet]. [cited 2020 Feb 25]. Available from: http://www.euro.who.int/__data/assets/pdf_file/0009/351927/WHO-Vaccine-Manual.pdf;
Let’s talk about hesitancy Enhancing confidence in vaccination and uptake. 2020 [cited 25 February 2020]. Available from: https://www.ecdc.europa.eu/sites/default/files/media/en/publications/Publications/lets-talk-about-hesitancy-vaccination-guide.pdf;
Manifesto on the importance of vaccination for patients with chronic conditions. 2020 [cited 25 February 2020]. Available from: https://www.eupatient.eu/globalassets/policy/vaccination/resources/11feb_manifesto-on-the-importance-of-vaccination.pdf;
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR Consolidarea cooperării în lupta împotriva bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare [Internet]. Eur-lex.europa.eu. 2020 [cited 25 February 2020]. Available from: https://eur-lex.europa.eu/resource.html?uri=cellar:b86c452c-494e-11e8-be1d-01aa75ed71a1.0003.02/DOC_1&format=PDF;
Hussain A, Ali S, Ahmed M, Hussain S. The Anti-vaccination Movement: A Regression in Modern Medicine. Cureus [Internet]. [cited 2020 Feb 25];10(7). Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6122668/;
Dascălu S. Measles Epidemics in Romania: Lessons for Public Health and Future Policy. Frontiers in Public Health. 2019;7;
Monthly measles and rubella monitoring report January 2020 [Internet]. Ecdc.europa.eu. 2020 [cited 25 February 2020]. Available from: https://www.ecdc.europa.eu/sites/default/files/documents/measels-rubella-monthly-report-january-2020.pdf;
Centrul Național de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile – Rujeola [Internet]. [cited 2020 Feb 25]. Available from: https://www.cnscbt.ro/index.php/informari-saptamanale/rujeola-1;
Analiza evoluției bolilor transmisibile aflate în supraveghere. Centrul Național de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile – Rapoarte anuale [Internet]. Cnscbt.ro. 2020 [cited 25 February 2020]. Available from: https://www.cnscbt.ro/index.php/rapoarte-anuale;
GHID DE INFORMARE PENTRU VACCINAREA PACIENŢILOR CU BOLI CRONICE (COPII ŞI ADULŢI). 2020 [cited 25 February 2020]. Available from: http://www.copac.ro/wpcontent/uploads/2020/02/ghid_vaccinare_pacienti_boli_cronice_v2.pdf.