Acasă » Practică medicală » Când trebuie să ne îngrijoreze amnezia?
Când trebuie să ne îngrijoreze amnezia?
Amnezia este o formă de pierdere a memoriei. Unii oamenii care suferă de această tulburare au dificultăţi în formarea de noi amintiri, iar alţii nu îşi pot aminti fapte sau experienţe din trecut. Pierderea ușoară a memoriei este un factor normal în procesul de îmbătrânire, însă pierderea semnificativă a memoriei sau incapacitatea formării de noi amintiri poate indica prezența unei tulburări amnestice. Persoanele care au amnezie experimentează dificultăţi în reamintirea faptelor, evenimentelor, locurilor sau detaliilor specifice. Există mai multe tipuri de amnezie precum amnezia retogradă, amnezia anterogradă, amnezia tranzitorie şi amnezia infantilă.
Amnezie retrogradă și amnezie anterogradă
Persoanele cu acest tip de amnezie pierd amintirile existente din trecut. Amnezia retrogradă afectează mai întâi amintirile recent formate, și abia mai apoi pe cele din copilărie. Boli precum demenţa provoacă acest tip de amnezie.
Amezia anterogradă împiedică formarea de noi amintiri şi poate fi temporară sau definitivă. Este temporară atunci când oamenii consumă alcool în exces, dar poate fi și permanentă atunci când zona creierului numită hipocampus este deteriorată.
Amnezie tranzitorie şi amnezie infantilă
Oamenii de ştiinţă consideră că acest tip de amnezie apare ca urmare a unei activităţi asemănătoare convulsiilor sau a unui scurt blocaj al vaselor de sânge care alimentează creierul. Persoanele cu amnezie tranzitorie experimentează stări de confuzie şi agitaţie, care vor apărea şi vor dispărea de mai multe ori pe parcursul unor ore. Amnezia infantilă este reprezentată de incapacitatea oamenilor de a-şi aminti primii 3-5 ani din viaţă.
Amnezie – cauze
Amnezia poate rezulta din deteriorarea structurilor creierului care formează sistemul limbic şi care controlează emoțiile și amintirile. Aceste structuri includ talamusul, acesta aflându-se în centrul creierului, și formațiunile hipocampice situate în lobii temporali ai creierului.
Amnezia cauzată de leziuni ale creierului este cunoscută ca fiind amnezie neurologică. Cauzele posibile ale tipului neurologic includ accidentul vascular cerebral, excesul de alcool pe termen lung, tumorile situate în părţile creierului care controlează memoria, boli degenerative ale creierului, leziuni care provoacă comoţie cerebrală sau anumite medicamente care acţionează ca sedative.
Unii oameni se mai pot confrunta cu amnezia disociativă. Acest tip este cauzat de şocuri emoţionale sau traume. Persoana în cauză poate pierde amintirile personale şi informaţiile autobiografice, dar pe termen scurt.
Cum poate fi diagnosticată amnezia
Neurologul se ocupă cu diagnosticarea acestei probleme. Acesta va pune întrebări pacientului legate de pierderea memoriei, dar şi despre alte simptome. Medicul poate utiliza teste cognitive pentru verificarea memoriei. În plus, acesta poate folosi o scanare RMN sau investigația de tip CT pentru a verifica semnele de deteriorare ale creierului, sau poate recolta sânge pentru a verifica deficienţele nutriţionale, infecţiile sau alte probleme.
Amnezie – metode de tratament
Când este cauzată de un traumatism cranian ușor, amnezia se rezolvă, de obicei, fără tratament. Cea cauzată de leziuni grave poate să nu dispară. Cu toate acestea, îmbunătățirile apar de obicei în decurs de șase până la nouă luni. În această perioadă, medicul poate prescrie medicamente pentru a ajuta învățarea și memoria. Dacă pacienţii prezintă pierderi persistente de memorie, medicul poate recomanda terapia ocupațională. Acest tip de terapie ajută pacienţii să capete noi abilități de memorare folositoare pentru viața de zi cu zi.
Surse: mayoclinic.org; healthline.com; news-medical.net
Cuvinte-cheie: amintiri, amnezie, amnezie inflantila, amnezie naterograda, amnezie retrograda, memorie, pierderea memoriei, tratament amnezie, tulburaru amnestice
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.