Babesioza: manifestări clinice atipice, provocări în diagnostic și tratament

Babesioza definește o infecție parazitară cauzată de specii ale genului Babesia, care pot fi transmise prin mușcătura căpușelor din genul Ixodes sau prin transfuzii sanguine contaminate. Chiar dacă infecția poate rămâne asimptomatică la gazdele imunocompetente, pacienții imunodeprimați și cei splenectomizați sau vârstnici prezintă un risc crescut de evoluție severă – manifestări de tip hemolitic și chiar sindrom de disfuncție multiplă de organe (MoDS). În astfel de situații, foarte importantă este inițierea unui tratament precoce și adecvat. Diagnosticul diferențial al infecției ridică dificultăți, din cauza suprapunerii simptomatologiei cu alte potențiale infecții vectoriale.

Două dintre infecțiile care imită fidel tabloul clinic al pacientului cu babesioză sunt boala Lyme și anaplasmoza. În plus, manifestările clinice atipice sau variabilitatea răspunsului la tratament pot complica semnificativ abordarea terapeutică. Există peste 100 de specii de Babesia care au potențial infecțios asupra animalelor vertebrate. Totuși, doar câteva specii pot provoca infecții și în rândul oamenilor. Căpușele din genul Ixodes sunt principalul vector al parazitului, deși în natură rezervoarele primare sunt reprezentate de vertebratele mici, cum ar fi rozătoarele. Omul este, de fapt, o gazdă accidentală a parazitului, contractat prin mușcătura unei căpușe infectate.

Babesioza – cauze și factori de risc

Babesioza este o infecție parazitară cauzată de protozoare din genul Babesia. Speciile Babesia au fost împărțite în patru categorii, cunoscute sub denumirea de clade. Babesia microti nu doar că este cea mai răspândită și bine descrisă specie, însă este și principala implicată în infecția la oameni. Babesia microti este clasificată drept un microorganism de clada I. Babesioza este, de obicei, răspândită prin mușcături de la căpușe care poartă protozoare infecțioase. Întrucât acest parazit infectează hematiile, infecția poate fi dobândită și prin transfuzii sanguine contaminate. În cazuri rare, a putut fi observată transmiterea transplacentară a agentului infecțios.

Vectorul infecției este reprezentat de stadiul de nimfă al căpușelor din genul Ixodes. De obicei, acest stadiu necesită atașarea la o gazdă timp de 36-72 de ore pentru a-și finaliza consumul de sânge. În cazul în care nimfa este infectată cu Babesia, de obicei infecția este transmisă omului la 48-72 de ore de la atașare. Infecția inițială are loc cu paraziți sub forma sporozoiților. Acești sporozoiți pătrund în hematii, se maturizează și, prin fisiune binară, se transformă în merozoiți. Merozoiții părăsesc ulterior hematia gazdă, distrugând-o, și continuă să infecteze alte hematii, repetând ciclul descris anterior. Splina este esențială în capacitatea gazdei de a controla infecția.

Principalii factori care cresc riscul de infecție severă cu parazitemia marcantă sunt:

• splenectomia sau disfuncția splenică;
• infecția cu HIV/SIDA;
• vârsta de peste 50 de ani;
• nou-născuții;
• pacienții care urmează tratament imunosupresor (în special cu inhibitori TNF-α, precum și cu anticorpi anti-CD20, cum ar fi obinutuzumab sau rituximab).

La acești pacienți, în mod obișnuit alternativele de tratament necesită individualizare, abordare interdisciplinară și inițiere precoce în vederea asigurării unui răspuns mai favorabil. Babesioza are un caracter oarecum sezonier, incidența maximă observându-se în perioada dintre sfârșitul primăverii și mijlocul toamnei. În Europa, babesioza este cauzată în special de specia de căpușă Ixodes scapularis infectată cu Babesia divergens. Căpușa care transmite infecția parazitară este același vector care, de altfel, transmite și infecția cu Borrelia burgdorferi (boala Lyme).

Babesioza – manifestări clinice

Prezentarea clinică a babesiozei poate varia semnificativ – de la infecții asimptomatice până la infecții severe care provoacă insuficiență multiorganică. Severitatea infecției este într-o strânsă dependență de imunocompetența gazdei. Spre exemplu, babesioza asimptomatică sau forma cu simptome minime, nespecifice, a fost raportată la până la 20% dintre adulți și 50% dintre copii. Perioada de incubație este de obicei de 1-6 săptămâni. Totuși, dacă apar simptome, acestea pot fi prezente după cum urmează:

Manifestări clinice comune în caz de babesioză

Perioada de incubație tinde să varize între 1-6 săptămâni (sau 6-8 săptămâni în cazurile rare în care infecția se transmite prin transfuzii de sânge). Simptomatologia este asemănătoare cu cea a unei infecții virale nespecifice:

• febră intermitentă sau persistentă, adesea febră remitentă >38,5°C;
• frisoane, transpirații profuze;
• cefalee difuză;
• mialgii, artralgii;
• astenie profundă și anorexie;
• tuse;
• dureri în gât și dureri abdominale.

La examenul clinic, în afară de febră pacientul cu babesioză poate prezenta simptome de icter, retinopatie, hepatosplenomegalie sau eritem faringian. Erupția cutanată nu este un simptom ce apare în tabloul clinic – totuși, dacă există, poate indica o infecție concomitentă (boala Lyme).

Manifestări clinice atipice în caz de babesioză

Chiar dacă babesioza este considerată o infecție sistemică cu afectare predominant eritrocitară, în anumite circumstanțe, în special pe fond imunodepresiv, pot apărea manifestări neobișnuite care complică diagnosticul și alternativele de tratament:

• sindromul hemofagocitic (HLH);
• manifestări neurologice: encefalopatie toxico-metabolică, ataxie, convulsii (uzual asociate cu parazitemii >10%);
• rabdomioliză cu insuficiență renală acută;
• afectare cardiacă: miocardită subclinică sau insuficiență cardiacă acută;
• coagulare intravasculară diseminată, trombocitopenie severă, coagulopatie consumptivă.

Astfel de manifestări pot întârzia diagnosticul și, astfel, alternativele de tratament ale infecției.

Diagnosticul de babesioză

Diagnosticul de babesioză se elaborează de obicei prin identificarea parazitului pe un frotiu de sânge periferic, folosind colorația Giemsa sau Wright. În infecția timpurie, este recomandat să se efectueze mai multe frotiuri subțiri, întrucât încărcătura parazitară poate fi scăzută inițial. Se pot observa formațiuni parazitare organizate în tetrade, cunoscute și așa-zisa denumire de cruce malteză. Testarea PCR este, de asemenea, posibilă, dar nu este o investigație de rutină. Totuși, este mult mai sensibilă pentru a diagnostica babesioza decât frotiul periferic. Serologia ajută la detectarea anticorpilor imunofluorescenți și la confirmarea diagnosticului de babesioză.

O provocare în diagnosticul de babesioză, care poate întârzia alternativele de tratament, este și faptul că frotiul poate fi interpretat drept o infecție cu Plasmodium falciparum. Babesia, în mod obișnuit, infectează eritrocitele și poate apărea cu formă ovalară sau în formă de pară. Din acest motiv, forma inelului și localizarea periferică în eritrocite poate face ca infecția cu acest parazit să fie confundată cu infecția cu Plasmodium falciparum. Totuși, în babesioză trebuit să se aibă în vedere faptul că hemoliza este rară. Analizele de sânge pot indica anemie hemolitică (forma normocitară), reticulocitoză, trombocitopenie, creșterea LDH și creșterea bilirubinei indirecte.

Babesioză – alternative de tratament

Inițierea unui tratament este indicată mai ales în cazurile simptomatice, dar se recomandă și la pacienții asimptomatici care au un frotiu de sânge sau rezultat PCR pozitiv menținut mai mult de trei luni. Există două alternative de tratament utilizate pentru tratamentul bolii ușoare, până la moderate. Prima – și cea mai frecvent utilizată – este atovaquona plus azitromicina. Cealaltă opțiune este chinina plus clindamicina, care are rate mult mai mari de reacții adverse la terapie medicamentoasă, comparativ cu atovaquona/azitromicină (72% față de 15%). Se recomandă o cură de tratament de 7-10, indiferent de schema terapeutică recomandată în caz de babesioză.

Babesioza severă, care necesită deseori spitalizare sau provoacă insuficiență de organ, apare de obicei la populațiile cu risc sau la cele infectate cu Babesia divergens. Acești pacienți necesită tratament cu clindamicină plus chinină (se poate folosi și chinidină IV, însă în astfel de situații pacientul cu babesioză necesită monitorizare pentru prelungirea intervalului QT). Un astfel de tratament durează cel puțin 7-10 zile, dar depinde de răspunsul clinic și, de asemenea, rezultatul testului de laborator. Pacientul cu babesioză și afecțiuni care afectează sistemul imunitar pot să aibă o formă persistentă sau recidivantă a bolii, caz în care este recomandat tratament prelungit.

La pacienții cu babesioză persistentă sau recidivantă, se recomandă tratamentul antibiotic de-a lungul unei perioade de cel puțin 6 săptămâni. De asemenea, tratamentul ar trebui continuat pe o perioadă de cel puțin 2 săptămâni chiar și după ce nu mai sunt detectați agenți parazitari prin investigarea frotiurilor periferice. Transfuzia cu schimb parțial sau complet de hematii poate fi recomandată la pacienții cu babesioză care prezintă parazitemie de cel puțin 10% și anemie cu o concentrație a hemoglobinei <10 g/dL. În babesioza care a evolua spre complicații, cum ar fi detresa respiratorie, se recomandă abordare multidisciplinară, cu oxigenoterapie adecvată.

Prognosticul babesiozei

Babesioza are, în mod obișnuit, un prognostic favorabil, cu rezultat bun la terapie. Totuși, forma severă poate avea un curs prelungit, complicat, care poate evolua spre disfuncție multiorganică și chiar deces. Decesele sunt mai frecvente la pacienții asplenici. În aproximativ 20% din cazuri se observă coinfecția cu Borrelia burgdorferi (boala Lyme), caz în care cursul terapeutic trebuie prelungit. Posibilele complicații ale infecției sunt datorate hemolizei intravasculare asociate și includ icter, șoc, hemoglobinurie, ruptură splenică, sindromul de detresă respiratorie, disfuncție renală, insuficiență cardiacă noncardiogenă și, în cazuri foarte grave, decesul pacientului.

Referințe bibliografice:

1. Zimmer AJ, Simonsen KA. Babesiosis. [Updated 2023 Jul 31]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2025 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK430715/;
2. Vannier EG, Diuk-Wasser MA, Ben Mamoun C, Krause PJ. Babesiosis. Infect Dis Clin North Am. 2015 Jun;29(2):357-70. doi: 10.1016/j.idc.2015.02.008. PMID: 25999229; PMCID: PMC4458703. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4458703/;
3. Homer MJ, Aguilar-Delfin I, Telford SR 3rd, Krause PJ, Persing DH. Babesiosis. Clin Microbiol Rev. 2000 Jul;13(3):451-69. doi: 10.1128/CMR.13.3.451. PMID: 10885987; PMCID: PMC88943. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC88943/;
4. Islam MR, Akash S, Sharma R. Human babesiosis, an infectious disease caused by protozoa: transmission, pathogenesis, symptoms, diagnosis, and treatment -correspondent. Ann Med Surg (Lond). 2023 Apr 6;85(5):2256-2257. doi: 10.1097/MS9.0000000000000567. PMID: 37229004; PMCID: PMC10205318. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10205318/;
5. Vannier E, Gewurz BE, Krause PJ. Human babesiosis. Infect Dis Clin North Am. 2008 Sep;22(3):469-88, viii-ix. doi: 10.1016/j.idc.2008.03.010. PMID: 18755385; PMCID: PMC3998201. Link: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3998201/.

Foto: Shutterstock