Glicemie – valori normale, riscuri hipoglicemie și hiperglicemie

Prin glicemie se înțelege parametrul biochimic care definește cantitatea totală de glucoză ce se găsește în sânge, în momentul măsurării. Cantitatea totală de glucoză sanguină are două origini, și anume exogenă (aport alimentar de glucide) și endogenă (în principal hepatică, prin procese de glicogenoliză și gluconeogeneză). Toate celulele din organism prezintă receptori ai glucozei, întrucât reprezintă principala sursă energetică necesară pentru asigurarea funcțiilor celulare. În practica clinică, testul pentru glicemie are rolul de a reflecta eficiența in vivo a proceselor care asigură, într-un final, homeostazia glicemică (menținerea concentrației între valori normale):

• Reglarea glicemiei;
• Aportul exogen de glucide;
• Consumul in vivo al glucozei;
• Biosinteza hepatică;
• Degradarea glucozei.

În momentul în care există o dereglare la oricare dintre nivelurile prezentate mai sus, există și un potențial risc de alterare a homeostaziei glicemice, care se poate traduce prin abaterile de la valori normale ale glicemiei: hipoglicemie (glicemie ↓) și hiperglicemie (glicemie ↑). Frecvent, alterările homeostaziei glicemice sunt secundare disfuncțiilor endocrine ale glandelor cu rol în secreția hormonilor care asigură reglarea glicemiei: insulina, care acționează în sensul scăderii concentrației de glucoză și glucagonul, somatostatina, catecolaminele, ACTH, cortizolul, care acționează în sensul creșterii glicemiei. Apar, astfel, patologii specifice cu simptome complexe.

Glicemie – valori normale

În practica clinică, se acceptă mai multe intervale considerate drept valori normale pentru a se măsura glicemia. Totuși, acestea valori normale diferă sensibil între ele, acceptându-se, pe scară largă, că glicemia bazală normală, măsurată à jeun (pe nemâncate), ar trebui să fie în intervalul 70-100 mg/dL (3,9-5,6 mmol/L). Alte valori normale pentru glicemie ar putea fi încadrate, de asemenea, și în intervalul 72-108 mg/dL (4-6 mmol/L), à jeun. Este esențial ca glicemia să fie măsurată pe nemâncate, dimineața, ca urmare a faptului că multe variabile, printre care aportul glucidic, activitatea fizică, pot denatura rezultatele, în special în sensul creșterii glicemiei.

În funcție de care sunt abaterile de la valori normale, implicit rezultatul testului de glicemie, se pot clasifica pacienții după cum urmează:

• Glicemie à jeun 70-100 mg/dL (3,9-5,6 mmol/L) → valori normale, așadar glicemie bazală normală;
• Glicemie à jeun între 100-125 mg/dL (5,6-6,9 mmol/L) → glicemie bazală modificată;
• Glicemie à jeun ≥ 126 mg/dL (≥ 7,0 mmol/L) hiperglicemie cu posibil diabet care trebuie confirmat sau infirmat prin investigații ulterioare;
• Glicemia cu valori > 200 mg/dL, indiferent de condițiile de recoltare (à jeun, postprandial, de-a lungul zilei, seara), ridică diagnosticul de diabet zaharat manifestat.

Aceste valori normale ale glicemiei sunt menținute printr-o suită de mecanisme specifice, care implică atât aportul exogen → consumul → utilizarea în scopuri energetice, cât și producția de glucoză (glicogenogeneză sau gluconeogeneză → glicogenoliză) in vivo. În final, procesele ar trebui să asigure menținerea glicemiei în intervalul fiziologic normal, adică 70-100 mg/dL, iar alterările la nivel endocrin (insulina controlează toate aceste căi) duc la alterarea homeostaziei.

Hiperglicemie – fiziopatologie și riscuri asociate

Prin hiperglicemie se subînțelege situația în care concentrația glucozei, înregistrată à jeun, este peste intervalul de valori normale, în esență peste ≥ 126 mg/dL. Posibilele cauze ale unei astfel de stări patologice includ:

• Administrarea inadecvată a insulinei la persoanele cu diabet zaharat de tip 1;
• Instalarea fenomenului de rezistență la insulină, cu sau fără diagnostic de diabet zaharat de tip 2;
• Stresul asociat bolilor cronice;
• Fenomenul Dawn („fenomenul zorilor”) care duce la creșterea concentrației hormonale mai ales în jurul orelor 4-5 dimineața, ducând la hiperglicemie tranzitorie.

Este important de reținut faptul că înregistrarea unei valori a glicemiei de peste 126 mg/dL, în special o singură dată, nu pune diagnosticul de diabet zaharat. Există și alte entități clinice care pot duce la hiperglicemie, cum ar fi:

• Creșterea pe fond de stres: efort intens, emoții puternice, șoc, arsuri severe, infarc miocardic acut, accident vascular cerebral;
• Alte tulburări endocrine: feocromocitom, acromegalie, sindromul Cushing;
• Afecțiuni pancreatice: pancreatita acută și cronică, fibroza chistică;
• Afecțiuni renale: insuficiența renală cronică;
• Afecțiuni hepatice cronice;
• Suprasaturare exogenă cu glucide (cu cel puțin 10-12 ore înainte de analiză) sau consumul de glucide la scurt timp înainte de a efectua testul de glicemie.

Simptomele glicemiei crescute peste valori normale includ poliurie (diureză, urinare frecventă) și polidipsie (sete crescută), vedere încețoșată, dureri de cap, oboseală și glucozurie (eliminarea de glucoză prin urină). De obicei, simptomele acute ale hiperglicemiei nu sunt observate atunci când aceasta are valori sub 250 mg/dL sau 14 mmol/L. Principalele riscuri și complicații ce pot apărea ca urmare a stării cronice de hiperglicemie includ:

• Cetoacidoză diabetică → ca urmare a faptului că glucoza nu mai poate fi folosită în vederea procurării energiei, acizii grași sunt utilizați pentru gluconeogeneză (sinteza de glucoză din precursori neglucidici) și producerea de energie necesară celulelor → prin urmare, secundar cresc și concentrațiile serice de cetone și cetoacizi → apar simptome specifice: cetonurie și respirație cu miros fructat (acetonă, fructe fermentate), cetonurie, tahipnee și tahicardie, cu dispnee asociată, greață, vărsături, alterarea funcției cognitive și comă hiperglicemică;
• Creștere osmolarității plasmatice → starea de hiperglicemie (creșterea valorii glicemiei cu mult peste valori normale) duce la hiperosmolaritatea hiperglicemică → glicozuria duce la o diureză osmotică → crește excreția apei → deshidratare severă → comă hiperosmolară.

Administrarea de insulină în astfel de cazuri este esențială pentru a readuce glicemia la valorile normale, necesitând administrare de urgență. Hiperglicemia menținută pe termen lung poate să ducă, de asemenea, la o serie de complicații semnificative: neuropatie periferică, cu risc crescut de picior diabetic, retinopatie diabetică, insuficiență renală. Persoanele cu diabet prezintă și un risc crescut de evenimente cerebrovasculare (accident vascular cerebral) și cardiace (infarct de miocard). Diabetul de tip 1 se mai numește și „insulino-dependent”, bolnavii fiind în totalitate dependenți de administrarea de insulină, iar diabetul 2 necesită glicemie pentru control eficient.

Hipoglicemie – fiziopatologie și riscuri asociate

Prin „hipoglicemie se înțelege” scăderea concentrației glicemiei sub 70 mg/dL (3,9 mmol/L). În astfel de condiții, organismul este privat de principalele surse energetice, esențiale pentru a-și putea întreține cheltuielile fiziologice. Cauzele care pot duce la hipoglicemie includ, însă nu se limitează la, următoarele:

• Supradozajul cu insulină;
• Aport inadecvat de glucide (asociat cu utilizarea insulinei și aport exogen redus de glucide);
• Tulburări endocrine: boala Addison, hipotiroidism;
• Afecțiuni pancreatice: insulinom;
• Tulburări hepatice severe: intoxicații cu arsenic;
• Tulburări funcționale: postgastrectomie, malabsorbție;
• Exercițiile fizice intense și privarea de carbohidrați.

Persoanele cu hipoglicemie pot prezenta confuzie, transpirații excesive, tahicardie, convulsii și vedere încețoșată, amețeli. De obicei, simptomele stării de hipoglicemie pot să nu apară, uzual până în momentul în care glicemia atinge valori sub 55 mg/dL (3,1 mmol/L). Adesea, persoana cu hipoglicemie nu recunoaște apariția simptomelor, ceea ce duce la un risc ridicat de rănire în timp ce desfășoară activități regulate, cum ar fi condusul, deoarece poate să apară așa-zisa comă hipoglicemică, care duce la pierderea statutului conștient. Tratamentul este de urgență, întrucât creierul nu stochează glucoză și are nevoie de aprovizionare constantă pentru a susține viața.

La persoanele fără diabet, starea de hipoglicemie este relativ rară, dar când apare se datorează, în primul rând, următoarelor cauze:

• Cauze farmacologice: administrare de meglitinide, sulfoniluree sau insulină (cauza majoră pentru hipoglicemie);
• Consumul de alcool: inhibă gluconeogeneza, dar nu afectează glicogenoliza; hipoglicemia se poate instala după zile consecutive în care se consumă alcool, după ce are loc epuizarea rezervelor de glicogen (pe fondul aportului redus de glucide, inaniției, malnutriției);
• Stări critice de boală (boală hepatică în stadiu termina, sepsis, insuficiență renală), când are loc o utilizare excesivă a glucozei, ce depășește aportul exogen de glucoză, gluconeogeneza și/sau glicogenoliza;
• Tumorile pancreatice nesecretante: pot provoca hipoglicemie prin stimularea secreției IGF-2 (factorul 2 de creștere asemănător insulinei) → stimulează utilizarea glucozei → poate să ducă la hipoglicemie.

Manifestările clinice în caz de hipoglicemie pot fi clasificate drept:

• Manifestări neuroglicopenice (privarea directă de glucoză la nivelul SNC-ului): confuzie și oboseală exagerată, modificări comportamentale, convulsii, comă și chiar deces, în cazurile în care deficitul nu se corectează imediat;
• Manifestări neurogenice (secundare implicării simpatodrenale, cu eliberare imediată fie de adrenalină, fie de acetilcolină, ca răspuns la hipoglicemia percepută): adrenergice (palpitații și tremurături, anxietate) și colinergice (foame exagerată, diaforeză, parestezii).

Referințe bibliografice:

1. Mathew TK, Zubair M, Tadi P. Blood Glucose Monitoring. [Updated 2023 Apr 23]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2024 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK555976/
2. Mouri MI, Badireddy M. Hyperglycemia. [Updated 2023 Apr 24]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2024 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK430900/
3. Mathew P, Thoppil D. Hypoglycemia. [Updated 2022 Dec 26]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2024 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK534841/
4. https://www.sciencedirect.com/topics/neuroscience/hyperglycemia
5. https://www.sciencedirect.com/topics/neuroscience/hypoglycemia
6. https://www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/glucose