Displazia de șold la nou-născuți – cauze, simptome și diagnostic

Displazia de șold este o boală congenitală / o anomalie la nivelul articulației șoldului care afectează dezvoltarea normală a copiilor. Această anomalie duce la deteriorarea cartilajului.

Ce este displazia de șold?

Displazia de șold apare atunci când capul femurului nu se poziționează corect la nivelul cavității osului iliac – acetabul. La nou-născuții cu displazie de șold, cavitatea osului iliac este aproape plată comparativ cu aspectul de cupă adâncă pe care o are în cazul bebelușilor fără displazie de șold.

La naștere și în perioada de după naștere, medicii verifică constant poziția șoldurilor bebelușilor în vederea diagnosticării timpurii a displaziei de șold.

Cauzele displaziei de șold

Unele dintre principalele cauze care duc la apariția displaziei de șold la bebeluși sunt poziția fetală sau uterul strâns care împiedică mișcarea fetală, fenomen ce poate avea loc în special în ultima lună de sarcină – spațiul restricționat determină bebelușul să adopte în uter o poziție incorectă ce poate afecta oasele bazinului.

Alte cauze sau factori ce pot duce la dezvoltarea displaziei de șold sunt:

• uterul mai puțin elastic – în cazul primei sarcini este mai de întâlnit;
• istoricul familial – părinți sau frați diagnosticați cu displazie de șold;
• mama cu vârstă mai mare de 35 de ani;
• sexul – fetițele sunt mai predispuse decât băieții să dezvolte displazie de șold;
• nivelul lichidului amniotic scăzut – oligohidraminos;
• bebelușii de dimensiuni mai mari;
• copiii poziționați cu zona fesieră sau cu picioarele către canalul de naștere.

După naștere este important cum este înfășat copilul – picioarele nu trebuie să fie strânse, ci să aibă loc de mișcare. De asmenea, este recomandată atenție crescută în alegerea sistemelor de purtare și a celor de transport: atât sistemele de purtare, cât și scaunele auto trebuie să fie ergonomice și să mențină șoldurile și piciorușele în poziția de broscuță sau în forma literei M și să nu țină șoldurile în poziții fixe, limitative din punct de vedere al mișcării.

Simptomele displaziei de șold la bebeluși

Localizarea greșită a femurului și dezvoltarea incorectă/incompletă a cupei iliace duc la instabilitatea  osului femural. Printre simptomele clinice vizibile, în funcție de vârsta bebelușului se pot identifica următoarele:

• inegalitatea membrelor inferioare;
• durerea la nivelul coapsei și la nivelul genunchiului;
• instabilitatea articulației șoldului – se poate observa la momentul schimbării scutecului;
• instabilitatea (asemănătoare șchiopătatului) sau lipsa de coordonare în timpul mersului în perioada de învățare a mersului de către copil;
• mersul pe vârfuri sau legănat;
• mersul de-a bușilea ca racul;
• pliurile de la nivelul coapselor sunt inegale;
• flexibilitatea sau mobilitatea sunt mai reduse la unul din membrele inferioare.

Diagnosticarea displaziei de șold la nou-născuți

Încă de la naștere medicul poate diagnostica sau poate identifica potențiele cazuri de nou născuți cu displazie de șold în cadrul primelor examinări la care sunt supuși bebelușii, dar un diagnostic clar este pus doar în urma unor investigații mai amănunțite/ complexe.

Primul mod de testare a bebelușului constă în mișcarea picioarelor împreună și pe rând în diferite poziții. Un element specific pentru displazia de șold este zgomotul asemănător unui clic care se produce când piciorul este mișcat într-un anumit sens și mișcările neașteptate ale bebelușului din momentul în care se dizlocă șoldul. În situația în care medicul observă aceste semne va solicita investigații suplimentare precum: ecografie sau radiografie de șold.

Ecografia se recomandă în cazul bebelușilor de la 0 la 5 luni, deoarece articulația este de tip cartilaginos.

Radiografia se poate recomanda cel mai devreme la 4-6 luni, iar tomografia se poate folosi pentru monitorizarea perioadei de tratament a displaziei de șold (oferă imagini mai clare ale articulației decât radiografia), dar trebuie menționat că este o măsură ce presupune iradiere.

Diagnosticul final de displazie de șold a nou-născutului este stabilit de către medicul ortoped pediatru!

Abordarea terapeutică a bebelușilor cu displazie de șold

Alegerile terapeutice în cazul nou născuților diagnosticați cu displazie de șold se fac în concordanță cu severitatea afecțiunii.

Dacă diagnosticul de displazie de șold este pus încă de la naștere, acesta se poate corecta cu ajutorul unui ham. Dacă la naștere șoldul nu este dislocat sau nu se efectuează un control clinic și/sau imagistic, există riscul ca afecțiunea să fie identificată odată ce copilul începe să meargă – la acest moment tratamentul este mai complicat și rezultatele au o rată de previzibilitate mai mică.

Tratamentul poate fi non-chirurgical sau chirurgical.

La nou-născuți se poate apela la un dispozitiv de poziționare moale – hamul Pavlik, timp de 1 – 2 luni. Scopul acestui dispozitiv este de a menține în poziție corectă osul în articulație. Folosirea acestui ham permite mișcarea liberă a picioarelor și se folosește 24 de ore pe zi.

La bebelușii între 1 și 6 luni cu displazie de șold coapsa copilului este repoziționată corect cu ajutorul unui ham, ca și în cazul nou-născuților. Această metodă este eficientă inclusiv în cazul bebelușilor cu șoldul dislocat. Hamul se utilizează timp de minim 6 săptămâni câte 8 ore pe zi, după care se continuă timp de alte 6 săptămâni cu purtarea hamului minim 4 ore pe zi. În situația în care purtarea hamului nu dă rezultatele scontate medicul poate apela la folosirea unei bretele de abducție din material mai ferm pentru menținerea piciorului în poziție corectă.

Între 6 luni și 2 ani, în cazul copiilor cu displazie de șold tratamentul constă în reducerea închisă și la aparatul gipsat. Hamurile sau bretele de abducție nu sunt eficiente în acest interval de vârstă deoarece copii devin din ce în ce mai activi în această perioadă. Riscul apelării la aparatul gipsat constă în întârzierea dezvoltării mersului, dar odată cu terminarea tratamentului și cu scoaterea gipsului dezvoltarea mersului se va desfășura normal.

Dacă procedura de aparat gipsat nu dă rezultate se apelează la tratamentul chirurgical.

În cazurile în care nu se tratează displazia de șold, copiii afectați, la vârsta adultă vor avea durere și osteoartrită, diferență de lungime a membrelor inferioare și o agilitate scăzută. Riscurile acestea există și dacă un copil cu displazie de șold începe tratamentul după vârsta de 2 ani.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Sursa foto: Shutterstock

Dr. Alin Popescu

medic primar medicină sportivă
secretar general S.Ro.M.S., manager medical F.R. Rugby