De la bacteria Borrelia burgdorferi la boala Lyme

Rezumat:

Boala Lyme sau borelioza este o infectie cauzata de o bacterie, Borrelia burgdorferi, transmisa de capusa, Ixodes ricinus, un parazit al rozatoarelor mici, al cerbilor, cainilor si, uneori, al omului. Insa, nu toate muscaturile de capusa inoculeaza Borrelia. Cea mai buna profilaxie a bolii Lyme se face evitand muscatura capuselor sau indepartandu-le pe acestea cat mai curand cu putinta.

Abstract:  

Lyme disease or borreliosis is an infection caused by a bacterium, Borrelia burgdorferi transmitted by tick, Ixodes ricinus, a small rodent parasite to deer, dogs and sometimes human. However, not all tick bites inoculate Borrelia. The best prevention of Lyme disease is avoiding  tick bite or removing them as soon as possible.

De unde vine numele de boala Lyme

Boala Lyme, cunoscuta si sub denumirea de infectia Lyme, este o afectiune bacteriana transmisa de capusa (Ixodes), insecta ce poarta o bacterie numita Borrelia burgdorferi. Afectiunea se intalneste in America de Nord si in Europa, unde a fost descrisa initial in urma cu aproape 100 de ani. Prevalenta maxima a bolii este in statele nord-estice ale Americii, jumatate dintre cazuri fiind concentrate in zona New York si Connecticut.

Numele bolii Lyme e dat de localitatea Lyme din Connecticut, USA. In 1975, mai multi copii care erau vecini in aceasta localitate au fost diagnosticati in acelasi timp cu artrita reumatoida juvenila, ceea ce era foarte neobisnuit pentru aceasta afectiune si le-a ridicat suspiciuni medicilor, stimuland cercetarile clinice si epidemiologice. Boala Lyme a fost descrisa complet, asa cum o stim astazi, abia in 1982, cand s-a descoperit ca anumite capuse erau infestate cu bacteria Borrelia burgdorferi si cand, totodata, aceeasi bacterie a fost izolata si din probele oferite de pacientii diagnosticati clinic cu Lyme. Astfel s-a facut conexiunea epidemiologica intre muscatura de capusa-borrelioza si s-a stabilit agentul etiologic implicat.

In Europa, in anii 1920, Garin si Bujadoux descriau un pacient care s-a prezentat cu meningoencefalita, radiculita si eritem migrator dupa ce fusese muscat de o capusa, cei doi emitand ipoteza ca manifestarile ar putea fi cauzate de infectia cu o spirocheta. Pana in anii 1930, manifestarile neurologice erau cunoscute ca meningoenfalita de capusa. In anii 1940, Bannwarth a descris mai multe cazuri de meningoradiculita limfocitara (sindrom care astazi ii poarta numele) care asociau si eruptii cutanate.

Cel mai vechi caz de boala Lyme

Cel mai vechi caz de boala Lyme s-a depistat la Ötzi, omul gheturilor, scos la iveala dintr-un ghetar in 1991 si supus unor detaliate analize genetice, anatomo-patologice, imagistice. Cei care i-au cartografiat genomul au descoperit si prezenta a doua treimi din genomul spirochetei Borrelia burgdorferi. Nu se poate spune daca infectia i-a afectat in vreun fel existenta, dar acest om din Neolitic ramane cel mai batran purtator pe care il stim.

B. burgdorferi este bacteria ce cauzeaza boala Lyme. Ciclul de viata al bacteriei este deosebit de complex, o parte a acestuia desfasurandu-se in interiorul capusei. Restul ciclului de viata se desfasoara parazitand diverse mamifere precum soarecii sau cerbii. [1]

Sub numele de Borrelia burgdorferi sensu lato se gaseste, de fapt, un grup de mai multe genospecii, dintre care 3 sunt cel mai frecvent implicate in patologia Lyme: Borrelia burgdorferi sensu stricto, Borrelia afzelii si Borrelia garinii. In America de Nord se intalneste Borrelia burgdorferi sensu stricto, in timp ce in Europa predomina B. afzelii si B. garinii. Testele de laborator (daca nu se specifica altfel) care se fac pentru Borrelia burgdorferi includ toate speciile mentionate. Omul nu face parte din ciclul de viata al bacteriei, dar se poate infecta in cazul in care este muscat de o capusa.

Unde traiesc capusele

Capusele traiesc, de obicei, in sol umbrit, umed si adesea se prind de iarba inalta, de tufisuri, arbusti si crengile joase ale copacilor. Pajistile si gradinile pot adaposti capuse, mai ales cele de la marginile padurilor si cele din preajma vechilor pereti de stanca (zone in care traiesc caprioarele si soarecii, gazdele primare ale capusei). In Europa, specia implicata este Ixodes ricinus (numele e dat de aspectul caracteristic de ”boaba de ricin”), in timp ce in America acestea sunt Ixodes scapularis si Ixodes pacificus, iar in Asia Ixodes persculatus. Nu toate capusele sunt purtatoare de Borrelia, asadar nu toate persoanele muscate de o capusa vor dezvolta borrelioza. Capusele sunt mici si pot fi greu de vazut cu ochiul liber. De exemplu, capusele tinere (sau nimfele) au dimensiunea unei seminte de mac.

Sunt discutii daca si alte insecte (precum tantarii) pot transmite boala, dar inca nu s-au publicat studii in aceasta privinta. Se stie insa ca infectia (borrelioza) se transmite prin sange, de la mama la fat (prin placenta). De asemenea, sunt medici, putini la numar, care sustin ca boala se poate transmite si prin fluidele corpului (de pilda prin contact sexual). Deocamdata nu s-au realizat studii bine documentate in acest sens.

Preventie

Pentru a preveni boala Lyme, trebuie evitat pe cat posibil contactul cu solul, frunzele si vegetatia, in special in lunile mai, iunie si iulie, cand capusele nu sunt inca mature si sunt greu de observat.

In evolutia bolii Lyme au fost descrise trei etape: prima este reprezentata de o infectie localizata, urmand apoi etapa de infectie diseminata, culminand in final cu afectarea tardiva, cronica.[2]

Stadiul I

Boala poate afecta diferite zone ale corpului, chiar si unele mai greu observabile cum ar fi axila, zona inghinala sau cea poplitee (in spatele genunchiului). Locul propriu-zis al muscaturii de capusa este si cel prin care bacteria B. burgorferi patrunde in organism.

Primul semn al infectiei este eritemul migrator (erythema migrans). Din pacate, acesta apare in numai 60-80% din cazuri si de aceea absenta lui nu inseamna intotdeauna absenta infectiei – cu alte cuvinte, exista 20-40% sanse ca individul sa fie infectat dar sa nu prezinte eritemul. Totusi, daca acesta apare, el este patognomonic si certifica diagnosticul de borrelioza Lyme.

Eritemul migrator se poate instala oricand intr-un interval de cateva zile sau cateva saptamani (in general, 3-30 de zile) de la momentul muscaturii si apare ca o eruptie cutanata rosiatica, centrata de locul de atasare a capusei. In timp, acesta se extinde centrifug marindu-si suprafata, devenind o placa rotund-ovalara, deseori cu o clarificare, decolorare centrala – de aici si aspectul  de ”semn de tras la tinta” sau de ”ochi de bou”.  In majoritatea cazurilor, eruptia este asimptomatica, dar uneori poate fi insotita de prurit (mancarime) sau de senzatia de arsura. In aceasta etapa, infectia poate asocia si un sindrom pseudogripal, manifestat prin: febra, astenie, oboseala, dureri de cap, redoare (rigiditate) sau dureri articulare, dureri musculare, limfadenopatii (ganglioni umflati). Netratat, eritemul migrator dispare in cateva saptamani.

Conform Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile (Romania), leziunile inelare rosiatice aparute la cateva ore dupa intepatura capusei sunt de natura alergica si nu sunt catalogate drept eritem migrator, aparitia lor neinsemand instalarea bolii Lyme. Societatea Americana de Boli Infectioase afirma acelasi lucru: daca o reactie locala cu aspect urticarian apare in timp ce capusa e inca atasata sau in primele doua zile de la muscatura, e foarte probabil sa nu fie vorba de eritem migrator, ci de o reactie de hipersensibilitate. De obicei, o astfel de leziune de natura alergica la locul muscaturii are un diametru mai mic de 5 cm si spre deosebire de eritemul migrator, nu isi mareste suprafata in timp si se remite in 1-2 zile.

Stadiul II

In jumatate din cazurile netratate, la cateva zile dupa aparitia eritemului, se pot observa eruptii secundare multiple (eritem migrator multiplu), ce pot interesa orice nivel al corpului, care nu sunt rezultatul direct al muscaturii, ci semnifica ca Borrelia burgdorferi a diseminat hematogen (prin sange).

Acestea marcheaza debutul celei de-a doua etape in evolutia bolii Lyme, care va fi caracterizata si de manifestari extracutanate. Stadiul II se poate instala la distanta de cateva saptamani sau chiar luni de la momentul muscaturii de capusa.

Simptomele specifice sunt:

• manifestari musculoscheletale: atralgii, artrite – dureri, tumefieri sau inflamatii alearticulatiilor;
• neurologice (neuroborrelioza Lyme): neuropatii de nervi cranieni -pareza faciala, sau de nervi periferici (pareze sau plegii in alte teritorii), radiculopatii, meningita (semne ale iritatiei meningeale – redoare de ceafa, fotofobie), encefalopatie – stari confuzionale, tulburari de memorie, atentie, somn, personalitate etc.);
• cardiace: tulburari de ritm si de conducere la nivelul inimii (blocuri atrioventriculare), miocardita, pericardita – afectarea cardiaca putandu-se manifesta prin stari de ameteala, episoade de sincopa (pierderea constientei), palpitatii, dispnee, dureri in piept.

Stadiul III

Cel de-al treilea stadiu se poate instala la distanta de cateva luni sau ani de la infectia initiala cu Borrelia burgdorferi. La nivel cutanat se manifesta prin acrodermatita cronica atrofica(Acrodermatitis chronica atrophicans) care, dupa cum ne spune si numele sau, are de obicei o localizare acrala, adica afecteaza extremitatile (fetele dorsale ale mainilor/picioarelor, coatele, genunchii). Initial tegumentele apar decolorate si sunt inflamate, eritematoase, pentru ca ulterior acestea sa devina atrofice, la atingere semanand cu foile de tigara.

Principalele simptome sunt cele reumatologice si neurologice: encefalopatia subacuta, encefalomielita cronica progresiva, neuropatii. Encefalomielita din borrelioza Lyme este rara, dar extrem de grava. Simptomele sale se pot intensifica continuu, gradual sau alternand cu momente de ameliorare intre atacuri acute. Cele mai frecvente sunt: hemipareza, pierderea auzului, disfunctii ale vezicii urinare, convulsii, afectare cognitiva. De asemenea, poate evolua chiar si cu parapareza spastica sau tetrapareza.

Boala poate aparea treptat sau se poate instala „in episoade”, cu faze de remisie si recidiva.

Nici mecanismul bolii nu este clar in totalitate, dar – in linii mari – este vorba de sistemul imunitar (sau mai exact unele dintre celulele acestuia)care declara razboi intregului organism.Limfocitele T ataca, din greseala, invelisul care acopera nervii – alcatuit din mielina – devorand-o si provocand leziuni in placi iar transmisia impulsurilor electrice de la creier la celelalte parti ale corpului este ingreunata sau intrerupta cu totul.

Lyme mai este supranumita si „boala cu 1000 de fete” din pricina faptului ca, afectand intregul organism, simptomele ei mimeaza foarte bine simptomele altor boli, ca de pilda:

• boli fizice, precum SM – scleroza multipla, PR – poliartrita reumatoida, tiroidita Hashimoto, Sindrom Sjogren, fibromialgie, paralizie Bell, sindromul Guillain Barre, Parkinson etc.;
• boli psihiatrice, precum psihoza,anxietate, depresie, atacuri de panica, TOC – tulburari obsesiv compulsive, sindromul AHDH, autism, dislexie, bipolaritate etc. De asemenea, reactia individuala fata de agentul patogen este foarte diferita de la om la om, rezultand o varietate de constelatii de simptome, de la bolnav la bolnav, care face si mai dificila sarcina diagnosticarii pe baza unui tablou unic de simptome, comun tuturor pacientilor. [3]

Diagnosticarea bolii Lyme

Diagnosticarea se face in principal dupa simptome. Analizele medicale pot cel mult sa confirme boala Lyme, dar niciodata nu o pot infirma.

• Testul ELISA pentru anticorpi anti-Borrelia testul se face atat pentru anticorpii de tip IgM (care indica o infectie acuta) cat si pentru cei de tip IgG (care indica o infectie veche, cronica, pe care sistemul imunitar a recunoscut-o si stie cum sa lupte cu ea).
• Western blot pentru anticorpi anti-Borrelia: WB este mai precis decat testul Elisa, dar poate fi negativ (Lyme seronegativ), desi infectia este prezenta. Faptul se explica prin aceea ca, din varii motive, organismul nu produce suficienti anticorpi anti-Borrelia. Bacteria are capacitatea de a induce in eroare sistemul imunitar prin faptul ca isi schimba proteinele de pe suprafata sa la fiecare 2-3 zile. De asemenea, are capacitatea de controla chimic sistemul imunitar, impiedicandu-l sa produca anticorpi impotriva ei.

In cazurile in care e vorba de o forma de Lyme seronegativ ,analize indirecte care deduc prezenta bacteriei pe baza nivelului anticorpilor pe care organismul ii produce impotriva Borreliei pot sa nu fie concludente. Cand sunt pozitive pot confirma boala, dar cand sunt negative nu o infirma cu certitudine.

Microscopie in camp intunecat pe langa confirmarea borreliozei (si a formelor ei) poate oferi informatii suplimentare despre co-infectii.

Cele mai precise analize de laborator raman PCR (polymerase chain reaction) si microscopia in camp intunecat (dark field microscopy). Prin aceasta din urma se poate vedea la microscop bacteria in sange sau in LCR (lichidul cefalo-rahidian)

Diagnosticul de boala Lyme se stabileste prin recunoasterea tabloului clinic caracteristic, urmata de confirmare serologica – adica evidentierea prezentei anticorpilor impotriva Borrelia burgdorferi in sangele pacientului, tinand intotdeauna cont si de contextul epidemiologic. Din pacate, exista si anumite limitari ale testelor serologice, deoarece la debutul bolii (in prima luna), titrul (nivelul) anticorpilor este redus si poate da rezultate fals negative. Antibioticele administrate in primul stadiu al infectiei pot supresa producerea de anticorpi si pot da rezultate fals negative.Rezultatele fals pozitive pot fi obtinute la pacientii cu alte boli produse de spirochete (sifilis, febra recurenta, leptospiroza), sau in contextul unor boli autoimune.

De aceea, intotdeauna diagnosticul de laborator trebuie folosit pentru a sprijini diagnosticul clinic, bazat pe semnele si simptomele specifice. Exista si alte teste care pot fi efectuate: examenul microscopic, culturi bacteriene, tehnici moleculare (PCR), insa acestea sunt mai rar folosite pentru ca sunt mai laborioase sau nu sunt suficient de sensibile  Desi nu se recomanda testarea de rutina pentru boala Lyme, o persoana muscata de o capusa poate efectua testele serologice specifice “in dinamica“, adica unul imediat dupa muscatura, si apoi cel de-al doilea peste cel putin o luna (cand se considera ca exista sanse mai mari de a gasi anticorpii formati impotriva Borreliei). Astfel, daca rezultatul primului test este negativ, iar rezultatul celui de-al doilea e pozitiv, se considera ca a avut loc o conversie serologica si se poate pune diagnosticul de borrelioza. Aproximativ 10% dintre pacientii infectati pot fi asimptomatici.

Boala Lyme, tratament

Tratamentul consta in administrarea de antibiotice, insa tipul antibioticului (doxiciclina, ceftriaxona etc.) si durata administrarii sale (care poate varia de la cateva zile la cateva luni) va fi stabilita de medicul specialist in functie de varsta pacientului si de manifestarile prezentate(eritem migrator/afectare cardiaca/neurologica s.a.m.d.). Totusi, indiferent de cat de bine a fost aleasa schema terapeutica, pot aparea recidive, in aceste cazuri fiind necesara o a doua cura.[4]

Regimuri terapeutice

INFECTIA PRECOCE (LOCALIZATA SAU DISEMINATA)

• Doxiciclina 100 mg x 2/zi, per os, 14 – 21 zile
• Amoxicilina 500 mg x 3/zi, per os, 14 – 21 zile

In cazul alergiei la doxiciclina sau amoxicilina se pot utiliza

• Cefuroxim axetil 500 mg x 2/zi, per os, 14 – 21 zile
• Eritromicina 250 mg x4/zi, per os, 14 – 21 zile

MANIFESTARI NEUROLOGICE (PRECOCE SAU TARDIVE)

• Ceftriaxon 2g doza unica zilnica, intravenos, 14 -28 zile
• Cefotaxim 2g la 8 ore, , intravenos, 14 -28 zile
• Penicilina G 3,3 mil la 4 ore, intravenos, 14 -28 zile

In cazul alergiei la ceftriaxon sau penicilina se pot utiliza

• Doxiciclina 100 mg x3/zi, per os, 30 zile (aceasta schema poate fi ineficienta pentru neuroborelioza tardiva)

PARALIZIA DE FACIAL IZOLATA – regimurile cu administrare per os sunt eficiente

ARTRITA (INTERMITENTA SAU CRONICA)

• Regimurile cu administrare per os cu o durata de 30 – 60 zile sau
• Regimurile terapeutice cu administrare intravenoasa cu durata de 14 – 28 zile

MANIFESTARI CARDIACE

• BAV de gradul I regimuri cu administrare per os ca in infectia precoce
• BAV de grad mare regimuri cu administrare intravenoasa si monitorizare cardiaca
• Dupa stabilizarea pacientului se poate completa schema terapeutica prin administrarea per os a medicatie

PACIENTE GRAVIDE

• Se recomanda terapia standard a bolii, evitand doxiciclina [5]

Anticorpii pot persista uneori timp de mai multi ani chiar daca tratamentul a fost efectuat corect, de aceea serologia nu este intotdeauna un indicator fidel al eficacitatii tratamentului antibiotic.

In majoritatea cazurilor, boala Lyme se vindeca cu antibioterapie, mai ales daca pacientul se prezinta intr-un stadiu precoce. Se considera ca prognosticul celor tratati in faza de eritem migrator este excelent. Din pacate, o predictie asupra evolutiei bolii daca aceasta este descoperita in stadii mai avansate este greu de facut. In general, tratamentul tardiv presupune si o perioada de convalescenta mai indelungata, iar anumite deficite neurologice sau cognitive, odata instalate, se pot dovedi mai greu de tratat – unele deficite nu se remit sub antibioterapie si se pot permanentiza.

Vaccinul experimental

Rezultatele unui studiu clinic arata ca un vaccin experimental pentru boala Lyme este promitator si bine tolerat de organism. Vaccinul produce anticorpi pentru toate speciile de Borrelia vizate, agentul cauzator de boala Lyme in Europa si Statele Unite, conform cercetarii publicate online in The Lancet Infectious Diseases. Baxter International a efectuat studiul clinic pentru acest vaccin.

Cercetatorul principal dr. P. Noel Barrett si co-autorii au evaluat siguranta si imunogenitatea vaccinului pentru o serie de doze facute la 300 de persoane care traiesc in Austria si Germania. Participantii la studiu au primit trei vaccinari principale si un rapel. Toate dozele, unele dintre care au inclus si un adjuvant, un aditiv pentru a stimula raspunsul imun la vaccin, au indus anticorpi fata de toate speciile de Borrelia. Vaccinul a avut reactii adverse usoare si nu s-au produs evenimente grave legate de vaccin in populatia care l-a primit.

De ani de zile una dintre principalele provocari ale dezvoltarii unui vaccin pentru boala Lyme a fost descoperirea unei metode care ar putea produce un vaccin eficient pentru toate speciile de Borrelia, a spus dr. Luft. Cercetatorii au axat dezvoltarea vaccinului pe o proteina din Borrelia care se gaseste la suprafata atunci cand bacteriile spirochete locuiesc in capuse, care transmit de obicei boala si au modificat genetic aceasta proteina producand proteine unice OspA care nu se gasesc in natura. Aceste noi OspA au parti diferite din diferite specii de Borrelia. Noile proteine au fost numite himere.

Vaccinul utilizat in studiul clinic european se bazeaza pe aceste proteine OspA nou create si este conceput pentru o acoperire larga.[7]

Cea mai buna profilaxie a bolii Lyme se face evitand muscatura capuselor sau indepartandu-le pe acestea cat mai curand cu putinta. In principiu, nu se recomanda administrarea de antibiotic preventiv pentru orice muscatura daca nu ne aflam intr-o zona endemica, mai ales daca insecta nu a fost atasata mai mult de 36 de ore. Dar in anumite cazuri medicul poate recomanda o cura scurta cu antibiotice, si e bine sa urmati indicatiile.[6]

Cum ne ferim de capuse, diminuand astfel riscul de a contracta boala Lyme?

1. Cand faceti o drumetie sau iesiti la iarba verde, se recomanda sa purtati haine deschise la culoare (pe care se vor observa mai usor eventualele capuse), pantaloni lungi introdusi in sosete, bluze cu maneca lunga, sapca si, eventual, manusi. E de preferat sa folositi incaltaminte fara orificii sau decupaje – pantofi sport in loc de papuci, sandale.
2. Incercati sa va abateti cat mai putin de la carari si evitati sa treceti prin tufisuri sau zone cu iarba lunga. Folositi paturi pentru picnic deschise la culoare, folositi plase anti-insecte/folie de protectie cand dormiti in aer liber sau in cort.
3. Se recomanda tratarea (spalarea si uscarea cel putin 1 h cu aer cald/fierbinte) hainelor folosite in teren dupa activitati in zone cu potential de infestare cu capuse.
4. Dupa activitatile in aer liber, inspectati-va corpul cu atentie; de asemenea, inspectati si tegumentele copiilor, si blana cainelui vostru. Capusele pot avea dimensiuni extrem de reduse, daca observati o leziune suspecta pe piele puteti folosi o lupa pentru observare. De asemenea, capusele se pot fixa oriunde (chiar si in locuri ferite precum zona inghinala, axila, in spatele genunchilor, gatul, scalpul), si pot sa nu provoace niciun disconfort la atasare sau in timpul hranirii. La copii, capusele sunt adesea detectate pe cap, la radacina firului de par. De obicei, muscatura de capusa are aspectul unei mici umflaturi inchise la culoare cu o coaja care nu poate fi inlaturata la pieptanat.
5. Faceti un dus cand va intoarceti din excursie/de la picnic. Capusele pot sta pe piele chiar si cateva ore fara sa se ataseze, asadar e posibil sa scapati de cele nefixate cu o simpla imbaiere.
6. Daca locuiti la curte, ingrijiti cu mare atentie gradina, spatiile de depozitare, peretii casei – mai ales eventualele crapaturi aparute. Curatati corespunzator tufisurile, indepartati frunzele uscate, tundeti periodic iarba, depozitati lemnele in locuri expuse la soare.
7. E foarte important sa deparazitati extern, conform indicatiilor medicului veterinar, cainii/pisicile din gospodarie. In general, cainii tinuti in curte necesita deparazitare externa lunara.
8. Puteti folosi, de asemenea, si substante repelente. DEET (dietil-toluamida) se aplica pe pielea ce urmeaza sa vina in contact cu zone infestate de capuse (maini, brat-antebrat etc.), se gaseste sub diverse formulari (spray, unguente, lotiuni). Pentru ca DEET se absoarbe prin piele s-au semnalat cazuri de iritatii, alergii si reactii toxice (rare) si prin urmare aplicarea trebuie limitata in timp si suprafata la strictul necesar. Pe haine (in special pantofi, sosete, pantaloni) se pot pulveriza repelenti pe baza de permetrin. Permetrinul are o toxicitate redusa pentru mamifere, se metabolizeaza rapid iar absorbtia lui prin piele este redusa; totusi, studii efectuate arata ca poate genera iritatii ale pielii si mucoaselor, astfel incat se recomanda aplicarea exclusiv pe haine!
9. Boala Lyme nu confera imunitate! Chiar daca ati fost diagnosticat in trecut cu borrelioza si v-ati vindecat, asta nu inseamna nu va mai puteti imbolnavi inca o data.

Ce facem daca ne musca o capusa?

In primul rand, NU intrati in panica. Numai o mica parte din oamenii care sunt muscati de capuse ajung sa fie infectati cu Borrelia burgdorferi si dezvolta boala Lyme pentru ca nu toate capusele sunt purtatoare ale sprirochetei.

E foarte important sa indepartati capusa cat mai repede posibil, dar indeplinind niste criterii de siguranta. Se considera ca agentii patogeni pe care ii poate transmite o capusa patrund in organismul nostru numai daca respectiva capusa a stat atasata de piele (prin muscatura) timp de cel putin 36-48 h.

Pentru indepartarea capuselor, este total contraindicata folosirea metodelor folclorice, ”traditionale” precum aplicarea de caldura/ceara/acetona/ulei/vaselina/benzina pe capusa deoarece scopul e sa desprindem cat mai repede capusa. De asemenea, orice agresiune asupra capusei o poate determina sa-si deverseze continutul stomacal in organismul nostru, si odata cu el potentiale virusuri si bacterii, ceea ce trebuie evitat cu orice pret.

Ca sa desprindem capusa avem nevoie de o penseta. Trebuie sa incercam sa fixam penseta pe apul capusei si cat mai aproape de piele posibil. Scopul e sa extragem capusa cu tot cu clestii cu care s-a atasat, nu numai corpul sau. Restanta capului la nivelul tegumentului poate duce la inflamatie locala si infectie. Tragem cu atentie, dintr-o singura miscare, dar nu brusc si fara sa smulgem sau sa rasucim capusa. Sub nicio forma nu trebuie sa strivim corpul capusei   pentru a evita varsarea continutului stomacal.

Dupa indepartare, infasuram capusa tinuta in penseta in hartie igienica si o aruncam in vasul de toaleta, daca nu intetionam sau nu avem posibilitatea sa o testam. Exista institutii (in general, Facultati de Medicina Veterinara) care pot identifica specia capusei (numai anumite specii pot transmite Lyme) sau care ne pot spune daca capusa respectiva e infestata cu Borrelii. Nu striviti capusa cu mainile goale si nici nu o aruncati la intamplare prin casa sau curte.

Dupa ce am eliminat capusa, ne spalam pe mani si folosim tot apa si sapun pentru a spala portiunea de piele afectata, si apoi aplicam solutie antiseptica (spirt sau iod/betadina). Se poate folosi local si un unguent cu antibiotic.

Daca aparatul bucal al capusei a ramas in rana, putem astepta sa dispara de la sine, iar leziunea ar trebui sa se vindece in cateva zile. Totusi, in aceasta situatie, exista riscul ca la locul muscaturii sa apara o infectie piogena. Conform ECDC, riscul de infectare cu Borrelia burgdorferi nu este mai mare daca raman in piele resturi ale aparatului bucal, dar pentru linistea voastra si ca sa preveniti o eventuala infectie locala e bine sa mergeti la medic pentru a indeparta si partile din capusa pe care nu le-ati extras.

Daca nu sunteti siguri ca stiti ce trebuie sa faceti, puteti sa va prezentati de la bun inceput la medic. Acesta va poate ajuta sa indepartati capusa si va va putea urmari evolutia medicala.

Ca urmare a dezvoltarii economice si cresterii consecutive a populatiei cu ocuparea  progresiva a zonelor suburbane, in vecinatatea padurilor, asistam la o crestere marcata a numarului de cazuri de boala Lyme. Astfel, desi boala Lyme este o afectiune tratabila si curabila cu un prognostic bun, este incurajat tratamentul profilactic care vizeaza reducerea contactului capusa – om prin evitarea pe cat posibil a contactului cu solul, frunzele si vegetatia, in special in lunile mai, iunie si iulie, cand capusele nu sunt inca mature si sunt greu de observat.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!   

Referinte bibliografice: 

1. Heller JE, Shadick NA Lyme disease in Rheumatology e-dition, 4th Edition Elsevier By Marc C. Hochberg, Alan J. Silman, Josef S. Smolen, Michael E. Weinblatt, Michael H. Weisman;
2. Kamradt T Lyme disease and current aspects of immunization Arthritis Res 2002, 4:20-29 doi:10.1186/ar379;
3. Leirisalo-Repo M, Dijkmans B A, Eklund KK Infection and Arthritis in On-line EULAR Compendium on Rheumatic Disease;
4. Marques A Chronic Lyme disease: a review Infect Dis Clin North Am 2008; 22:341-60;
5. Nadelman B, Nowakowski J, Fish D, et al: Prophylaxis with single-dose doxycycline for the prevention of Lyme disease after an Ixodes scapularis tick bite N Engl J Med 2001; 345(2):79-84;
6. Meyerhoff JO, Cunha BA Lyme Disease http://emedicine.medscape.com;
7. Centers for Disease Control: Recommendations for test performance and interpretation from the Second National Conference on Serologic Diagnosis of Lyme Disease. MMWR Morb Mortal Wkly Rep 1995, 44:590-591.

Iacob Diana

Farmacist