Cazuri medicale ciudate diagnosticate în anul 2020

Anul 2020 a fost, cu siguranţă, un an atipic, plin de cazuri medicale ciudate. Pe lângă pandemia cauzată de virusul SARS-CoV-2, cadrele medicale s-au confruntat cu nenumărate situaţii ieşite din comun, de la o alergie la temperaturile scăzute până la decesul unui pacient cauzat de consumul excesiv al jeleurilor cu lemn dulce. Rapoartele de caz pe care le-am enumerat mai jos i-au uimit pe medici prin neobişnuinţa lor, determinându-i să iniţieze cercetări suplimentare.

Urina unui bărbat a căpătat culoarea verde

Un pacient în vârstă de 62 de ani din Chicago a fost internat în spital, după ce s-a descoperit că are un nivel ridicat de dioxid de carbon în sânge, afecțiune care poate pune viața în pericol. Bărbatul a fost conectat la un ventilator mecanic și i s-a administrat un anestezic numit propofol, potrivit unui raport publicat pe 2 decembrie în The New England Journal of Medicine. Cinci zile mai târziu, urina bărbatului, care era colectată într-o pungă urinară, a devenit verde. Cauza a fost administrarea propofolului, utilizat pe scară largă pentru anestezia generală și care, deși foarte rar, poate modifica culoarea urinei.

Cazuri medicale ciudate: Alergii la temperaturi scăzute

Un bărbat în vârstă de 32 de ani a leşinat după ce a făcut un duș fierbinte şi a ieșit într-o încăpere rece, potrivit unui raport al cazului publicat  în The Journal of Emergency Medicine. Pacientul a întâmpinat probleme grave de respirație, iar pielea i-a fost acoperită de vezicule de culoare roşie. Potrivit specialiștilor, acesta s-a confruntat cu o reacție alergică, cunoscută sub numele de anafilaxie. Diagnosticul stabilit a fost de urticarie rece, o reacție alergică a pielii care apare după expunerea la temperaturi scăzute. Bărbatul a fost tratat cu un antihistaminic și steroizi, iar starea sa s-a ameliorat.

Atenție la jeleurile cu lemn dulce!

Un bărbat din Massachusetts a decedat după ce a mâncat prea multe jeleuri cu lemn dulce. Acesta a leșinat brusc după ce s-a confruntat cu probleme de ritm cardiac. Familia sa a declarat că bărbatul avea o dietă nesănătoasă, iar în ultimele săptămâni consumase câte unul-două pachete mari de jeleuri cu lemn dulce în fiecare zi. În ciuda faptului că a primit tratament de urgență în unitatea de terapie intensivă, bărbatul a murit la 32 de ore după ce a ajuns la spital. Lemnul dulce conține un compus numit glicirizină, derivat din rădăcina lui, iar consumul în exces poate fi periculos deoarece glicirizina scade nivelul de potasiu al organismului. Acest lucru poate duce la hipertensiune arterială și ritmuri cardiace anormale.

Sindromul auto-fabricii de bere urinară

Printre alte cazuri medicale ciudate se numără și acela al unei paciente în vârstă de 61 de ani, care suferea de ciroză și avea nevoie de un transplant de ficat, însă analizele efectuate arătau prezenţa alcoolului în sângele acesteia, chiar dacă aceasta nega consumul de alcool. După o analiză mai atentă, medicii au descoperit că bacteriile din vezica femeii fermentează zahărul și îl transformă în alcool. Problema pacientei este similară cu o tulburare rară, numită „sindromul auto-fabricii de bere”, în care bacteriile din tractul gastrointestinal convertesc carbohidrații în alcool. Persoanele care suferă de această tulburare se pot îmbăta doar consumând carbohidrați, potrivit specialiştilor. Însă în cazul femeii, fermentația a avut loc în vezica urinară.

Cazuri medicale ciudate: „Splina rătăcitoare”

O femeie din Michigan, în vârstă de 48 de ani, se confruntă cu o afecțiune rară cunoscută sub numele de „splină rătăcitoare”, aceasta manifestându-se prin slăbirea ligamentelor care mențin splina la locul său, permiţând organului să se deplaseze nestingherit. Testele imagistice au arătat că splina s-a deplasat din cadranul stâng superior al abdomenului până în cadranul inferior drept. Cauza este o afecţiune hepatică care a dus la mărirea splinei, ceea ce, la rândul ei, a determinat extinderea ligamentelor care înconjoară splina. Tratamentul pentru „splina rătăcitoare” este îndepărtarea chirurgicală a acesteia.

Pacientă diagnosticată cu COVID-19 timp de 70 de zile

Persoanele cu COVID-19 sunt de obicei contagioase timp de aproximativ opt zile după ce contractează infecția. Dar testele unei paciente din Washington au ieşit pozitive timp de 70 de zile, aceasta fiind contagioasă în tot acest timp. Cu toate acestea, femeia nu a prezentat niciodată simptome ale bolii. Pacienta în vârstă de 71 de ani avea un tip de leucemie care afecta globulele albe, astfel sistemul imunitar a fost slăbit, aflându-se în imposibilitatea de a se lupta cu virusul. Femeia a fost infectată la sfârșitul lunii februarie în timpul primului focar COVID-19 raportat. Pe parcursul a 15 săptămâni, femeia ar fi fost testată pentru COVID-19 de mai multe ori, virusul fiind detectat timp de 105 zile. Constatările sugerează că pacienții imunocompromiși care contractează virusul SARS-CoV-2 pot fi contagioși pentru perioade mai lungi de timp.

Bărbatul cu 3 rinichi

Un bărbat de 38 de ani a solicitat inițial asistență medicală pentru dureri de spate severe, potrivit presei engleze. Prin intermediul unei scanări CT s-a descoperit că durerea de spate apăruse din cauza unei hernii de disc, o afecțiune relativ comună. Însă medicii au fost surprinşi atunci când au observat că bărbatul avea o trăsătură anatomică neobișnuită. În loc de cei doi rinichi, bărbatul avea trei: un rinichi cu aspect normal pe partea stângă și doi rinichi fuzionați situați lângă pelvis.

Conform specialiştilor, această afecţiune este rară, existând mai puțin de 100 de cazuri raportate în literatura medicală. Se consideră că afecțiunea apare în timpul dezvoltării embrionare, când o structură care formează de obicei un singur rinichi se împarte în două. Bărbatul nu a avut nevoie de asistență medicală pentru rinichiul suplimentar, dar a primit analgezice orale pentru durerile de spate.

O piatră de 4 cm a fost descoperită în intestinul unei femei

O femeie a ajuns la spital acuzând dureri abdominale și vărsături și a aflat că simptomele ei erau rezultatul complicațiilor unei intervenții chirurgicale suferite cu șase decenii în urmă. Medicii au descoperit că în intestine avea o piatră calcificată și lungă de 4 cm. S-a dovedit că piatra se dezvoltase în organismul femeii din primele zile de viață. La șase zile de la naștere, aceasta fusese supusă unei intervenții chirurgicale pentru un blocaj intestinal. Însă în urma metodei chirurgicale utilizate, o bucățică de intestin a fost uitată în corpul femeii, și a dus în timp la formarea pietrei. Medicii au reușit să o îndepărteze piatra prin intervenție chirurgicală, iar femeia și-a revenit complet.

Sursa: livescience.com

Cuvinte-cheie: , , , , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.