Drepturile pacienților și obligațiile medicului de familie

Drepturile pacienților au fost menționate într-un mod reglementat și oficial, ca parte integrantă a eticii medicale și a codului de deontologie profesională după anul 1964, în Procesul de la Nürnberg, când au fost judecați medicii naziști care efectuau, într-un mod abuziv, experimente pe subiecți umani în lagărele de concentrare. La nivelul OMS și al Consiliului Europei, se aprobă în 2002 Carta Europeană a Drepturilor Pacienților, care stipulează 14 drepturi. Pe baza acesteia, a fost ulterior reglementată și în România Legea nr. 46/2003 a Drepturilor Pacienților, iar în Legea 95/2006 au fost incluse atribuții și obligații ale personalului medical, în concordanță cu aceste drepturi. În esență, se dorește accesul liber și nediscriminatoriu al pacienților la servicii medicale de calitate, într-un cadru optim, în conformitate cu necesitățile acestora, oferindu-le totodată posibilitatea de a decide asupra propriei persoane. Totodată, medicii trebuie să informeze corect și complet pacienții despre condiția lor medicală și variantele de tratament, cu posibilele repercusiuni, astfel încât decizia pacientului să fie una informată. Se subliniază reponsabilităție medicului, în funcție de competența sa profesională, cu trasarea unor obligații și a unor răspunderi legale. Dezvoltarea pieței de servicii medicale și a tehnologiei oferă din ce în ce mai multe variante pacientului, de aceea fiecare medic trebuie să fie conștient de faptul că se pune accent pe calitate, respect reciproc, echitate și lipsa discriminării de orice natură în relația dintre el și pacient.

Introducere

Legea Drepturilor Pacienților nr. 46 din 21.01.2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 51 din 29.01.2003 din România, a fost adoptată ca o reglementare în conformitate cu Declarația promovării drepturilor pacienților în Europa, autorizată de către Consultarea Europeană OMS asupra Drepturilor Pacienților, în 1994, la Amsterdam, și Carta Europeană a Drepturilor Pacienților, propusă în 2002 de „Rețeaua spiritului cetățenesc activ” (Active Citizenship Network), aprobată ulterior de Comitetul Economic și Social European.

Carta Europeană a Drepturilor Pacienților stipulează 14 drepturi:

• dreptul la măsuri preventive;
• dreptul la accesibilitate;
• informare corectă;
• consimțământ informat;
• alegere liberă;
• respectul intimității și confidențialității;
• respect pentru timpul pacientului;
• respectarea standardelor de calitate;
• dreptul la siguranță;
• dreptul la inovație;
• evitarea suferinței și durerii care nu sunt justificate;
• dreptul la tratament personalizat;
• dreptul de a manifesta nemulțumirea;
• dreptul de a fi compensate prejudiciile.

Definiții

Pacient = persoana care accesează servicii medicale pentru elucidarea, investigarea sau tratarea unei probleme de sănătate sau care participă benevol, în calitate de subiect uman, la cercetări sau studii biomedicale.

Drepturile pacientului = toate posibilitățile de care dispune individul pentru a-și apăra interesele în calitatea sa de pacient.

Drepturile pacientului se înscriu în Drepturile Fundamentale ale Omului și au ca obiectiv promovarea pe termen lung, în cadrul sistemului de sănătate publică, a autonomiei pacienților, susținută de dreptul natural la viață, integritate corporală și sănătate.

Declarația promovării drepturilor pacienților în Europa cuprinde un set de principii pentru promovarea și implementarea drepturilor pacienților în statele europene membre ale OMS și stipulează următoarele drepturi fundamentale ale pacientului: aplicarea drepturilor omului în îngrijirile de sănătate, dreptul la informare, dreptul de a consimți, dreptul la confidențialitate, dreptul la îngrijiri și tratament.

Etică medicală

Definiție = ansamblu de reguli de conduită a profesioniștilor din domeniul sănătății față de pacienții lor.

Practica medicală din țările vestice are la bază respectarea autonomiei individului, astfel încât pacientul decide dacă va urma sau nu recomandările medicale, după dorința sa, fiind informat complet de către medic asupra condiției sale medicale, variantelor de tratament și a riscurilor posibile. Din punct de vedere istoric, s-au emis mai multe ipoteze asupra originii conceptului de etică medicală.

După unii autori, bazele eticii medicale ar fi fost puse la Nürnberg, în 1964, după cel de-al Doilea Război Mondial, atunci când au fost judecați medicii naziști din lagărele de concentrare, iar Codul de la Nürnberg ar reprezenta primul document care reglementează etica cercetării medicale.

Alți autori consideră punctul de plecare în data de 9 noiembrie 1962, când a fost publicat articolul „Ei  decid  cine  trăiesc  și  cine  moare”, în care era descrisă istoria comitetului de etică din Seattle, care era obligat să facă selecția celor care erau admiși  în programul de dializă cronică. Cu excepția situației în care poate produce rău altora, orice persoană cu discernământ are dreptul să decidă ce va face în ce privește sănătatea sa. Orice acțiune împotriva voinței unei persoane este supusă rigorilor legii.

În anul 1996, la Viena, în cadrul ședințelor Uniunii Europene și ale Consiliului Europei, au fost abordate aspectele legate de drepturile și obligațiile pacienților și ale furnizorilor de servicii medicale, care încurajează libera alegere a pacientului în privința îngrijirilor medicale, cu accent pe respectul față de fiecare ființă umană și un acces echitabil la servicii medicale pentru orice persoană. S-a constatat treptat că în ultimii 25 de ani a crescut proporția celor care doresc să știe mai multe despre afecțiunea lor înainte de a lua o decizie în privința tratamentului sau îngrijirilor medicale, iar procentul celor care respectă deciziile medicului, fără a-și exprima opinia sau o altă alegere, a scăzut de la 50 – 55%, în anii 1970 – 1975, până la 15% în anii 2000 [5].

În contextul dezvoltării serviciilor medicale publice și a apariției și extinderii serviciilor medicale private, în toată lumea, precum și a accesului mai larg la acestea, medicii sunt din ce în ce mai des identificați cu „furnizori de servicii medicale”, se dezvoltă rețele medicale care oferă servicii integrate, iar pacienții devin tot mai mult „consumatori de servicii medicale”, având un anumit model de comportament în relație cu medicii sau furnizorii de servicii medicale:

• doresc să cunoască cât mai multe detalii despre starea lor medicală;
• doresc să li se expună cât mai multe variante de posibile îngrijiri medicale și să aibă libertatea de a alege;
• sunt din ce în ce mai preocupați de calitatea serviciilor medicale;
• sunt tot mai preocupați de costurile serviciilor medicale;
• doresc să fie proprii reprezentanți în relația cu furnizorii de servicii medicale.

Drepturile pacienților

În general, drepturile pacienților pot fi drepturi sociale și drepturi individuale.

Drepturile sociale sunt legate de accesul liber la îngrijiri medicale și de obligația autorităților statale de a asigura servicii medicale la care întreaga societate să aibă acces într-un mod echitabil. Acest lucru este însă dependent de factori politici, economici, sociali. Trebuie eliminate discriminările de orice fel.

Drepturile individuale conturează și relația dintre pacient și furnizorul de servicii medicale – respectul acordat fiecărui pacient, într-un mod nediscriminatoriu, cu protejarea integrității și demnității acestuia, relația dintre pacient și furnizorul de servicii medicale fiind una activă în ambele sensuri, cu implicarea pacientului în planul său de îngrijire și obligația furnizorului de a-l informa despre toate aspectele acesteia. Se pune accent pe persoană, cu respectarea individualității acesteia și a propriilor valori [1].

LEGEA 46/2003 (cu modificările ulterioare) – extras

Pacienții au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate

Conform acestui drept, furnizorii de servicii de sănătate și medicii trebuie să ofere pacienților servicii medicale de calitate, cu respectarea tuturor normelor sanitare, legale și deontologice în vigoare, iar pacientul poate alege un anume furnizor sau medic, după cum consideră, fără ca acest lucru să afecteze în vreun fel relația medic – pacient anterioară.

Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nicio discriminare

Discriminarea de orice fel trebuie eliminată din cadrul serviciilor de sănătate, indiferent de localizare, nivel de competență, costuri. Pacienții au același drept la îngrijiri medicale, fără legătură cu mediul lor de proveniență, sex, culoare, etnie, religie, convingeri politice, morale etc.

Dreptul pacientului la informația medicală

• Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum și la modul de a le utiliza.
• Pacientul are dreptul de a fi informat asupra identității și statutului profesional al furnizorilor de servicii de sănătate.
• Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate, a intervențiilor medicale propuse, a riscurilor potențiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării tratamentului și nerespectării recomandărilor medicale, precum și cu privire la date despre diagnostic și prognostic.
• Pacientul are dreptul de a decide dacă mai dorește să fie informat în cazul în care informațiile prezentate de către medic i-ar cauza suferință.
• Pacientul are dreptul de a cere în mod expres să nu fie informat și de a alege o altă persoană care să fie informată în locul său.
• Informațiile se aduc la cunoștință pacientului într-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate. În cazul în care pacientul nu cunoaște limba română, informațiile i se aduc la cunoștință în limba maternă ori într-o limbă pe care o cunoaște sau, după caz, se va căuta o altă formă de comunicare.
• Dacă pacientul nu este cetățean român, informațiile i se aduc la cunoștință într-o limbă de circulație internațională sau, după caz, se va căuta o altă formă de comunicare.
• Rudele și prietenii pacientului pot fi informați despre evoluția investigațiilor, diagnostic și tratament, cu acordul pacientului.
• Pacientul are dreptul de a cere și de a obține o altă opinie medicală.
• Pacientul are dreptul să solicite și să primească, la finalizarea perioadei de îngrijire la domiciliu, un rezumat scris al investigațiilor, diagnosticului, tratamentului și îngrijirilor acordate pe perioada furnizării serviciilor de îngrijire la domiciliu.

În concluzie, medicul trebuie să informeze pacientul complet asupra stării sale de sănătate și asupra posibilităților sau opțiunilor de tratament, împreună cu riscurile sau efectele secundare ale acestuia, după caz, pentru ca pacientul să poată decide dacă dorește sau nu să efectueze acel tratament. De asemenea, se ține cont și de modul de comunicare a acestor informații, într-un mod cât mai pe înțelesul pacientului. Medicii trebuie să fie deschiși în a oferi explicații suplimentare sau detalii la solicitarea pacientului.

Consimțământul pacientului privind intervenția medicală

• Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală asumându-și, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecințele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.
• În cazul în care pacientul necesită o intervenție medicală de urgență, consimțământul reprezentantului legal nu mai este necesar.
• Consimțământul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul său, în vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord.
• Consimțământul pacientului este obligatoriu în cazul participării sale în învățământul medical clinic și la cercetarea științifică.
• Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o unitate medicală sau la domiciliul său fără consimțământul lui, cu excepția cazurilor în care imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului și evitării suspectării unei culpe medicale.

Dreptul la confidențialitatea informațiilor și viața privată a pacientului

• Toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia.
• Informațiile cu caracter confidențial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul își dă consimțământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.
• Pacientul are acces la datele medicale personale.
• Pacientul are dreptul de a desemna, printr-un acord consemnat în anexa la foaia de observație clinică generală, o persoană care să aibă acces deplin, atât în timpul vieții pacientului, cât și după decesul acestuia, la informațiile cu caracter confidențial din foaia de observație.
• Orice amestec în viața privată, familială a pacientului este interzis, cu excepția cazurilor în care această imixtiune influențează pozitiv diagnosticul, tratamentul ori îngrijirile acordate, și numai cu consimțământul pacientului. Sunt considerate excepții cazurile în care pacientul reprezintă un pericol pentru sine sau pentru sănătatea publică.

Se pune accent pe păstrarea confidențialității și a informațiilor despre datele medicale ale pacientului, care pot fi divulgate doar cu acordul său și doar persoanelor desemnate de acesta printr-un acord semnat.

Drepturile pacientului la tratament și îngrijiri medicale

• Pacientul are dreptul la îngrijiri terminale, pentru a putea muri cu demnitate.
• Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de suport spiritual, material și de sfaturi pe tot parcursul îngrijirilor medicale.
• Pacientul are dreptul și la servicii medicale acordate de către un personal medical acreditat din afara furnizorului de servicii de îngrijire la domiciliu.
• Personalul medical sau nemedical nu are dreptul să supună pacientul niciunei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta să îl recompenseze altfel decât prevăd reglementările de plată legale din cadrul unității respective.
• Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue, până la ameliorarea stării sale de sănătate sau până la vindecare.
• Pacientul are dreptul să beneficieze de asistență medicală de urgență, de asistență stomatologică de urgență și de servicii farmaceutice, în program continuu.

În data de 08.09.2022, a fost adăugat Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 200 din 7 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 682, din 08 iulie 2022 – Dreptul de a fi uitat.

Astfel, în situația încheierii contractelor de asigurare, în cazul în care distribuitorul de asigurări solicită supraviețuitorului de cancer informații și documente în vederea evaluării riscului pentru preluarea, respectiv menținerea în asigurare, acesta are dreptul de a nu le furniza pe acelea care vizează afecțiunea oncologică, dacă a trecut un termen de 7 ani de la data încheierii protocolului oncologic. În cazul supraviețuitorului de cancer al cărui diagnostic a fost pus înainte de vârsta de 18 ani, termenul este de 5 ani de la data încheierii protocolului oncologic. În vederea asigurării respectării dreptului de a fi uitat, personalul medico-sanitar are obligația de a nu furniza distribuitorilor de asigurări informațiile și documentele privitoare la afecțiunea oncologică ce se încadrează la acest articol [3].

Medicul de familie ca furnizor de servicii medicale (extras din LEGEA NR. 95/2006, cu modificările ulterioare)

Medicul de familie = furnizorul de îngrijiri de sănătate care coordonează și integrează serviciile medicale furnizate pacienților de către el însuși sau de către alți furnizori de servicii de sănătate.

Medicul de familie asigură accesul în sistemul sanitar pentru pacienții săi, la nivelurile de competență adecvate nevoilor acestora. Medicul de familie acordă îngrijiri persoanelor în contextul familiei și, respectiv, familiilor în cadrul comunității, fără discriminare.

1. Constituie punctul de prim-contact în cadrul sistemului de sănătate, oferind acces nediscriminatoriu pacienților și ocupându-se de toate problemele de sănătate ale acestora.
2. Folosește eficient resursele sistemului de sănătate, coordonând asistența medicală acordată pacienților; colaborează cu ceilalți furnizori de servicii din asistența medicală primară și asigură legătura cu celelalte specialități.
3. Se bazează pe comunicarea directă medic – pacient, care conduce în timp la stabilirea unei relații interumane de încredere, în care pacientul devine un partener responsabil al medicului, pentru menținerea/restabilirea propriei sănătăți.
4. Asigură continuitatea asistenței medicale primare prin consultații de urgență înregistrate prin sistemul național de urgență, în afara programului normal de lucru al cabinetelor de medicină de familie, precum și în regim de gardă, prin intermediul centrelor de permanență.
5. Rezolvă problemele de sănătate acute și cronice ale pacienților.
6. Promovează sănătatea și starea de bine a pacienților prin intervenții adecvate și eficiente.
7. Urmărește rezolvarea problemelor de sănătate ale comunității.

Reglementările privind serviciile medicale oferite de către medicul de familie aflat în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB) sunt prevăzute în Legea nr. 95/2006, privind reforma în sănătate, Hotărârea de Guvern nr. 262/2010 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și Ordinul MS/CNAS nr. 265/408/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru [4].

• Este competent din punct de vedere profesional să furnizeze îngrijirile cuprinzătoare de care are nevoie o persoană.
• Acordă asistența medicală pacienților înscriși pe listele proprii și asigură asistența de urgență oricărei persoane care are nevoie de aceste servicii.
• Acordă asiguraților medicația necesară în regim compensat sau gratuit, bilete de trimitere în cabinetele de specialitate sau bilete de internare în spital, servicii profilactice, servicii de planning familial, control periodic, inclusiv cu depistare TBC sau a bolilor venerice, activitate de prevenire a îmbolnăvirilor, supraveghere etapizată la sugarii 0 – 1 an și consiliere pe probleme de puericultură, consilire pre- și posttestare pentru HIV a gravidei, pentru prevenirea și combaterea factorilor de risc cardiovasculari, consiliere antidrog, servicii de urgență, servicii medicale curative, asistență medicală la domiciliu.
• Prestează și servicii medicale contra cost atunci când acestea nu sunt decontate de casele de asigurări: pentru obținerea permisului portarmă, analize pentru angajare în muncă, fișa medicală pentru conducere auto, control periodic pentru anumite meserii, certificate prenupțiale, servicii medicale la cerere (indiferent de statutul persoanei care solicită aceste servicii) etc.
• Programul de activitate al medicului de familie este de luni până vineri, minimum 5 ore la cabinet și 2 ore de teren, la domiciliul asiguraților.

Obligațiile medicului de familie

1. Solicită asiguraților, la înscrierea pe lista proprie, cât și în celelalte situații prevăzute de legislația în vigoare, documentele justificative care atestă calitatea de asigurat.
2. Respectă programul de lucru pe care îl afișează la loc vizibil.
3. Afișează la loc vizibil numele casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală.
4. Organizează preluarea activității medicale de către un alt medic de familie, pentru perioadele de absență (concediu de odihnă, de boală etc.).
5. Înscrie din oficiu copiii care nu au fost înscriși pe lista unui medic de familie, odată cu prima consultație a copilului bolnav în localitatea de domiciliu (reședință). Nou-născutul va fi înscris pe lista medicului de familie care a îngrijit gravida, dacă părinții acestuia nu au altă opțiune exprimată în scris, imediat după nașterea copilului.
6. Înscrie pe lista proprie gravidele neînscrise pe lista unui medic de familie, la prima consultație, în localitatea de domiciliu (reședință) sau la solicitarea reprezentanților din sistemul de asistență medicală comunitară.
7. Înscrie pe lista de asigurați copiii, la solicitarea părinților, aparținătorilor legali sau la anunțarea de către casa de asigurări de sănătate ori de primărie, precum și la solicitarea sistemului de asistență medicală comunitară sau a direcțiilor de protecție a copilului.
8. Acordă asistență medicală în caz de urgență medico-chirurgicală, ori de câte ori se solicită, indiferent dacă persoana are sau nu calitatea de asigurat.
9. Respectă criteriile de calitate a serviciilor medicale furnizate și a activității desfășurate.
10. Eliberează acte medicale.
11. Informează asigurații despre serviciile oferite și despre modul în care sunt furnizate.
12. Acordă asiguraților serviciile medicale incluse în pachetul de bază.
13. Acordă pachetul de servicii medicale pentru persoanele asigurate facultativ.
14. Acordă persoanelor neasigurate serviciile medicale incluse în pachetul minimal.
15. Prescrie medicamente cu și fără contribuție personală din partea asiguratului, în concordanță cu diagnosticul.
16. Recomandă efectuarea investigațiilor paraclinice, pentru stabilirea diagnosticului.
17. Întocmește bilet de trimitere către medicul de specialitate din ambulatoriu sau către spital, în vederea internării, atunci când este cazul.
18. Acordă servicii medicale tuturor asiguraților înscriși, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidență asiguratul.
19. Acordă servicii medicale în regim de urgență femeii gravide.
20. Respectă dreptul la libera alegere de către asigurat a medicului de familie, a medicului specialist și a unității sanitare.
21. Respectă dreptul asiguratului de a-și schimba medicul de familie, după expirarea a cel puțin 6 luni de la data înscrierii pe listă.
22. Respectă confidențialitatea tuturor datelor și informațiilor privitoare la asigurați, precum și intimitatea și demnitatea acestora.
23. Acordă servicii medicale tuturor asiguraților, fără nicio discriminare, folosind formele de tratament cele mai eficiente [2].

Așa cum se poate observa din prevederile legii 95/2006 și din prevederile Contractului-cadru, îndatoririle medicului de familie se pliază pe drepturile pacienților legate de asigurarea de îngrijire medicală fără discriminare, pentru toate vârstele, cu respectarea confidențialității și a dreptului pacientului de a alege atât medicul de familie, cât și ce servicii medicale efectuează, pe deplin informat asupra riscurilor.

De asemenea, medicul de familie are ca responsabilitate prevenția bolilor infecto-contagioase, prin programul național de vaccinări pentru copii și gravide, precum și prin programe de prevenție și consiliere asupra reducerii riscurilor de boli cronice – diabet zaharat, HTA, obezitate, dislipidemie etc.

Având în vedere că medicul de familie este medicul de prim contact, care are în îngrijire toate categoriile populaționale, are și răspunderea monitorizării celor cu boli cronice, cu asigurarea accesului acestora la tratamentele adecvate și monitorizarea răspunsului la aceste tratamente, astfel încât fiecare pacient să beneficieze de tratament și îngrijire adecvată condiției sale medicale.

Complexitatea îngrijirii acordate de medicul de familie este cea mai mare din sistemul sanitar al unei țări – pornește de la îngrijirea nou-născutului și copilului, vaccinări, îngrijirea pacientului adult, a pacientului vârstnic, monitorizarea bolilor cronice la orice vârstă, tratamentul bolilor acute, direcționarea pacientului către servicii medicale suplimentare (secundare sau terțiare, după caz), facilitarea accesului la îngrijiri medicale de specialitate, precum și partea de statistică medicală cu raportări lunare, trimestriale de morbiditate și mortalitate [4].

Prin adoptarea drepturilor pacienților și a obligațiilor medicilor de familie și nu numai s-a încercat uniformizarea unor idei de etică medicală, astfel încât fiecare membru al relației medic – pacient să fie conștient de implicarea sa și de importanța respectării acestor principii care garantează o activitate și un acces uniform la servicii medicale, pentru fiecare persoană în parte.

Cazurile în care medicii pot refuza acordarea asistenței medicale sunt strict reglementate de legislația în vigoare

Atunci când pacientul este trimis altui medic, furnizând toate datele medicale obținute, care justifică asistența altui medic cu competențe sporite.

Pacientul manifestă o atitudine ostilă și/sau ireverențioasă față de medic. Cu toate acestea, în situații de criză, atunci când viața pacientului depinde de actul medical sau când în lipsa acordării asistenței medicale sănătatea acestuia ar fi grav afectată, medicul nu poate refuza acordarea asistenței medicale în baza atitudinii ostile/ireverențioase a pacientului. Chiar și în ipoteza în care actul medical ar fi acordat în situații normale, medicul care dorește să refuze actul medical pe acest motiv, este obligat să notifice pacientul despre intenția de a înceta relația medicală cu minimum 5 zile înainte și doar în măsura în care acest fapt nu pune în pericol starea sănătății pacientului. Medicul trebuie să motiveze temeiul refuzului, sens în care refuzul medicului nu poate fi unul arbitrar.

Codul deonotolgic medical prezintă ipotezele în care persoana în cauză îi cere medicului acte de natură a-i știrbi independența profesională, de a-i afecta imaginea sau valorile morale ori solicitarea nu este conformă cu principiile fundamentale ale exercitării profesiei de medic, cu scopul și rolul social al profesiei medicale. În aceste situații, medicul poate refuza tratarea pacientului. Cu toate acestea, norma prevede și că medicul „se va asigura că prin refuzul acordării serviciilor medicale viața sau sănătatea persoanei în cauză nu este pusă în pericol și, în măsura în care refuzul este bazat pe încălcarea convingerilor sale morale, va îndruma persoana în cauză spre un alt coleg sau o altă unitate medicală”.

Separat de aceste două situații, relația medic – pacient încetează dacă boala s-a vindecat sau dacă pacientul solicită încetarea acesteia. În situația inexistenței altor medici disponibili sau atunci când schimbarea medicul ar conduce la o îngreunare a activității medicale, acest drept al pacientului nu va opera. Mai mult, în situații de urgență, intervenția medicală poate fi realizată și în lipsa personalului acreditat, în cazurile de urgență apărute în situații extreme, conform Legii nr. 43/2003 privind drepturile pacientului [3].

Concluzii

Progresul înregistrat de științele medicale, în general, a modificat modelul tradițional al relației medic – pacient. În ultima perioadă a crescut presiunea asupra medicilor, care sunt nevoiți să țină cont de factorul economic, lucru care le poate influența decizia legată de ceea ce consideră că este benefic pentru bolnavi. De aceea, este necesară informarea corectă asupra principiilor etice, astfel încât fiecare medic să fie sigur că alegerea sa nu este influențată de constrângerile economice. Este  important  să  știe că utilizarea unor tratamente sau investigații costisitoare  ar putea  să  limiteze  accesul  altor pacienți  la intervenții nu mai puțin necesare, dar mai puțin costisitoare.

Zilele acestea, lumea medicală și nu numai, este conștientă de obligativitatea respectării principiilor eticii medicale în tot ceea ce înseamnă cercetarea medicală, accesul la serviciile medicale, ingineria genetică, sănătatea mintală, reproducerea artificială, transplantul, sfârșitul vieții, respectarea drepturilor pacienților etc. Definirea oricărei politici naționale în domeniul sănătății se face ținând cont de etica medicală, cu adaptarea la contexul socio-economic, dezvoltarea și disponibilitatea tehnologică și financiară, locală și individuală [5].

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Referințe bibliografice:

1. https://www.cmb.ro/legislatie-colegiu-cod-deontologic/;
2. http://cas.cnas.ro/casmb/page/servicii-oferite-de-medicul-de-familie.html;
3. https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/41483 – Legea 46/2003;
4. https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/71139 – Legea 95/2006;
5. Jacob P. Olejarczyk, Michael Young – Patient Rights And Ethics – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/.

Dr. Teodora Trusca

medic specialist medicină de familie, manager calitate Clinicile și Spitalul Medicover