Acasă » Practică medicală » Curiozități medicale: de la fascinant la grotesc
Curiozități medicale: de la fascinant la grotesc
Tot ceea ce este neobișnuit stârnește interesul, iar curiozitățile medicale reușesc să ne uimească tot timpul. Un colon uman gigant, o tenie uriașă sau cavalerul apocalipsei, realizat din părți anatomice, sunt doar câteva dintre lucrurile care pot fi vizitate la muzeele din întreaga lume. Unele dintre ele reprezintă afecțiuni ciudate ale organismului uman, dar altele sunt creația minții, care nu cunoaște limite. Vă invităm într-o călătorie fascinantă pentru a le descoperi.
Teribila ciclopie
Una dintre cele mai ciudate malformații congenitale ale feței, ciclopia, a fost studiată cu foarte multă pasiune de anatomistul Willem Vrolik, în secolul 19. Această malformație rară, în care apare arinia (absența congenitală a nasului) iar globul ocular nu este format corect, apare la un caz din 16.000, și este diagnosticată la începutul săptămânii a noua de gestație. Chiar dacă sarcina este dusă la bun sfârșit, niciun nou-născut nu supraviețuiește mai mult de o săptămână. Fascinați de ciclopie, Willem Vrolik și tatăl său Gerardus au studiat malformațiile, dar au și început să strângă specimene, atât de origine umană cât și animală. În toți anii de activitate cei doi au strâns cinci specimene umane și 19 animale (pisici, porci, miei etc.). Toate pot fi văzute în Muzeul Vrolik, care se află în cadrul Departamentului de Anatomie și Embriologie, Universitatea din Amsterdam, Olanda. Chiar dacă orașul Amsterdam este cunoscut pentru altfel de distracții, cu siguranță că o vizită la Muzeul Vrolik va însemna o experiență unică.
Explicație foto: Ciclopie, Muzeul Vrolik, Olanda
Sursa foto: listverse.com
Mega colonul uman
Una dintre cele mai interesante curiozități medicale poate fi văzută în Statele Unite. Este vorba de un mega colon uman, din 1892, care a crescut până la 2,43 metri, cântărind 18 kilograme. Mega colonul a aparținut unui bărbat care a trăit până la 29 de ani. Din copilărie acesta a suferit de constipație severă, la vârsta de 16 ani putând să nu meargă la toaletă timp de o lună! Boala lui Hirschsprung, pentru că așa se numește condiția care a dus la apariția mega colonului, înseamnă o dezvoltare anormală a terminațiilor nervoase la nivelul intestinului și incapacitatea unor mușchi de a se contracta. Toate acestea duc la o constipație severă și la o creștere necontrolată a colonului. Mega colonul poate fi văzut la Muzeul Mütter din Philadelphia, SUA.
Explicație foto: Giant Megacolon, Intestinal Fortitude, Muzeul Mütter, SUA.
Sursa foto: listverse.com
Echimoza periorbitală sau „ochii de raton”
Teratomul ovarian
Unele dintre cele mai ciudate afecțiuni ale corpului uman pot fi văzute într-un muzeu din Australia. Piesa de rezistență este un teratom benign ovarian, un cancer al celulelor germinale, care poate duce, în cazuri extreme, la tumori care seamănă parțial cu fetuși, având păr și dinți! Exponatul din poză reprezintă un caz grav de teratom benign ovarian și poate fi văzut la Muzeul Bolilor Umane, din cadrul Universității New South Wales, Australia.
Explicație foto: Teratom ovarian, Muzeul Bolilor Umane, Australia
Sursa foto: listverse.com
Tenia uriașă
Dacă sunteți curioși în privința paraziților intestinali, aflați că există un muzeu dedicat acestora. Cu siguranță că unul dintre cele mai interesante exponate este Diphyllobothrium nihonkaiense, una dintre cele mai lungi tenii din lume. Aceasta are nu mai puțin de 8,8 metri și a fost scoasă chirurgical, din stomacul unui japonez. Totul a început după ce acesta a servit sushi de păstrăv. În timp, tenia a crescut atât de mult încât japonezul avea dureri insuportabile. Tenia poate fi vizitată în singurul muzeu din lume dedicat paraziților, Muzeul de Parazitologie Meguro, Tokyo, Japonia.
Explicație foto: Diphyllobothrium nihonkaiense, Muzeul de Parazitologie Meguro
Sursa foto: listverse.com
Cavalerul apocalipsei
Nu puteam încheia acest articol decât cu controversatul anatomist francez Honoré Fragonard (1732-1799), care a transformat practic percepția termenului de écorché (figură sculptată, desenată sau pictată care arată mușchii corpului, fără piele). Operele de artă bizare ale lui Fragonard sunt realizate din bucăți anatomice reale, metodele de disecție și prezervare nefiind însă niciodată dezvăluite de acesta. În prima parte a carierei sale a fost considerat nebun, dar ulterior a fost extrem de apreciat, ocupând funcții importante precum cea de director de Anatomie la Școala de Sănătate din Paris. În poză puteți observa una dintre cele mai importante lucrări ale sale. De altfel, din 700 de creații doar 21 au supraviețuit timpului și acestea pot fi văzute la Muzeul Fragonard din Paris, Franța.
Explicație foto: Cavalerul apocalipsei, Muzeul Fragonard din Paris
Sursa foto: listverse.com
Surse: listverse.com, wikipedia.org
Cuvinte-cheie: ciclopie, Curiozitati medicale, Honoré Fragonard, muzee medicale, muzeu parazitologie, Teratomul ovarian
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.